,,POVESTEA LUI HARAP- ALB’’

Eseu despre particularitățile unui basm cult

Ion Creangă este scriitorul român cel mai apropiat de spiritul creației folclorice, ,,un rural
autentic” (Tudor Vianu). Marele clasic al literaturii române, socotit la început un ,,autor poporal”, s-a
dovedit, în realitate, un artist profund original care a creat o operă inedită, de neconfundat, datorită
unei inteligențe artistice superioare și unei înzestrări lingvistice remarcabile.
Relativ redusă (povești, povestiri, o nuvelă, anecdote și ,,Amintiri din copilărie”), opera lui Ion
Creangă este ,,epopeea poporului român”, creată de un ,,Homer al nostru” ( G. Ibrăileanu).
,,Povestea lui Harap-Alb”, publicată în revista ,,Convorbiri literare”, la 1 septembrie, 1877,
reprezintă o ,,Oglindire a vieții în moduri fabuloase”, după cum consemnează G. Călinescu. Basmul
favorizează intrarea într-o lume miraculoasă, unde se consumă aventura eroică a protagonistului, care
luptă pentru apărarea, recuperarea și impunerea unor valori morale: binele, adevărul, dreptatea,
frumosul, curajul etc. Specie epică în care este valorificată categoria estetică a
fabulosului/miraculosului, basmul este o narațiune structurată pe un singur fir epic, având o acțiune
convențională (subiectul e organizat într-un tipar consacrat), la care participă personaje sau forțe
supranaturale.
Tiparul narativ specific basmului popular este reorganizat, conform principiilor estetice și
viziunii artistice a unui autor consacrat. Alte linii de forță ale basmului cult sunt: personajele
individualizate prin comportament, prin limbaj și psihologie, gesturi sau mimică, umanizarea și
localizarea fantasticului, fabulosul tratat în mod realist, oralitatea și umorul.
,,Povestea lui Harap-Alb” se încadrează în structura epică a basmului cult, conținând și
elemente ale basmului popular.
Un prim argument în susținerea acestei afirmații este tema basmului: triumful binelui asupra
răului. Construit pe schema unui roman cavaleresc medieval, basmul lui Creangă urmărește istoria
unor probe de curaj pe care trebuie să le treacă un tânăr pentru a izbândi în viață, Din acest punct de
vedere, ,,Povestea lui Harap-Alb”poate fi considerată un bildungsroman, deoarece urmărește istoria
maturizării unui tânăr.
Asemenea basmului popular, ,,Povestea lui Harap-Alb” își structurează epicul pe două motive
ordonatoare, cel al călătoriei inițiatice a erolui și cel al probelor depășite. Apar și alte motive
narative tipice: motivul împăratului fără urmaș pe linie bărbătească. Verde-Împărat, care nu avea
decât fete, îi cere fratelui să-i trimită pe cel mai viteaz dintre cei trei feciori ai săi, ca să-l lase la tron
după moarte. Urmează motivul superiorității mezinului, motivul supunerii prin vicleșug, al tovarășilor
devotați, al pedepsirii răului.
Motivul central este cel al călătoriei. Drumul are sens alegoric. Călătoria pe care o face fiul cel
mic al craiului are caracter inițiatic, este un drum spiritual, de perfecționare și purificare.
Ca în basmul popular, clișeele compoziționale sunt plasate în incipit și la final. Formula
inițială: ,,Amu cică era odată” și formula finală ,,Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține
încă”, sunt convenții care marchează simetric intrarea și ieșirea din fabulos. Formulele mediane, „şi
mai merge el cât mai merge", realizează trecerea de la o secvenţă narativă la alta şi întreţin
curiozitatea cititorului.
Acțiunea basmului se desfășoară linear, prin înlănțuirea secvențelor narative, ordonate din
perspectiva unui narator omniscient, cu înclinație ludică, care uneori este implicat , exprimându-și
opinia despre cele întâmplate. Se adresează direct naratarilor, îşi spune părerea despre cele întâmplate.
Naraţiunea este dramatizată prin dialog, are ritm rapid, realizat prin reducerea digresiunilor şi
a descrierilor, iar individualizarea acţiunilor şi a personajelor se realizează prin amănunte (limbaj,
gesturi, detalii de portret fizic). Dialogul are o dublă funcţie, ca în teatru: susţine evoluţia acţiunii şi
ajută la caracterizarea personajelor.
Desfășurarea evenimentelor urmărește cu strictețe un tipar narativ în patru secvențe, inegale
ca lungime. Începe cu o stare de echilibru. Un crai care avea trei feciori trăia liniștit la curtea sa.
 Tulburarea echilibrului are drept cauză o lipsă. Împăratul –Verde, fratele craiului, nu are
moștenitori la tron și cere un nepot. Se desfășoară apoi o acțiune de recuperare a echilibrului. Fiul
cel mic al craiului pleacă spre unchiul său. Primește o lecție de viață, fiind supus la mai multe probe.
