Sunteți pe pagina 1din 8

Fntna dintre plopi

-demonstratie ca este povestireFiu al pamntului glorios al Moldovei, Mihail Sadoveanu a fost un scriitor deosebit de prolific, lasnd posteritatii o opera monumentala care se nti 13113s1818n nde pe o jumatzate de secol. Lumea de altadata, din vechimea poporului romn, cu asezarile si sufletul ei, este reconstituita din negura departarilor n volumul de povestiri "Hanul Ancutei". Opera literara "Fntna dintre plopi" face parte din volumul de povestiri "Hanul Ancutei", fiind cea de-a patra povestire. Povestirea este o specie a genului epic n proza de scurta ntindere, cu o actiune simpla, lineara, cu personaje putine n care se prezinta o ntmplare din viata unui personaj. Daca povestirea se concentreaza asupra firului evenimentelor, nuvela aduce n discutie imasginea unui personaj exceptional, n jurul caruia graviteaza ceilalti eroi. Tema operei literare "Fntna dintre plopi" o presupune iubirea tragica dintre Neculai Isac si Marga. Neculai Isac, capitan de mazili, se ndragosteste de o tiganca pe nume Mrga. igancusa era pusa de unchiul sau Hasanache sa se ntlneasca cu Neculai pentru a-l jefui, nsa fata i spune adevarul baiatului, care fuge, iar fata este omorta de rudele sale. Aceasta iubire tragica este surprinsa n mai multe ipostaze. Una dintre ele ar fi ndragostirea la prima vedere. Urmeaza ntlnirile pe ascuns, iubirea cu obstacole, imposibila si cea tragica. ntre cei doi existau obstacole precum diferenta de rang social, de etnie si religie, ce faceau acea iubire imposibila. Titlul operei, format din doua civinte semnificative, "Fntna", n care apa sugereaza viata, iubire (eros), dar si moartea (tanatos) si plopul, considerat arborele singuratatii, copac blestemat, de crengile caruia s-a spnzurat Iuda, desemneaza locul de ntlnire al celor doi: "Fntna dintre plopi". Numarul plopilor din jurul fmtnii - patru, sugereaza tot moartea,prezenta locului sugernd predestinarea pentru un loc tragic, tainic, singuratic. Prin povestire, trecutul prinde viata si se confunda cu prezentul, capitanul retraind drama pe care o povesteste. Naratorul din "Fntna dintre plopi" este un narator personaj, deoarece ia parte (participa) la actiunile desfasurate, este creditabil si subiectiv, ntru-ct si exprima sentimentele si trairile sufletesti prin intermediul pronumelor si verbelor

la persoana I singular: "umblam", "eram", "ma", "gndeam", "am zarit", "mi", "eu", "sunt", etc. Ca n ntregul volum de povestiri si n "Fntna dintre plopi" este prezenta povestirea n povestirem n care, n discursul initial al naratorului sunt incluse discursurile personajelor, care devin la rndul lor povestitori atunci cnd si spun propria poveste si receptor cnd altii vorbesc. Naratorul initial are rolul de a prezenta personajele - povestitor, de a fixa cadrul povestirilor, de a surprinde reactia ascultatorlor, devenind el nsusi receptor cnd altii povestesc. Povestirea naratorului initial se observa n descrierea hanului si a venirii capitanului precum si prin notarea la persoana a treia a discutiilor premergatoare povestirii: "Soarele batea piezis n hanul Ancutei, scnteind n geamurile zabrelite. Lautarii se sculasera din cotloanele lor si-si sticleau dintii", "Moldova curgea lin n soarele auriu ntr-o singuratate