3.

Moara cu noroc
Ioan Slavici
~nuvelă psihologică~

1. Nuvelele lui Slavici: tematică și specific

2. Nuvela „Moara cu noroc”: temă, specificul ei și statutul de nuvelă psihologică
3. Structura disursului narativ: incipit, final, secvența narative, înlănțuire
4. Compoziția nuvelei: acțiunea și momentele subiectului, relații temporale și spațiale,
tipuri de conflict
5. Tipologia personajelor
6. Arta narativă: tipuri de narator, perspectiva narativă oralitatea stilului

1. Nuvelele lui Slavici se înscriu în formula realismului și propun o radiografie a satului

transilvănean, o frescă a vieții sociale ardelenești cu datele ei esențiale din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea.
Temele abordate sunt viața satului, iubirea, patima pentru ban, exemplul personal,
relațiile interumane, destinul, evenimentele fiind proiectate pe fundalul pătrunderii relațiilor
capitaliste.
În literatura română, Slavici este primul scriitor care fundamentează analiza
psihologică, metodă folosită pentru a dezvălui frământările, contradicțiile interioare și
neliniștile personajelor.
Nuvela psihologică se concentrează asupra universului interior al personajelor, al
gândurilor și al trăirilor acestora. Subiectul urmărește evoluția în plan psihologic și moral a
personajelor, accentul căzând asupra analizei psihologice.
Conflictul principal este interior, evoluția sa fiind urmărită prin diferite procedee ale
analizei psihologice (monologul interior, introspecția sau autocaracterizarea).
2. Opera epică „Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică, de factură realistă, publicată
în 1881, în volumul „Novele din popor”, George Călinescu considerând-o „o nuvelă solidă, cu
subiect de roman” datorită acțiunii complexe și construcției personajelor.
Slavici abordează ca temă patima pentru bani și consecințele nefaste ale setei de
înavuțire asupra individului și asupra familiei sale. Nuvela are caracter realist, deoarece
prezintă monografic viața satului ardelenesc.
Opera este o nuvelă psihologică prin temă, prin conflictul interior trăit de protagonist,
prin mutarea accentului de pe realitatea exterioară (fapte, acțiuni) pe realitatea interioară
(gânduri, sentimente, concepții). Specific nuvelei psihologice, opera urmărește problemele de
conștiință și procesul de dezumanizare trăit de Ghiță, ca urmare a patimii pentru înavuțire.
Titlul nuvelei are semnificație simbolică și substrat ironic. Locul ales, cârciuma
denumită „Moara cu noroc” înseamnă, de fapt, un loc cu ghinion, care aduce nenorocirea,
deoarece ușurința câștigului de aici ascunde abateri grave.
Mesajul nuvelei poate fi interpretat din perspectivă socială (dorința lui Ghiță de a-și
depăși statutul de cizmar), din perspectivă morală (încălcarea unor norme și a unor legi
nescrise) și din perspectivă psihologică (dezumanizarea individului din cauza patimii pentru
bani).
În ansamblu, nuvela lui Slavici poate fi considerată o pledoarie pentru echilibru și
cumpătare în viața socială și familială, mesajul operei evidențiind tendințele moralizatoare ale
scriitorului.
3. Incipitul operei are valoarea unui prolog, reprezentând simbolic corul din tragedia
greacă şi conține replica bătrânei, ce constituie morala nuvelei: „Omul să fie
mulțumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”.
Bătrâna are statutul unui alter ego al autorului, iar vorbele ei echivalează cu un precept moral

