Ion

De Liviu Rebreanu

CARACTERIZARE PERSONAJULUI

Liviu Rebreanu se inscrie ca unul dintre cei mai reprezentativi scriitori pe care
Transilvania i-a dat literaturii romane in prima jumatate a secolului al XX-lea. Nuvelist,
dramaturg, romancier, publicist, Liviu Rebreanu se afla in fruntea romancierilor romani din
perioada interbelica, este creatorul romanului românesc modern și a contribuit la
dezvoltarea lieraturii române prin scrierea romanelor: „Ion”, „Pădurea spânzuraților”,
„Răscoala” etc.
Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu acţiune complexă
ce se poate desfăşura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase a căror personalitate
este bine individualizată şi al căror destin este determinat de trăsăturile de caracter şi de
întâmplările ce constituie subiectul operei.
Publicat în 1920, romanul „Ion” de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip
obiectiv, cu tematică rurală, o capodoperă a literaturii române interbelice, ,,cea mai
puternică creație obiectivă a literaturii române” (Eugen Lovinescu), roman monografic, o
adevarată frescă socială. Romanul răspunde direcției moderniste promovate în epocă de
Eugen Lovinescu care susține ideea sincronizării literaturii române cu cea europeană și
promova ideea obiectivității, a analizei și a introspecției. Romanul este așadar considerat un
roman de trecere de la tradiționalism la modernism.
Personajul literar reprezintă o instanță narativă prin intermediul căreia scriitorul își
exprimă în mod indirect ideile, concepțiile în opera literară.
Ion este personajul principal, unul dintre cele mai complexe personaje din literarura
română, cu însușiri contradictorii: viclenie și naivitate, gingășie și brutalitate, insistență și
cinism. Acesta reprezintă tipul țăranului tânăr, harnic, dar sărac, însă dornic de a obține
averea, trăind într-o lume în care pământul reprezintă valoarea centrală.
Construcția personajului principal se realizează pe trei planuri distincte.
Din punct de vedere social, statutul i se modifică pe parcursul operei, personajul fiind
supus unui proces de dezumanizare. În incipit, Ion este un țăran sărac care prezintă o patimă
pentru pământ izvorâtă din convingerea că averea condiționează respectul celorlalți oameni
din societate. Pe parcurs, el reușește să obțină pământul prin căsătoria cu Ana și în urma
conflictelor avute cu tatăl Anei, Vasile Baciu. În final, din cauza procesului de dezumanizare
parcurs, el moare întorcându-se astfel în matricea universală.
 Statutul psihologic al personajului este evidențiat de atât de conflictul exterior cu
alte personaje, cât și de cel interior generat de oscilația lui dintre pământ și iubire. Astfel,
personajul trăiește o dramă cauzată de încercarea sa de a obține pământ, dar și de a iubi.
Psihologia lui Ion se organizează în jurul unei trăsături dominante, instinctul posesiunii.
Din punct de vedere moral, personajului i se subliniază atât calitățile, cât și defectele.
Ion este descris ca fiind harnic, inteligent, muncitor, primul din rândul flăcăilor, însă este
avar, manipulator, impulsiv, violent, viclean și fără scrupule, el fiind dispus la orice fapt
pentru a obține pământul mult dorit. Astfel, el o manipulează pe Ana, vorbindu-i frumos,
însă devine indiferent și violent după ce obține ceea ce și-a dorit.
Trăsătura dominantă de caracter a personajului Ion este patima pentru pământ care
devine obsesie, trăsătură evidențiată în secvențe narative sugestive.
O primă secvență narativă semnificativă pentru trăsătura dominantă a
protagonistului este scena în care Ion ia trei brazde de pământ din bucata lui Simion Lungu.
În această scenă se prezintă cum Ion se pregătea de muncă fiind îngândurat deoarece bucata
lui Simion Lungu fusese a lui odată. Într-un impuls, el hotărăște să își ia măcar o brazdă
înapoi și înfinge plugul dincolo de hotare croind un nou hat. După ce termină, simte în suflet
o bucurie nespusă, lasă vitele să mănânce și servește și el prânzul. Când Simion vine și
observă schimbarea, cei doi se iau la ceartă, iar mai apoi la bătaie până obosesc. În cele din
urmă își continuă munca înjurându-se reciproc, iar Simion îl amenință pe Ion că-l va da în
judecată, însă lui Ion puțin îi păsa. Această scenă evidențiază obsesia pe care Ion o avea
