Prezintă perspectiva narativă / viziunea într-o povestire studiată

22 Noiembrie 2011

Toma Subiecte Bacalaureat Lasă un comentariu

Perspectiva narativă / viziunea este un termen care se referă la raportul dintre narator şi universul
reprezentat. Procesul narativ are cel puţin trei protagonişti: personajul ( el ), naratorul ( eu ) şi
lectorul ( tu ); altfel spus, cel despre care se vorbeşte, cel care vorbeşte şi cel cu care se vorbeşte.
Relaţia între un el ( în poveste ) şi un eu ( în discurs ) cuprinde trei tipuri principale. Naratorul ştie mai
mult decât personajul (viziunea „dindărăt” ) – naraţiunea clasică foloseşte cel mai adesea această
formulă. În acest caz, naratorul ştie mai mult decât personajul său. Personajele nu au nici un secret
faţă de el. Naratorul ştie tot atât cât personajul ( cu care se identifică ) ( viziunea „împreună cu” ) –
naratorul nu poate da o explicaţie a evenimentelor înainte ca aceasta să fie găsită chiar de către
personaje. Naratorul ştie mai puţine decât personajul ( viziunea „din afară” ) – naratorul poate
descrie numai ceea ce se vede, se aude, dar nu poate pătrunde în conştiinţa nimănui. Naratorul este,
aşadar, un martor care nu ştie nimic şi, mai mult, nu vrea să ştie nimic.

Povestirea este o specie a genului epic, de dimensiuni reduse, dar mai întinsă decât schiţa, limitată,
de obicei, la un singur episod, narat din punctul de vedere al povestitorului, acesta luând parte
adesea la acţiune ca personaj. Interesul naratorului nu se concentrează în jurul personajului, ci în
jurul situaţiei.

Caracteristici: se bazează pe oralitate şi pe relaţia explicită dintre povestitor şi ascultător; presupune

un anumit ceremonial sau cod al „zicerii”, prin: atmosfera spectaculoasă / stranie / feerică /
misterioasă; spaţiul şi timpul acţiunii legate de un trecut îndepărtat; acţiunea ca element de maxim
interes, cu semnificaţii (simbolice ) deosebite.

Povestirea poate fi organizată frecvent ca o naraţiune în ramă. Particularitatea acestei structuri

compoziţionale constă în crearea unui cadru iniţial, în care sunt incluse câteva personaje, care pot
deveni naratori, prezenţa povestirii propriu-zise, organizată pe nuclee epice şi revenirea la cadrul
iniţial.

Toate povestirile din Hanu Ancuţei, de Mihail Sadoveanu, sunt organizate ca naraţiuni în ramă. Cadrul
general este reprezentat de han, la care poposesc câţiva călători, de provenienţă socială şi
profesională eterogenă. Cercul povestitorilor este organizat şi dirijat de un narator prim, cu funcţia
de regizor şi interpret. Fiecare dintre povestitori va respecta ceremonialul instituit de comisul Ioniţă,
închinând celor prezenţi şi relatând apoi o experienţă personală, trăită în calitate de protagonist, de
participant secundar ca importanţă sau de martor.

Fântâna dintre plopi este organizată tot ca naraţiune în ramă. Ritualul adresării către cei prezenţi
este uşor modificat, întrucât naratorul ( căpitanul Neculai Isac ) nu a fost prezent de la început în
cercul povestitorilor. De fapt, odată cu sosirea lui, are loc prima deschidere a hanului.

Naratorul este şi protagonistul evenimentelor relatate, iar atmosfera spectaculoasă creată de

povestirea lui Neculai Isac este specifică unui trecut cu valenţe mitice ( tinereţea lui Ioniţă comisul şi a
lui Neculai Isac). Neculai Isac este un „om ajuns la cărunteţă”, caracterizarea dezvăluind faptul că are
o anumită experienţă de viaţă. Căpitanul a avut o tinereţe aventuroasă, care a cuprins şi evenimente
dramatice. Comisul Ioniţă observă, în momentul revederii la han, că „şi-a pierdut o lumină”. Pretextul
pentru relatare îl constituie această observaţie a comisului.
Om vrednic şi negustor priceput, căpitanul avea obiceiul de a-i plăcea ochii negri, pentru care călca
multe hotare, aşa cum îşi aminteşte comisul Ioniţă. Într-o toamnă, pe când ducea vinuri în ţinutul
Sucevei, în anul în care dragostea lui se mistuise, întâlneşte un sălaş de ţigani. O tânără ţigancă, de
optsprezece ani, tocmai trecea un râu, lăsând să se vadă un trup care îl obsedează pe

Neculai Isac. Îi dă bani pentru cizmuliţe roşii şi-i dă întâlnire la „fântâna dintre plopi”. Tatăl fetei află
şi vrea să-l omoare şi să-i ia banii, aşa cum făcuse şi cu alţii, căci Marga era numai o momeală. Fata îl
iubeşte însă pe tânărul negustor şi îi divulgă planul ţiganilor. Pregătit, Neculai Isac îi înfruntă pe
ţigani, îl omoară pe unul dintre ei, dar se alege cu o lovitură de sabie la ochiul drept, pe care-l pierde.
Dându-şi seama de trădare, ţiganii o omoară pe Marga. După ce sfârşeşte povestea, Neculai se
retrage în muţenie, „cu capul plecat”.

Perspectiva narativă din care sunt prezentate evenimentele din povestirea Fântâna dintre plopi este
aceea a personajului – narator, adică viziune „împreună cu”. Particularitatea perspectivei narative din
această povestire constă însă în relatarea evenimentelor la mult timp după ce acestea s-au petrecut.
Aşadar, în ciuda identificării naratorului cu protagonistul, cititorul are acces la o imagine de ansamblu
asupra evenimentelor relatate, dat fiind faptul că Neculai Isac a parcurs experienţa de viaţă care l-a
marcat profund în timpul tinereţii sale şi o relatează când a „ajuns la cărunteţă”. De aici,
particularizarea viziunii, prin completarea cu reflecţii pe marginea celor prezentate în momentul
relatării.