În final, se restabilește echilibrul și eroul este răsplătit. Harap-Alb devine împărat și se însoară cu
fata împăratului Roș.
Basmul lui Creangă este construit în întregime pe principiul cifrei trei, triplicarea fiind
considerată de V.I. Propp o trăsătură specifică basmului. Creangă supralicitează procedeul, eroul nu
are de trecut doar trei probe, ca în basmul popular, ci mai multe serii de probe.
Ajunşi la curtea împăratului Verde, Spânul îl supune pe Harap-Alb la trei probe: aducerea
sălăţilor din Grădina Ursului, aducerea pieii cerbului cu pietre scumpe, şi a fetei împăratului Roş
pentru căsătoria Spânului. Primele două probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, care îl sfătuieşte
cum să procedeze şi îi dă obiectele magice necesare. A treia probă presupune o altă etapă a iniţierii,
este mai complexă şi necesită mai multe ajutoare. Drumul spre împăratul Roş, om cu „inimă haină",
începe cu trecerea altui pod. Harap-Alb are acum iniţiativa actelor sale. Drept răsplată pentru
bunătatea sa, primeşte în dar de la crăiasa furnicilor şi de la crăiasa albinelor câte o aripă. De
asemenea, fiind prietenos şi comunicativ, îşi găseşte ajutoare în personajele himerice: Gerilă,
Flămânzilă, Setilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă.
La curtea împăratului Roş, Harap-Alb este supus la două serii de probe, fiind ajutat de
personaje himerice şi animaliere cu puteri supranaturale: casa de aramă, ospăţul pantagruelic cu
mâncare şi vin din belşug, alegerea macului de nisip.
O secvență semnificativă pentru viziunea lui Creangă asupra lumii și a vieții este cearta dintre
adjuvanți în camera încinsă de la Împăratul Roș, pe care Gerilă o răcise prea tare. Discuția dintre
protagoniștii fabuloși este asemănătoare cu o discuție între flăcăii din Humulești. Aceste făpturi sunt
umanizate și individualizate prin comportamentul lor, prin felul lor de a vorbi, prin psihologia lor,
care nu diferă cu mult de cea a personajelor umane din text. Recunoaștem, astfel, spațiul și timpul
cărora le aparțin prin limbaj și atitudine aceste personaje, localizarea fantasticului fiind o trăsătură
care distinge acest basm de cele populare.
Finalul basmului se constituie în altă secvență semnificativă în evoluția eroului, Fiica
împăratului Roș îl demască pe Spân, care îi taie capul lui Arap-Alb, acuzându-l că i-a divulgat
secretul, Astfel, îl dezleagă de jurământ, inițierea fiind încheiată. Înviat de fată, eroul primește
recompensa: pe fata Împăratului Roș și împărăția.
Personajele, oameni, dar şi ,,fiinţe himerice” cu comportament omenesc, sunt purtătoare ale
unor valori simbolice: binele şi răul în diversele lor ipostaze. Harap-Alb, protagonistul basmului, nu
are nicio calitate supranaturală şi nici însuşiri excepţionale (vitejie, dârzenie, isteţime), dar dobândeşte
prin trecerea probelor o serie de calităţi psiho-morale: mila, bunătatea, generozitatea, prietenia,
respectarea jurământului, curajul, necesare unui împărat, în viziunea autorului. Numele personajului
reflectă condiţia duală: rob, slugă (Harap) de origine nobilă (Alb), iar sugestia cromatică alb-negru,
traversarea unei stări intermediare (iniţierea), între starea de inocenţă/ naivitate (negru) şi „învierea"
spirituală a celui ce va deveni împărat (alb).
Spânul nu este doar o întruchipare a răului, ci are şi rolul iniţiatorului. De aceea calul
năzdrăvan nu-1 ucide înainte ca iniţierea eroului să se fi încheiat: „Şi unii ca aceştia sunt trebuitori pe
lume câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte...".
Eroul (protagonistul) este sprijinit de ajutoare şi donatori: fiinţe cu însuşiri supranaturale
(Sfânta Duminică), animale fabuloase (calul năzdrăvan, crăiasa furnicilor şi a albinelor), făpturi
himerice (cei cinci tovarăşi) sau obiecte miraculoase (aripile crăieselor, smicelele de măr, apa vie, apa
moartă) şi se confruntă cu răufăcătorul/ personajul antagonist (Spânul). Personajul căutat este fata de
împărat.
,,Povestea lui Harap-Alb” este, așadar, un basm cult, având ca particularităţi: reflectarea
concepţiei despre lume a scriitorului, umanizarea și localizarea fantasticului, individualizarea
personajelor, umorul şi specificul limbajului.