MOARA CU NOROC

Elemente de structura

Ioan Slavici este unul dintre clasicii literaturii romane, afirmandu-se prin crearea romanului realist
obiectiv ,,Mara’’ si prin integrarea elementelor de analiza psihologica in operele sale.
Nuvela ,,Moara cu noroc’’ a fost publicata in 1881 in volumul ,,Novele din popor’’. E o proza de factura
realista care se caracterizeaza prin inspiratia din realitate in prezentarea societatii ardelenesti de la sfarsitul sec
al XIX-lea, personaje tipice (carciumarul) puse in situatii tipice, tehnica detaliului semnificativ, obiectivitatea
perspectivei narative, veridicitatea situatiilor, stil sobru. Este o nuvela psihologica, avand un singur fir narativ,
iar personajele relativ putine pun in evidenta evolutia personajului principal, complex, puternic individualizat.
Viziunea realista se observa prin tendinta de obiectivare a perspectivei narative, impersonalitatea
naratorului, naratiunea la persoana a III-a. Pe langa perspectiva obiectiva a naratorului omniscient, intervine
tehnica punctului de vedere in interventiile simetrice ale batranei, soacra lui Ghita, din incipitul si finalul
nuvelei, teze privitoare la fericire si la puterea destinului: ,,Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e
vorba, nu bogatia, ci linistea colibei te face fericit’’ si ,,asa le-a fost data’’.
Tema sustine viziunea realista a autorului, asupra lumii prezentate: oglindirea vietii sociale, si
subliniaza caracterul psihologic al nuvelei: efectele nefaste ale dorintei de inavutire in contextul societatii
ardelenesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea.
Conflictul este dublu: cel exterior porneste de la dorinta lui Ghita de a-si schimba statutul social, iar pentru
aceasta se confrunta cu Lica, iar cel interior apare in sufletul lui Ghita, sfasiat de dorinte puternice si
contradictorii: pe de o parte, sa ramana om cinstit, pe de alta parte sa se imbogateasca alaturi de Lica. In
viziunea lui Slavici, goana dupa avere zdruncina tihna sufleteasca si duce la pierzanie, ilustrand perspectiva
moralizatoare, caracteristica operelor lui Slavici.
Titlul nuvelei este ironic, toposul ales ,,Moara cu noroc” este mai degraba moara cu ghinion, metafora
morii sugerand macinarea continua, mersul in sens evolutiv, dar si intoarcerea destinului in sens invers. Titlul
pune laolalta doua motive literare: cautarea norocului si hanul sau carciuma, loc de popas si de adapost.
Simbolic, titlul trimite spre ideea destinului, vazut ca o incrucisare de drumuri; moara parasita sugereaza lupta
cu iluziile, zbuciumul interior al personajului principal.
Cronotopul are semnificatii bogate, actiunea se desfasoara pe parcursul unui an, intre doua repere
temporale cu valoare religioasa: de la sfantul Gheorghe pana la Pasti.
Structurata in 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat, cu ritm epic neomogen, in concordanta cu
framantarile psihologice ale personajului.
Compozitional, nuvela este caracterizata de simetrie, actiunea este incadrata de prolog si epilog, care
dezbat problema destinului. Acestea marcheaza doar unul dintre cele trei planuri ale nuvelei, cel etic,
moralizator. Sirul evenimentelor contureaza planul exterior, realist, iar cel de-al treilea plan este cel interior,
psihologic.
Nuvela incepe ex abrupto, cu replica soacrei lui Ghita, care reflecta intelepciunea batraneasca, valorile
traditionale. Discursul ei este impersonal, exprimand o viziune despre lumea traditionala, pe care o
imbratiseaza fara sa o poata explica: se teme de visul imbogatirii si de aceea isi incredinteaza viata lui
Dumnezeu. In schimb, vocea lui Ghita exprima o opinie mai actuala: norocul si-l face fiecare. Cizmar sarac,
dar onest, harnic si muncitor, Ghita ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani.
