Povestea lui Harap Alb

de Ion Creanga

- Basm cult-

Basmul reprezintă o specie a genului epic în proză, în care se narează

întâmplări fabuloase ale unor personaje reale, imaginare sau simbolice,
reprezentante ale forței binelui și aflate în luptă cu forțele răului. În basm,
binele va triumfa întotdeauna.
Basmul “Povestea lui Harap-Alb” a fost publicat în anul 1877 în revista
“Convorbiri literare”.
Ion Creangă a fost un scriitor român, recunoscut datorită măiestriei
basmelor, poveştilor şi povestirilor sale. Acesta este considerat a fi unul dintre
clasicii literaturii române, mai ales datorită operei sale autobiografice “Amintiri
din copilărie”.
„Povestea lui Harap – Alb” se încadrează în genul epic, iar ca specie
literară este un basm cult, deoarece are un autor identificat.
Naraţiunea la persoana a IlI-a este realizată de un narator omniscient,
dar nu şi obiectiv deoarece intervine adesea prin reflecţii sau comentarii. Spre
deosebire de basmul popular, unde predomină naraţiunea, basmul cult
presupune îmbinarea naraţiunii cu dialogul şi cu descrierea, moduri de
expunere intalnite in basmul “Povestea lui Harap Alb”.

TEMA
Tema operei o reprezintă lupta dintre bine şi rau. De asemenea, se reiau
anumite motive narative precum superioritatea mezinului, călătoria, supunerea
prin viclesug, probele, demascarea răufăcătorului, pedeapsa acestuia şi
căsătoria.
Acţiunea se desfăşoară linear, succesiunea secvenţelor este redată prin
înlănţuire. Coordonatele acţiunii sunt vagi. Formula iniţială: „Amu cică era
odată” şi formula finală: „Şi a ţinut veselia ani întregi şi acum mai ţine încă…”
marchează intrarea şi ieşirea din fabulos. Formulele mediane „şi mai merge el
cât mai merge”, realizează trecerea de la o secvenţă la alta şi întreţin suspansul.
SCENE SEMNIFICATIVE

Scena plecarii de acasa

O primă scenă semnificativă este atunci când Harap-Alb decide să
pornească spre unchiul său, cu toate că fraţii lui au fost întorşi din drum de un
urs care era de fapt tatăl lor. Din acest fapt putem deduce că protagonistul
nostru nu este ca şi fraţii lui, acesta are un caracter puternic şi este curajos.

Scena fantanii
O a doua scenă semnificativă este cea de la fântână în care protagonistul
nostru nu ia în seamă sfatul tatălui său şi merge pe mâna spânului, care îl
păcăleşte şi îi schimbă statutul din fiu de crai in sclav. Astfel spânul devine
nepotul împăratului Verde, iar protagonistul nostru devine Harap-Alb, slugă a
spânului. În această scenă, Harap-Alb dă dovadă de lipsă de experienţă.

