Povestea lui Harap Alb particularitati

lon Creangă, autor cu o semnificativă activitate literară în perioada clasică, fiind contemporan cu Mihai
Eminescu, Ioan Slavici şi I.L. Caragiale, este considerat unul dintre cei mai valoroşi povestitori ai
poporului nostru, reprezentativ pentru spiritualitatea ancestrală românească.

Basmul este opera epica in proza de dimensiuni medii, care prezinta lupta dintre bine si rau incheiata cu
victoria binelui si calatoria eroului spre maturizare.

Opera literară „Povestea lui Harap-Alb" scrisă de Ion Creangă a apărut la 1 august 1877 în revista
„Convorbiri literare" şi prezintă particularităţile unui basm cult.

Trăsăturile prin care se deosebeşte basmul cult de cel popular şi pe care le putem regăsi în text sunt
următoarele: basmul are autor cunoscut (Ion Creangă), fabulosul este tratat în manieră realistă,
ponderea mare a dialogului, personajul are atât calităţi cât şi defecte, motivul dublului, personajele sunt
construite prin supradimensionare.

In primul rând, basmul „Povestea lui Harap-Alb" este în mare parte realist, limbajul accentuand impresia
de realism popular. Insuşi eroul nu are trăsături miraculoase propriu-zise, ci este ajutat de făpturi
fantastice. In plus, Craiul îşi ceartă feciorii nemulţumit de insuccesele acestora ca un ţăran, iar cele cinci
personaje groteşti se ceartă în cuptorul de aramă „ca nişte ţărani humuleşteni într-o zi de târg".

In al doilea rând, protagonistul operei are atât calităti cât şi defecte. Harap-Alb nu e mai viteaz decât alti
oameni, dar prin bunătate are parte de aliati care îl scot din impas. Compensându-i slăbiciunile umane
(naivitatea, neascultarea sfatului părintesc), trăsăturile morale (bunătate, milă) conferă lui Harap-Alb
calitatea de purtător al Binelui. El generalizează această calitate în sfera naturii, a cosmosului întreg.

Titlul este simbolic, deoarece sugereaza, prin oximoronul negru-alb, dubla identitate a personajului: cea
asumata (de sluga a Spanului) si cea reala (de tanar print). Termenul “harap” inseamna “om cu parul si
pielea de culoare neagra” si exprima starea de robie a “harapilor” si, deci, conditia de sluga a craisorului.
“Albul” exprima inocenta, puritatea sufletului si ingenuitatea feciorului de crai. Totodata, termenul
“poveste” transmite inspiratia folclorica a basmului.

Basmul are ca temă principală naşterea şi formarea unei personalităti umane, prezentând drumul şi
probele initiatice pe care le trece eroul. La finalul actiunii, acesta ajunge să demonstreze că este capabil
să conducă o impărătie şi să-şi întemeieze o familie.

O prima scenă reprezentativă pentru tema textului este întâlnirea cu bătrâna din grădina palatului
(Sfânta Duminică) pe care, judecând-o după aparenţe, refuză să o miluiască. Astfel, la început, Harap-Alb
este neîncrezător („ia lasă-mă-ncolo, mătuşă, nu mă supăra"), deşi ea îi dă un sfat devenit adevăr
universal-valabil: „nu te iuţi aşa de tare că nu ştii de unde-ţi poate veni ajutor". Bătrâna îi transmite
flăcăului respectul şi preţuirea pentru valorile spirituale ale înaintaşilor şi-l sfătuieşte să plece în călătorie
cu hainele, armele şi calul Craiului.
O a doua scenă referitoare la tema textului este momentul întâlnirii cu ajutoarele lui care arată că
băiatul se maturizează, observandu-se un progres la nivelul comportamentului. Deşi aceste fiinţe
himerice (Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-lăţi-lungilă) arată infricoşător, el nu le dispreţuieşte, ci
le ia ca tovarăşi de drum, ce mai târziu îl vor ajuta să treacă probele de la curtea împăratului Roşu.

