Particularități de construcție a unui personaj dintr-un roman realist, obiectiv

ION- de Liviu Rebreanu (caracterizare Ion)

roman realist, obiectiv, social, circular, monografic, cu tematicărurală, interbelic, apărut în 1920

1.INTRODUCERE
Primul roman publicat de Liviu Rebreanu este „Ion”, în anul 1920, fiind un roman realist de tip obiectiv,
încadrat de Nicolae Manolescu printre romanele „dorice” cu tematică rurală, o capodoperă a literaturii române
interbelice. Romanul se înscrie în estetica realismului prin obiectivitate, veridicitate, ancorarea în viața socială,
prezența unor personaje tipice, reprezentative pentru anumite categorii umane, având în centru figura emblematică a
personajului eponim, Ion Pop al Glanetașului. „Ion” este un punct de referință în istoria romanului românesc modern,
Liviu Rebreanu aducând o viziune obiectivă, fără sentimentalism, astfel, romanul fiind considerat de Lovinescu „cea
mai puternică creație obiectivă a literaturii romane”.

Galeria de personaje a romanului este impresionantă și de neuitat. Alături de Ion, Ana, Florica, George Bulbuc
sau Vasile Baciu, Zenobia, Alexandru Glanetașu, reprezentanți ai țărănimii, bogate sau sărace, se află reprezentanți ai
altor categorii sociale, precum: învățătorul Herdelea, familia sa, preotul Bleciug.
Exponent al țăranului român și al iubirii sale pentru pământ, „care ne-a modelat trupul și sufletul” (Liviu
Rebreanu-”Lauda țăranului român”), personajul Ion rămâne unul de referință prin semnificațiile ce se pot atribui
construcției sale, astfel devenind reprezentativ pentru viziunea despre lume a autorului.

2. PREZENTAREA STATULUI SOCIAL, PSIHOLOGIC, MORAL AL PERSONAJULUI

Tema este ilustrată, în mod particular, prin destinul personajului principal, Ion. El apare în prim-plan, fiind
evidenţiat prin tehnica basoreliefului şi ilustrează atât situaţiile tipice (căsătoria, iubirea, lupta pentru avere), cât şi
caracterul monografic al romanului (satul şi tradiţiile lui, nunta, mormântarea, hora). Criticul Nicolae Manolescu
afirmă că „în centrul romanului se află patima lui Ion, ca formă a instinctului de posesiune. Ion este victim măreață a
fatalității biologice.”
Din punct de vedere social, Ion este un personaj realist, ilustrativ pentru clasa socială a țăranului sărac însetat
de pământ, tipul ţăranului a cărui patimă pentru pământ izvorăşte din convingerea că acesta îi susţine demnitatea şi
valoarea în comunitate.
Dimensiunea psihologică a personajului îi relevă slăbiciuniea caracterială cu atât mai mult, cu cât
comportamentul său este dictat de obsesia de a avea pamânt. Încercarea disperată a lui Ion de a dobândi pământ nu mai
poate fi privită, în aceste condiţii, doar ca expresie a lăcomiei, ci, mai ales, ca expresie a dorinţei de a scăpa de eticheta
înjositoare de sărăntoc şi de umilinţa de a repeta soarta tatălui său, care se învârte pe lângă cei bogaţi ca un câine la
uşa bucătăriei. Conştientizând organizarea socială nedreaptă, Ion înţelege şi că toate calităţile sale nu sunt suficiente
pentru a-i schimba statutul, aşa că trebuie să găsească pârghiile de a se impune, ignorând atât sentimentele, cât şi
criteriul moral. Drama lui Ion se desfăşoară între doi poli evidenţiaţi încă de la nivelul structurii romanului. Glasul
pământului şi Glasul iubirii reprezintă „vocile" interioare care motivează acţiunile personajului. Dorinţa de a avea
pământ intră în contradicţie cu iubirea.
Din punct de vedere moral, Ion este tipul arivistului fără scrupule, care folosește femeia ca mijloc de
parvenire. Din dorința sa exacerbate de parvenire, Ion încalcă normele morale, înșelând așteptările celor care i-au
acordat încredere, învățătorul Herdelea și Ana Baciu, declanșând un conflict cu aceștia.

PORTRET FIZIC
Portretul fizic este vag conturat, tocmai pentru că nu are importanţă, el trebuie să reprezinte orice ţăran în faţa
iubirii şi a pământului. Detaliile fizice apar în măsura în care sunt semnificative. Astfel, înfăţişarea fizică plăcută (spre
deosebire de George Bulbuc) îl ajută în seducerea Anei şi a Floricăi. Privirea plină de patimă pe care o are când
vorbeşte cu Titu Herdelea despre pământ îi dezvăluie caracterul puternic şi hotărârea.

