TEMA SI VIZIUNE INTR-O POVESTIRE

Mihail Sadoveanu – “Negustor Lipscan”

Povestirea “Negustor Lipscan” face parte din volumul “Hanul Ancutei” aparut in 1928. Cartea
este o suita de povestiri in rama avand o structura de tip mozaic. Sadoveanu preia in acest volum
modelul lui Boccaccio din “Decameronul” sau “O mie si una de nopti”. “Negustor Lipscan” este a
saptea povestire din volum, avand caracter memorialistic. Este o povestire realista, impresia de
autenticitate fiind realizata prin oralitate, detalii sau motivarea imprejurarilor unei actiuni.
Povestirea sadoveniana va apela la doua tehnici narative: povestirea in rama si evocarea.

Incipitul si finalul povestirii corespund ramei textului. Punerea in scena se face lent,
prezentandu-se intai zarva de la han, apoi aparitia Ancutei si sosirea noului drumet: jupanul Damian
Cristisor, un barbat “barbos cu caciula si giubea” si “barba rotunjita de foarfece”. Se prezinta apoi
ceremonialul de la han prin care drumetii sunt ospatati cu pui grasi, paine proaspata si vinul cel nou.
Drumetul nou sosit este integrat in ansamblul scenei prin dialogul dintre acesta si Mos Leonte
zodierul. Finalul povestirii reia ceremonialul de la han (hangita aducand placine “poale in brau” si
ulcele noi de vin). Negustorul ii ofera hangitei in semn de prietenie si de apreciere “o zgardita de
margele”.

Povestirea propriu-zisa este extrem de simpla. Importante sunt la Sadoveanu miscarea,

gestica, tonalitatea si limbajul personajului-narator. Exista o prima secventa narativa ce infatiseaza
minunatiile din tara nemteasca: trenul, casele cu etaj, ulitele dintr-o singura bucata de piatra,
palariile cucoanelor, ceasornicele domnilor sau iarmarocul de la Lipsca in care “nemtaraia
pamantului bea o lesie amara”. Minunatiile evocate cu admiratie de negustor continua cu
prezentarea preparatelor culinare. Este un moment al revansei pentru Cristisor, deoarece aceasta
lume plina de minunatii mananca lucruri nefiresti in comparatie cu noi romanii, si anume: cartofi si
carne fiarta de porc sau de vaca. El elogiaza “puiul in tigla, mielul fript talhareste de la noi si tavalit in
mujdei, sarmalele, borsul sau crapul la protap”. O alta minunatie prezentata este invatatura: la
nemti, in fiecare sat sau targ se afla scoli si profesori si toti copiii invata. Ultima minunatie din tara
nemteasca este legea: negustorul prezinta o intamplare in care un morar se judeca cu Imparatul,
pentru un petic de mosie, iar judecatorul ii da dreptate taranului pentru ca nimeni nu e mai presus
de lege.

Cea de-a doua secventa narativa este povestea celor patru baidere. La intoarcere, spre tara
Moldovei, negustorul este oprit in vama si pentru a fi lasat sa treaca cu marfa este obligat sa ofere
doua baidere rosii din India. Apoi este oprit de un hot caruia ii ofera tot un baider si in cele din urma
de un “privighetor” in sat la Dragusani. Ultimul dintre ei fiind nestiutor de carte, nesocoteste
permisul de libera trecere al negustorului, primit de la Voda si ii cere acestuia sa ii ofere un cadou.
Primeste si el un baider, desi nu este multumit doar cu atat.

Perspectiva narativa se modifica in povestire spre deosebire de rama textului. Instantele

comunicarii narative in povestire surprind o relatie stransa intre autor, cititor, personaj si narator. In
rama textului, naratorul este o voce impersonala, unul dintre drumetii popositi la han. El este un
martor la evenimente, ilustrand perspectiva “din afara”. In textul sadovenian, alterneaza persoana I
singular din povestire cu persoana I plural din rama textului. Limbajul acestui narator difera de cel al
personajului narator din povestire. Aici apar imagini poetice de tipul: “glasul ii era ca un cantic
dulce”. Frazele au o curgere lenta, abundenta detaliilor este aparenta. In povestirea propriu-zisa,
naratorul se schimba, este personajul Damian Cristisor (perspectiva narativa “impreuna cu”).
Limbajul este naiv, negustorul reusind sa se faca inteles tuturor umbrelor de la foc, dovada
descrierea pe care o face trenului: “sunt un fel de casute pe roate si roatele se imbuca pe sine de
fier, sunt trase de o masina care fluiera si pufneste de-a mirare si umbla singura cu foc”. Dand
dovada de o mare abilitate in a comunica, Damian nu-i contrazice pe oameni, nu rade de ignoranta
lor, desi e amuzat de reactiile ciobanului prezent la han.

In opinia mea, Sadoveanu surprinde in aceasta povestire, intr-o viziune subiectiva, realitatea
sociala de la sfarsitul secolului al XIX-lea, analizand contrastele dintre lumea apuseana si cea
rasariteana. Damian Cristisor e un negustor intelept care stie sa se aprecieze, sa evolueze si sa
sanctioneze evenimentele si oamenii din jurul sau. Cu toate acestea, el il lasa pe cititor sa emita
judecatile de valoare si sa se pronunte in ceea ce priveste comportamentul si atitudinea oamenilor
cu care intra in contact.