sintr-o liniste ca din veacuri; si cmpiile eari goale si drumurile pustii n patru zari; iar calaretul pe cal parca venea spre noi de demult de pe departate tarmuri". Cea de-a doua povestire apartine capitanului si apare la persoana I: "Domnilor si fratilor, a vorbit capitanul Isac de la Balabanesti,-ascultati ce mi s-a ntmplat pe aceste meseaguri cnd eram tnar...". Este prezenta si povestirea n rama, n acre povestirea eta ncadrata ntre descrierile atmosferei de la han. Actiunea se desfasoara n urma cu 25 ani la o fntna situata ntre patru plopi. Personajele din aceasta opera sun putine. Unul dintre acestea este Neculai Isac, vazut n planul prezentului, dar si al trecutului. n planul prezentului, cel care-l descrie este naratorul initial, apoi comisul: "Era un om ajuns la caruntie, se tinea drept...", iar n planul trecutului, personajul se autocaracterizeaza. Un alt personaj este Marga, descrisa din perspectiva lui Isac, Comisul Ionita si ceilalti ascultatori. Hanul, ca si moara, crsma si iarmarocul, sunt elemente specifice literaturii sadoveniene. Aici, personajele lui Sadoveanu retraiesc ntmplari de demult, vocatia lor adevarata fiind placerea vorbei, confesiunea. Cand apare Neculai Isac, este prima data cnd se deschid portile hanului, momentul fiind seara: "Moldova curgea lin n soarele auriu, ntr-o singuratate si-ntr-o liniste ca din veacuri". Aparitia povestitorului este proiectata n plan misterios, pentru a strni interesul povestirii: "...pe sleahul Romanului se vedea venind un calaret, nvaluit n lumina si-n pulberi".

ntre acest povestitor si ascultatorii de la han se stabileste o relatie de prietenie, capitanul adresndu-se cu "Iubitilor prieteni" sau "Domnilor si fratilor". Acesta este primit n cercul povestitorilor datorita talentului, comun cu ceilalti de povestitor. Acest talent este sustinut de participarea afectiva a personajului, de pastrarea suspansului precum si de ntrebarile retorice care dinamizeaza actiunea: "Mi s-a parut?", "A fost o aratare?", dar si prin folosire unor conectori care aduc n prezent povestirea: "deodata", "apoi". Capitanul reuseste de asemena sa transmita ascultatorilor starea sa de spirit: "Am ramas tacuti si mhniti". El respecta totodata ceremonialul de la han: se asteapta prezenta Ancutei, care creeaza o buna dispozitie prin vin si bucate, asteapta sa fie invitat de Comisul Ionita, nchina alaturi de ceilalti n cinstea povestitorului anterior, apoi ncepe sa povesteasca. Spontaneitatea actului povestirii tine de necenzurarea amintirilor. Actiunea acestei opere este lineara, cronologica, cu un singur fir narativ si respecta momentele subiectului. n expozitiune este prezentata prezenta lui Isac precum si momentul sosirii la han, iar in intriga este prezentata ntlnirea cu Marga. Desfasurarea actiunii prezinta ntlnirile pe ascuns dintre cei doi, iar n punctul culminant capitanul afla de nselaciune, n timp ce n deznodamant, Neculai scapa, iar Marga este omorta. Conflictul este interior dar si exterior. Cel interior are loc ntre datoria fata de neam a Margai si sentimentele ei pentru Isac, iar cel exterior are loc ntre Neculai Isac si banda lui Hasanache. Prin toate aceste trasaturi mentionate, putem afirma ca opera literara "Fntna dintre plopi" este o povestire.

