Grecu Katrina, a X-a Betania

Eseu - caracterizarea lui Ghiță

Ioan Slavici este unul dintre cei mai renumiți scriitori români. Acesta a trăit între anii 1848 -
1925 și a fost nuvelist, romancier, memorialist și dramaturg.
În 1881 îi apare volumul “Novele din popor”, în acest volum fiind inclusă și nuvela “Moara
cu noroc”. Alte opere ale autorului sunt de exemplu: “Pădureanca”, “Mara” și “Zâna Zorilor”.
În 1884 acesta înființează la Sibiu revista “Tribuna”.
Nuvela “Moara cu noroc” este o nuvelă realist-psihologică, aparține genului epic și este scrisă
în proză. Opera cuprinde datini, tradiții, obiceiuri, relații interumane și interetnice din satul
românesc transilvănean. Nuvela a fost considerată de George Călinescu: “o nuvelă solidă cu
subiect de roman”, iar de Nicolae Manolescu: “prima mare nuvelă realistă din literatura
română”.

În această nuvelă personajele sunt caracterizate prin trăsături morale, principale și secundare.
Ele nu mai sunt surprinse doar din exterior, ci și din interior, analiza psihologică fiind
îmbinată cu tehnica amănuntului semnificativ.
Personajele sunt plasate în situații-limită care dau naștere unor probleme de conștiință.
Nuvela acoperă toată paleta socială și întruchipează tipuri umane (tipul arivistului - Ghiță,
tipul dominatorului și tipul lui Mefistofel - Lică).

Încă din primele pagini aflăm că statutul social al lui Ghiță este unul de cizmar sărac care își
dorește să se îmbogățească luând în arendă hanul de la Moara cu noroc.
Odată mutat la han, Ghiță ajunge un cârciumar îndrăgit de călători, prin hărnicie transformă
locul părăsit și oamenii nu mai spuneau că se opresc la Moara cu noroc, ci “La Ghiță”.
Acesta era respectat de comunitate atât ca cizmar cât și ca cârciumar. Era considerat un om
cinstit și avea respectul sătenilor.
În primă fază, acesta avea demnitate, însă la finalul nuvelei, Ghiță își ucide soția devenind
criminal.

Personalitatea cârciumarului se conturează prin statutul psihologic al acestuia în urma

tovărășiei cu Lică.
În primă fază Ghiță este curajos și ia decizia mutării la han împotriva avertismentului soacrei.
Acesta vrea să parvină și să se îmbogățească rapid alături de Lică Sămădăul.

1
Grecu Katrina, a X-a Betania

Ghiță are un caracter slab deoarece nu este în stare să i-se împotrivească Sămădăului, deși
Lică arată superioritate încă de la prima întâlnire.
Pe de-o altă parte, Ghiță este umil și ușor de condus de către Lică, nu are curajul de a decide
plecarea de la cârciumă deși e conștient de nenorocire.
Pe parcurs, patima banului îl transformă pe Ghiță, acesta se îndepărtează de familie și
parcurge până la final procesul dezumanizării.
Preocupat să își îndeplinească visul, nu realizează consecințele dramatice și crude ale
îmbogățirii, chiar dacă mai avea și scurte momente de remușcări în care se victimiza și credea
că viața lui e condusă de un destin și nu are ce să facă.
Orbirea aceea din cauza banilor nu l-a făcut decât să devină ursuz, paranoic, irascibil și să
treacă cu ușurință de la o stare la alta, însă, atunci când este nevoit să depună mărturie la
proces, Ghiță îi cere iertare soției sale, Ana.

Din punct de vedere moral, Ghiță este un om harnic, onest, iubitor, cinstit, familist, convins,
atent și tandru. Pe de-o altă parte el este și dornic de a schimba traiul familiei sale. Datorită
sfătuirii cu familia sa înainte de a se muta împreuna la Moara cu noroc putem observa că
acesta era și comunicativ.
Întreprinzător, ia în arendă hanul de la o moară părăsită și îl transformă într-un loc plăcut în
care călătorii poposeau cu drag.
După ce a văzut superioritatea lui Lică, Ghiță este precaut și își cumpără două pistoale, doi
câini și o slugă nouă.
Văzând că nu se îmbogățește la fel de mult și la fel de repede pe cât și-ar dori, Ghiță se
folosește de Ana într-un mod meschin și egoist, aruncând-o în brațele Sămădăului pentru a-și
atinge propriile țeluri.
Înspre final putem observa că Ghiță este un om necinstit, deoarece nu este complet sincer cu
Pintea, îi spune doar o parte din adevăr și ascunde faptul că a primit bani furați de la Lică.
Pe parcurs, Ghiță devine opusul personajului care era la început.

