Moara cu noroc

De Ioan Slavici

„Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă publicată în anul 1881, în

volumul „Novele din popor”.
Opera este o nuvelă, adică o specie epică în proză, cu un fir narativ central,
personajele relativ puține, pune în evidență evoluția personajului principal,
complex, puternic individualizat.
Nuvela aparține realismul clasic, trăsăturile realiste fiind : tema, dorința de
înavuțire, veridicitatea întâmplărilor, obiectivitatea perspectivei narative,
personajele tipice, tehnica detaliului în descriere, dar și interesul pentru analiza
psihologică.
Tema susține caracterul realist (oglindirea vieții sociale), dar și pe cel psihologic
(efectele nefaste și dezumanizante ale dorinței de înavuțire în contextul
societăți ardelenești de la sfârșitul secolului al XIX-lea).
Din perspectivă socială, nuvela prezintă încercarea lui Ghiță de a-și schimba
statulul social, dar peste asta se confruntă cu personajul antagonist, Lică
Sămădăul.
Din perspectivă psihologică, nuvela prezintă conflictul interior trăit de Ghiță,
care este sfâșiat de dorințe contradictorii: să rămână om cinstit sau să se
îmbogățească alături de Lică.
În nuvela realista, întâlnim o perspectivă narativă obiectivă, impersonalitatea
naratorului, narațiunea la persoana a III-a atitudinea detașată în descriere. Pe
lângă această perspectivă, întâlnim punctul de vedere al bătrânei, în
intervențiile sale simetrice, de la început și din final, aceasta având un rol
moralizator în nuvelă. Aștept bătrâna rostește cele două replici: „Omul să fie
fericit cu sărăcia sa căci, dacă e vorba nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face
fericit…[…], așa le-a fost data”.
Totul nuvelei este mai degrabă ironic „Moara cu noroc” înseamnă „Moara cu
ghinion”, pentru că ușurința câștigătorilor de aici ascunde abateri etice grave
(nelegiuirea și crima).
Acțiunea nuvelei se petrece pe parcursul unui an, de la Sfântul Gheorghe până
la Paște, având 17 capitole, cu un subiect concentrat, cu modificări ale timpului
vorbiri.
Învățătura rostită de mama soacră la începutul nuvelei, reprezintă înțelepciunea
bătrânească în opoziție cu dorința de bunăstare materială a ginerelui Ghiță.
Cizmar sărac, dar onest, Ghiță ia în arendă cârciuma de la „Moara cu noroc”
pentru a câștiga rapid bani. Cârciuma este așezată la răscruce de drumuri izolată
de restul lumii.
 Simetria inițiatului cu finalul se realizează prin descrierea drumului în expoziție
descrierea este realizată în maniera realista, prin tehnica detaliului semnificativ
și a locului în care se afla cârciuma.
Semnele părăsiri (vechea moară), anticipează destinul tragic al familiei.
Simbolistica inițială a drumului se completează în final cu sugestia drumului
vieți care continuă și după tragedia de la han : „Apoi ea lua copiii și plecă mai
departe”.
Ghiță se dovedește de la început harnic și priceput însă apariția lui Lică
Sămădăul la „Moara cu noroc”, șeful porcarilor, tulbură echilibrul familiei și
constituie intriga. Lică este individualizat printr-un portret realizat de narator, în
manieră realistă, prin tehnica detaliului semnificativ „Lica, un om ca de 35 de
ani, înalt, uscățiv, și supt la față, cu mustața lungă, cu ochii mici și verzi și cu
sprâncene dese împreunate la mijloc.”
Lică are un orgoliu de stăpân și își impune încă de la început regulile spunând :
„Eu sunt Lică Sămădău […].”.
Chiar dacă își dă seama de pericol, Ghiță nu se poate sustrage influenței
malefice pe care Lică o exercită asupra lui, iar în sufletul lui Ghiță se declanșează
conflictul interior. Ghiță își va lua toate măsurile de apărare împotriva lui Lică,
merge la Ana să-și cumpere doua pistoale, își ia doi câini și angajează o sluga pe
nume Marți.
Desfășurarea acțiunii se concentrează în jurul procesului înstrăinări
cârciumarului fața de familie, depinde mohorât, violent, are gesturi brutale față
de Ana și cei mici, ba chiar regreta că are familie și copiii. Dornic să facă avere,
se îndepărtează de Ana și depinde treptat complicele lui Lică la diferite
nelegiuiri : jefuirea arendașului, învierea unei femei si unui copil.
Ghiță se aliază cu jandarmul Pintea pentru al da în vileag pe Lică, însă nu este
sincer cu acesta, oferindu-i dovezi de bunăvoie ale lui Lică, numai după ce își
poate opri jumătatea din sumele aduse de acesta.
Punctul culminant coincide cu momentul în care Ghiță ajunge pe ultima treapta
a degradării morale, în timp ce el mergea să-l anunțe pe jandarm ca alica are
asupra sa, banii furați, Ana i se dăruiește lui Lică deoarece Lică e „om” pe când
Ghiță „nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbătești”. La întoarcere Ghiță o
omoară pe Ana, iar aceasta la rândul său este ucis de Răuț, sluga lui Lică.
Deznodământul este tragic, un incediu provocat de oamenii lui Lică, mistuie
cârciuma, iar pentru a nu fii prins, Lică se sinucide, izbindu-se cu capul de un
copac.
În nuvelă accentul cade pe complexitatea personajelor, Ghiță este cel mai
complex personaj din nuvelă, acesta parcurge un traseu al dezumanizării, ezită
între cele două căi simbolizate de Ana (iubirea, familia, liniștea colibei) și de Lică
(bogăția, atracția malefică a banului).
Lică rămâne un „om rău și primejdios”, iar Ana suferă transformării interioare,
care ii oferă scriitorului posibilitatea unguri analize psihologice feminine.
Bătrâna și copiii, personaje episodice, sunt singurele ființe care supraviețuiesc
pentru că sunt singurele ființe inocente și morale.
Naratorul obiectiv își lasă personajele să își dezvăluie trăsăturile în momentele
de încordare notandu-le gesturile, limbajul, relațiile dintre ele (caracterizare
indirectă). De asemenea, realizează portrete sugestive (caracterizare directă),
detaliile fizice relevă trăsăturile morale sau statutul social.
Modurile de expunere îndeplinesc o serie de funcții epice, descrierea inițială
are, pe lângă rolul obișnuit de fixare a coordonatelor spațiile și temporale,
funcție de reprezentare a realității printr-un stil cenușii.
Dialogul contribuie la caracterizare indirectă a personajelor.