.................................... Povestirea este o specie de mica intindere a genului epic , in versuri sau proza, care se rezuma la nararea unui singur eveniment ,cu un numar redus de personaje. Aceasta este caracterizata de naratiune subiectiva, in care nu se focalizeaza asupra personajului, ca in nuvela,ci asupra atmosferei,intamplarilor care au, de regula,caracter neobisnuit si sunt prezentate cronologic, urmarind un singur fir epic. Naratorul este necreditabil datorita implicarii nemijlocite in diferite grade -protagonist, martor sau colportor- in actiunile relatate. Trasaturile acestei specii sunt mai putin evidente si datorita identitatii semantice a verbului: a povesti cu a nara, specia putand fi confundata astfel cu modalitatea de expunere. Caracteristica pentru povestire este originea populara din care au rezultat oralitatea stilului ,

tehnica narativa menita sa creeze atmosfera propice destainuirii, ritualul zicerii impus de relatia povestitor -ascultator( lector)si conceptia de factura paseista conform careia timpul trecut capata valente legendare fata de prezentul profan intre care se impune distanta morala ce permite judecata retrospectiva inteleapta. Un tip aparte de povestire este reprezentat de povestirea in rama , modalitate de origine orientala(1001 nopti) , prezenta si in literatura europeana (Decameronul lui Boccacio), prin care una sau mai multe naratiuni mai scurte , de sine-statatoare sunt cuprinse intr-una mai ampla,care sa le cuprinda in aceeasi atmosfera epica. In literatura romana cel mai bun exemplu al unui astfel de volum de povestiri este Hanu-Ancutei aparut in 1928 si subintitulat roman datorita numarului de povestiri si temelor diverse abordate . Acest ciclu narativ se compune din noua povestiri(Iapa lui Voda, Haralambie, Balaurul, Fantana dintre Plopi, Cealalta Ancuta, Judet al sarmanilor, Negustor lipscan, Orb sarac, Istorisirea Zahariei fantanarul), spuse de naratori diferiti, a zecea povestire fiind cea care le incadreaza pe cele noua, adica rama. Tematic, acestea ar putea fi grupate in trei cicluri: al cinstei, al dragostei si al judecatii. Povestirea Fantana dintre plopi se incadreaza in cel de-al doilea, deoarece tema istorisirii este iubirea tragica,materializata prin suferinta si sacficiu in numele dragostei, idei sugerate si de titlu, ale carui conotatii sunt erotice, vitale si tanatice: plopii,arbori funesti inconjoara o fantana, simbol al vietii, fertilitatii in care isi gaseste sfarsitul o tanara fata, dragostea capitanului Isac . Organizata clasic, urmarind momentele subiectului, povestirea capitanului Neculai Isac are menirea sa impresioneze si sa dea o lectie despre iubire si trecerea neinduratoare a timpului celor prezenti. Expozitiunea ramei fixeaza locul si timpul in care vor fi povestite intamplarile: in hanul Ancutei, cand scripcile si cobzele nu aveau inca cautare,iar intriga naratiunii-cadru este chiar aparitia capitanului de mazili. Desfasurarea actiunii si ramei vor coincide cu povestea capitanului, care, la randul ei este organizata cronologic, dupa momentele subiectului. Expozitiunea povestirii fixeaza timpul acum doua zeci si cinci de ani, locultot aici, la han si un succint portret al protagonistului om buiac si ticalos, umblam si negutam vinuri. Intr-o astfel de calatorie el se intalneste o satra de tiganisi pe cea de care se va indragosti tigancusa Marga. Intriga se contureaza prin aparitia unchiului fetei, care se intereseaza de drumurile capitanului. Desfasurarea actiunii va urmarii povestea de dragoste dintre Neculai si Marga , intalnirea amoroasa de la fantana dintre plopi, promisiunea lui Isac de a se intoarce de dragul fetei, a doua intalnire a lor si destainuirea fetei indragostite ca de fapt, fusese folosita ca momeala de catre rudele ei pentru a-l atrage in cursa si a-l jefui pe negustor. Actiunea atinge punctul culminant in momentul luptei dintre Niculae Isac si tigani, in cursul careia isi pierde si un ochi . Ii infrange pe pradatori, dar acestia o omorasera deja pe Marga.

