Povestea lui Harap-Alb a fost publicată în revista Convorbiri literare în 1 august 1877.

Meritul lui Ion

Creangă este că a scos basmul din circuitul folcloric şi l-a introdus în literatura cultă. Toate poveştile
autorului sunt de fapt creaţii culte, pot fi considerate chiar nuvele. Lumea descrisă de el în Povestea lui
Harap-Alb este una ţărănească, personajul principal nu are trăsături supranaturale. Totuşi se respectă schema
narativă a basmului popular.
Basmul poate fi interpretat şi ca un un bildungsroman, roman iniţiatic. Structura compoziţională
are ca element constitutiv călătoria pe care o întreprinde Harap-Alb, care devine un act iniţiatic în vederea
formării eroului pentru viaţă.
Tema basmului, împrumutată din basmul popular, este triumful binelui asupra răului. De
asemenea, se reiau anumite motive narative specifice speciei: superioritatea mezinului, călătoria, supunerea
prin vicleşug, probele, demascarea răufăcătorului, pedeapsa acestuia şi căsătoria.
Acţiunea se desfăşoară linear, succesiunea secvenţelor narative şi a episoadelor se relizează prin
înlănţuire. Incipitul stabileşte timpul şi spaţiul în care se desfăşoară acţiunea, dar acestea nu au coordonate
reale ci vagi, imaginare: „Amu cică era odată într-o ţară un crai care avea trei feciori. Şi craiul acela mai
avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară mai depărtată. [...] ţara în care împărăţea fratele cel
mai mare era tocmai la o margine a pământului, şi crăiia istuilalt, la altă margine. [...] Şi cine apuca a se
duce pe atunci într-o parte a lumii, adeseori dus rămânea până la moarte.” Reperele spaţiale sugerează
dificultatea aventurii eroului, care trebuie să călătorească de la un capăt al lumii la celălalt, simbolizând
trecerea de la imaturitate la maturitate. Incipitul, reprezentat de fapt de o formulă compoziţională specifică
basmului, se află în strânsă legătură cu formula finală: „Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă.
Cine se duce acolo bea şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă.”
Cele două formule marchează intrarea şi ieşirea din fabulos. Deşi sunt specifice lumii fantastice a basmului,
cele două convenţii suportă transformările autorului: formula iniţială este atribuită altcuiva prin adverbul
„cică”, iar cea finală conţine o reflecţie asupra realităţii sociale, care nu apare în basmul popular. Formulele
mediane realizează trecerea de la o secvenţă narativă la alta, menţinând interesul cititorului: „Şi merg ei o zi,
şi merg două, şi merg patruzeci şi nouă”, „Dumnezeu să ne ţie, ca cuvântul din poveste, înainte mult mai
este.”
Momentele subiectului corespund acţiunilor realizate de erou. Situaţia iniţială în care este
prezentat eroul şi curtea craiului reprezintă expoziţiunea, primirea scrisorii de la împăratul Verde, hotărârea
fiului mai mic de a-şi încerca şi el norocul şi întâlnirea cu Spânul constituie intriga, probelele pe care le
trece Harap-Alb împreună cu prietenii săi alcătuiesc desfăşurarea acţiunii, punctul culminant constă în
demascarea Spânului şi recunoaşterea meritelor adevăratului moştenitor, iar prin deznodământ se reface
echilibrul iniţial şi are loc răsplata eroului prin moştenirea tronului şi căsătoria cu fata împăratului Roş.
Deşi Ion Creangă porneşte de la modelul popular şi păstrează teme şi motive specifice basmului
tradiţional, el complică situaţia, eroul trebuie să parcurgă mai multe probe decât Făt-Frumos şi nu are puteri
supranaturale. De asemenea, duşmanii în legătură cu care este avertizat de tată nu sunt din altă lume (spre
deosebire de basmele populare în care eroii se luptă cu zmeii) ci sunt oameni însemnaţi, renumiţi pentru
