„ Moara cu noroc” de Ioan Slavici

Particularitățile nuvelei realist- psihologice

Ioan Slavici face parte din Epoca Marilor Clasici ai literaturii române,
iar „Moara cu noroc”, publicată în 1881 în „Novele din popor” este una
dintre scrierile reprezentative pentru viziunea autorului asupra lumii și
asupra vieții satului transilvănean.
„Moara cu noroc” este o nuvelă, deoarece aparține genului epic, are
personaje puține, un singur fir narativ, o construcție riguroasă, un
conflict concentrat si accentul se pune pe caracterizarea personajului, nu
pe acțiune.
Este o nuvelă realistă, pentru că Slavici prezintă tema familiei și a
dorinței de înavuțire, prin perspectiva narativa obiectivă, prin personajele
tipice surprinse în împrejurări tipice (Ghiță este tipul arivistului, iar Lică
este tipul tâlharului), prin verosimilitate ( prezentarea societății
ardelenești din secolul al XIX-lea), prin tehnica detaliului.
Este o nuvelă psihologică, deoarece înfățișează frământările de
conștiință ale lui Ghiță, care trăiește un conflict interior și se transformă
sufletește, iar analiza acestuia se face prin intermediul monologului
interior, notația gesticii și a mimicii, tehnici de investigare psihologică.
Titlul nuvelei este ironic; dacă la început moara aduce prosperitate,
în final va aduce ghinion. Personajele care nu respectă valorile morale
vor avea un sfârșit tragic. Motivul morii semnifică mișcarea continuă care
se poate atribui mișcării permanente a drumeților, dar și măcinarea
sufletelor si degradarea oamenilor care nu își pot controla instinctele.
Reperele spațio-temporale sunt precizate, semn al realismului;
cârciuma se află la o răscruce de drumuri, „ în niște pustietăți
întunecoase”, iar acțiunea se desfășoară pe parcursul unui an, de la
Sfântul Gheorghe până la Paștele din anul următor.
Din punct de vedere compozițional, nuvela are 17 capitole, cu prolog
și epilog și o construcție simetrică, roata morii intrând in armonie cu
rotunjimea nuvelei. Relația de simetrie este dată de incipitul nuvelei care
are un prolog ce îi aparține bătrânei: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa,
căci, dacă-i vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”, fiind
un avertisment pentru Ghiță, iar sfârșitul pune întâmplările tragice pe
seama destinului necruțător „așa le-a fost dată!...” In epilog, apare din
nou bunica, cea care va trebui sa aibă grijă de cei doi copii rămași orfani,
după ce părinții lor au pierit în împrejurări tragice.
In expozițiunea nuvelei, Ghiță ia în arendă cârciuma de la Moara cu
noroc, pentru a câștiga rapid bani. Este o prima secventa ilustrativa
pentru tema operei. Ghita era un cizmar sarac, ce dorea să se
îmbogățească și vine la Moară împreună cu familia sa.
Intriga o constituie apariția lui Lică Sămădaul la han, apariție care
tulbură echilibrul familiei și declanșează conflictul interior al lui Ghiță;
acesta este obligat să se supună regulilor lui Lică.
Desfășurarea acțiunii ilustreaza procesul înstrăinării hangiului de
familia sa și al dezumanizării provocate de dorința de îmbogățire prin
complicitatea cu Lică. Ghiță oscilează între a pleca și a rămâne la han,
între a-l denunța pe Lică ajutându-se de jandarmul Pintea și a-i proteja
fărădelegile.
Punctul culminant este atunci când Ghiță își aruncă soția în brațele lui
Lică, preferând s-o lase singură cu Sămădaul în noaptea de Paști, el
ducându-se după Pintea, să-l dea în vileag pe tâlhar. Aceasta este o a
doua secventa ilustrativa pentru tema nuvelei. Dezgustată de soț, Ana i
se dăruiește lui Lică, iar Ghiță o înjunghie, nesuportând gândul că
aceasta l-a înșelat. Ghiță este împușcat de Răuț la ordinul lui Lică, iar
hanul este incendiat. Lică se sinucide, izbindu-se în goana calului de un
stejar, conștient că urmează să fie prins de Pintea.
In deznodământ, bătrâna și copiii se întorc la han de la Ineu, iar
bunica e convinsă că focul a izbucnit din cauza unui fulger. Nuvela are
un final moralizator, iar sancționarea personajelor care au greșit este pe
măsura faptelor; singurii supraviețuitori sunt bătrâna si copiii, ființe
morale si inocente.

