Particularitățile unei nuvele studiate

MOARA CU NOROC
De Ioan Slavici

Scriitor afirmat la sfârșitul secolului al XIX-lea, Ioan Slavici este unul dintre
reprezentanții realismului clasic în literatura română. Publicată în 1881 în volumul de
debut „Novele din popor”, nuvela realist-psihologică „Moara cu noroc”este reprezentativă
pentru viziunea moralizatoare a lui Slavici asupra vieții satului transilvănean.
„Moara cu noroc” este o nuvelă, specie a genului epic în proză, cu un fir narativ
central, o construcție epică riguroasă, conflict concentrat, iar personajele relativ puține
evidențiază evoluția personajului principal, puternic individualizat.
Nuvela aparține realismului, curent literar care se manifestă la sfârșitul secolului
al XIX-lea ca reacție împotriva romantismului. „Moara cu noroc” este o nuvelă realistă
prin: tema familiei și a dorinței de înavuțire, obiectivitatea perspectivei narative, crearea de
personaje tipice pentru o categorie socială (Ghiță reprezintă tipul cârciumarului dornic de
îmbogățire, Pintea este jandarm, Lică este sămădău), prezentarea veridică a societății
ardelenești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, precizarea unor toponime reale
(Arad, Ineu, Oradea Nouă), tehnica detaliului semnificativ (descrierea drumului și a
locului de la cârciumă, portretizarea lui Lică).
Realismul impune tipul de nuvelă psihologică prin frământările de conștiință ale
personajului principal, goana după înavuțire distrugându-i echilibrul interior și liniștea
familiei. Avertismentul bătrânei din incipit, expresie a mentalității tradiționale, este ignorat
de Ghiță, atras de mirajul banilor.
O altă trăsătură a realismului este perspectiva narativă obiectivă, întâmplările fiind
relatate la persoana a III-a, de către un narator omniscient, omniprezent, detașat. Apare și
tehnica punctului de vedere prin intervențiile simetrice ale bătrânei, din incipitul și finalul
nuvelei, cu rol de teze morale. Aceasta afirmă în discuția cu Ghiță de la început: „Omul să
fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă-i vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face
fericit”, iar la final pune întâmplările tragice pe seama destinului necruțător: „așa le-a fost
dată!...”.
 Tema nuvelei o constituie consecințele nefaste și dezumanizante ale dorinței de
îmbogățire. Structurată în șaptesprezece capitole, acțiunea urmărește decăderea continuă
sub aspect moral și spiritual a lui Ghiță, surprinsă prin intermediul conflictului interior.
Două secvențe relevante pentru tema dezumanizării sunt confruntarea dintre Ghiță și
Lică din capitolul al V-lea și uciderea Anei din final, în duminica de Paște.
Scena confruntării prezintă două caractere puternice: Lică are o atitudine de stăpân
asupra vieților tuturor, care dictează după bunul său plac condițiile „asocierii”, iar Ghiță
încearcă să-și păstreze demnitatea în fața lui. Dacă la început, Ghiță pare stăpân pe
situație, treptat își pierde cumpătul și cedează în fața promisiunii unor câștiguri fabuloase.
Banii sunt slăbiciunea sa, iar Lică se va folosi de acest lucru: „Cel ce vine aici vine să-și
facă bani”. Cum lui Lică nu-i convine un om care să nu-i știe de frică, distruge treptat
imaginea de om cinstit pe care o avea Ghiță în fața oamenilor. Astfel, Ghiță se trezește
implicat în jefuirea arendașului și în uciderea femeii și a copilului. Este reținut de jandarmi
și iese doar pe „chezășie”, pierzând respectul oamenilor. La proces, depune mărturie falsă,
devenind complicele lui Lică. Arestul și judecata îi provoacă mustrări de conștiință, de
aceea se hotărăște să-l dea prins pe Lică lui Pintea, căruia îi mărturisește că-i schimbă
banii proveniți din furturi, dar nu este sincer în totalitate, deoarece nu recunoaște că o parte
din bani îi revin.
O altă scenă semnificativă este duminica de Paște, când Ghiță ajunge pe ultima
treaptă a degradării morale. Din dorința de a se răzbuna pe Lică, își aruncă soția ca
momeală în brațele acestuia, care crede că așa îl va lecui de slăbiciunea pentru femeie,
sperând, până în ultimul moment, că Ana va rezista influenței malefice a lui Lică.
Dezgustată însă de lașitatea lui Ghiță, care se înstrăinase de ea și de familie, într-un gest de
răzbunare, Ana i se dăruiește lui Lică, deoarece, spune ea , în ciuda nelegiuirilor comise,
Lică este „om”, pe când Ghiță „nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbătești”.
Lică marchează nefast destinul tuturor celor din preajma lui. Ghiță își ucide soția,
apoi este împușcat, din ordinul lui Lică, iar cârciuma este incendiată pentru a ascunde
crimele. Pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea, Lică își zdrobește capul de un copac,
având un sfârșit pe măsura faptelor sale. Gestul său de a se sinucide nu este unul al
renunțării, ci al victoriei, pentru că, decât să fie prins de Pintea, preferă să moară.
 În nuvela realistă, spațiul și timpul sunt precizate, ceea ce conferă veridicitate.
Cârciuma de la Moara cu noroc este așezată la răscruce de drumuri, izolată, înconjurată de
pustietăți. Descrierea inițială a locurilor anticipează deznodământul tragic: „culmea
dealului pleșuv”, „locurile rele”, „cinci cruci stau înaintea morii”. Acțiunea se desfășoară
pe parcursul unui an, între două repere cu valoare religioasă: de la Sfântul Gheorghe până
la Paștele din anul următor, când focul purifică locul.
Titlul nuvelei este mai degrabă ironic, deoarece toposul ales, cârciuma numită
Moara cu noroc, ajunge să însemne, mai degrabă, Moara cu ghinion, Moara care aduce
nenorocirea, deoarece câștigurile obținute aici ascund nelegiuiri.
Conflictul central este psihologic, interior, protagonistul oscilând între dorința de a
rămâne om cinstit, pe de o parte, și dorința de a se îmbogăți alături de Lică, pe de altă
parte. Conflictul exterior constă în confruntarea dintre cârciumar și Sămădău. Dominat de
patima pentru bani, Ghiță cedează în fața lui Lică, deoarece are familie și ține la imaginea
sa de om cinstit în fața lumii.
În concluzie, „Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă realistă prin temă,
tipologia personajelor, stilul concis, sobru și nuvelă psihologică, pentru că urmărește
conflictul interior, frământările din conștiința personajelor.