Deznodamantul povestii il gaseste pe capitan ranit fizic si sufleteste, lipsit de puteri, iar finalul ramei atesta puterea acestei triste istorii asupra auditoriului ,profund impresionat. Conflictul nu este unul puternic, ci unul de imprejurari, care se rezolva rapid, dramatice fiind insa urmarile acestuia asupra personajului,marcat pe viata de defectul fizic si tristetea pe care o poarta in suflet. Se remarca caracterul etic al povestiri pastrarea cuvantului dat, dragostea sincera a barbatului,comportamentul nobil al lui ii trezesc fetei respectul de sine si responsabilitatea pentru propriile fapte,Marga accepta sa moara pentru ca el sa poata trai, tiganii aplica legea talionului, omorand-o pe Marga. Personajele ce apar in cadrul naratiunii sunt schematizate, ele servind rolului de executori, fiind folosite pentru a reliefa o actiune extraordinara ;nu se insista decat asupra acelor caracteristici strict necesare in context. Protoagonistul, capitanul Neculai Isac este un erou tipic sadovenian,apartinand unei atmosfere specifice, romantice, find un erou exceptional in situatii exceptionale, insa mai presus de orice indragostit de viata, de fructele ei, neinvins ,neingenunchiat, crezand in rosturile acestei lumi, privind spre frumusetile vietii. Aparitia sa la han , parca de pe taramuri departate, prilej de caracterizare directa de catre narator om care arata inca frumusete si barbatiecu nas vulturesc si sprancene intunecoase care indica vitejie, cutezanta, actiune , iar faptul ca in ciuda varstei se tine drept si sprinten pe cal arata calitatile unui om deosebit, care vor fi demostrate de istorisirea lui. Stigmatul pe care il poarta, cel al ochiului stins si inchis care ii da ceva trist si straniu arata indirect firea sa aventuroasa si incita comesenii, ii face curiosi sa afle imprejurarile in care s-a intamplat nenorocirea. Tot caracterizarea directa, de data aceasta facuta de comisul Ionita, personaj emblematic al seriei, indica un profil romantic: pentru o muiere care ii era draga isi punea totdeauna capul. Autocaracterizarea urmarind aceeasi idee: imi erau dragi ochii negrii si pentru ei calcam multe hotare indica un personaj indragostit de viata si placerile acesteia dar si firea tinereasca ,nechibzuita ,de om buiac si ticalos. Modalitati de caracterizare indirecta sunt de asemenea prezente;printre acestea mentionam vestimentatia pesonajului care indica statutul social inalt nasturi de argint,,blanita de jder etc. Tot indirect il definesc pe erou si actiunile sale :tresarirea la vederea fetei frumoase parca as fi inghitit o bautura tare,indica o fire romantiosa, careia nu ii lispsesc, sensibilitatea i-am mangaiat ochii, generozitatea ceru pentru sine si soti vin vechi in oale noua si spiritul cavaleresc (isi tine promisiunea fata de fata). Ochiul mare si neguros care privea in fanatana trecutului este semnul suferintei inca vii. Talentul de narator al lui Neculai Isac este anticipat de sosirea lui la han, ascultatorii sunt atentionati de firea exceptionala a acestui om prin introducerea pe care i-o face maestrul de ceremonii, comisul Ionita care il recomanda ca prietin vechi,tovaras de tinerete , deci om

de aceeasi valoare morala si spirituala, caruia ii cedeaza randul la istorisirea unei povesti , recunoscandu-i astfel calitatile. Comisul Ionita, personaj omniprezent in cadrul volumului, alaturi de Ancuta este cel care da girul unei povestiri extraordinare. Personajele secundare sunt schematice, reduse la cateva trasaturi, sau decrise unidimensiunal. Astfel, Marga este tanara, frumoasa si cu suflet bun, fara a-i lipsi misterul si viclenia , tipic feminine; Hasanache este tipul batranului profitor si uneltitor , iar cealalta Ancuta are atributele bunei gazde , la fel ca si cea din prezent , o continuare