viclenia şi răutatea lor: „să te fereşti de omul roş, iar mai ales de omul spân, cât îi putea, să n-ai de-a face
cu dânşii că sunt foarte şugubeţi.”
Având un caracter de bildungsroman, Povestea lui Harap-Alb urmăreşte în primul rând evoluţia
eroului. În funcţie de ipostazele în care se află eroul, este structurată schema narativă a operei. În prima
ipostază eroul este doar „mezinul”, „fiul craiului” care se pregăteşte de drumul care va echivala cu
maturizarea şi iniţierea lui. În a doua ipostază, el îşi schimbă statutul, decade, devenind sluga Spânului şi
căpătând numele de Harap-Alb, nedemn pentru condiţia lui reală. Această ipostază reprezintă de fapt
procesul de maturizare în care fiul de crai trebuie să-şi dovedească trăsăturile chiar şi sub forma unei condiţii
umile. În a treia etapă maturizarea se produce, fiul de crai îşi dovedeşte calităţile de conducător pe care le-a
dobândit în procesul de iniţiere şi devine împărat.
Harap-Alb este personajul principal al basmului. Este caracterizat atât cu ajutorul mijloacelor
directe (portretul făcut de narator şi de alte personaje), cât şi indirecte (caracterizarea prin propriile acţiuni,
nume).
Harap-Alb este cel mai reprezentativ dintre eroii pozitivi ai lui Creangă. El nu are trăsături
supranaturale, puterea lui stă în gândul lui bun. La fel ca şi alte personaje din poveştile autorului, Harap-Alb
e omenos şi milostiv.
Încă de la începutul basmului, fiul cel mic al Craiului îşi va dovedi calităţile de erou, fiind singurul
dintre cei trei fraţi care este afectat de dojana tatălui şi mâhnit de faptul că reprezintă un motiv de ruşine
pentru acesta. Apoi se observă trăsăturile lui fundamentale, mila şi bunătatea, care îl ajută să-şi facă
ajutoare ce îl vor sprijini în călătoria sa, cum ar fi Sfânta Duminică şi calul năzdrăvan. În acelaşi timp, este şi
iute la mânie deoarece se cam repede la cerşetoarea din grădină, neştiind că este Sfânta Duminică, şi loveşte
calul care i se pare răpciugos. După ce trece de capcana pe care i-o întinde tatăl şi care era menită să-i
probeze vitejia, eroul pleacă în călătoria sa iniţiatică. Dând dovadă de naivitate, dar şi de lipsă de
experienţă de viaţă, fiul craiului nu ascultă sfaturile date de tată la plecare şi se lasă păcălit de Spân.
Neascultător cu tatăl, se dovedeşte însă supus în relaţia cu Spânul, din al cărui cuvânt nu iese.
Personajul este caracterizat şi prin opoziţia cu personajul negativ, simbol al forţei răului. Nici
Spânul nu are trăsături miraculoase, dar el reprezintă omul rău, maleficul, inumanul. El reuşeşte să-l
păcălească pe erou datorită vicleniei şi astfel are loc o schimbare de statut: Spânul devine fiul de crai, iar
acesta se transformă în sluga primului. Prima etapă a formări personajului este coborârea în fântână, care
echivalează cu o coborâre ad inferos, un botez în urma căruia fiul craiului primeşte un nou nume, Harap-
Alb, şi o nouă identitate, de slugă a Spânului. De asemenea, Spânul are rolul unui iniţiator, este „un rău
necesar”, fără de care nu s-ar fi putut realiza iniţierea eroului pozitiv.
Probele la care este supus sunt menite a-l pregăti ca viitor conducător, moştenitor al tronului
unchiului său, dar şi în vederea căsătoriei.
Harap-Alb devine un erou exemplar nu prin însuşiri miraculoase aşa cum se întâmplă de obicei în
basme, ci prin trăsturile sale profund umane. Bunătatea şi mila de care dă dovadă încă de la început îl
situează în rândul personajelor care reprezintă forţele binelui. Pentru ca iniţierea eroului să fie totală, el
trebuie să primească din nou botezul morţii şi al învierii. În final, el dobândeşte un set de valori morale care
în viziunea autorului sunt necesare unui împărat: mila, bunătatea, generozitatea, prietenia, respectarea
jurământului, curajul.

