Comentariu literar ‘’Moara cu noroc’’ de Ioan Slavici

‘’Moara cu noroc‘’ de Ioan Slavici a fost prima nuvelă realist-psihologică din literatura română.

Publicată în anul 1881, ea a fost inclusă în volumul ‘’Novele din popor‘’.

Nuvela este specia genului epic, în proză, cu un singur fir narativ, urmărind un conflict unic.
Aceasta provine din franţuzescul ”novelle” si înseamnă noutate. Personajele nu sunt numeroase,
fiind caracterizate succint, în funcţie de contribuţia lor la desfăşurarea acţiunii. Nuvela prezintă
fapte verosimile într-un singur conflict, cu o intrigă riguros construită, accentul fiind pus mai
mult pe definirea personajului decât pe acţiune.

Specia literară a nuvelei începe să fie abordată în literatura română cu precădere în a doua
jumătate a secolului al XlX-lea, în epoca marilor clasici, tipurile de nuvelă vor fi diversificate,
astfel vom avea nuvela filosofîco-fantastică a lui Mihai Eminescu, nuvela realistă a lui Ioan
Slavici şi nuvela psihologică a lui Caragiale.

Tema nuvelei MOARA CU NOROC urmăreşte consecinţele nefaste pe care setea de înavuţire le
are asupra psihicului uman. Asftel sunt urmărite în mod gradat etapele dezumanizării
personajului principal.

Titlul nuvelei este mai degrabă ironic, deoarece ”Moara cu noroc” se dovedeşte a fi
moara fără noroc, cea care aduce nenorocire întregii familii.

Nuvela este alcătuită din 17 capitole, iar acţiunea se desfăşoară între două repere
temporale distincte, între Sfântul Gheorghe şi Paşte, pe parcursul unui an de zile.

Printre personajele operei lui Slavici se numără Ghiţă, Ana, Lică Sămădăul, jandarmul
Pintea etc.

Personajul principal al operei este ilustrat de Ghiţă, un cizmar care renunţă la viaţa lui
tihnită şi ia în arendă moara cu noroc.

Incipitul şi finalul contin vorbele soacrei lui Ghiţă şi conferă un caracter simetric nuvele.

În incipitul textului bătrâna afirmă că “Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, daca e
vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”. Prin acest mesaj etic, izvorât
dintr-o înţelepciune bătrânească dar şi o vastă experienţă de viaţă, soacra lui Ghiţă vrea
să sublinieze faptul că cel mai important este “liniştea colibei”, adică armonia de
familie.

Criticul George Călinescu evidenţiază, în „Istoria literaturii române de la origini până în

prezent”, caracterul realist al prozei lui Ioan Slavici şi surprinde câteva dintre trăsăturile
curentului prezente şi în nuvela „Moara cu noroc”:
- lipsa de idealizare a vieţii sociale rurale,
- tipicitatea personajelor,
- observaţia,
- specificul limbajului,
- sobrietatea stilului,
- impresia de veridicitate
şi prezenţa unui narator obiectiv. Opera are de asemenea şi un caracter psihologic,
întrucât sunt prezente particularităţile acestei specii: tematică, conflict interior puternic,
personaje complexe şi modalităţi de caracterizare şi de investigaţie psihologică a
acestora.

Tema nuvelei susţine caracterul realist (oglindirea vieţii sociale), dar şi pe cel
psihologic al nuvelei: efectele nefaste, dezumanizante ale dorinţei de înavuţire, în
contextul societăţii ardeleneşti de la sfârşitul secolului al XlX-lea.

Din perspectivă socială - problematica nuvelei prezintă încercarea lui Ghiţă de a-şi
schimba statutul social, dar pentru asta se confruntă cu personajul antagonist Lică
Sămădăul (conflictul exterior). Scriitorul având o perspectivă moralizatoare ilustrează
că goana după avere zdruncină liniştea sufletească şi are consecinţe dramatice.

Din perspectivă psihologică - nuvela prezintă conflictul interior trăit de Ghiţă care este
frământat de dorinţe puternice şi contradictorii: să rămână om cinstit, pe de o parte, şi
să se îmbogăţească alături de Lică, pe de altă parte. Astfel în nuvelă se conturează un
dublu conflict: unul exterior, de natură socială şi unul interior psihologic, de natură
morală.

Acestea sunt prezentate din punctul de vedere al unui narator omniscient, cu o

perspectivă narativă obiectivă, dată de impersonalitatea naratorului, naraţiunea la
persoana a IlI-a şi atitudinea detaşată în descrierea acţiunii.

De asemenea, mai apare tehnica narativă a punctului de vedere, concretizată prin

intervenţiile bătrânei de la începutul şi din finalul nuvelei.

în începutul nuvelei bătrâna rosteşte o replică ce anticipează oarecum acţiunea nuvelei,