pentru pământ, fiind dispus să recurgă la orice acțiune pentru a-l obține.
O altă secvență narativă semnificativă pentru trăsătura dominantă a
protagonistului este scena sărutării pământului. În secvență se precizează că era primăvară
și Ion așteptase de mult zilele acestea știind că el este acum stăpânul pământurilor pe care le
vedea ca pe niște ibovnice credincioase. Ion simțea lutul sub picioare, mirosul și agățarea
pământului de opinci. El se oprește în mijlocul delniței, se apleacă, ia în mâini un bulgăre și-l
sfărâmă între degete cu plăcere, iar apoi îi soarbe mirosul frecându-și palmele. Se lasă în
genunchi, încet, cucernic, îți coboară fruntea și-și lipește buzele de pământul ud, simțind un
fior rece. Împlinit, personajul îşi vede puterile hiperbolizate: „Se vedea acum mare şi
puternic, ca un uriaş din basme”, pământul parcă închinându-se în fața lui. Această scenă
evidențiază iubirea pe care Ion o are pentru pământ, care se transformă într-o obsesie, prin
personificarea acestuia asemânându-l cu o ibovnică. Patima pentru pământ soldată cu
obținerea acestuia, îi oferă protagonistului o mare satisfacție și bucurie, conferindu-i
sentimentul de putere.
Trăsăturile personajului și evoluția acestuia pe parcursul acțiunii pot fi puse în
evidență prin analiza elementelor de structură și compoziție.
Un prim element de structură și compoziție relevant pentru construcția
personajului este conflictul. Conflictul central din roman este reprezentat de lupta pentru
pământ din satul tradițional ardelenesc unde averea condiționează respectul comunității.
Conflictul exterior al romanului este de natură socială și se desfășoară între Ion al
Glanetașului și Vasile Baciu pentru pământ. Conflictul exterior este dublat de cel interior pe
care îl are Ion, acesta oscilând între glasul pământului și glasul iubirii. Deși cele două chemări
lăuntrice îi creează un conflict interior puternic și îi influențează destinul, nu îl pun într-o
situație limită deoarece se manifestă succesiv, nu simultan. Drama lui Ion este drama
țăranului sărac, deoarece el este mândru și orgolios si nu își acceptă condiția socială fiind pus
în situația de a alege între iubirea pentru Florica și iubirea pentru pământ.
Un alt element de structură și compoziție relevant pentru construcția personajului
este constituit de modalitățile de caracterizare. Ion este caracterizat direct, atât de către
narator: „iute şi harnic, ca mă-sa”; „munca îi era dragă, oricât ar fi fost de grea, ca o râvnă
ispititoare”, cât şi de alte personaje, în diferite momente ale acţiunii: „Ion e băiat
cumsecade; e muncitor, e harnic, e săritor, e isteţ” ( Maria Herdelea); „eşti un stricat şi-un
bătăuş şi-un om de nimic…te ţii mai deştept ca toţi, dar umbli numai după blestemăţii”(
preotul Belciug). Autocaracterizarea evidenţiază frământările sufleteşti prin monologul
interior: „Mă moleşesc ca o babă năroadă… Aş fi o nătăfleaţă să dau cu piciorul norocului
pentru nişte vorbe…”. Caracterizarea indirectă se realizează, de asemenea, folosind resurse
multiple. Prin limbaj, personajul dovedeşte abilitate de adaptare şi de a folosi pe ceilalţi în
obţinerea reacţiei favorabile planurilor sale, îşi nuanţează limbajul în funcţie de interlocutor,
folosind registre diferite: este respectuos cu învăţătorul, ironic cu Vasile Baciu, agresiv cu cei
care îi ameninţă scopurile. Gesturile şi mimica îi trădează intenţiile: „avea ceva straniu în
privire, parcă nedumerire şi un vicleşug neprefăcut”. Comportamentul scoate în evidenţă
trăsături variate precum hărnicia, puterea voinţei, lăcomia, brutalitatea sau lipsa de
consideraţie. Prin relaţia cu alte personaje influenţează, într-o măsură mai mare sau mai
mică, pe toţi cei cu care intră în contact, dovedind statutul său de personaj central.
În concluzie, romanul „Ion” de Liviu Rebreanu este un roman realist obiectiv, de
trecere de la tradiționalism la modernism, fiind o capodoperă a literaturii române realiste
interbelice prin prezentarea, într-un mod veridic, a luptei lui Ion pentru a obține pământul
mult dorit și consecințele acțiunilor sale. De asemenea, se prezintă destinul personajului Ion
și relația puternică pe care o avea cu pământul pentru care manifesta o dragoste deosebită
devenită obsesie.