Perspectiva narativă este extradiegetică, iar naraţiunea la persoana a III-a este realizată de un narator
omniscient care îşi face remarcată prezenţa nemaifiind în totalitate obiectiv, deoarece intervine adesea
prin comentarii sau reflecţii, unele adresate interlocutorilor ipotetici (cititori sau ascultători). Naratorul
pretinde că evenimentele s-au intămplat fără el şi se consideră responsabil numai cu discursul (relatarea
evenimentelor), deşi în finalul basmului acesta susţine faptul că a participat chiar el la petrecere; „un
păcat de povestariu, făr-un ban in buzunariu".

Imbinarea planurilor real si fabulos este evidentă chiar din incipit. Timpul este vag, nedeterminat, un
trecut indepărtat în care se petrec evenimente ridicate la rangul de simbol. Reperele spaţiale sunt Ia fel
de vagi: „Si craiul acela mai avea un frate mai mare, care era impărat într-o aftă ţară, mai depărtată”.
Cele două ţinuturi îndepărtate marchează un intreg univers, pe care protagonistul este nevoit să-I ia în
stăpănire, trecănd de la teritoriul ocrotitor, familiar către un spaţiu al probării propriilor veleităţi de
lider.

In concluzie, opera literară „Povestea lui Harap-Alb" scrisă de Ion Creangă prezintă toate particularităţile
unui basm cult unde autorul a încercat să sugereze că în viaţă, mai importante sunt calităţile morale în
detrimentul celor fizice, individul fiind respectat în funcţie de comportamentul său social.
Povestea lui Harap Alb particularitati personaj

lon Creangă, autor cu o semnificativă activitate literară în perioada clasică, fiind contemporan cu Mihai
Eminescu, Ioan Slavici şi I.L. Caragiale, este considerat unul dintre cei mai valoroşi povestitori ai
poporului nostru, reprezentativ pentru spiritualitatea ancestrală românească.

Basmul este opera epica in proza de dimensiuni medii, care prezinta lupta dintre bine si rau incheiata cu
victoria binelui si calatoria eroului spre maturizare.

Opera literară „Povestea lui Harap-Alb" scrisă de Ion Creangă a apărut la 1 august 1877 în revista
„Convorbiri literare" şi prezintă particularităţile unui basm cult.

Trăsăturile prin care se deosebeşte basmul cult de cel popular şi pe care le putem regăsi în text sunt
următoarele: basmul are autor cunoscut (Ion Creangă), fabulosul este tratat în manieră realistă,
ponderea mare a dialogului, personajul are atât calităţi cât şi defecte, motivul dublului, personajele sunt
construite prin supradimensionare.

Basmul are ca temă principală naşterea şi formarea unei personalităti umane, prezentând drumul şi
probele initiatice pe care le trece eroul. La finalul actiunii, acesta ajunge să demonstreze că este capabil
să conducă o impărătie şi să-şi întemeieze o familie.

Titlul este simbolic, deoarece sugereaza, prin oximoronul negru-alb, dubla identitate a personajului: cea
asumata (de sluga a Spanului) si cea reala (de tanar print). Termenul “harap” inseamna “om cu parul si
pielea de culoare neagra” si exprima starea de robie a “harapilor” si, deci, conditia de sluga a craisorului.
“Albul” exprima inocenta, puritatea sufletului si ingenuitatea feciorului de crai. Totodata, termenul
“poveste” transmite inspiratia folclorica a basmului.

Acţiunea basmului este lineară, fiind alcătuită din multiple secvenţe Inlănţuite. Ea debutează ex abrupto
cu evenimentul care perturbă echilibrul situatiei: craiul este rugat de fratele său mai mare să-i trimită pe
unul dintre feciori pentru a-i fi urmaş Ia tron. Dacă cei doi fii mai mari ai acestuia nu reuşesc să treacă
proba curajului impusă de tatăl lor, deghizat in urs, mezinul este pregătit el să-si încerce norocul. Pentru
că dovedeşte, in prealabil, calităţi sufleteşti superioare, atunci când se milostiveşte de bătrâna
cerşetoare, el are un prim ajutor de nădejde, anume personajul supranatural, intruchiparea bunătăţii,
Sfanta Duminică, cea care se deghizase in femeie sărmană pentru a-I pune la incercare. Aceasta îI
sfătuieşte să aleagă calul, hainele şi armele care au aparţinut tatălui său in tinereţe pentru a putea reuşi
ceea ce şi-a propus, fapt care denotă refacerea unui destin privilegiat.