Nuvela poate fi privită din mai multe perspective: din perspectivă socială (nuvela prezintă
încercarea lui Ghiță de aș schimba statutul social, însă pentru aceasta el se confruntă cu Lică
Sămădăul) sau din perspectiva psihologică (scriitorul consideră că goana după avere
zdruncină tihna sufletească și duce la pierzanie). Astfel, nuvela prezintă conflictul interior
trăit de Ghiță care este sfâșiat de două dorințe contradictorii: dorința de a rămâne om cinstit,
dar sărac și dorința de a se îmbogății pe căi necinstite.

2
Grecu Katrina, a X-a Betania

Trăsătura dominantă a lui Ghiță este lăcomia. Această trăsătură reiese din două scene
semnificative:
Prima scenă semnificativă este apariția lui Lică la han tulburând echilibrul familiei și
constituind intriga. Acesta are orgoliul de stăpân și precizează încă de la început regulile sale:
“Eu voiesc să știu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice și cine ce
face, și nimeni în afară de mine să nu știe”. Cu toate că își dă seama de pericol, Ghiță nu se
poate sustrage influenței malefice pe care Lică o exercită asupra sa.
O a doua scenă semnificativă și punctul culminant al nuvelei coincide cu momentul în care
Ghiță ajunge pe ultima treaptă a dezumanizării. Dispus să facă orice pentru a se răzbuna,
Ghiță își aruncă soția în brațele Sămădăului lasând-o la han ca momeală în timp ce el se duce
la Arad ca să-l întâlnească pe jandarmul Pintea. Odată ajuns, Ghiță nu-i spune acestuia
întregul adevăr, nu recunoaște că a primit și el bani furați de la Lică, însă stârnește admirația
jandarmului pentru gestul său.
Dezgustată de lașitatea soțului, Ana i se dăruiește lui Lică (“Tu ești om Lică, Ghiță nu e decât
o muiere îmbrăcată în haine bărbătești”).
Când se întoarce și realizează că Ana l-a trădat, Ghiță o înjunghie, iar el este ucis la ordinul
lui Lică.

Modalitățile de caracterizare sunt directe și indirecte.

Caracterizarea directă poate fi realizată de narator („… acum el se făcuse mai de tot ursuz, se
aprindea pentru orişice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca mai nainte, ci râdea cu hohot, încât
îți venea să te sperii de el”). Aceasta poate fi realizată și de către celelalte personaje („Ghiță
este un om drept și blând la fire, dar e un om cuminte și nu voiește să audă, nici să vadă, nici
să știe nimic, nu voiește să ațâțe mânia oamenilor răi”). În această operă găsim și
autocaracterizarea (ticălos, necinstit: „Sărmanilor mei copii, voi nu mai aveţi (...) un tată om
cinstit (...) tatăl vostru e un ticălos.”).
Caracterizarea indirectă reiese din comportamentul său: rușinat (îi cere iertare Anei înainte de
proces). Din limbajul personajului și relația cu ceilalți rezultă arta comunicării, tovărășia,
naivitatea. Din atitudinea sa, se remarcă faptul că era încrezător și dornic de o schimbare (se
mută la han pentru a schimba traiul familiei sale).

Conflictul este atât exterior cât și interior. Cel principal este cel exterior care se stabilește
între Ghiță și Lică, cârciumarul simte presiunea pe care Sămădăul o exercită asupra sa, însă
nu se poate îndepărta de dorința sa de a se îmbogăți. Un conflict exterior secundar are loc

3
Grecu Katrina, a X-a Betania

între Ghiță și Ana, femeia nu-și înțelege bărbatul, nu îi înțelege deciziile dar le acceptă
crezând că sunt de competența bărbatului. Conflictul dintre cei doi este de natură conjugală.
Conflictul interior este determinat de motivațiile antagonice ale protagonistului și anume:
dragostea pentru familie, dorința de îmbogățire și dorința de a fi perceput ca un om onest.
Conflictul ilustrează drama protagonistului, cea a imposibilității de a alege.
Un conflict de natură etică este între Ghiță și colectivitate, acesta își pierde reputația în fața
oamenilor.