fireasca a mamei sale. Tipici pentru o poveste sunt indicii spatio-temporali , atat cei ale povestirii cat si cele in care este plasata actiunea istorisita, ca si ritualul zicerii. Aceste elemente capata la Sadoveanu importanta sporita, chiar mai mare decat a actiuniii sau a personajelor, dupa unii critici (G. Calinescu). Spatiul este fixat la inceputul volumului, la Hanu-Ancutei, care nu era han, era cetate, cu ziduri grose de ici pana colo , iar inauntru se puteau oplosi oameni si vite. Hanul este investit cu atribute magice de topos sadovenian etern, loc al intalnirii trecutului cu prezentul si viitorul , deci al continuitatii in eternitate a valorilor promovate de drumeti. Valoarea de axis mundi dobandita de han este justificata de amplasarea istoriilor povestite in cadrul ,in apropierea hanului sau avand o legatura incontestabila cu simbolul sau cel mai evident: Ancuta.Este neimportant care dintre ele, mama sau fiica, aceasta fiind doar o impartire formala, ea fiind eterna si indentica cu sine insusi sau cu stramosii/descendentii ei de la inceputul istoriei si pana la finalul timpului. In povestirea analizata, intamplarile s-au petrecut tot in locurile acestea,aprope de han, in vremea celeilalte Ancute ,care ii povestise fetei ei despre ghinionul capitanului, initiind-o astfel in legendele locului, pregatind-o sa devina, la randul ei, gazda. Timpul, alta coordonata a povestii este relativ, raportarea la el este tipica basmului prin prezenta acelui illo tempore. Asfel, naratorul plaseaza povestile candva demult, intr-o toamna aurie , in anul cand au fost ploi naprasnice de Sant-ilie si spuneau oamnii ca au vazut balaur negru deasupra Moldovei.Indicii fabulosi prezenti au rolul de a introduce lectorul in atmosfera de poveste, rupta de contingent , departe de timpul profan al prezentului ,una din temele recurente ale textului fiind superioritatea timpurilor trecute si regretarea acestora de catre cei varstnici care se simt datori sa ii initieze si pe cei tineri in sistemul lor de valori.(Acum traieste o lume noua si becisnica) Viziunea paseista este de inspiratie samanatorista (curent dominant in momentul aparititiei volumului) dar si tipic sadoveniana. In cadrul volumului se poate vorbi de trei planuri temporale :cel al autorului (unidimensional), cel al naratorilor (plasat in toamna aurie) si cel al evenimentelor (care capata conotatii legendare,mitice, istorice).Convergenta acestora catre un numitor comun fiind favorizata de han, care apare avand capacitatea de conservare a timpului, deci functie de protectie in timp ce lumea inconjuratoare se darama sub auspiciile prezentului.

Un exemplu in acest sens este chiar fantana dintre plopi, cares-a daramata ca toate ale lumii de cand a avut loc intamplarea capitanului , deoarece nu era protejata magic de zidurile hanului. Asadar, hanul este o enclava , suspendata in timp si spatiu, incadrandu-se in caracterizarea facuta de Ion Barbu cetatii Isarlak :la mijloc de Rau si Bun. In interiorul ei atmosfera este mereu aceeasi, de petrecere si voie buna, mereu cu aceeasi oameni.Aparent deschis,primitor ,hanul este , de fapt, un spatiu inchis in care cei ce intra sunt prizonieri eterni ai atmosferei, ei iesind in lume doar pentru a vana intamplari pe care sa le aduca in incinta protectoare a hanului pentru fi consumate cu placere de comeseni, De remarcat galeria personajelor care devin naratori la han:prin meseriile lor diverse( calugar, zodier, capitan, cioban, talhar,etc) ele aduc aminte de personajele din drama Mesterul Manole, intarind astfel ideea ca pentru a crea/recrea o lume este nevoie de oameni din toate sferele socialului, fiecare devenind prin Logos un renovator Mundi. Hanul dobandeste astfel valoarea spatiului fictional, propice dezvoltarii naratiunii. Nu