Personajul principal şi eponim al basmului este Harap-Alb. Statutul social aI protagonistului se modifică
din incipitul textului pănă la final. Astfel, cel care la inceput a fost mezinul timid şi neîncrezător în forţele
proprii şi a acceptat condiţia umilă de slugă, la final ajunge să-şi asume rolul de impărat. Din punct de
vedere moral, Harap-Alb ajunge să întrunească toate calităţile necesare unui viitor împărat: bunătatea,
milostenia, curajul, cinstea şi demnitatea. Psihologic, observăm că Harap-Alb este surprins pe parcursul
întregului proces de maturizare. La început este şovăitor în faţa deciziilor sau gata să se lase stăpânit de
frică, naiv, copleşit de rolul pe care şi l-a asumat. Pe parcurs îşi dezvoltă, însă personalitatea, dobândind
calităţi precum: curajul, încrederea în sine, calităţi pe care le dovedeşte tocmai datorită probelor la care
este supus de Spân.

O scenă reprezentativă în acest sens fiind cea a coborârii fiului de crai în fântână-simbol ambivalent al
vietii şi al morţii. Convins să se lase însoţit de Spân la primul obstacol greu de trecut (pădurea labirint),
fiul de crai cade în capcana acestuia. Notaţia naratorului evidenţiază diferenţa între cele două personaje:
„Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potriveşte Spânului...". Dacă Spânul are o îndelungă
experientă în exploatarea slăbiciunilor celorlalti , fiul de crai, protejat până atunci la casa părintească, nu
crede în relele intentii ale celui de Iangă el şi judecă lumea după modelul său moral. La ieşirea din
fântână, Harap-Alb va fi nevoit să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi etape existenţiale.

O alta scenă reprezentativă este alegerea calului. Apariţia sa respectă un anumit tipar: la început este cel
mai urât, bătrân şi slab, după ce mănâncă jar, se transformă într-un cal arătos, cu puteri supranaturale
— zboară, vorbeşte, deţine cunoştinţe inaccesibile eroului. In descoperirea calului de către erou se
poate vedea o probă pregătitoare, căci iniţial, feciorul îl tratează cu dispreţ şi cu violenţă. Răsplata ia
forma unei lecţii de viaţă. După ce se transformă într-un cal mândru, acesta îl ia pe erou şi zboară cu el
până la lună şi soare, încât pe acesta îl trec „toate grozile morţii". E o lecţie pe care i-o dă calul, şi anume
că nimic în viaţă nu rămâne nerăsplătit.

Harap-Alb este caracterizat în mod direct de către narator („fiul Craiului"), de către celelalte personaje
(bătrâna care îl ajută, i se adreseaza cu „Iuminate crăişor’’ şi îi evidenţiază calităţile morale: „slab de
înger, mai fricos decât o femeie"; fetele împăratului Verde îi recunosc meritele: „Harap-Alb, sluga lui, are
o infăţişare mult mai plăcută şi seamănă a fi mult mai omenos") sau prin autocaracterizare („din
copilaria mea sunt deprins a asculta de tată"). Totodată, Harap-Alb este caracterizat şi în mod indirect,
prin limbaj, fapte şi comportament, relaţia cu celelalte personaje şi chiar prin intermediul numelui său.
Fiu iubitor şi dornic să obţină aprecierea tatălui, se întristează când vede ruşinea acestuia, şi se hotărăşte
să-i obţină aprobarea. Relaţia cu celelalte personaje dezvăluie caracterul nobil al lui Harap-Alb (ajută
micile vietăţi fară să aibă nimic de câştigat, îşi respectă cuvântul dat în detrimentul propriilor interese).

