Particularități ale unui basm cult

Basmul este opera de creație literară, cu o geneză specială, oglindire în orice caz a vieții în
moduri fabuloase.

Basmul este o narațiune amplă, având un caracter supranatural, în care personajele poartă
valori simbolice. Basmul se încheie, de obicei, prin victoria forțelor pozitive asupra celor
negative.

,,Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă a apărut în 1877. Autorul respectă schema basmului
tradițional, folcloric, aducând în același timp o serie de inovații. Textul prezintă tema luptei
dintre bine și rău: Harap-Alb îl învinge pe Spân.

Totodată se observa ca și în basmul folcloric prezența personajelor cu puteri supranaturale și a

animalelor personificate: calul năzdrăvan, crăiasa albinelor. Multe personaje ramân însă în aria
realității comune și nu au trăsături neobișnuite, fantasticul fiind umanizat.

De asemenea, se remarcă cifrele simbolice ( 3, 12, 24), obiectele magice ( apa vie, apă moartă,
spicele de măr verde) dar și în situarea evenimentelor în illo tempore. Timpul și spațiul sunt
nedeterminate, mitice ,, trecând peste nouă mări și peste nouă țări”, ,,vremurile acelea”.

Autorul humuleștean păstrează structura basmului folcloric. Scriitorul apelează la clișee

compoziționale pe care le modifică ușor.

Prin fonetismul popular ,,amu”, dar și prin verbul la imperfect ,,era”, autorul relativizează
granița dintre realitate și ficțiune.

De asemenea, în finalul basmului, autorul devine personaj și îl invită pe cititor la nunta din
povești (,, cine se duce acolo bea și mănâncă, iar la noi cine are bani bea și mănâncă, iar cine nu
se uită și rabdă”). Lectorul devine și el în acest mod personaj, iar granițele dintre lumea reală și
a basmului devin permeabile, se estompează.

O altă trăsătură a poveștii lui Creangă este prezența personajelor donatorii acestea fiind:
personaje animaliere ( calul năzdrăvan, crăiasa furnicilor, crăiasa albinelor), personaje mitagogi
( Sf. Duminică, cei cinci monștri năzdrăvanii).

Într-o lucrare numită ,,Morfologia basmului”, Vladimir Propp identifică și alte elemente
specifice acestui tip de creație, numindu-le situații tipice. Ion Creangă conservă câteva dintre
aceste situații tipice, dintre aceste acțiuni repetitive, situația inițială de calm relativ,
prejudicierea, interdicția, supunerea prin vicleșug, căsătoria, remedierea căsătoriei.

Prozatorul din Humulești modifică însă și alte aspecte ale basmului: caracterul simbolic și mitic
al întâmplărilor, umorul, ironia (,,Doar unu-i Împăratul Ros, vestit prin meleagurile acestea
pentru bunătatea lui cea nepomenită și milostivirea cea neauzită”, ,, Ce, doamne iartă-mă îi

Udroiu Izabela Page 1

face broaște în pântece de atâta apă!”), prezența versurilor, oralitatea, se constituie în
inovațiile propuse de Creangă.

Subiectul textului
Caracterul mitic al întâmplărilor

Opera îl are în centru pe mezinul craiului care parcurge un drum al inițierii și al maturizării cu
scopul de a deveni împărat. Basmul este așadar un bildungsroman și începe cu momentul în
care craiul primește carte de la Împăratul Verde. Craiul le testează feciorilor curajul, dar numai
fiul cel mic, ajutat de Sfânta Duminică, personaj mistagog, reușește să treacă proba dovedindu-
și supremația.

Înainte de a pleca la drum, protagonistul împrumuta calul, armele și straiele tatălui, între el și
părintele său realizându-se un transfer de puteri. Feciorul cel mic al craiului primește de la tatăl
său, blană de urs, în acest mod fiind consacrată aparența lui la casta războinicilor. În momentul
în care eroul trece podul, el iese de altfel din spațiul cunoscut, familiar și intră într-un univers
plin de primejdii. Această trecere sugerează și metamorfoza ontică existențială a
protagonistului.

Din neofit el se pregătește să devină inițiat și om matur. Codrul în care personajul principal
ajunge este pentru el un spațiu labirintic, dedalic. Mezinul craiului se întâlnește de trei ori cu
Spânul și este păcălit de antagonist care ne dovedește a fi un om duplicitar și un ianus bifrons.
Fiul de împărat uită interdicția paternă și pentru că ,, I se încurca cărările” acceptă tovărășia
Spânului.

Cei doi ajung la o fântână unde protagonistul va fi păcălit din nou. Scena devine la nivel
simbolic o scena botezului, iar fântâna simbolizează grota- spațiu ambivalent al morții și al
renașterii.

Personajul principal primește o nouă identitate onomastică ( Harap-Alb, nume oximoromic) și

experimentează din acest moment condiția de slugă. Harap-Alb și Spânul fac schimb de roluri
iar protagonistul va trebui să îndeplinească o serie de probe, Spânul jucând și rolul de maestru
spiritual.

La curtea lui Verde împărat, Harap-Alb primește următoarele sarcini: sa aducă sălațile, să aducă
pielea cerbului bătută in nestemate, să aducă fata împăratului Ros. Cea de-a treia probă
generează o noua călătorie( elemente de originalitate c.f. Ovidiu Bârlea). Eroul pornește spre
curtea împăratului Ros, unde ajutat de ființele himerice îndeplinește alte probe.

