Ion - caracterizare

Personajul principal al romanului Ion de Liviu Rebreanu, si care da, totodata, titlul romanului, este
Ion, baiatul lui Alexandru Glanetasu.
Ion este un personaj realist, complex, caracterizat atat direct, de catre naratorul omniscient,
heterodiegetic, cat si indirect, prin intermediul comportamentului, actiunilor, gesturilor, gandurilor si al relatiei
cu alte personaje din roman.
Pe parcursul romanului, Ion este centrul in jurul caruia actiunea se invarte si a carei evolutii o urmarim.
Ion este un flacau harnic si muncitor. Din pacate, insa, tatal sau, Alexandru Glanetasu, a pierdut tot
pamantul pe care il avuse, banii irosindu-i pe bautura. Ascensiunea sociala a flacaului porneste de la a se simti
cat un vierme in fata grandorii pamantului (Se simtea mic si slab, cat un vierme pe care-l calci in picioare sau
ca o frunza pe care vantul o valtoreste cum ii place) la a se simti asemeni unui zmeu, stapanind pamanturile
atat de dragi lui (Pamantul se inchina in fata lui, tot pamantul []. Se vedea acum mare si puternic ca un
urias din basme care a biruit, in lupte grele, o ceata de balauri ingrozitori).
Ion simte o dragoste imensa fata de pamant, acesta din urma devenind oarecum fetisizat, ca rezultat al
sarutarii pamantului. Glasul pamantului patrundea navalniv in sufletul flacaului, ca o chemare, coplesindu-l.
In sufletul sau, baiatul Glanetasului inabusa nevoia de dragostea Floricai, punand pe primul plan atractia si
necesitatea pamantului. De aceea, pentru a-si indeplini scopul, acela de a fi stapan pe pamanturile lui Vasile
Baciu, Ion o seduce pe Ana, fiica acestuia, cu o nonsalanta si o rautate care persista chiar si dupa casatoria celor
doi. Liviu Rebreanu spune, in Marturisire, ca personajul sau era un flacau istet si mai ales siret, care,
printr-o inselaciune vulgara, ajungea ginerele unui taran instarit.
Nunta lui Ion cu Ana, fata indragostita si slaba de inger, este un motiv de tristete pentur ea. Vocea iubirii
lui Ion incepe sa sopteasca, iar acesta danseaza toata noaptea cu Florica, lasandu-si proaspata sotie singura.
La fel cum la nunta a lasat-o singura, in casnicie, Ion face la fel cu Ana care, atunci cand nu e uitata de
sotul ei, devine tinta batailor omului ce s-a transformat treptat intr-o bruta.
Nasterea copilului a fost un moment emotionant in viat alui Ion si a familiei sale. Desi enervat cand Ana
tipa de durere, mila i se furisa incetinel in inima, iar partea umana razbate : Amandoi barbatii stateau
nemiscati, in picioare, cu capetele descoperite, cu ochii spre locul unde fiinta noua isi cerea dreptul la viata.
Amandoi aveau in suflet uimirea si smerenia in fata minunii ce se petrece zilnic sub privirea oamenilor si pe
care totusi omul nu a ajuns inca sa o inteleaga in toata maretia ei dumnezeiasca []. Ion, simtindu-se ca si
cand s-ar fi inaltat, isi facu repede cruce de trei ori. Omul de rand percepe cu o mai mare intensitate aceste
evenimente din viata. El se inchina asemeni asa cum s-ar inchina unei divinitati, unei intamplari sfinte si mai
presus de puterea sa de intelegere. Totusi, momentul de sensibilitate al lui Ion s-a risipit, el incepand sa se simta
posomorat, fara a-si intelege propriile sentimente si trairi.
Ion este tipul reprezentativ al taranului roman, dupa cum sustine si Liviu Rebreanu in Marturisiri:
As putea sa fac pe Ion al Glanetasului sa reprezinte, sa simbolizeze pasiunea organica a taranului roman
pentru pamantul pe care s-a nascut, pe care traieste si moare.
Ion devine ucigasul spiritual al Anei, fiind cel care o impinge spre sinucidere cu comportamentul lui
brutal, distantarea si vorbele ucigatoare. Moartea Anei nu a fost o trauma pentru el, singura sa grija fiind
copilul, cel care inca-i mai asigura pamanturile lui Baciu.
L. Rebreanu isi pedepseste exemplar personajul, acesta fiind ucis de George Bulbuc cu lovituri de sapa
in teasta. Ion isi poarta trupul langa un copac, acolo unde isi vede filmul vietii si isi da duhul.
Ion este carcaterizat ddirect (de narrator, alte personaje, autocaracterizare) si indirect (prin fapte, limbaj,
comportament, relatriile cu celelate personaje.)
Naratorul prezinta initial, in mod direct, biografia personajului, iar pe parcursul romanului elemente de
portret moral mandru si multumit ca orice invingator, Ion simtea totusi un gol ciudat in suflet. Caracterizarea
directa facuta de alte personaje se subordoneaza tehnicii pluralitatii perspectivelor: Ion e baiat cumsecade. E
muncitor, harnic, saritor, e istet.(doamna Herdelea), esti un stricat si-un bataus, s-un om de nimic...te tii mai
destept decat toti , dar umbli numai dupa blestematii (preotul Belciug).
Autocaracterizarea evidentiaza framantarile sufletesti prin intermediul monologului interior: Ma
molosesc ca o baba naroada. Parca n-as mai fi in stare sa ma scutur de clicie... las ca-i buna Anuta! As fi un
natafleata sa dau cu piciorul norocului pentru niste vorbe...
Caractreizarea indirecta se realizeaza prin faptele care evidentiaza trasaturile sale. Limbajul apartine
registrului popular si este diferit in fuctie de situatie si de interlocutor. Foloseste cu naturalete expresii populare
a sta cu mainile-n san, a da cu piciorul norocului. Este respectuos cu invatatorul si preotul, dar ironic cu

Vasile Baciu. Gesturile si mimica ii tradeaza intentiile: Ion urmari din ochi pe Ana cateva clipe. Avea ceva
straniu in privire, parca nedumerire si un viclesug neprefacut.
Comportamnetul sau reflecta intentile fata de celelalte personaje. La hora este tanru, o strange la piept
pe Ana cu mai multa gingasie,dar si mai prelung decat ceilalti flacai, apoi este batjocoritor . Fata de ea simte
mai intai mila, apoi dezgust si indiferenta.
In relatie cu Vasile Baciu si George Bulbuc adota diferite atitudini, dar scopul sau este razbunarea sau
smulgerea unei propietati: pamantul sau femeia.
Relatia fundamentala se stabileste intre protagonist si un personaj simbolic mai puternic decat el:
pamantul. Iubeste pamantul ami presus de orice iubirea pamantului l-a stapanit de mic ... de pe atunci i-a fost
mai drag decat o mama. Renunta la scoala pentru ca ii este mai drag sa fie vesnic insotit cu pamantul.
Renunta la Florica pe care o iubea pentru ca toata fiinta lui arde de dorul de a a vea pamantmult, cat mai
mult.
Autorul creeaza un personaj complex, urmarit de o dragoste pentru pamant, dar si de pasiunea iubirii,
aceasta din urma castigand in final si fiind cea care ii semneaza sentinta mortii. Rebreanu contureaza trasaturile
personajului cu maiestrie, introducand cititorul in mintea si in sentimentele personajului. Cand ai reusit sa
inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarat, ai realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele din lume
(Liviu Rebreanu Cred).