1
şi au valoarea unui avertisment. Primul capitol anticipează tema și conflictul dominant, prin
motive clar specifice (în apropiere de moară sunt cinci cruci, drumul șerpuiește la stânga și la
dreapta). Alternativa „la stânga și la dreapta” sugerează caracterul oscilant al personajului
între bine („la stânga … pădure verde) și rău („la dreapta … pădure arsă”). Finalul are
valoare de epilog, fiind unul închis, dat de destinele personajelor care sunt aspru sancţionate,
pe măsura faptelor săvârşite. Prin reluarea replicii bătrânei, se realizează simetria incipit-final,
punând în evidență caracterul moralizator al operei.
Nuvela este structurată în 17 capitole și are o compoziție clasică, caracterizată prin
rigoare și echilibru. Structura sferică, rotundă a discursului narativ este determinată de
simetria dintre incipit și final, realizată prin intervențiile bătrânei. Acest personaj este un alter-
ego al scriitorului care formulează principii morale, fiind și un simbol al înțelepciunii
populare și al mentalității tradiționale. Vorbele ei au valoarea unui avertisment și anticipează
opoziția între valorile care aduc echilibru individului (liniștea colibei) și cele care distrug
ireversibil firea omului (bogăția).
Evenimentele sunt prezentate de către un narator obiectiv și detașat, iar secvențele
narative sunt prezentate prin înlănțuire. Uneori narațiunea este înlocuită de dialog, conceput
ca o succesiune de replici scurte, tensionate, în acord cu starea sufletească a personajelor.
Secvențele dialogate au rolul de a dramatiza acțiunea și de a caracteriza personajele.
Descrierea este prezentă în toate formele sale, de la prezentarea interioarelor și a
obiectelor, la conturarea portretelor și la surprinderea atmosferei. Secvența descriptivă în care
se prezintă locul unde este plasată cârciuma are valoare anticipativă în raport cu evoluția și
destinul personajelor (natura săracă de câmpie aridă, corbii singuratici, cele cinci cruci și
răscrucea drumului).
4. Acțiunea operei se desfășoară pe un singur fir epic, evenimentele sunt prezentate în
ordine cronologică și se respectă momentele clasice ale subiectului.
Expozițiunea prezintă situația socială, economică și familială a lui Ghiță care este
nemulțumit de statutul său de cizmar sărac, nu ascultă sfatul soacrei și ia în arendă cârciuma
de la Moara cu noroc.
Intriga o constituie apariția lui Lică Sămădăul la Ghiță, căruia îi propune complicitatea
indirectă la fărădelegile sale și ale celorlați porcari.
Desfășurarea acțiunii include o serie de fapte și dezvăluie complicitatea dintre Ghiță și
Lică, efectele acestei colaborări fiind degradarea morală și sufletească a eroului, mustrările de
conștiință și destrămarea familiei. Treptat, Ghiță se închide în sine, se înstrăinează de Ana și
de familie, face compromis după compromis și ajunge să nu se mai recunoască el însuși.
Punctul culminant consemnează uciderea Anei de către Ghiță, uciderea lui Ghiță de
către Răuț și moartea lui Lică, ce se sinucide pentru a nu fi prins de jandarmul Pintea.
Cârciuma va fi arsă, focul însemnând purificarea locului.
Deznodământul o aduce în centrul atenției pe bătrână, care văzând dezastrul pune totul
pe seama destinului.
Evenimentele se desfășoară într-un spațiu real, din zona Ardealului, conturat prin
diverse denumiri geografice (Bihor, Ineu, Arad). Locul în care se mută Ghiță împreună cu
familia se află la întretăierea mai multor drumuri, cârciuma fiind o moară părăsită aflată într-o
vale care nu atrage numai drumeții ce devin clienți ai hanului, ci și răufăcători.
Timpul este fixat prin raportare la două sărbători religioase importante, acțiunea
începând la Sf. Gheorghe și încheindu-se cu sărbătoarea Paștelui. Sf. Gheorghe sugerează
biruința, iar Paștele semnifică purificarea locului și începutul unei noi vieți. Prezența acestor
repere temporale evidențiază faptul că în lumea satului oamenii își conduc existența în funcție
de sărbătorile religioase.
Conflictul principal este de natură morală și psihologică. Personajul principal trăiește
un conflict interior, determinat de opoziția între fondul lui de cinste și omenie și dorința de