Actiunea
Fiind o operă epică, acțiunea se împarte în toate cele cinci momente ale
subiectului.
In expozitiune, basmului sunt prezentati cei doi frati (Craiul si Verde-
Imparat) care traiau de multa vreme la doua capete ale lumii fara sa se vada.
Intriga, evenimentul care perturba echilibrul initial e scrisoarea pe care
Craiul o primeste de la imparatul Verde, prin care ii cere un mostenitor, acesta
neavand decat fete. Dintre cei 3 fii ai Craiului, cel mai vrednic se va dovedi
mezinul, care, sfatuit de Sf. Duminica, va trece proba curajului: ursul de sub
pod.
Desfasurarea actiunii presupune un drum initiatic la care pleaca eroul
pentru a restabili echilibrul initial. Drumul va fi presarat cu incercari care, din
punct de vedere al simbolisticii basmului, constituie probe de initiere. Prima
etapa a drumul e reprezentata de drumul-labirint, in interiorul careia fiul de crai
se intalneste, de 3 ori, cu Spanul. La cea de-a treia intalnire, Spanul il pacaleste
pe craisor sa coboare intr-o fantana pentru a se racori; pentru ca apoi sa-i crute
viata, il obliga sa accepte inversarea rolurilor. Cand cei 2 ajung la Verde-
Imparat, craisorul e sluga Spanului, cu numele de Harap-Alb.
Harap-Alb este supus la 3 probe initiatice: sa aduca salatile din Gradina
Ursului, pietrele pretioase din Padurea Cerbului si pe fata Imparatului Ros.
Ultima proba propune prin procedeul triplicarii: Harap-Alb, alaturi de tovarasii
sai (Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila) doarme in camera
inrosita, mananca si bea peste puterile omeneste, alege macul din nisip cu
ajutorul furnicilor, pazeste fata de imparat pe timpul noptii, recunoaste fata cu
ajutorul albinei si trimite calul alaturi de turturica fetei sa aduca smicele, apa vie
si apa moarta.
Punctul culminant echivaleaza cu momentul in care fata imparatului
Ros divulga secretul lui Harap-Alb si acesta e ucis de Span.
Deznodamantul aduce restabilirea echilibrului. Calul il omoara pe Span,
fata il invie pe Harap-Alb, folosindu-se de obiectele magice. Eroul e rasplatit,
primeste imparatia si totul se sfarseste cu o nunta imparateasca.

RELATIA DINTR DOUA PERSONAJE

In general în basm există un singur personaj principal, toate celelalte
personaje sunt secundare. Totusi, relatia dintre Harap Alb si Spanul ajuta la
dezvoltarea eroului basmului, astfel ca legatura dintre cei doi devine una de
initiat si initiator.
Relația dintre cei doi are la bază antiteza. Deși atunci când ajunge la
curtea lui Verde Împărat, spânul dovedește o aroganță exagerată, fiind convins
că el va urma la tronul împărătesc, Harap-Alb dă dovadă de răbdare,
deschidere pentru a primi ajutor, ambiție și curaj. El nu își pierde nădejdea în
situațiile dificile, este recunoscător celor care îl ajută și învață din greșeli. Spre
deosebire de spân, care arată falsitate și își însușește toate meritele eroului,
Harap-Alb câștigă teren prin păstrarea fiiri nobile, fiind responsabil pentru
sarcinile îndeplinite cu inteligență.
O secventa semnificativa pentru ilustrarea relatiei dintre Harap Alb si
Span poate fi considerata cea a fantanii. Incalcand sfatul parintesc, Harap Alb
accepta tovarasia Spanului. Coborarea in fantana aminteste, in plan simbolic, de
taina botezului. Fiul cel mic al Craiului moare in raport cu vechea identitate,
inscriindu-se de acum, pe o alta treapta a existentei sale, cea a maturizarii.
Protagonistul și antagonistul se construiesc pe baza unei serii de
opoziții dintre bine și rău: om de onoare – ticălos; om de origine nobilă –
slugă; cinstit – necinstit. Confruntarea între cele două personaje este o
confruntare între două concepții asupra vieții. Pentru Spân, răul este
justificat și necesar. Trimful lui Harap-Alb validează însă concepția conform
căreia valorile pozitive sunt cele corecte

CONCLUZIE
„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult având ca particularităţi
reflectarea concepţiei despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului,
individualizarea personajelor, umorul şi arta narativă. Dar asemenea basmului
popular cultivă înalte principii morale precum adevărul, cinstea, prietenia,
curajul, vitejia, fiind o creaţie care oglindeşte în mod fabulos viaţa.

