Lui Ion îi place Florica, dar Ana are pământ, așa că el îi face curte acesteia, spre disperarea

lui Vasile Baciu, tatăl Anei, care se ceartă cu Ion și-l face de râsul satului, spunându-i „sărăntoc”.
Alexandru Glanetașu, tatăl lui Ion, a risipit zestrea Zenobiei, care avusese avere când se măritase
cu el. Vasile Baciu, om vrednic al satului, se însurase tot pentru avere cu mama Anei, dar fiind
harnic sporise averea și se gândea să-i asigure fetei zestre atunci când se va mărita.
Ion, flăcău harnic și mândru, dar sărac o necinstește pe Ana și îl obligă astfel pe Vasile Baciu
să i-o dea de nevastă împreună cu o parte din pământuri. Obținând avere, Ion dobândește situație
socială, demnitate umană și satisfacerea propriului orgoliu.
În sat, domină mentalitatea că oamenii sunt respectați dacă au oarecare agoniseală, fapt ce
face ca relațiile sociale să fie tensionate între „sărăntoci” și „bocotani”, între chibzuința rosturilor
și nechibzuința patimilor, ceea ce face să se dea în permanență o luptă aprigă pentru existență.
Destinele personajelor sunt determinate de această mentalitate, de faptul că familiile nu se
întemeiază pe sentimente, ci pe interese economice
Bătută de tată și de soț, Ana, rămasă fără sprijin moral, dezorientată și respinsă de toți, se
spânzură. Florica, părăsită de Ion, se căsătorește cu George și se bucură de norocul pe care îl are,
deși îl iubea tot pe Ion.
Căsătorit cu Ana și așezat la casa lui, Ion, din cauza firii lui pătimașe, nu se poate mulțumi cu
averea pe care o dobândise și râvnește la Florica. Sfârșitul lui Ion este năprasnic, fiind omorât de
George Bulbuc, care-l prinde iubindu-se cu nevasta lui, așadar Rebreanu propune pentru sfârșitul
pătimașului Ion o crimă pasională.
Trasaturi fizice
a) Flacau aratos – Ion, personaj principal al romanului ce-i poarta numele este caracterizat fizic
prin portretul realizat de catre narator: ,,ochii negrii lucitori ca doua margele vii, fata osoasa si
stralucitoare, pometii ridicati’’ La inceputul operei portretul sau fizic este unul favorabil si
atragator.
b) Imbatranit, decadent – Spre sfarsitul romanului portretul realizat de narator ii confera o alta
imagine personajului: ,,fata i se ingalbeni fruntea i se zbarci de ganduri” demonstrand procesul
de degradare spirituala si fizica a personajului.
Trasaturi psihologice:
a) Istet – in mod direct este caracterizat de Titu ca cel mai istet tanar din satul sau.
b) Harnic – in ochii naratorului Ion este: ,,Iute si harnic ca ma-sa’’. Harnicia lui Ion este, pe de
alta parte inexistenta in ochii lui Vasile Baciu, el vazandu-l ca pe-un simplu ,,sarantoc
fleandura’’
c) Coleric – Trasatura temperamentala reiese in mod indirect – prin faptele personajului. Scena
de la Hora cand se isca un conflict intre el si Vasile Baciu este una cheie in acest context. Acesta
simte ca ar vrea ,,sa-l sfartece’’. Se razbuna insa mai tarziu la carciuma pe fiul sau – Georg,
scena care va marca finalul romanului.
d) Manipulativ – Protagonistul intelege situatia materiala a Anei lui Vasile Baciu si in ciuda
faptului ca nu o iubea o lasa insarcinata si inceteaza sa o viziteze apoi, sperand ca Vasile va veni
sa il roage sa o ia de nevasta. Comportamentul personajului indica indirect stilul sau
manipulative.
Trasaturi morale
a) Materialist. Dragostea lui Ion pentru pamant primeaza in fata iubirii pentru Florica asa ca
alegerea lui se va indrepta spre Ana a carei conditie materiala l-ar fi putut emancipa. Faptele
personajului il caracterizeaza in mod indirect.
b) Violent si nepasator – Ion da dovada de violenta domestica, tratamentul pe care i-l aplica Anei
fiind o alta strategie ca sa ajunga la tatal ei, Vasile Baciu.
Ion ca personaj simbol pentru satul transilvanean este o drama in desfasurare – un proces
degenerativ privit printr-o lentila atenta la motive si intrigi. O fuga dupa succes si implinire
materiala sfarsita in mod tragic, ai carei factori letali sunt tocmai impuritatile sufletesti.

Ion este caracterizat în mod direct de către narator beneficiind de un portret marcat de calități:
"Iute și harnic ca ma-sa", "munca ii era dragă oricât ar fi fost de aspră". Elementul fundamental
al conflictului, pământul ii subordonează toate trăsăturile "pământul ii era drag ca ochii din cap",
iar lipsa acestuia apare ca o nedreptate ceea ce justifică dorința pătimașă de-al avea: "toată
istețimea lui nu plătește o ceapa degerata dacă n-are și el pământ mult...". Celelalte personaje ii
evidențiază caracterul cu lumini și umbre în funcție de conflictele în care sunt implicați. Astfel
învățătorul Herdelea îl aprecia ca "unul dintre cei mai iubiți elevi, iar doamna Herdelea îl
considera un băiat cumsecade, muncitor, harnic, săritor și isteț". Optica lor se va schimba când
Ion va trece în conflictul dintre învățător și preot, Ion fiind de partea celui din urma.
Autocaracterizarea evidențiază frământările sufletești prin intermediul monologului interior "Mă
moleșesc ca o babă". Definitoriu pentru personajul principal este conflictul interior între glasul
pământului și glasul iubirii. Deși o iubește pe Florica, fata frumoasa dar săraca, dorința de
posesie a pământului îl determina să o aleagă pe Ana). Ana cea "urâțică" dar bogata. Cele mai
multe trăsături reies din caracterizarea indirecta din faptele și atitudinea personajelor, din relațiile
sale cu celelalte personaje.

Astfel, Ion este impulsiv, chiar violent uneori, ceea ce atrage teama celorlalți flăcăi ai satului.
Viclenia sa este evidențiată în relația cu Ana pe care o seduce. Inteligenta dură, egoismul,
cruzimea ii subordonează toate acțiunile. În relația cu Vasile Baciu este naiv, crezând ca nunta ii
va aduce și pământurile. De fapt destinul acestuia nu este marcat de conflictele exterioare, cât
mai ales de cele interioare, generate de relația sa cu pământurile: "Il cuprinsese o pofta sălbatică
sa îmbrățișeze bruma...". Personajul trăiește o deplină voluptate a simțurilor, a puterii și a
trupului atunci când vorbește despre pământ. Din aceasta perspectiva, deznodământul este
previzibil. Ion va murii, ucis cu ajutorul unei unelte a pământului, sapa. Ion este un personaj
memorabil, ipostaza a omului simplu dar supus destinului tragic de a fi strivit de forte mai presus
de voința lui: pământul, stihie