In opinia mea, protagonistul este o intruchipare a “omului se soi bun” (G. Calinescu), eroul vrednic, care
invata din greseli si se maturizeaza. In relatia mentor-invatacel, antagonistul este un ,,rau necesar”, dupa spusele
calului: ,,si unii ca acestia sunt trebuitori pe lume cateodata, pentru ca fac pe oameni sa prinda la mine

Basmul Cult - Demonstratie

Povestea lui Harap-Alb

Ion Creanga

Basmul cult este o specie narativa mult mai ampla si mai complexa decat basmul popular, cu
numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice si cu o actiune care implica fabulosul.
In basm, timpul si spatiul sunt fabuloase, iar reperele spatio-temporale sunt vagi, nedeterminate.
Basmul este o specie formalizata, deoarece prezinta clisee compozitionale, numere si obiecte
magice.
Spre deosebire de basmele populare, stilul este mult mai elaborat, purtand amprenta scriitorului cult.
Publicat in revista „Convorbiri literare”, basmul „Povestea lui Harap-Alb” este o capodopera a prozei
de inspiratie folclorica.
Titlul situeaza in centrul atentiei personajul eponim, iar oximoronul generat de simbolurile cromatice
sugereaza evolutia eroului de la stadiul de novice la cel de print adevarat.
Tema basmului este cea universala: triumful binelui asupra raului, dublata de tema initierii si
maturizarii treptate a eroului.
Basmul este prevazut cu formule initiale, mediane si finale. Creanga modifica formula initiala,
introducand regionalismul „amu” si adverbul „cica” si eliminand adverbul temporal „niciodata”. Aceste
transformari pun sub semnul indoielii autenticitatea intamplarilor relatate. Formula finala este mult mai
ampla decat in basmul popular, plina de umor si contine cateva observatii de natura sociala: „cine se duce
acolo bea si mananca, iara cine nu, se uita si rabda”.
„Povestea...” este o naratiune la persoana a III-a sg, realizata de un narator omniscient heterodiegetic,
dar nu si obiectiv, deoarece intervine prin comentarii personale.
Actiunea este prezentata cronologic, iar secventele narative sunt redate prin inlantuire.
Eroul este secundat de ajutoare si donatori. „Povestea..” respecta schema basmului popular, de la
care preia tiparul narativ si elementele oralitatii.
Tiparul narativ evidentiaza momentele subiectului si presupune:
a) o situatie initiala de echilibru, corespunzatoare expozitiunii (viata tihnita a Craiului si a familiei
sale);
b) un evenimant prin care se pierde echilibrul initial – Imparatului Verde ii lipseste un succesor
pe linie masculina (intriga);
c) o actiune eroica, prin care se remediaza lipsa – desfasurarea actiunii, care consta in calatoria
initiatica a lui HA si in depasirea probelor;
d) refacerea echilibrului initial corespunde punctului culminant si deznodamantului fericit:
demascarea si pedepsirea impostorului (Spanul), urmata de recompensarea eroului.
Scrisoarea primita de la Imparatul Verde determina parcurgerea drumului initiaic de catre cel mai
destoinic dintre fiii Craiului (motivul superioritatii mezinului), supus la o proba a barbatiei de catre tatal
sau. El pleaca intr-o calatorie ce are ca destinatie imparatia unchiului sau, nu inainte de a asculta sfaturile
parintesti (motivul interdictiei sub forma de sfat).
Trecand printr-o padure labirintica, il intalneste pe omul span – o posibila metamorfoza a Diavolului
– si, in ciuda povetelor primite, incalca interdictia si este supus prin viclesug de catre Span. Acesta ii fura
identitatea si il transforma in robul sau, in urma juramantului din fantana (motivul pactului cu Diavolul).

