Caracterizarea a două personaje în relație

GHIȚĂ și LICĂ SĂMĂDĂUL

„Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă realistă de

factură psihologică, publicată în anul 1881 în volumul „Novele
din popor”. Devine una din scrierile reprezentative pentru
viziunea lui Ioan Slavici asupra lumii și asupra satului
transilvănean.
Nuvela are ca temă consecințele nefaste și dezumanizate
ale dorinței de îmbogățire, iar personajele reprezintă „acel
amestec de bine și rău ce se află în oamenii adevărați”. (G.
Călinescu).
Legătura dintre cârciumarul Ghiță și Lică, șeful porcarilor,
se află sub semnul patimii banilor, dar și al raportului de forțe,
care îl avantajează pe cel din urmă. Amândoi sunt personaje
puternice, însă Lică este lipsit de scrupule și mai abil decât
Ghiță, care devine o victimă a influenței nefaste a Sămădăului.
Ghiță, cizmar sarac, este personajul principal al nuvelei
“Moara cu noroc”, fiind construit in mod realist, astfel incat
naratorul ii va surprinde cu meticulozitate conflictul interior. El
este personajul cel mai bine conturat din nuvelă ,este un
personaj rotund, memorabil, al cărui destin ilustrează
consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire.
 Lica Samadaul, stapanul neoficial al locurilor unde se afla
Moara cu noroc si seful porcarilor, este unul dintre personajele
secundare ale operei lui Slavici. Spre deosebire de Ghita, care
oscileaza intre moralitate si imoralitate, Lica este recunoscut
pentru talhariile si afacerile murdare in care este implicat.
Statutul inițial al personajului principal este reliefat în
prima scena a nuvelei. Ghita locuieste cu Ana, cu copiii lor si cu
soacra într-un sat sărăcăcios. Familia trieste modest deoarece,
veniturile lui Ghita nu sunt foarte prospere. Om harnic, meserias
devotat, bland s cumsecade, Ghita doreste să-și schimbe statutul
social. Neavand capitalul suficient pentru a-si deschide o afacere
proprie, Ghita decide sa ia in arenda pentru trei ani carciuma
“Moara cu noroc”. Motivat de iubirea pentru familia lui, Ghita
nu tine cont de teza morala a operei, enuntata prin intermediul
soacrei sale: “Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e
vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face linistit”.
Singuratic, excesiv in tot ceea ce intreprinde, uneori chiar
demonic, Samadaul nu ezita sa-si ia viata pentru a nu-si pierde
libertatea, este insetat de aventura si inavutire prin cai necinstite.
Aparitia sa la carciuma va schimba in mod definitiv evolutia
evenimentelor, Ghita devenind informator al acestuia, complice
la jaf, furt si crima.
Lică este individualizat printru-un portret fizic, în care
scriitorul evidentaza trasaturile morale (rautatea si
cruzimea): ,,Lica, un om de treizeci si șase de ani, înalt, uscățiv
și supt la față, cu mustața lungă, cu ochii mici și verzi și cu
sprâncenele dese împreunate la mijloc”.
Relatia dintre cele doua personaje poate fi pusa in lumina
prin intermediul momentelor subiectului. In expozitiunea
propriu-zisa a nuvelei, este prezentat locul unde se afla Moara
cu noroc si inceputurile afacerii lui Ghita.
Aparitia lui Lica la moara este elementul care schimba
intreaga evolutie a evenimentelor, deoarece acesta ii pretinde lui
Ghita sa intre in slujba lui, raspunsul carciumarului fiind pe
masura, astfel începe procesul de instrainare a lui Ghita fata de
familie. Desi înțelege că Lică reprezintă un pericol pentru el si
familia sa, Ghita nu se poate sustrage ispitei castigului, mai ales
ca iși da seama ca nu poate sa ramana la Moara cu noroc fara
acordul lui Lică.
Ghita isi ia toate masurile de protectie împotriva lui Lică:
merge la Arad să-si cumpere doua pistoale, isi face rost de doi
caini pe care ii asmute impotriva turmelor de porci și isi
angajează incă o sluga, pe Marți, dar nimeni nu l putea proteja
de fapt.
Intrand in mecanismul afacerilor murdare ale Samadaului,
Ghita se va indeparta din ce in ce mai mult de familia sa,
inclusiv de Ana, sotia sa. Depune marturie falsa in procesul legat
de omorul si jaful din padure, salvandu-l pe Lica, in timp ce
Buza-Rupta si Saila Boarul sunt condamnati pe viata. Chinuit de
mustrari de constiinta si vrand sa-l dea in vileag pe Lica, Ghita
ia legatura cu jandarmul Pintea, dar nu este in totalitate sincer
nici fata de acesta. Ghita ii ofera probe în ceea ce priveste
vinovația Samadaului, dar omite sa spuna ca opreste jumatate
din sumele aduse de Lică.
O alta secventă relevantă o întâlnim în duminica de Paște,
când Ghiță ajunge pe ultima treapta a degradării morale. Acesta,
orbit de furie, isi arunca sotia drept momeala in bratele
Samadaului, care crede ca asa il va lecui de slabiciunea fata de
femeie. Ana, degustata de comportamentului sotului sau, i se
daruieste lui Lică, deoarece, spunea ea, în ciuda nelegiuirilor
comise, Lica este un ,,om”, pe cand Ghita ,,nu e decat muiere
imbracata in haine barbatesti (…)”.
Lica il aduce pe Ghita în situatia de a-si ucide sotia. Apoi,
din ordinul lui Lica, Ghita este împuscat, iar cârciuma
incendiata. Samadaul, își zdrobeste capul de un stejar nevrand sa
pice viu in mainile lui Pintea. Trufaș , atunci cand este obligat sa
accepte esecul, prefera sa-si ia viata; gestul sau de a se sinucide
nu este unul al renuntarii, ci al victoriei. Decat sa le dea altora
satisfactia de a-l fi invins, prefera sa moara.
Finalul pune in lumină antiteza caracter slab- caracter tare.
Ghita este ucis, o simpla victima, în vreme ce Lica alege sa se
sinucida, pentru a nu deveni o victima.
Actiunea se desfasoara pe parcursul unui a, intre doua
repere remporale ca valoare religioasa: de la Sf, Gheorghe pana
la Paștele din anul urmator, cand apa si focul purifica locul.
Numele lui Ghita este sugestiv pentru incercarea de a nimici raul
și de a impune ordinea și legea la moară,dar pacatele savârșite
impun deznodamantul tragic.
Stilul este sobru, concis, fara podoabe. Limbajul naratorului
si al personajelor valorifica registre stilistice: limbajul regional,
ardenelesc, limbajul popular, oralitatea. Batrana, soacra lui
Ghita, formuleaza in incipitul și in finalul nuvelei, conceptia
populara despre fericire :„Omul sa fie multumit cu saracia sa,
caci, daca-i vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face
fericit”, respectiv despre soarta :,,asa le a fost data!...” care
constituie principalele teze morale ale nuvelei.
„Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvela realista,
pshologică, pentru ca urmareste efectele dorintei de imbogatire,
framantarile personajelor in planul constiintei, conflictul
interior. Observarea este minutioasa si serveste realizarii unor
psihologii complexe (Ghita). Analiza psihologică detaliaza si
sustine o teza morala: goanadupa învațuire cu orice pret distruge
echilibrul interior si linistea familiei.