2
bogăție și parvenire socială. Treptat, personajul se degradează moral și se dezumanizează,
moartea lui fiind o consecință a faptelor sale și a încălcării unor norme morale.
Conflictele exterioare pun în evidență concepții diferite asupra vieții (bătrâna și Ghiță),
caractere diferite (Ghiță și Lică) sau lipsa de comunicare din cadrul familiei (Ana și Ghiță).
5. Într-o nuvelă, accentul nu cade asupra povestirii, ci asupra complexității personajelor,
Slavici construind caractere puternice, în structura cărora regăsim „acel amestec de bine și de
rău, ce se află la oamenii adevărați” (G. Călinescu).
Protagonistul nuvelei este un personaj complex și rotund, care „surprinde în mod
convingător” (Forster) și care ilustrează tipul cârciumarului stăpânit de patima pentru bani. Pe
parcursul acțiunii, Ghiță evoluează de la statutul de personaj tipic la cel de personaj
individualizat sub aspect moral și psihologic.
Inițial, scopul lui Ghiță era de a-și depăși statutul și de a-și deschide un atelier unde să
angajeze vreo 10 calfe. Pentru a-și atinge acest scop, personajul se abate de la norma morală
formulată la începutul cărții și de aceea evoluează inevitabil spre un sfârșit tragic.
Treptat, bunătatea și cinstea sunt înlocuite de patima pentru bani și de compromisul
moral. Ghiță nu are tăria de a i se opune lui Lică și acceptarea colaborării cu el marchează
începutul degradării psihice și morale.
Portretul personajului este construit în manieră obiectivă, autorul creând un personaj
complex cu trăiri și concepții contradictorii. Caracterizarea se realizează, în principal, indirect
prin faptele, vorbele și relația cu ceilalți, dar și în mod direct prin monolog interior, care ia
forma autocaracterizării: „(…) așa m-a lăsat Dumnezeu. Ce să fac dacă e în mine ceva mai
tare decât voința mea?”.
Lică Sămădăul este un personaj tipic prin condiția socială, care pe parcursul
evenimentelor rămâne egal cu sine, păstrându-și statutul de „om rău și primejdios”. Este un
personaj construit în manieră romantică prin caracterul său excepțional și prin forța cu care
intervine în destinul oamenilor, schimbându-le fundamental viața.
Conturat prin tehnica detaliului semnificativ, portetul individual al lui Lică este
realizat pe baza, interpretării fizionomice” (Silviu Angelescu), fiecărui element fizic
corespunzându-i unul moral: „un om ca de 36 de ani … cu ochii mici și verzi” (semn al
răutății) și „cu sprâncenele dese și împreunate la mijloc” (care traduc caracterul malefic al
personajului). Preocuparea deosebită pentru vestimentație („poartă cămașă subțire și albă”) în
ciuda unei profesii ca cea de șef al porcarilor, sugerează vanitatea, orgoliul excesiv.
O primă scenă care evidențiază începutul relației dintre cele două personaje este
apariția lui Lică la han, moment ce reprezintă și intriga nuvelei, din capitolul al III-lea: „Peste
puțin sosi și vestitul Lică Sămădăul la Moara cu noroc”. Antepunerea epitetului „vestitul
Lică” constituie o abatere a viziunii auctoriale, o imixtiune a naratorului prin care încearcă să
avertizeze cititorul asupra statutului de care se bucură acest personaj și a rolului pe care îl va
avea în diegeză (acțiune). Astfel, de la început Lică îl domină pe Ghiță și își impune
autoritatea, complicitatea fiind condiția esențială pentru a putea rămâne la han.
Relația cu Lică Sămădăul îi distruge treptat cârciumarului imaginea de om cinstit, însă
starea sa materială devine prosperă: „Nu trecu nici jumătate de an de când se afla la Moara cu
noroc și trebile îi mergeau din ce în ce mai bine! Avea porci la îngrășare, două vaci cu lapte,
căruță pe răzoare, doi cai buni, avea bani în ladă”. Enumerația amplă prin care este descrisă
bunăstarea lui Ghiță are rolul de a evidenția incapacitatea acestuia de a-și conștientiza drumul
greșit și de a scăpa de sub dominația banului. Scena jurământului strâmb de la proces
constituie punctul cuminant al degradării morale și relevă subordonarea totală a lui Ghiță față
de Lică pentru care a acceptat, „de dragul unui câștig”, „să-și pună capul în primejdie”.

Ana este un personaj introdus în narațiune cu scopul de a accentua personalitatea și

degradarea lui Ghiță, pe care ajunge să-l creadă „o muiere îmbrăcată în haine bărbătești”.

3
 Jandarmul Pintea urmărește pedepsirea lui Lică pe căi legale, motiv pentru care se
asociază cu Ghiță. Bătrâna și copiii sunt singurele ființe morale și inocente și supraviețuiesc
incendiului.
6. Stilul nuvelei este concis, sobru, obiectiv, specific prozei realiste. Narațiunea este
obiectivă și se realizează din perspectiva unui narator obiectiv și omniscient, care anticipează
destinul personajelor. Secvențele descriptive conturează atmosfera, portretele și locul acțiunii,
iar dialogul are rol în caracterizare și veridicitatea faptelor.
Oralitatea este susținută prin amestecul registrului popular cu cel ardelenesc,
proverbele și zicătorile susținând caracterul moralizator al nuvelei.
Consider că nuvela lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, idee susținută
de scriitor prin diverse mijloace. În primul rând, intervenția bătrânei la începutul operei
fixează legi morale care ar trebui respectate („sărăcia” și „liniștea colibei”) și are valoarea
unui avertisment prin referirea la un aspect care ar putea tulbura echilibrul interior al
individului („bogăția”). În al doilea rând, personajele care au încălcat legile morale (Ghiță,
Ana, Lică) sunt aspru sancționate în finalul nuvelei, destinul tragic fiind o consecință a
faptelor săvârșite („așa le-a fost dat”), deoarece „Sancționarea drastică a protagoniștilor e pe
măsura faptelor” (Pompiliu Marcea). Finalul justițiar susține viziunea moralistă a lui Slavici
asupra lumii.
În concluzie, opera „Moara cu noroc” este o nuvelă realistă de factură psihologică, în
care scriitorul surprinde cu finețe dezumanizarea individului din cauza patimii pentru bani și
din cauza îndepărtării de valorile morale și de virtuțile esențiale pentru firea umană – cinstea,
sinceritatea și cumpătarea.

SIMBOLURI

Finalul surprinde conturarea drumului, care evidentiaza continuitatea vietii satului, in ciuda
destinelor individuale;
Moara macina destine si locul dobandeste semnificatie negativa;
Sfantu Gheorghe sugereaza biruinta, iar Pastele semnifica purificarea locului si inceputul unei
noi vieti;
Opera e o „oglinda fireasca a realitatii”(Ioan Slavici);
Incipitul are valoarea unui prolog, reprezentand simbolic corul din tragedia greaca;
Purificare- functie catharhica
Nuvela prezinta „istoria unui esec”(Forster)