Perspectiva narativă este extradiegetică, iar naraţiunea la persoana a III-a este realizată de un narator
omniscient, care îşi face remarcată prezenţa nemaifiind în totalitate obiectiv, deoarece intervine adesea
prin comentarii sau reflecţii, unele adresate interlocutorilor ipotetici (cititori sau ascultători). Naratorul
pretinde că evenimentele s-au întâmplat fără el şi se consideră responsabil numai cu discursul (relatarea
evenimentelor), deşi în finalul basmului acesta susţine faptul că a participat chiar el la petrecere; „un
păcat de povestariu, făr-un ban în buzunariu".

In concluzie, Harap-Alb, protagonistul basmului, reprezintă Binele şi este prototipul oricărui adolescent,
neiniţiat la început de drum, parcurgând o perioadă de formare a personalităţii, fiind cel mai bine
conturat în mod indirect.
HARAP RELATIE

lon Creangă, autor cu o semnificativă activitate literară în perioada clasică, fiind contemporan cu Mihai
Eminescu, Ioan Slavici şi I.L. Caragiale, este considerat unul dintre cei mai valoroşi povestitori ai
poporului nostru, reprezentativ pentru spiritualitatea ancestrală românească.

Basmul este opera epica in proza de dimensiuni medii, care prezinta lupta dintre bine si rau incheiata cu
victoria binelui si calatoria eroului spre maturizare.

Opera literară „Povestea lui Harap-Alb" scrisă de Ion Creangă a apărut la 1 august 1877 în revista
„Convorbiri literare" şi prezintă particularităţile unui basm cult.

Trăsăturile prin care se deosebeşte basmul cult de cel popular şi pe care le putem regăsi în text sunt
următoarele: basmul are autor cunoscut (Ion Creangă), fabulosul este tratat în manieră realistă,
ponderea mare a dialogului, personajul are atât calităţi cât şi defecte, motivul dublului, personajele sunt
construite prin supradimensionare.

Basmul are ca temă principală naşterea şi formarea unei personalităti umane, prezentând drumul şi
probele initiatice pe care le trece eroul. La finalul actiunii, acesta ajunge să demonstreze că este capabil
să conducă o impărătie şi să-şi întemeieze o familie.

Titlul este simbolic, deoarece sugereaza, prin oximoronul negru-alb, dubla identitate a personajului: cea
asumata (de sluga a Spanului) si cea reala (de tanar print). Termenul “harap” inseamna “om cu parul si
pielea de culoare neagra” si exprima starea de robie a “harapilor” si, deci, conditia de sluga a craisorului.
“Albul” exprima inocenta, puritatea sufletului si ingenuitatea feciorului de crai. Totodata, termenul
“poveste” transmite inspiratia folclorica a basmului.

Acţiunea basmului este lineară, fiind alcătuită din multiple secvenţe Inlănţuite. Ea debutează ex abrupto
cu evenimentul care perturbă echilibrul situatiei: craiul este rugat de fratele său mai mare să-i trimită pe
unul dintre feciori pentru a-i fi urmaş Ia tron. Dacă cei doi fii mai mari ai acestuia nu reuşesc să treacă
proba curajului impusă de tatăl lor, deghizat in urs, mezinul este pregătit el să-si încerce norocul. Pentru
că dovedeşte, in prealabil, calităţi sufleteşti superioare, atunci când se milostiveşte de bătrâna
cerşetoare, el are un prim ajutor de nădejde, anume personajul supranatural, intruchiparea bunătăţii,
Sfanta Duminică, cea care se deghizase in femeie sărmană pentru a-I pune la incercare. Aceasta îI
sfătuieşte să aleagă calul, hainele şi armele care au aparţinut tatălui său in tinereţe pentru a putea reuşi
ceea ce şi-a propus, fapt care denotă refacerea unui destin privilegiat.