Titlul este un element paratextual care orientează lectura cititorului, creând un univers de
așteptare pentru acesta.
Titlul acestei nuvele este mai degrabă ironic, “Moara cu noroc” înseamnă defapt “Moara cu
ghinion”, moara care aduce nenorocirea, pentru că ușurința câștigurilor de aici ascunde
abateri etice grave (crima, nelegiuirea).
În sens denotativ, titlul indică reperul spațial al evenimentelor: moara - situată la o răscruce
de drumuri între Ineu și Fundureni și-a pierdut statutul inițial și a fost transformată într-un
han.
În sens conotativ titlul are valoare simbolică, anunța măcinarea sufletească a lui Ghiță și pune
în evidență componenta psihologică a nuvelei.
Titlul face referire la motivul “fortuna labilis” care înseamnă “noroc schimbător”.

Acțiunea se desfășoară pe parcursul unui an calendaristic, între două repere temporale

religioase de la Sf. Gheorghe până la Paște.
Nuvela este alcătuită din 17 capitole, are un subiect concentrat, o structură narativă
complicată și acțiunea se realizează prin acumulări și izbucniri de tensiune etică (apariția lui
Lică la han).

Nuvela începe cu un dialog între cizmarul Ghiță și bătrâna lui soacră. Ghiță îi spune bătrânei
că vrea să se mute la cârciuma de la Moara cu noroc pentru a îmbunătății situația financiară a
familiei. Bătrâna îl atenționează că prin încercarea de a se îmbogăți își poate pierde valorile
pe care deja le are, precum onestitatea, familia, liniștea colibei sale etc. Ghiță ignoră
avertismentul soacrei sale și se mută la Moara cu noroc împreună cu familia sa.

La început, decizia mutării părea una foarte bună deoarece Ghiță și Ana câștigau foarte bine,
dar toate acestea până când în peisaj apare Lică Sămădăul. Acesta nu era doar șeful

4
Grecu Katrina, a X-a Betania

porcarilor, ci și un hoț care îi fura pe cei bogați care treceau pe la moară. Încă de la prima
întâlnire a acestora, Lică, ajutat de fizicul și vestimentația sa, lasă amprenta unui om dur,
viclean și superior, ceva neobișnuit pentru un porcar. Lică îi propune lui Ghiță să i se alăture,
însă, în primă fază, Ghiță îl refuză nevrând să aibă de-a face cu astfel de oameni. Pe măsură
ce dorința de a se îmbogăți crește, Ghiță se răzgândește și acceptă tovărășia lui Lică,
devenind complice la faptele acestuia.

Din cauza influenței negative primite de la Lică, Ghiță devine rece și violent față de familia
sa, dorindu-și ca aceasta să nu fi existat pentru a nu avea mustrări de conștiință. Ana,
văzându-i comportamentul lui Ghiță, se apropie din ce în ce mai mult de Sămădău și ajunge
să vadă în Ghiță numai lașitate și slăbiciune. Ghiță, realizând sentimentele Anei pentru Lică,
cooperează cu jandarmul Pintea pentru a-l prinde pe Lică. Acesta planifică un episod fals de
plecare de la han în noaptea de înviere. Ghiță se întoarce și, spre surprinderea Anei și a
Sămădăului, îi găsește pe cei doi împreuna. Din cauza geloziei, Ghiță recurge la violență și o
ucide pe Ana, dar și el este la rândul lui ucis de către Răut, om al lui Lică. Sămădăul se
sinucide izbindu-se de trunchiul unui copac, însă moartea sa este incendiată de Răut. Singurii
care scapă nevătămați sunt bătrâna și cei doi copii.

Opera literară “Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă realistă deoarece oglindește
viața socială și de familie în satul transilvănean de la sfârșitul secolului al XIX-lea. De
asemenea în plan moral ilustrează efectele pe care le are lăcomia în viața omului, zugrăvește
zbuciumul interior al protagonistului prin modalități de investigare psihologică de realizarea
conflictului, dar și prin sobrietatea stilului, care este lipsit de podoabe stilistice.