MOARA CU NOROC- tema şi viziunea despre lume

Nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici a fost publicată în anul 1881 în limba germană , în revista
„Deutsche Revue” de Mitte Kremnitz, iar spre finele anului a fost inclusă în volumul „Novele din popor”.
Este una dintre operele realiste emblematice ale literaturii româneşti prin prezentarea veridică a
realităţii contemporane şi a dimensiunii sociale, prin surprinderea efectelor dezumanizante ale dorinţei de
îmbogățire, pe fundalul societăţii ardeleneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Redarea veridică a realității
se realizează prin prezentarea diferitelor mentalităţi specifice epocii. Textul se deschide cu dialogul dintre
Ghiţă şi soacra sa, unde acesta îşi exprimă dezacordul față de modul în care ginerele sau vede viața. Bătrâna
crede că „omul trebuie să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci,..,nu bogăţii, ci linişte colibei tale te face fericit.”
însă Ghiţă ia în derâdere concepţia bătrânei, răspunzând puţin ironc „Vorba scurtă,..., să rămânem aici, să
cârpesc şi mai departe cizmele oamenilor, care umblă toată săptămâna în opinci ori desculţi, iară dacă
dumineca e noroi, îşi duc cizmele în mână, până la biserică, şi să ne punem pe prispa casei la soare, privind
eu la Ana, Ana la mine, amândoi la copilaş iara d-ta la tustrei. Iacă liniştea colibei.” O altă trăsătură specifică
realismului este omniscienţa naratorului şi obiectivitatea acestuia. Astfel, naratorul îşi demonstrează
omniscienţa de-a lungul fiecărui capitol. De exemplu, în capitolul V, în secvenţa ce prezintă confruntarea
dintre Ghiţă şi Lică, naratorul notează trăirile cârciumarului: „Ghiţă ar fi avut poftă să sară la el şi să-l sfâşie
în bucăţi, dar nu putu pentru că ceilalţi doi erau în apropiere şi at fi trebuit să mântuie prea iute cu dânsul.”
Tema abordată de Slavici este specifică realismului, aceea a banilor, avuţiei şi totodată a destinului
prezentate printr-o viziune realistă şi moralizatoare. Un prim episod semnificativ este surprins în capitolul II,
când toată familia se reuneşte pentru a număra banii caştigaţi. Naratorul scoate în evidenţă împlinirea pe
care cei trei o simt la doar câteva luni după venirea la cârciumă: „Sâmbătă de cu seară locul se deşerta şi
Ghiţă, ajungând să mai răsufle, se punea cu Ana şi cu bătrâna să numere banii, şi atunci el privea la Ana ,
Ana la el, amândoi la cei doi copilaşi,[...]., iară bătrâna privea la câteşipatru şi se simţea întinerită[...] „ O
altă scenă relevantă o găsim în capitolul XIII unde Ghiţă este surprins „singur şi cu uşa închisă, cercetând cu
încordată luare-aminte” banii primiţi de la Lică. În ciuda modului în care au fost câştigaţi, Ghiţă nu are
puterea de a renunţa la ei, demonstrând astfel importanţa pe care o are banul pentru el: „Ghiţă privi câtva
timp dezamăgit la bani; cu toate acestea, îi părea bine, căci la urma urmelor el avea drept la o parte din
aceşti bani, muncise pentru ei, îi câştigase para cu para şi i-ar fi părut rău dacar fi trebuit să îi dea
judecătorului[...]”., „Ar fi voit să-i ieie şi să-i arunce pe fereastră; însă el nu putea, se gândea cât trebuie să
muncească un om ca el pentru ca să adune atât la un loc, şi nu-l lăsa inima să-i deie din mână.”
Viziunea moralizatoare este exprimată cu ajutorul unor elemente de compoziţie şi structură. Incipitul
are statutul unui prolog şi surprinde relaţiile din familia lui Ghiţă. Conversația dintre Ghiţă şi soacra sa, este
un dialog între generaţii, fiecare exprimându-şi concepţia diferită despre destin şi fericire. Din replica
bătrânei reiese viziunea tradiţionalistă a acesteia: acceptarea lucrurilor ce-ţi sunt date şi găsirea fericirii şi a
păcii sufleteşti în sânul familiei, Ghiţă poziţionându-se la polul opus.Un alt element specific realismului este
simetria incipit- final, care are la rândul său relevanţă în viziunea lui Slavici. Finalul accentueză concepţia
fatalistă a bătrânei care, la vederea ruinelor ce au fost cândva cârciuma, zice: „Simţeam eu că nu are să iasă
bine: dar aşa le-a fost data!” Astfel, destinul tragic al familiei este pus pe seama voinţei divine: destinul nu
iartă, iar cei ce încalcă principiile morale sunt aspru pedepsiţi. Parte a destinului sunt şi conflictele atât
interioare cât şi exterioare provocate de dorinţa de câştig prin care trec personajele. Conflictul interior al
protagonistului începe imediat după o discuţie cu Lică, când după plecarea bărbatului, Ghiţă decide „să
ascundă nevestei sale gândurile grele ce-l cuprind” cu privire la situaţia în care se află. Treptat, pe parcursul
acţiunii, cârciumarul îşi pierde încrederea în sine şi chiar şi în familie, se exteriorizează, pe de o parte
nemulţumit de raporturile pe care le are cu Lică, dar pe de altă parte orbit de patima banului. Şi Ana trece
printr-o serie de transformări interioare. De la femeia devotată căminului, protejată de mamă şi de soţ, ea
ajunge să fie aruncată în braţele Sămădăului,iar în final este ucisă de soţul ei, fiindcă l-a înşelat. Un ultim
element semnificativ este titlul, care este o metaforă a destinului. Totodată, sintagma fixează cadrul în care
se petrec majoritatea întâmplărilor. Moara cu noroc este lucrul în care Ghiţă, dorindu-şi o condiţie socială
mai bună, şi-a pus toată credinţa dar, la final s-a dovedit că acest loc i-a provocat doar pierderi şi chiar
moartea: „Iară pentru Ghiţă cârciuma era cu noroc”.
Consider că Slavici a reuşit să abordeze într-un mod autentic şi original tema banului şi a destinului
datorită utilizării prozei psihologice. Astfel, prezintând o serie de conflicte dintre personaje, pune accent mai
ales pe trăirile interioare ale acestora şi demonstrează rolul pe care îl are banul în degradarea psihologică a
personajelor. El prezintă treptat transformarea negativă a protagonistului şi nu numai, analizând minuţios
şi descriind detaliat stările sufleteşti prin care aceştia trec: „acum era legat şi trebuia să se stăpânească” ,
„După ce intrară în Ineu, Ghiţă începu să se schimbe la feţe.[ ...]Dacă s-ar fi simţit nevinovat, el s-ar fi
mângâiat cu gândul că, mai curând sau mai târziu i se va dovedi nevinovăţia[ ...]; această mângâiere însă el
o pierduse de mult.”
Nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici a fost o noutate în spaţiul românesc datorită faptului că atinge
subiecte precum banul, averea şi destinul printr-o perspectivă psihologică.