Citate pentru caracterizarea directa a lui ion

" Era iute și harnic , că mă sa .Unde punea el mâna , punea și Dumnezeu mila . Iar pământul îi
era drag că ochii din cap " ( pg 61)
"Iubirea pământului l a stăpânit de mic copil. Veșnic a pizmuit pe cei bogați și veșnic s a înarmat
Intr o hotărâre pătimașă : trebuie să aibă pământ mult , trebuie ! "
"De pe atunci , pământul i a fost drag că mama" pg 63
" a fost cel mai iubit elev al învățătorului Herdelea " pg 63
"la școală băiatul era silitor și cuminte "
George : " Ion e arțăgos ca un lup nemâncat " pg 44
Vasile Baciu spune " sărăntocule " , "talharule" , "fleandura "
"mai isteț și mai spălat decât ceilalți țărani " pg178

Lovinescu despre ion:

Criticul consideră că romanul "Ion" este realizat după "formula marilor construcţii epice",
organizat în jurul "unei figuri centrale, al unui erou frust şi voluntar, al lui Ion" şi ilustrează
"viaţa socială a Ardealului" stratificată, de la "vagabond" până la administraţia ungară şi
alegerile de deputaţi. Lovinescu compară personajul lui Rebreanu cu ţăranii lui Balzac şi Zola,
spunând despre Ion că este "expresia instinctului de stăpânire a pământului, în slujba căruia pune
o inteligenţă ascuţită, o cazuistică strânsă, o viclenie procedurală şi, cu deosebire, o voinţă
imensă". Comparaţia critică se îndreaptă în continuare către Moliere, criticul român găsind o
asemănare între cei doi scriitori în ceea .ce priveşte dominarea personajelor de o singură mare
pasiune: "în sufletul lui Ion există o luptă între «glasul pământului» şi «glasul iubirii», dar forţeje
sunt inegale şi nu domină decât succesiv." O comparaţie critică surprinzătoare  este între eroul
lui Stendhal, Julien Sorel, şi Ion, în ceea ce priveşte procedeul folosit pentru atingerea scopului:
amândoi se slujesc de femeie "ca de o treaptă necesară", ea fiind numai "un obiect de schimb în
vederea stăpânirii bunurilor pământeşti". Lovinescu analizează atent şi minuţios personajul
principal, considerând că are un suflet "simplu, frust şi masiv", că iubeşte pământul "cu
ferocitate", ajungând la elogiul că Ion este "poate mai mare ca natura".
    
Eugen Lovinescu apreciază în mod deosebit formula ciclică a romanului, stilul anticalofil -"fără
strălucire artistică"- şi prezentarea evenimentelor, faptelor, construcţia personajelor "după legile
obiectivitătii".
    
Celelalte personaje ale romanului beneficiază de o analiză precisă, succintă şi pertinentă din
partea lui Lovinescu, prin observaţia critică a intelectualităţii, a ţăranilor, precum şi prin
prezentarea lumii "de studenţi naţionalişti, de avocaţi, notari, inspectori şcolari evreo-maghiari,
oameni în exemplare felurite ce se desprind în indiferenţa obiectivă a scriitorului..."(s.n.).
învăţătorul Herdelea este "suflet bun dar slab", "se zbate în atâtea nevoi", încât devine
"oportunist din sărăcie"; Titu este "poetul pierde-vară, sentimental şi entuziast"; preotul Belciug
este aprig, pendulând între "iubirea de biserică şi de neam", dar are şi "atâtea sentimente rele" şi
"atâtea pasiuni lumeşti"; teologul Pintea este pitoresc "în prozaica lui onestitate"; jovialul avocat
Grofşoru este "om de inimă", deşi palavragiu; Vasile Baciu este aprig, iar fiica lui este doar
"biata Ana".

Calineacu despre ion

George Calinescu este de parere ca Ion "nu e inteligent si, prin urmare, nici ambitios", ci este
manat in realizarea scopului de cea mai banala dorinta, ca a oricarui taran, aceea de a castiga
pamantul sub forma de zestre, pe care s-o capete prin casatoria cu Ana. Criticul considera ca Ion
este o bruta vicleana, deoarece ideea de a o seduce pe Ana i-a apartinut lui Titu Herdelea, flacaul
insusindu-si acest procedeu fara nici o retinere si aplicand cu satisfactie planul ademenirii fetei.