Personajul principal şi eponim al basmului este Harap-Alb. Statutul social aI protagonistului se modifică
din incipitul textului pănă la final. Astfel, cel care la inceput a fost mezinul timid şi neîncrezător în forţele
proprii şi a acceptat condiţia umilă de slugă, la final ajunge să-şi asume rolul de impărat. Din punct de
vedere moral, Harap-Alb ajunge să întrunească toate calităţile necesare unui viitor împărat: bunătatea,
milostenia, curajul, cinstea şi demnitatea. Psihologic, observăm că Harap-Alb este surprins pe parcursul
întregului proces de maturizare. La început este şovăitor în faţa deciziilor sau gata să se lase stăpânit de
frică, naiv, copleşit de rolul pe care şi l-a asumat. Pe parcurs îşi dezvoltă, însă personalitatea, dobândind
calităţi precum: curajul, încrederea în sine însuşi, calităţi pe care le dovedeşte tocmai datorită probelor
la care este supus de Spân.

Spânul este personajul secundar, reprezentand forţa Răului. Statutul său social iniţial este cel de slugă,
acesta intalnindu-l pe fiul de Crai în pădurea labirint unde ii cere acestuia să-l ia ca ajutor. Din punct de
vedere moral, Spânul este întruchiparea Răului, având şi rolul iniţiatorului, cum afirmă şi calul, „un rău
necesar". Psihologic, personalitatea Spânului nu se schimbă pe parcursul diegezei, el rămânând acelaşi
om viclean, manipulator şi duplicitar. Relaţia dintre Harap-Alb şi Span este prezentată în antiteză, astfel
eroul reprezentând Binele şi dovedindu-şi inocenţa, Spânul dovedindu-şi imoralitatea.

O scenă reprezentativă în acest sens este cea a coborârii fiului de crai în fântână, simbol ambivalent al
vietii şi al morţii. Convins să se lase însoţit de Spân la primul obstacol greu de trecut (pădurea labirint),
fiul de crai cade în capcana acestuia. Notaţia naratorului evidenţiază diferenţa între cele două personaje:
„Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potriveşte Spânului...". Dacă Spânul are o îndelungă
experientă în exploatarea slăbiciunilor celorlalti , fiul de crai, protejat până atunci la casa părintească, nu
crede în relele intentii ale celui de Iangă el şi judecă lumea după modelul său moral. La ieşirea din
fântână, Harap-Alb va fi nevoit să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi etape existenţiale.

O altă scenă semnificativă pentru relaţia dintre cele două personaje, este cea finală in care se ilustrează
caracterul de „rău necesar" al Spânului şi curajul, respectiv maturitatea lui Harap-Alb. După demascarea
Spânului, acesta îi taie capul lui Harap-Alb, eliberându-I de jurământ, semn că iniţierea este încheiată.
Eroul reînvie însă, datorită ajutorului primit de la prietenii săi, semn că a Invăţat să fie milostiv şi
primeşte împărăţia şi fata pe care o dorea. Maturizarea eroului, la care Spânul contribuie în mod decisiv,
este confirmată de nuntă şi de schimbarea statutului social.

Imbinarea planurilor real si fabulos este evidentă chiar din incipit. Timpul este vag, nedeterminat, un
trecut indepărtat în care se petrec evenimente ridicate la rangul de simbol. Reperele spaţiale sunt Ia fel
de vagi: „Si craiul acela mai avea un frate mai mare, care era impărat într-o aftă ţară, mai depărtată”.
Cele două ţinuturi îndepărtate marchează un intreg univers, pe care protagonistul este nevoit să-I ia în
stăpănire, trecănd de la teritoriul ocrotitor, familiar către un spaţiu al probării propriilor veleităţi de
lider.

Perspectiva narativă este extradiegetică, iar naraţiunea la persoana a III-a este realizată de un narator
omniscient, care îşi face remarcată prezenţa nemaifiind în totalitate obiectiv, deoarece intervine adesea
prin comentarii sau reflectii, unele adresate interlocutorilor ipotetici (cititori sau ascultători). Naratorul
pretinde că evenimentele s-au întâmplat fără el şi se consideră responsabil numai cu discursul (relatarea
evenimentelor), deşi în finalul basmului acesta susţine faptul că a participat chiar el la petrecere; „un
păcat de povestariu, făr-un ban în buzunariu".

În concluzie, deznodământul basmului conduce la rezolvarea conflictului dintre cele două personaje
antitetice, demonstrând astfel rolul fiecăruia în ansamblul basmului.