şi destrămarea familiei lui Ghiţă: „omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba,
nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”. Acelaşi personaj rosteşte şi cuvintele de
încheiere din finalul nuvelei, o concluzie moralizatoare, ce vine ca o confirmare a
temerilor exprimate în început: „se vede că au lăsat ferestrele deschise (…) simţeam eu
că nu are să iasă bine; dar aşa le-a fost data”. Nuvela capătă astfel o construcţie
circulară, simetrică, se porneşte de la o idee, de la o temere, şi în final se revine la
aceasta, după ce a fost confirmată.
Titlul nuvelei este sugestiv. „Moara cu noroc” este numele hanului unde s-au întâmplat
multe fapte imorale şi necinstite. Titlul ar putea semnifica, aşadar, că locul este
blestemat şi bântuit de duhuri rele, moara fiind cu noroc numai în sensul malefic al
câştigului de bani mulţi pe căi necinstite. Pe de altă parte titlul este mai degrabă ironic,
„Moara cu noroc” înseamnă de fapt moara cu ghinion, care aduce nenorocirea, pentru
că uşurinţa câştigurilor de aici ascunde abateri etice grave cum ar fi nelegiuirea şi crima.
Acţiunea se desfăşoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu valoare
religioasă: de la Sf. Gheroghe până la Paşte. Nuvela alcătuită din 17 capitole are un
subiect concentrat şi o structură narativă complicată.
Din expoziţiune aflăm că Ghiţă, un cizmar sărac, dar onest şi muncitor, ia în arendă
cârciuma de la Moara cu noroc cu intenţia de a se pune pe picioare şi de a oferi familiei
sale un trai mai bun. La început se dovedeşte priceput şi semnele bunăstării şi ale
armoniei nu întârzie să apară. Banii câştigaţi din munca cinstită îi numără sâmbătă de
sâmbătă împreună cu soţia sa, Ana, şi sunt convinşi că sporul este dat de Dumnezeu.

Apariţia la han a lui Lică Sămădăul, şeful porcarilor şi al turmelor de porci din
împrejurimi tulbură echilibrul familiei, acest moment constituind intriga nuvelei. Lică este
portretizat în manieră realistă, printr-o descriere detaliată: are în jur de treizeci şi şase de
ani, este înalt şi uscăţiv, supt la faţă, cu ochi mici şi verzi, cu sprâncenele adunate la
mijloc. Deşi este porcar poartă cămaşă subţire şi albă şi pieptar cu bumbi de argint. El
are un orgoliu nestăpânit şi îşi impune de la început regulile de stăpân absolut al
locurilor. Ana intuieşte că Lică este un om rău şi primejdios şi îşi avertizează şi soţul.

Deşi este conştient de pericol, Ghiţă intră în afacerile necurate ale lui Lică care îl supune
într-un fel prin influenţa lui malefică.
Desfăşurarea acţiunii prezintă procesul de înstrăinare al cârciumarului faţă de familia sa,
analizat cu măiestrie de către Slavici. Devine mohorât, violent, îi plac jocurile crude,
primejdioase, are gesturi de brutalitate faţă de Ana şi copii, pe care înainte îi ocrotea.
Ajunge la un moment dat, chiar să regrete că are familie şi nu se poate dedica în
totalitate afacerilor cu Lică. Dezumanizarea sa se produce încet, dar sigur, câteva
întâmplări fiind decisive în prăbuşirea sa etică şi socială: jefuirea arendaşului, uciderea
doamnei îmbrăcate în doliu şi a copilului, mărturia falsă de la procesul din Oradea. Ghiţă
este măcinat de remuşcări îşi compătimeşte copiii, care nu mai au un tată om cinstit, au
tatăl, un om devenit ticălos.

Din cauza acestor remuşcări Ghiţă decide să se alieze cu jandarmul Pintea, fost hoţ de
codru şi tovarăş al lui Lică, pentru a-l da în vileag pe Sămădău. Ghiţă nu este însă sincer
faţă de Pintea, deoarece oferă dovezile incriminatorii ale lui Lică, numai după ce îşi
poate opri jumătate din sumele aduse de Lică şi acest lucru îi va aduce pieirea. Ghiţă nu
reuşeşte să rămână onest faţă de nimeni.
Punctul culminant al nuvelei coincide cu momentul în care Ghiţă ajunge pe ultima
treaptă a degradării morale. Dispus să facă orice pentru a se răzbuna, Ghiţă îşi aruncă
soţia în braţele lui Lică, la sărbătorile Paştelui, lăsând-o la cârciumă cu Sămădăul. în
timpul acesta el merge să-l anunţe pe Pintea că Lică are asupra lui banii furaţi.
Dezgustată de laşitatea soţului Ana i se dăruieşte lui Lică deoarece acesta este „om”, pe
când soţul ei nu este decât o femeie „îmbrăcată în haine bărbăteşti”. Când Ghiţă se
întoarce şi realizează ce s-a întâmplat, plin de furie o ucide pe Ana ajungând la ultima
treaptă a degradării sale, devenind un criminal. El este ucis de Răuţ, din ordinul lui Lică.

Deznodământul este tragic. Un incendiu provocat de oamenii lui Lică mistuie cârciuma
de la Moara cu noroc. Pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea, Lică se sinucide
izbindu-se cu capul de trunchiul unui stejar.

Nuvela are un final moralizator: destinul vinovaţilor nu poate fi schimbat, sancţionarea

lor e pe măsura faptelor săvârşite. Singurele personaje care supravieţuiesc sunt bătrâna
şi copii lui Ghiţă. Focul, simbolul purificării, şterge urmele tuturor faptelor josnice din
acest loc. Bătrâna îşi ia nepoţii şi pleacă (spre a-i salva din spaţiul malefic), crezând că
într-o lume care respectă norma moralei, aceştia vor avea un alt destin. Nuvela se
încheie tot cu vorbele ei: „Se vede c-au lăsat ferestrele deschise! Zise ea într-un târziu.
Simţeam eu că nu are să iasă bine; dar aşa le-a fost data!” . Astfel, bătrâna simbolizează
înţelepciunea şi cumpătarea; ea este purtătoarea mesajului moralizator al nuvelei, iar
semnificaţia cuvintelor rostite în deschiderea acţiunii este profundă.

În concluzie, prin conflict, faptele verosimile şi personajele prezentate, precum şi prin

accentuarea complexităţii acestora, cu prezentarea „acelui amestec de bine şi rău ce se
află la oamenii adevăraţi” (George Călinescu), „Moara cu noroc” devine o veritabilă
nuvelă realistă, una din capodoperele lui Slavici.