Probele pe care fiul de crai trebuie să le parcurgă sunt: cea în care trebuie să scape din Vatra
încinsă, cea în care trebuie să bea și să mănânce 12 pâini, ialovițe fripte, leuți cu vin (ospatul
pantagruelic), la această probă fiind ajutat de monștri năzdrăvani; O altă probă este separarea

Udroiu Izabela Page 2

babelor de mac de firele de nisip; mai apoi craiul trebuie să îndeplinească proba păzirii fiicei
împăratului timp de o noapte și proba deosebirii fetei împăratului de o altă fată.

În finalul operei, identitatea protagonistul este dezvăluită și din această cauză el este omorât
de Spân. Moartea lui Harap-Alb poate fi interpretată ca o coborâre în infern. Acest descensus
ad inferos aduce în prim-plan imaginea unui erou care la fel ca Ulise, Orfeu și Dante înfruntă
tenebrele și ajunge la capătul procesului inițiatic. Basmul are un final tipic, răul fiind învins de
bine, răufăcătorul fiind pedepsit deoarece calul năzdrăvan îl omoară pe Spân, iar Harap-Alb nu-
și înaculeaza conștiința cu această faptă fiind credincios cuvântului dat.

Particularități ale limbajului

Stilul lui creangă se individualizează prin umor, ironie și oralitate.

Umorul lui creangă se evidențiază în anumite episoade, situații, la nivelul limbajului și în planul
onomasticii.

Cearta din căsuța de aramă a monștrilor năzdrăvani este un episod comic. Portretizarea
monștrilor năzdrăvani prin tehnica hiperbolizări și a caricaturizării este de asemenea comică.
Creangă apelează la sintagme de pildă: ,, dihanie de om”, ,,schimonositură de om” evidențiind
astfel umanizarea fantasticului.

Apelativele folosite( mangosiți, farfasiți) numele caricaturale ( Ochilă, Setilă, Nimerila, Pândila,
Orbilă) dar și diminutivele cu valoare de argumentative ( Băuturică, Trebușoara) subliniază
umorul autorului. În plus ironia și autoironia conferă artisticitate limbajului.

În finalul basmului, Creangă se definește ca fiind un ,, păcat de povestariu / fără-un ban în

buzunariu”. Particularitatea cea mai importantă a textului scris de Ion Creangă este însă
oralitatea. Aceasta reiese din interjecții, din construcții onomatopeice, din exclamații,
interogații și mai ales din proverbe și zicători. Proverbele sunt la Creangă de trei feluri:
împrumutate, calchiate și inventat ( ,, teleap, teleap”, ,,zbir”, ,, ce doamne iartă-mă”). Alte
exemple de oralitate: ,,Să trăiască trei zile cu cea de alaltăieri.”, ,,La plăcinte înainte la război
înapoi.”, ,,Na! Așa trebuie să plătească omul când încalcă jurământul.”, ,,Ce îmi pasă mie? Eu
sunt dator să spun povestea și vă rog să mă ascultați.”, ,,Vorba aceea: ,,apără-mă de găini, că de
câini nu mă tem””, ,,Cum a dat târgul și norocul.”, ,,Mare-i Dumnezeu și meșteru-i dracul.”.

Prin secvențele versificate autorul relansează și dinamizează acțiunea. Creează efecte ludice
dar și un anumit tempou narativ.

Receptarea critică a basmului

Junimiștii îl considerau pe Ion Creangă un scriitor poporal.

Garabet Ibrelianu numește basmul lui Creangă nuvele țărănești.

Udroiu Izabela Page 3

George Călinescu observă în povestirile lui Creangă umanizarea fantasticului.

Pompiliu Constantinescu sesizează substratul mitic al operei autorului.

Vasile Lovinescu descoperă la rândul său simboluri și elemente mitice în basmele scriitorului
humuleștean.

Exegetul Îl numește pe Harap-Alb - Fenix Mundi, erou solor eliberator care salvează împărăția
de la căderea în haos asigurând continuitatea la conducerea ei. În viziunea acestui critic Spânul
este maestru spiritual, agent al inițierii iar cei cinci monștri năzdrăvani sunt duhuri ale
pământul, regenți ai elementelor.

Vladimir Streinu descoperă în basmul lui creangă oralitatea de grade secund.

Mihail Bahtin, Francois Rabelais: Umorul pe care ni-l prezintă Creangă în basm este unul care
distruge seriozitatea pe care ne așteptăm sa o întâlnim, oferindu-ne posibilitatea să ne eliberăm
conștiința și creativitatea iar astfel ne creem propriul fantastic.

Tudor Vianu sugerează faptul că autorul basmului a studiat persoane din satul lui: țărani, și a
transpus personalitățile lor pe hârtie. A amplificat caracteristicile acestor țărani și a creat
animalele și ființele supranaturale iar astfel apar scene de un realism popular.

Creangă crează o ,,comedie umană” ( Flămânzila ,,un mâncau”).

Scriitorul realist povestește realitatea într-o manieră credibilă, plauzibilă.

Zoe Dumitrescu Busulenga observă faptul că personajele lui Creangă sunt bine individualizate
iar întâmplările la care acestea iau parte au o culoare locală pronunțata.

Udroiu Izabela Page 4