PORTRET MORAL
Portetul moral este complex, având şi calităţi şi defecte. Este harnic, inteligent, hotărât, perseverent, dar, în
acelaşi timp, este şi crud, lacom, imoral, brutal, violent. Datorită acestor trăsături contradictorii a şi fost interpretat
diferit de critica literară: E Lovinescu: „Ion este expresia instinctului de stăpânire a pământului, în slujba căruia pune
o inteligenţă ascuţită”, G Călinescu: „Ion nu e însă decât o brută, căreia şiretenia îi ţine loc de deşteptăciune”.
 3. EVIDENȚIEREA UNEI TRĂSĂTURI DE CARACTER A PERSONAJULUI +2 scene reprezentative
Ion este un personaj complex, cu însușiri contradictorii: viclenie și naivitate, gingășie și brutalitate; în plus, el
este perseverant și cinic. La începutul romanului i se face un portret favorabil, acțiunile sale fiind motivate de nevoia
de a-și depăși condiția. Însă în goana pătimașă după avere, el se dezumanizează treptat, iar moartea lui este expresia
intenției moralizatoare a scriitorului. O trăsătură dominant de caracter, care stă la baza dezumanizării protagonistului
este viclenia, evidențiată, mai ales, în aplicarea planului de seducție a fetei „bocotanului” Vasile Baciu. Îi găsește fetei
punctele slabe, dorința ei de protective, tandrețe și iubire, și profită de naivitatea ei, lăsând-o însărcinață și
determinându-l astfel pe Vasile Baciu să i-o dea de nevastă.
Această trăsătură este vizibilă încă de la scena horei, plasată în partea expozitivă a discursului epic, când
tânărul alege să o joace pe Ana, fata urâtă, dar bogată, deși o iubește pe Florica, fata frumoasă, dar săracă. Intențiile
personajului sunt reliefate prin gesturi și mimică: „Ion urmări din ochi pe Ana câteva clipe. Avea ceva straniu în
privire, parcă nedumerire și un vicleșug neprefăcut.” Mai întâi, scena horei aruncă o lumină asupra vieții sociale rurale
din satul Pripas, fiind o societate tradițională, de tip patriarhal, fapt sugerat de imaginea tinerelor fete și a nevestelor
care așteaptă să fie invitate la joc de către bărbați. În această ierarhie, Ion are o poziție hirbirdă, fiind respectat în
rândul tinerilor neînsurați, poziție afectată de apelativele folosite de Vasile Baciu: „sărăntoc”, „hoț”, „tâlhar”, care scot
la iveală latura sa vulnerabilă, lipsa pământului. Din cauza mândriei rănite, cu rădăcini adânci în frustrarea sufletului
țărănesc lipsit de obiectul existenției sale, se declanșează latențe obscure ale comportamentului său. Astfel, își ia
angajamentul de a duce la îndeplinire planul de a se căsători cu Ana, beneficiind de pământurile acesteia.
Pe lângă scena horei, episodul narativ al nunții țărănești a lui Ion cu Ana reflectă, de asemenea, viclenia
protagonistului, tânărul stabilind momentul căsătoriei abia după ce s-a asigurat că va obține pământurile lui Vasile
Baciu, fără să îl intereseze de Ana. La nuntă, Ion conștientizează pentru prima oară, că odată cu pământurile, trebuie să
o ia de nevastă pe Ana: „o privea și se mira c-a putut el săruta și îmbrățișa pe fata aceasta uscată, cu ochii pierduți în
cap de plâns, cu obrajii gălbeniți, cu pete cenușii, și care, împopoțonată cum era astăzi, părea și mai urâtă.”
4. ELEMENTE DE STRUCTURĂ ȘI LIMBAJ SEMNIFICATIVE PT CONSTRUCȚIA PERS.
TITLUL
Titlul operei este semnificativ, „Ion” fiind un nume generic, reprezetativ pentru țăranul român. Personajul este
un exponent al categoriei din care face parte, prin felul în care își trăiește drama și, mai ales, prin trăsătura sa
dominantă, viclenia, condusă de iubirea sa pentru pământ.
Construcția acțiunii reflectă preferința scriitorului pentru structurile clasice. Materialul epic este împărțit în
două mari părți, ale căror titluri metaforice, „Glasul pământului” și „Glasul iubirii”, esențializează chemările lăuntrice
între care trebuie să aleagă protagonistul. De asemenea, fatalitatea destinului protagonistului, ca trăsătură definitorie a
viziunii naturaliste a autorului este sugerată prin cifra 13, corespunzătoare numărului de capitole ale romanului.
CONFLICTUL
Conflictul principal al romanului este unul exterior, social, reprezentat de lupta pentru pământ în satul Pripas.
Acest macroconflict este particularizat, la nivelul discursului, printr-o rețea de situații tensionate, de care se face
răspunzător protagonistul. Punctul de greutate îl constituie, însă, conflictul dintre Ion și Vasile Baciu, declanșat încă de
la scena horei, când „bocotanul” îl face de râs pe Ion în fața colectivității rurale. Modernitatea romanului rebrenian se
relevă prin surprinderea conflictului interior pe care îl traversează protagonistul, realitatea sa interioară fiind sondată
atât prin secvențe monologate, cât și prin scene de stil indirect liber.

MODALITĂȚI DE CARACTERIZARE
Modalitățile de caracterizare a actantului sunt cele consacrate de textul epic: directe si indirecte. Ion este
construit prin tehnica modernă a pluriperspectivismului, astfel încât personalitatea sa se reflectă în mod diferit în
conștiința celorlalte personaje ale textului. Vasile Baciu îl numește „fleandură, hoț și tâlhar”, iar preotul Belciug îl
consideră „un bătăuș și un om de nimic”, părerea acestuia schimbându-se când pământurile sale rămân în posesia
bisericii, numindu-l „un bun creștin”. Relația cu celelalte personaje, în special cu Ana, devine un adevărat mijloc
indirect de caracterizare. Comportamentul protagonistului față de cea pe care o va lua de nevastă se modifică, la
început fiind binevoitor, mai apoi, devenind brutal și, în final, tratând-o cu indiferență.
6. CONCLUZIE

În concluzie, Ion, protagonistul operei omonime, ilustrează drama deposedării (tatăl său pierduse pământul) și
a încercării violente de a înlocui „glasul iubirii” cu „glasul pământului”. Putem spune că personajul lui Rebreanu
impresionează nu doar prin complexitatea sa, ci și prin autenticitate, el fiind un produs al societăţii în care
trăieṣte. Împotrivindu-se destinului său de om sărac, Ion este aspru pedepsit, moartea sa simbolizând reinstalarea
ordinii sociale.