„Ion” Caracterizare

Publicat în 1920, „Ion” de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv, ce prezintă universul satului. Este un
roman social prin tema pământului, relist prin viziune şi obiectiv prin perspectiva narativă şi relatarea la persoana a III-a.
Autorul surprinde aspecte diferite ale lumii rurale: hora, muncile agricole, relaţiile dintre oameni, nunta, viaţa intelectualilor
satului.
Tema romanului este problematica pământului în satul ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea şi este
completată de tema iubirii şi tema destinului.
Ion este personajul eponim principal al romanului, apare în toate scenele reprezentative ale romanului, influenţează
destinul mai multor personaje şi devine un simbol al patimii pentru pământ. Tipologiile personajului sunt, din punct de
vedere social el este tipul ţăranului sărac, moral este tipul parvenitului fără scrupule şi psihologic este ambiţiosul
deyumanizat de lăcomie.
Scena horei de duminică, când tot satul e strâns acolo, face parte din expoziţiune şi este un prilej pentru autor de a
pzenta toate personajele romanului, în special Ion şi intenţiile sale: deşi o iubeşte pe Florica, frumoasă şi săracă ca el, joacă cu
Ana, fiica lui Vasile Baciu, proprietar de pământuri. Ion are de ales între cele două fete. O va alege pe Ana, deoarece „glasul
pământului” se dovedeşte mai puternic decât „glasul iubirii”. Însurat cu Ana, Ion îl forţeaza pe Vasile Baciu să-i dea toate
pământurile, lăsându-l pe socrul său sărac.
Caracterizarea directă de către narator este realizată, la începutul romanului, printr-o însumare de trăsături: „iute şi
harnic ca mă-sa, pământu-i era drag ca ochii din cap”. Vasile Baciu îl numeşte agresiv „ hoţ şi sărăntoc”. Preotul Belciug îl
cnsideră „capul tuturor relelor din sat”. Ion, deşi familia Herdelea îi ia mereu apărarea, uită repede necazul altora şi
urmăreşte doar interesele proprii. După moartea tragicp a Anei şi destituirea învăţătorului, familia Herdelea îşi va schimba
atitudinea faşă de el.
Autocaracterizarea se realizează prin intermediul monologului şi a vorbirii indirect-libere: „Dar el de ce e ticălos?
Pentru că vrea să fie în rândul oamenilor?”. Procesele de conştiinţă sunt alungate cu observaţia : „Mă moleşesc ca o babă”. În
lupta lui înverşunată de a pune mâna pe pământurile lui Vasile Baciu, Ion are un argument puternic: „Aş fi un nătărău să dau
cu piciorul norocului”.
Caracterizarea indirectă se realizează prin fapte, comportament, atitudini, gesturi, replici şi relaţiile cu celelalte
personaje. Fusese un elev isteţ, silitor şi cuminte, câştigând simpatia învăţătorului şi a familiei sale. Învăţătorul Herdelea îl va
ajuta să urmeze liceul la Armandia, dar Ion refuză repede această oportunitate pentru pământ. Între flăcăi este cunoscut
pentru impulsivitate şi violenţă şi de aceea este respectat de aceştia şi lăudat, iar bătaia dintre el şi George Bulbuc
evidenţiază aceste trăsături de caracter. La fel se comportă şi cu Ana, pe care o loveşte fără să ţină seama că e însărcinată.
Faţă de Florica însă e tandru şi se poartă cu delicateţe, dezvăluin sentimentele profunde pe care le are faţă de ea. Cu titu e
mereu respectuos şi îi cere sfaturi. Faţă de preotul Belciug se ruşinează când este vorba să obţină pământul de la Vasile Baciu
sau când îl roagă pe învăţător să-i facă o jalbă.
Un alt mijloc indirect de caracterizare este limbajul şi dialogul. Replicile lui Ion sunt scurte şi la obiect, exprimând
concret ceea ce vrea: „Eu atâta-ţi spun, ca să nu zici că nu ţi-am spus”. Planul pus la cale pentru a obţine pământul dovedeşte
inteligenţă, viclenie şi perseverenţă. Ana nu-l interesează, ci numai pământurile lui Vasile Baciu. Brutalitatea faţă de ea,
indiferenţa şi agresivitatea verbală, o vor împinge pe aceasta la sinucidere.
Scenă importantă este cea în care Ion sărută pământul deoarece reprezintă legătura adâncă dintre om şi pământ „se
lăsă în genunchi, îşi coborî fruntea şi-şi lipi buzele cu voluptate de pământul ud”. Altă scenă semnificativă este nunta lui Ion
şi a Anei. Aceasta era garanţia vie a locurilor pe care le primea ca zestre. Aflat între cele două femei, Ion nu-şi poate lua ochii
de la Florica. Cele două glasuri, al pământului şi a iubirii, se confruntă în sufletul său şi acţiunea evoluează spre un
deznodământ tragic. Ion moare ucis cu sapa de George Bulbuc, devenit între timp bărbatul Floricăi.
Prin tehnica planurilor paralele este prezentată viaţa ţărănimii şi a intelectualităţii săteşti, iar prin tehnica
contrapunctului: temele, conflictele şi personajele.
Conflictul central este reprezentat de lupta pentru pămţnt dintre Ion şi Vasile Baciu. Conflictul interior apare între
„glasul pământului” şi „glasul iubirii”. Conflictele secundare sunt cele dintre Ion şi Simion Lungu, pentru pământ, precum şi
cel dintre Ionşi George, pentru Ana. Conflictul tragic dintre om şi pământ este provocat tocmai de iubira ţăranului pentru
acesta.
În concluzie, Ion este un exponent al ţărănimii prin dragostea sa pentru pământ. Este un personaj memorabil, supus
unui destin tragic prin încălcarea legilor pământului şi ale satului tradiţional.