Antohe Dragos

Tema

Portretul personajului Ion este realizat prin mijloacele caracterizării directe și indirecte, autorul insistând,
în special, pe latura sa morală. Astfel, încă de la începutul romanului, naratorul precizează direct că,
deși ,,sărac”, Ion era ,,iute și harnic ca mă-sa”, iubea pământul și se simțea înfrățit cu acesta prin muncă.
Prin intermediul altor personaje, tot prin caracterizare directă, Ion este văzut din perspective diferite,
pentru că doamna Herdelea îl consideră ,,băiat cumsecade”, ,,harnic”, ,,săritor”, ,,isteț”, preotul Belciug îl
vede ca pe ,,un stricat și-un bătăuș, și-un om de nimic”, iar Vasile Baciu îl numește ,,hoț”, ,,tâlhar”, prof.
Cristina Ioana MOȘU Material didactic pentru clasa a X-a 2 ,,sărăntoc” și ,,fleandură”. Prin
autocaracterizare, însuși personajul Ion nu are o părere bună despre sine, spunându-și: ,,Mă moleșesc ca o
babă năroadă. Parcă naș mai fi în stare să mă scutur de calicie.” Caracterizarea indirectă reiese din
numele, faptele, limbajul, gesturile și vestimentația personajului. În acest sens, limbajul personajului
aparține registrului popular, dar este diferit în funcție de interlocutor și situație. El este politicos cu
învățătorul și preotul, ironic cu Vasile Baciu și furios cu tatăl său, Alexandru Glanetașu. Numele și
vestimentația reflectă indirect condiția socială modestă de țăran. Faptele completează portretul moral al
personajului, care este viclean pentru că își duce la capăt planul de seducere a Anei Baciu, sugerat de Titu
Herdelea, fiul învățătorului. Ca soț și tată, Ion este iresponsabil. Neglijându-și familia, el determină
sinuciderea Anei și moartea copilului nou-născut, Petrișor. Faptele îi trădează dorințele: la început, era
tandru cu Ana și o strângea la piept cu multă gingășie pentru ca, după ce o ia de nevastă, să o privească cu
indiferență sau să o bată cu sânge rece. Stând în spatele șurei cu Ana, pentru a o curta, în duminica cu
care debutează acțiunea romanului, Ion se gândea la ochii Floricăi, ,,albaștri ca cerul de primăvară”, semn
că nu era atras de fata lui Vasile Baciu. Personajul are o relație specială cu pământul, pe care îl sărută ca
pe o iubită și pentru care este capabil să renunțe la prima sa iubire, Florica: ,,încet, cucernic, fără să-și dea
seama, se lăsă în genunchi, își coborî fruntea și-și lipi buzele cu voluptate de pământul ud”. În fața
imensității pământului, Ion se consideră ,,mic și slab, cât un vierme”, iar atunci când îl muncește este
învăluit de o ,,mândrie de stăpân”. Statutul social al eroului este acela de țăran sărac din zona Ardealului,
patima sa pentru pământ izvorând din convingerea că acesta îi va susține demnitatea și valoarea în
comunitate. Inițial, Ion are o poziție socială modestă : „sărăntocul satului” ceea ce îi generază un
puternic complex de inferioritate însoțit de dorința obsesivă de schimbare a statutului, indiferent de
mijloace. Societatea în care trăiește îi pune în prim plan pe cei cu averi semnificative, pe când cei săraci,
fără pământuri, sunt deopotrivă marginalizați, lucru ce alimentează obsesia protagonistului. În urma
căsătoriei cu Ana, statutul acestuia se transformă, devenind un om înstărit cu o avuție impresionantă,
însă acest nou statut nu îl salvează pe deplin în ochii societății, fiind considerat principalul vinovat
pentru decăderea psihologică și morală a Anei. Statutul psihologic al personajului îi redă modul de
gândire. Pe parcursul operei, acesta se modifică treptat. Mentalitatea lui Ion este dominată de
încercarea dobândirii pământurilor, punând îmbogățirea mai presus de orice alt sentiment: acesta
renunțând la iubirea pentru Florica în favoarea oportunității de a-și mări averea „Și pentru o muiere să
rămân o viață calic?”. Căsătoria cu Ana și intrarea în posesia pământurilor lui Vasile Baciu îl face pe Ion
să fie mai încrezător în sine „semeț și cu nasul pe sus”. Ulterior, realizează că fericirea sufletească nu
constă în lucruri materiale, ci în liniștea și împlinirea pe care o resimte în momentul în care este cu
persoana iubită „Ce folos atâtea pământuri, dacă cine ți-e drag pe lume nu e al tău?”. Marcat de un
conflict interior între glasul iubirii și glasul pământului, dilemele eroului se soluționează prin moartea
acestuia, astfel Ion reprezintă un personaj profund realist cu o psihologie bine individualizată.Statutul
moral este reliefat prin intermediul trăsăturilor morale. Orgoliul protagonistului reiese din replica sa față
de Vasile Baciu „Da’ ce să fac cu ea?”. Ion este caracterizat atât de hărnicie, care reiese din faptul că „ îi
plăcea să muncească și respectea toate orele de muncă, exact ca ceilalți săteni, care se trezesc la
primele ore ale dimineții”, ambiție – atitudinea față de pământ și dispoziția sa de a trece peste orice ca
să își atingă scopul și inteligența nativă, care se desprinde din ideea lui Ion de a se căsători cu Ana pentru
a se îmbogăți.