Basmul Cult –Relatia a doua personaje

Relatia Harap-Alb – Spanul
Ion Creanga

Basmul cult este o specie narativa mult mai ampla si mai complexa decat basmul
popular, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice si cu o actiune care
implica fabulosul.
Publicat in revista „Convorbiri literare”, basmul „Povestea lui Harap-Alb” este o capodopera
a prozei de inspiratie folclorica.
O trasatura fundamentala a basmelor populare sau culte este opozitia dintre bine si
rau, devenita o tema universala.
In basmul lui IC, binele este reprezentat de mezinul Craiului (protagonistul), care
este lipsit de forte supranaturale si care parcurge un indelungat proces de initiere si de
maturizare.
Raul este reprezentat de Span (antagonistul), care nu cumuleaza numai trasaturi
negative. Personaj demonizat, o posibila metamorfoza a Diavolului, el este un rau necesar,
principalul agent formator al protagonistului.
Spanul apare in destinul eroului la momentul oportun, in ultima proba preinitiatica.
Fiul mai mic al Craiului este surprins in basm in trei ipostaze: ca fiu de crai, neinitiat
si orgolios; ca sluga a Spanului, etapa necesara in procesul de maturizare si ca viitor
imparat.
 Dupa ce este supus la o proba a barbatiei de catre tatal sau, mezinul pleaca intr-o
calatorie initiatica, pentru a asigura succesiunea la tronul unchiului sau, Imparatul Verde,
care nu avea urmasi pe linie masculina.
In drumul sau, mezinul se rataceste intr-o padure labirintica, in care se intalneste de
trei ori cu un om span, imbracat diferit, care ii propune sa-l ia ca insotitor ori ca sluga.
Refuza de doua ori propunerile Spanului, respectand sfaturile tatalui sau.
A treia oara incalca interdictia si-l accepta pe Span, dovedindu-se naiv si influentabil.
Spanul profita de naivitatea lui si il atrage intr-o capcana. Varsa plosca si il convinge sa intre
intr-o fantana fara galeata si cumpana. Il obliga sa-si divulge originea, in schimbul vietii.
Prin juramantul din fantana, Spanul ii fura identitatea si il transforma in sluga sa, dandu-i
numele de Harap-Alb. Numele primit este format dintr-un oximoron care evidentiaza dublul
statut al protagonistului: sluga si nobil.
Spanul ii confisca armele, deposedandu-l de protectie si de forta fizica. Asadar, prima
lectie invatata este anularea orgoliului si acceptarea umilintei de a fi o sluga.
Ajunsi la curtea unchiului sau, fetele imparatului intuiesc identitatea slugii, deoarece
comportamentul sau nobil se opune obrazniciei Spanului.
Pentru ca vrea sa-l piarda, Spanul il supune la trei probe grele, dar de fiecare data iese
victorios, datorita ajutorului primit din partea Sf Duminici, a calului si a celor cinci prieteni.
HA culege roadele probelor la care este supus: respectul juramantului dat, rabdarea,
generozitatea, compasiunea pentru micile vietati. Pe de alta parte, si slabiciunile omenesti ale
eroului ies la iveala prin aceste probe.
Fata imparatului Ros dezvaluie tuturor adevarata identitate a lui HA, demascandu-l pe
impostor.
Crezand ca sluga si-a incalcat juramantul, Spanul il decapiteaza pe HA, fiind la
randul sau ucis de catre cal. HA va fi readus la viata de catre fiica Imparatului Ros, cu care
se si casatoreste.
Uciderea lui HA coincide cu eliberarea lui de sub puterea juramantului. Odata
incheiata initierea, existenta Spanului devine inutila, iar HA profita de noul sau statut de
imparat.
Relatiile dintre cele doua personaje se bazeaza pe principiul ca raul poate avea si un
rol constructiv, in sensul ca raufacatorul contribuie la initierea si maturizarea
protagonistului, care isi descopera calitatile si isi anihileaza defectele.