„Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga

„Povestea lui Hareap-Alb” de Ion Creanga este un basm cult publicat in revista „Convorbiri literare” în anul 1877. Ion
Creanga împreună cu Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici aparţine perioadei marilor clasici. Basmul cult este o
specie narativă pluriepisodică ce implică fabulosul, cu personaje cu valori simbolice ce întruchipează binele şi răul în
diversele lor ipstaze. Acţiunea basmului infaţişează parcurgerea drumului maturizării de către erou.
Titlul sugerează tema basmului: călătoria de maturizare a mezinului craiului. Numele personajului îi reflectă condiţia
duală: rob, slugă (Harap) de origine nobilă (Alb). De asemenea, este respectată tema convenţională a luptei dintre bine şi
rău.
Formulele tipice sunt convenţii care marchează intrarea şi ieşirea din fabulos. Ion Creaga inovează formula inţială şi
pune povestea pe seama spuselor altcuiva „Amu cică era odata”. Reperele temporale şi spaţiale sunt vagi, nedeterminate.
Conflictul, lupta dintre bine si rău, se încheie în basm prin victoria forţelor binelui. Eroul se confruntă cu doi antagonişti, mai
întai Spânul, apoi Împaratu Roş. Naraţiunea la persoana a III-a este realizată de un narator omniescent, dar nu obiectiv,
deoarece intervine adesea prin comentarii si reflecţii („Ce să vă spun mai mult?”). El adoptă pe alocuri, o atitudine ludică:
„un păcat de povestariu fără bani în buzunariu”.
Subiectul basmului urmăreşte modul în care personajul principal, Harap-Alb, parcurge un drum al iniţierii, la finalul
căruia devine împărat, adică trece într-un plan superior de existenţă, care înseamnă modificarea statutului său social şi
spiritual (caracterul de bildungsroman al basmului). Acţiunea se desfăşoară liniar prin înlanţuirea secvenţelor narative,
respectă modelul structural al basmului şi implică prezenţa fabulosului. Motivele narative specifice sunt: superioritatea
mezinului, călătoria, supunerea prin viclesug, muncile, demascarea răufăcătorului, pedeapsa, căsătoria.
Situaţia iniţială (expoziţiunea) prezintă o stare de echilibru: un crai cre avea trei feciori, iar în alt capăt de lume, un
frate mai mare al său, Vere-Împărat, avea doar fete. Tulburarea echilibrului (intriga) are drept cauză o lipsă. Mai exact,
Verde-Împărat nu are moştenitori de sex masculin. Se formează motivul literar al împăratului fără moştenitori. Acţiunea de
recuperare a echilibrului (desfăşurarea acţiunii) prespune plecarea într-o călătorie. Apare motivul drumului iniţiatic, care
vizează trecerea mai multor probe. În timpul călătoriei spre Verde-Împărat, fiul craiului îl ia ca slugă pe Spân, în ciuda
sfatului tatălui său: „Fereşte-te de omul spân şi mai cu seamă de cel roş!”. Ajuns la Verde-Împărat, în ipstaza de slugă a
Spânului după coborârea în fântână, Harap-Alb este supus unor probe tot mai dificile: trebuie să aducă „sălăţi” din Grădina
Ursului, pielea cu pitrele preţioase din Pădurea Cerbului şi pe fata Îpăratului Roş, o farmazoană nemaivăzută. Creangă
prelungeşte basmul cu încă o călătorie iniţiatică, urmată de o altă serie de probe pe care le va trece cu ajutorul donatorilor
(regina furnicilor si regina albinelor), adjvanţilor („fiinţele himerice”: Gerilă, Flamânzilă, Setilă, Ochilă si Păsări-Lăţi-Lungilă) şi
a calului năzdrăvan. Punctul culminant este reprezentat de dezvăluirea adevăratei identităţi a lui Harap-Alb, iar
deznodământul de refacerea echilibrului şi primirea recompensei (fata Împăratului Roş si împărăţia).
Coborârea fiului de crai în fântână reprezintă o primă secvenţă narativă importantă. Naivitatea fiul craiului reiese
din caracterizarea directă de către narator („boboc în felul său la trebi de aiestea”) este sancţionată prin pierderea
însemnelor originii şi a dreptului de a deveni împărat. Se produce un transfer de identitate, iar Spânul îi dă numele de
Harap-Alb (oximoron) şi îi spune că va trebui să moară şi să învie ca să-şi recapete identitatea.
Altă secvenţă importantă este întâlnirea cu nunta de furnici. La trecerea podului, mezinul hotărăşte singur să îşi
rişte viaţa pentru a proteja nişte „gâzuliţe nevinovate”, dovedindu-şi prima calitate dobândită, mila. Ca răsplată primeste o
aripă pentru al ajuta la nevoie, pe care o va folosi la o probă a Împăratului Roş (alegerea macului din nisip).
Protagonistul este construit prin modalităţi de caracterizare directă ( de către narator, de către alte personaje şi
prin autocaracterizare) şi de caracterizare indirectă (prin fapte, limbaj, gânduri, relaţii cu alte personaje, nume).
Limbajul naratorului şi al personajelor se caracterizează prin umor (diminutive cu valoare augmentativă „buzişoare”,
„băuturică”; caracterizări pitoreşti: portretul lui Gerilă, a lui Ochilă etc) şi oralitate (erudiţia paremiologică - frecvenţa
proverbelor şi a zicătorilor: „vorba cea”). Modul de a povesti a lui Creangă se caracterizează prin: ritmul rapid,
individualizarea acţiunilor şi a personajelor prin amănunte care particularizează, dramatizarea acţiunii prin dialog.
Fantasticul este umanizat, personajele au un limbaj ce pare a fi dintr-o lume concretă, ţărănească, humuleşteană
(localizarea fantasticului).
În concluzie, basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă porneşte de latiparul narativ al basmului popular,
dar nu se rezumă la acesta, ci se derulează conform concepţiei artistice a autorlui, valorificând oralitatea stilului şi
umanizarea fantasticului.