DESCRIEREA PERSONAJULUI HARAP ALB

Personajul principal al basmului este Harap – Alb, un fel de Făt – Frumos
din basmele populare. Este viteaz, generos, curajos, angajat în lupta împotriva
răului, dar mai ales înzestrat cu arta de a-şi face prieteni.
El este caracterizat atat direct, de catre autor, dar si de alte personaje. Insa
cele mai multe trasaturi ale sale reies din atitudinea sa, din limbajul sau, din
numele pe care il poarta si din framantarile sufletesti pe care le are.
Lipsa de maturitate initiala este subliniata prin caracterizarea directa a
autorului: “Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de astea, se potriveste Spanului
si se baga in fantana, fara sa-l trasneasca prin minte ce se poate intampla…”
Numele sau reprezinta alaturarea a doi termeni opusi: Harap – om cu pielea
neagra, sclav si Alb – nobil, pur. Această alăturare poate reprezenta destinul său,
ajuns din sclav al Spânului, împărat. Însă numele i-a fost oferit de Spân ca o ironie
privind decăderea sa socială, ajuns din fiu de crai în „pielea” sclavului.
Caracterizare indirecta
 La începutul basmului, statutul eroului este de neinițiat. Prin prisma vârstei
și a statutului social (mezinul craiului), el trăiește într-un univers al inocenței.
Inocența și naivitatea sunt trăsăturile tânărului neexperimentat. El își dovedește
sensibilitatea, deoarece se simte rănit atunci când tatăl său îl consideră la același
nivel cu frații săi nevrednici. Însă întâlnirea cu baba cerșetoare, care se dovedește
în curând a fi Sfânta Duminecă, este extrem de importantă, deoarece aceasta îi
deschide ochii asupra viitorului său măreț, adresându-i-se cu apelativul „luminate
crăișorule”, și oferindu-i încredere. După ce mezinul își dovedește milostenia,
mulțumind astfel divinitatea, Sfânta Duminecă îl povățuiește să ceară de la tatăl
său „calul, armele și hainele în care a fost el mire”, eroul trebuie să le reactualizeze
virtuțile. Însă el se dovedește impulsiv atunci când lovește calul cel slăbănog,
deoarece nu era cea ce ar fi dorit el, necunoscând defapt caracterul său fantastic.
Acum fiul de crai pleacă în călătoria sa spre maturizare, fiind nevinovat și
necunoscător.
Mezinul reușeste să treacă proba tatălui său , dovedindu-se curajos în luptă
și vrednic de împărăție. La pod el se desparte de familie pentru a se aventura în
necunoscut. Însă datorită naivități sale intră în tovărășie cu Spânul, ce îl transformă
din fiu de nobil în sclav, preluând el rolul nepotului lui Verde împărat, mezinul
jurând ca va ascunde secretul pentru a-și salva viața .
Harap-Alb se situează în antiteză cu Spânul, simbol al răului,viclean,
dictatorial. Nu putem ignora însă rolul determinat al Spânului în inițierea lui
Harap-Alb, celui ce va evolua de la statutul de „mezin” și „boboc” la cel de
„crai” ,fiind un rău necesar.
Drumul lui Harap-Alb este o călătorie spre sine, pe parcusul căreia își
descoperă atribute precum: bunătatea (protejează albinele și furnicile), curajul
,onestitatea (respectă jurământul făcut Spânului), sociabilitatea(se împrietenește
ușor cu Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări-Lați-Lungilă) .
Pentru a se putea dezlega de jurământ, trebuie să asistăm la moartea sa
fizică, Spânul îi taie capul pentru divulgarea secretului. Înviat însă de fata lui Roș-
împărat cu ajutorul obiectelor magice,eroul capătă paloșul, se însoară și accede la
tron .
Harap-Alb nu este un personaj fantastic și întruchiparea „omului de soi”.
Eroul este rotund - evoluează, se maturizează, devine apt pentru condiția de
împărat și soț.
„Povestea lui Harap -Alb” este un basm cult având ca particularităţi
reflectarea concepţiei despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului,
individualizarea personajelor, umorul şi arta narativă. Dar asemenea basmului
popular cultivă înalte principii morale precum adevărul, cinstea, prietenia, curajul,
vitejia, fiind o creaţie care oglindeşte în mod fabulos viaţa.