trebuie uitat aspectul care individualizeaza hanul:atmosfera, obtinuta si intretinuta prin amabilitatea gazdei, prin omniprezenta elementului dionisiac si prin respectarea ritualuilor, atat de necesare in cadrul unui topos magic. Astfel, fiecare dintre cei care iau cuvantul la Hanu Ancutei respecta un ritual al zicerii care cuprinde etape fixe: Captatio benevolantio, adica atragerea atentiei auditoriului asupra caracterului deosebit al povestirii ce urmeaza a fi istorisita, inchinarea unei ulcele cu vin in sanatatea comesenilor, echivanta cu aprecierea acestora ca demni sa asculte povestea, utilizarea formulelor protocolare care atesta respectul pentru auditoriu dar si mentinerea propriului standard. Pe parcursul povestirilor se revine la cadrul naratiunii pentru a fi introduse formule care sa mentina atentia treaza si sa sporeasca interesul . O povestire este intotdeauna incheiata cu revenirea la momentul prezent si cu amenintarea comisului Ionita de a spune o alta poveste mult mai minunata si mai infricosata, ridicand de fiecare data stacheta . In Fanatana dintre plopiacest ritual este respectat cu sfintenie de capitanul Neculai Isac. Replica acestuia, Ingaduie-mi sa duc calul la adapost, sa-l grijesc,pe urma om bea un vin si ti-oi povesti ce nu stii... sintetizeaza cele afirmate. Capitanul este primit cu inima deschisa de meseni, el isi ia timp pentru a incepe povestirea, totul se desfasoara fara graba,desfacerea de contingent si intrarea in starea de semi-transa necesara istorisirii cerand timp, proces grabit insa de elixirul naratiunii:vinul.Formulele domnilor si fratilor ,Domnia ta,preacinstitearata respectul si apropierea de auditoriu care vede in Isac om cum ne place noua. Tot pentru a trezi interesul , Ancuta aminteste ca ar fi auzit povestea infricosata de la mama sa insa nu o mai tine minte. Naratorul, cunoaste trei instante in cadrul povestii:cel neutru, care ne introduce in atmosfera,care relateaza cadrul intr-o tehnica asemanatoare cu baleierea unei camere de filmat, locul acestuia este rapid luat de Comisul ionita, care isi indeplineste rolul de mestru de

ceremonii si introduce in scena pe adevaratul narator, capitanul Isac. Acesta relateaza subiectiv, la persoana I,cu glas bland, dand dureroasei confesiuni tente nostalgice, tragice si romantice, dupa caz. Abil orator, el dramatizeaza actiunea prin introducerea dialogului intre el si tigancusa , istoria capata astfel caracter dinamic si veridic. Pasajele descriptive au functia de a evidentia atmosfera sau portrete (al tigancusei-cu fusta rosa si trupul frumos rotunjit) , acestea sunt mai putin numeroase insa. Arta narativa a lui Sadoveanu este monumentala, el dand glas unor eroi care nu povestesc pentru a-si descarca sufletul ,ci pentru a se sustrage vietii si mortii (Manolescu). Expresia este tipic populara, de o savoare lirica deosebita, care captiveaza prin oralitate si impresioneaza prin seva folclorica . Odata rostite, cuvintele traiesc singure, prind si dau viata unei vechi lumi,recreate prin zicere. Arhaismele prezente(arnaut,scurteica)sunt numeroase insa folosite cu naturalete, in mod tipic pentru discursul taranului roman, caracterizat de eufonie si muzicalitate. Per total, naratiunea se remarca prin sobrietatea stilului, impusa de subiect. Deoarece este o naratiune subiectiva de mica intindere care prezinta un fapt neobisnuit si respecta un ritual al spunerii, putem afirma nu numai ca Fantana dintre plopi si incadreaza speciei povestire ci si , conform cu I. Vlad :Hanu Ancutei este cartea povestilor, a istoriilor de demult , a initierii in arta desavarsita a naratiunii.Caci ciclul acesta are valoarea unei arte poetice pentru intelegerea structurii povestirii, pentru decantarea treptelor si etapelor compozitionale ale genului.