Caracterizarea lui Ghiță

Ghiță este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, iar
destinul său ilustrează consecințele nefaste ale dorinței sale de inavuțire.
El este un cizmar sărac, dar harnic și cinstit,care dorește să-și schimbe
statutul social și ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc ca să
asigure bunăstarea familiei. După trei ani petrecuți la han, avea de gând
să se întoarcă în satul natal și să-și deschidă un atelier de cizmărie.
Trăsătura sa dominantă este lașitatea, deoarece la început, câștigul
lui era realizat pe căi cinstite ( „era dat de la Dumnezeu” ), însă pe
parcursul nuvelei, acesta se implică într-o serie de nelegiuiri, nefiind
capabil să se desprindă sau să renunțe la ele, devenind hapsân și avid
de bani.
Portretul fizic nu este detaliat, însă autorul îl descrie ca fiind „înalt și
spătos”, pentru ca, mai apoi, trăsăturile cârciumarului să reflecte
transformările sale sufletești. Caracterizat direct de către narator în
momentul în care îi redă transformările: Ghiță devine „de tot ursuz, se
aprindea pentru orișice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca mai înainte, ci
râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el”, iar când se mai juca cu
Ana „își pierdea lesne cumpătul și îi lăsa urme vinete pe brațe”. Lică îl
vede ca „om cu multă ură” „un om cu minte”, iar Ana, în final, își dă
seama că soțul ei este „o muiere îmbrăcată în haine bărbătești”.
Inițial, Ghiță este un tată și un soț iubitor, dar, pe parcurs, în psihologia
lui se produc mutații si se înstrăinează de familia sa. Lucid și temător
față de porcar, Ghiță vrea să se apere, însă știe că Sămădăul reprezintă
un pericol din care nu se poate sustrage. Ghiță se schimbă treptat,
ajungând să-și distrugă imaginea de om cinstit pe care o avea în fața
oamenilor. El se trezește implicat fără să-și dea seama în jefuirea
arendașului și în uciderea unei femei și a unui copil. La proces, jură
stâmb, însă are momente de sinceritate când îi cere iertate soției sau
copiilor: „Iartă-mă, Ana! Iartă-mă cel puțin tu, căci eu n-am să mă iert cât
voi trăi pe fața pământului.” „Sărmanilor mei copii, voi nu mai aveți, cum
avuseseră părinții noștri, un tată om cinstit. Eu nu mai pot sili pe nimeni
să nu le zică copiilor ăstora: Tatăl vostru e un ticălos!”
De dragul copiilor și al soției, de rușinea lumii, se gândește că ar fi mai
bine să plece de la cârciumă și începe să colaboreze cu Pintea, dar nu
este sincer în totalitate nici față de acesta, fiindcă nu îi spune
jandarmului că își oprește jumătate din sumele aduse de Lică. Ghiță
ajunge pe ultima treaptă a degradării morale în momentul în care își
aruncă soția în brațele Sămădăului și o ucide, devenind criminal, iar
Slavici îl pedepsește pentru încălcarea valorilor morale, ajungând să fie
omorât de Răuț, din ordinul lui Lică.
Scriitorul ne transmite ideea că omul trebuie să lupte pentru un trai
decent și să fie mulțumit cu ceea ce Dumnezeu i-a dăruit. Nu munca
cinstita prin care omul devine instarit este condamnata de scriitor, ci
obtinerea averii pe cai necinstite si instrainarea de familie.

Relația dintre Ghiță si Lică

O primă secvență în care se evidențiază relația dintre cei doi o

constituie apariția lui Lică la Moara cu noroc când își impune regulile și
își enunță pretențiile, în autocaracterizare: „Eu sunt Lică Sămădăul...
Multe se zic despre mine, și dintre multe, multe vor fi adevărate și multe
minciuni. [---]”, „Eu voiesc să știu totdeauna cine umblă pe drum, cine
trece pe aici, cine ce zice și cine ce face, și voiesc ca nimeni afară de
mine să nu știe. Cred că ne-am înțeles!? ” Din momentul venirii lui Lică la
cârciumă, începe procesul iremediabil de înstrăinare a lui Ghiță față de
familie. Deși înțelege că Lică reprezintă un pericol pentru el și familia lui,
Ghiță nu se poate sustrage ispitei câștigului, mai ales că își dă seama că
nu poate rămâne la Moara cu noroc fără acordul Sămădăului. Ghiță își ia
măsuri de apărare împotriva lui Lică, dar porcarul fiind mai bun
cunoscător de oameni, știe cum să utilizeze slăbiciunile celorlalți, astfel
încât să-l atragă pe Ghiță în afacerile lui necurate și apoi să-i anuleze
personalitatea. Îi distruge familia, Ana i se dăruiește Sămădăului, iar
Ghiță îi spune la un moment dat „Tu nu ești om, Lică, ci deavol!”
Cele două personaje sunt caracterizate atât în mod direct, cât și în mod
indirect.
Lică este individualizat printr-un portret fizic care-i evidențiază trăsăturile
morale și bunăstarea materială: „Lică, un om de treizeci și șase de ani,
înalt, uscățiv și supt la față, cu mustața lungă, cu ochii mici și verzi și cu
sprâncenele dese, împreunate la mijloc. Lică era porcar, însă dintre cei
care poartă cămașă subțire și albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de
argint și bici de carmajin.”
Portretul moral este dominant pentru cele două personaje, Lică este
cunoscător bun de oameni și știe cum să utilizeze slăbiciunile celorlalți,
astfel se folosește de patima lui Ghiță pentru bani spre a-l atrage pe
acesta în afacerile lui necurate și apoi pentru a-i anula personalitatea.
Profită de fascinația pe care o exercită asupra Anei și de lipsa de
comunicare între soți, determinând-o să i se dăruiască. Destinele celor
doi sunt nefaste, ei încalcă legile morale, astfel încat sunt pedepsiți cu
moartea: Ghiță este ucis de Răuț din ordinul lui Lică, iar Lică își
zdrobește capul de un stejar, pentru a nu fi prins de Pintea.
Legătura lui Ghiță cu Lică se află sub semnul raportului de forțe. Orbit
de patima banului, Ghiță se simte vulnerabil față de Lică, deoarece are
familie și ține la imaginea sa în fața lumii. Obișnuit cu independența,
Ghiță se vede constrâns să accepte colaborarea cu Lică, fapt care îi va
afecta grav echilibrul interior.
Finalul nuvelei pune în lumină antiteza caracter slab – caracter tare.

In concluzie, „Moara cu noroc” este o nuvelă realist-psihologică,

pentru că urmărește efectele dorinței de îmbogățire, frământările
personajelor în planul conștiinței, conflictul interior. Slavici se dovedeste
a fi un fin cunoscator al sufletului omenesc, analizand minutios
schimbarile psihologice prin care poate trece fiecare dintre noi în
momentul în care aspirăm la imposibil.