Initial, carciumarul nu e om slab, ci isi asuma responsabilitatea destinului celorlalti. Locul in care este asezat
hanul este simbolic: la rascruce de drumuri ilustrand povara deciziei, acumularile sufletesti, prapastia morala
in care aluneca incercand sa isi schimbe in bine viata. Cele doua paduri care inconjoara locul, una tanara,
verde si alta rapusa de vant fac din moara cu noroc un spatiu ambivalent, la confluenta dintre bine si rau,
domnia legii si legea razbunarii, noroc si saracie. Semnele bunastarii intaresc armonia din familia lui Ghita,
dar aparitia lui Lica tulbura echilibrul, reprezentand intriga nuvelei. Aceasta scena ilustreaza lupta ascunsa a
vointelor, cele doua personalitati hotarate se confrunta, iar in echilibrul de forte intervine printr-o replica
banala femeia, o greseala fatala intr-o lume dominata de barbati. De altfel, Lica ii atrage atentia lui Ghita ca ar
trebui sa isi stapaneasca/domine femeile, pe sotie si pe soacra. Fara sa vrea si fara o vina proprie, Ghita se
plaseaza inca de la inceput pe o pozitie inferioara lui Lica. Acesta are orgoliu de stapan si isi impune de la
inceput regulile, Ana isi da seama de pericol si il avertizeaza pe Ghita. Acesta isi ia masuri de aparare, dar nu
se poate sustrage influentei malefice a samadaului. O scena semnificativa pentru conflictul celor doi este cea
din capitolul V, cand Lica vine la moara cu gandul de a il omori pe Ghita, daca nu va vrea sa fie ,,omul lui”.
Niciunul nu se da batut, caci sunt prea inversunati. Lica intalneste un om capabil sa ii tina piept, lucid, care
intuieste puterea Samadaului de a omori si de a prada. Simtindu-se batjocorit cand Lica il face ,,mielusel”,
Ghita vorbeste cu intelepciune, intuind ca nu va strange niciodata din munca cinstita cat ar putea aduna in
tovarasie cu Lica: ,,oamenii ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni nepretuiti”. Scena se termina in
favoarea carciumarului, care ii spune, apoi Anei ca Lica este ,,omul lui”.Desfasurarea actiunii se concentreaza
in jurul procesului de instrainare a carciumarului fata de familie, devine mohorat, violent, regreta ca are
familie, pentru ca nu isi poate asuma total riscul imbogatirii alaturi de Lica. Se indeparteaza de Ana si para sa
devina complicele lui Lica, desi nu a participat efectiv alaturi de Lica la nicio nelegiuire a acestuia. Accepta sa
ii schimbe obiecte si bani furati, si isi pastreaza o parte din castig, astfel incat nu e sincer pana la capat nici
fata de Lica, nici fata de Pintea. Punctul culminant coincide cu scena in care Ghita ajunge pe ultima treapta a
degradarii morale, o impinge pe Ana in bratele lui Lica, in timp ce el merge sa il aduca pe Pintea. Gestul de a o
lasa pe Ana cu un om sadic, foarte periculos, si de a pleca dupa Pintea pentru a il dovedi pe Lica in fata legii
tine de sfera dezumanizarii totale a personalitatii, iar anormalitatea faptei este recunoscuta si de jandarm: ,, Si
eu il urasc pe Lica, dar nu as putea sa imi arunc o nevasta ca a ta drept momeala”. Deznodamantul este tragic,
Ghita o injunghie pe Ana, el e impuscat de un om de-al lui Lica, acesta se zdrobeste cu capul de un copac
pentru a nu fi prins viu de Pintea, moara e incendiata. Batrana si copiii privesc focul de la departare, punand
totul pe seama destinului: ,,asa le-a fost data’’. Finalul moralizator al nuvelei evidentiaza viziunea lui Slavici
asupra faptelor, caci personajele care au gresit sunt pedepsite.
Viziunea autorului asupra lumii prezentate este subliniata si prin complexitatea personajului, care
evidentiaza ,,acel amestec de bine si de rau ce se afla la oamenii adevarati’’(G. Calinescu). Complexitatea
si ,,capacitatea de a surprinde” fac din Ghita un personaj rotund. La inceput e un personaj tipic, e
carciumarul dornic de avere, e individul nemultumit de conditia sa sociala, apoi evolueaza spre
individualizare, sub presiunea psihologica. Parcurge un traseu al dezumanizarii, cu framantari sufletesti. Ezita
intre cele doua cai, simbolizate de Ana ( valorile familiei, iubirea, linistea colibei) si de Lica ( bogatia si
atractia malefica a banilor). Se arata slab in fata tentatiilor si sfarseste tragic. Lica ramane egal cu sine, un
om ,,rau si primejdios’’. In schimb, Ana sufera transformari interioare, care ii ofera scriitorului posibilitatea de
a face o fina analiza a psihologiei feminine. Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa isi dezvaluie trasaturile
in momentele de incordare, consemnandu-le, prin caracterizare indirecta, gesturile, reactiile, relatiile dintre
ele. Sunt utilizate si mijloacele de investigatie psihologica, precum monologul interior, monologul
adresat, dialogul, stilul indirect liber, notatia gesticii, a tonului vocii.
In concluzie, ,,Moara cu noroc” se distinge prin realismul perspectivei, prin teza morala, prin tipologia
personajelor plasate intr-un mediu social surprins in degradare morala, prin analiza psihologica a personajelor,
elemente specifice operelor lui Slavici.