Relația dintre Ion și Ana

“Ion” de Liviu Rebreanu

Romanul Ion este “un poem epic”, care cuprinde “momente importante
din calendarul sempitern al satului, mișcătoare prin calitatea lor elementară” afirma
George Călinescu. Față de romanele idilice cu aceeași temă, apărute până în 1920,
opera are caracter polemic, fiind prima scriere românească în care se obiectivează
viziunea asupra clasei tărănești și față de eticismul ardelean, precum e ilustrat în
“Mara” de Ioan Slavici, iar creația lui Rebreanu se impune prin modernitatea
construcției și analiza psihologică a sufletului tărănesc.
Din punct de vedere social, Ion este ilustrativ pentru clasa ţăranului sărac
a cărui patimă pentru pământ izvorăște din convingerea că averea îi va asigura
demnitatea si respectul comunității. Realizat prin tehnica basoreliefului, personjul
îşi dezvăluie trăsăturile tridimensional, surprins în diferite unghiuri şi în diferite
lumini, convingând prin impresia de zugrăvire completă, veridică.
Din punct de vedere psihologic, Ion dovedește un caracter puternic pe
care îl pune în slujba împlinirii celor două ”glasuri” interioare - al pământului și al
iubirii. Hotărât să refacă imaginea familiei, personajul principal găsește o metodă
prin care să îl forțeze pe Vasile Baciu să accepte căsătoria lui cu Ana și astfel să
pună mâna pe averea acestuia. Ambiția și viclenia îl vor ajuta să ajungă ginerele lui
Vasile Baciu, dar nu îi vor aduce pământul, fapt ce va determina manifestările pline
de brutalitate față de Ana și mai târziu indiferența totală.
Din punct de vedere moral, Ion încalcă principiile morale prin
mijloacele folosite pentru a ajunge la avere. El nu va fi criticat pentru că vrea să se
însoare cu o fată bogată, întrucât acest lucru se întâmplase și în cazul lui Vasile
Baciu, dar și cu părinții săi, de condamnat este modul în care a profitat de
naivitatea Anei pentru a-și împlini scopul, tratând-o mai târziu într-un mod inuman.
Acest lucru l-a determinat pe George Călinescu să îl considere ”o brută căreia
șiretenia îi ține loc de deșteptăciune”.
Ana reprezintă, din punctul de vedere al statutului social, imaginea
unei fete bogate de la țară, fiind fiica lui Vasile Baciu, un om influent în societate.
Ulterior, ea refuză căsătoria cu un tânăr bogat și alege cu sufletul, devenind soția
protagonistului. Aceasta va fi corespondenta interesului de îmbogățire al
protagonistului și al ”glasului pământului”.
Din punct de vedere psihologic, Ana se remarcă printr-un mod de
abordare extrem de naiv, specific unei fete fără experiență de viață, crezând în
vorbele de dragoste ale lui Ion, însă lipsa sa ulterioară de afecțiune, în contrast cu
sacrificiile făcute de ea pentru această căsătorie o conduc la decădere.
 Din punct de vedere moral, Ana este caracterizată de bunătate și de un
calm dus la extrem. Ea nu se arată a fi o fire conflictuală, ci încearcă să evite orice
altercație posibilă. Atitudinea și gesturile sale, cauzate de o copilărie nefericită „a
crescut singură, lipsită de dragoste părintească mângâietoare…sufletul ei trist caută
o dragoste sfioasă și adâncă”, sugerează o lipsă flagrantă de personalitate.
Tema romanului este reprezentată de problematica pământului în satul
transilvănean de la începutul secolului al XX-lea. Problemele lumii rurale
ilustrează drama țăranului care trăiește într-o societate pentru care pământul nu e
doar un mijloc de trai, ci un criteriu al valorii individuale.
Cele două personaje sunt victime ale unor destine iminente, manipulați de două
dorințe diferite: Ion de dorința de a obține pământ, iar Ana de dorința de a obține
afecțiune.
O primă secvență semnificativă pentru relația dintre cele două
personaje o reprezintă scena horei de duminică, în care Ion își manifestă interestul
față de Ana prin gesturi tandre „Ion strânse la piept pe Ana, cu mai multă gingășie,
dar și mai prelung”. Profunzimea gesturilor bărbatului este consolidată și de
momentul lui de sinceritate, în care îi mărturisește fetei „Anuțo, mult aleanu-i în
inima mea”. Chiar dacă nu are sentimente sincere pentru Ana, Ion este hotărât să o
cucerească pentru a ajunge la averea ei. Această scenă evidențiază foarte clar
diferența de statut psihologic dintre cei doi.
O altă secvență relevantă pentru relația dintre Ion și Ana este scena în
care Ion se întoarce nervos de la Vasile Baciu din cauza faptului că nu a obținut
pământurile dorite. Pentru a se descărca de frustrări, Ion devine agresiv și violent
cu Ana „O lovi greu peste obrazul drept și apoi cu dosul palmei, repede peste
obrazul stâng”. Această ieșire extremă contrastează foarte puternic cu dragostea pe
care și-o imagina Ana, și o conduce la decădere morală și psihologică.
Astfel că două elemente de structură relevante pentru opera dată sunt
constituite de procedeele de caracterizare și conflict deoare surprind și susțin într-o
manieră originală relația dintre cele două personaje.
Personajele sunt caracterizate prin mai multe mijloace, construind un personaj
amplu cu numeroase trăsături. Tehnica pluriperspectivismului - părerea altor
personaje -reprezintă unul dintre mijloacele directe de caracterizare. Astfel,
domnul Herdelea evidențiază calitățile țăranului: „e băiat cumsecade, harnic și
isteț”. În contrast, Belciug pune accentul pe latura lui pune accentul pe latura lui
negativă „ești un bătăuș și un om de nimic”. Faptele, gesturile, atitudinile și
limbajul reliefează în mod indirect agresivitatea acestuia, impunându-și voința prin
forță. În duminica horei, jignit fiind de Vasile Baciu, Ion reacționează potrivit firii
sale impulsive, violente, fapt ce reiese din secvența „îi clocotea sângele și parcă
aștepta înadins să-l atingă barem cu un deget ca să-l poată apoi sfârteca în
bucățele”. Ana este caracterizată ca fiind gingașă, delicată „Buzele ei subțiri…
dinții cu strungarete, albi ca laptele și gingiile trandafirii de pe deasupra”. Ion o
caracterizează direct, subliniind faptul că este dezagreabilă : „Fata aceasta uscată
cu ochii pierduți în cap de plâns, cu obrajii gălbejiți, cu pete cenușii” ; „cât e de
slăbuță și urâțică”.

Conflictul central îl reprezintă lupta pentru pământ în satul tradițional,

în care statutul social al omului este stabilit în funcție de averea pe care o are.
Drama lui Ion este cea a țăranului nemulțumit de condiția sa, deoarece el nu poate
însemna nimic în ordinea socială și umană a lumii, din cauza lipsei de avere.
Conflictul de natură exterioară reprezintă eterna neînțelegere pe plan social între
cei privilegiați și cei marginalizați, și se manifestă între Ion Pop al Glanetașului și
Vasile Baciu, legat de posesia pământurilor, Ana fiind doar un pretext neglijabil al
confruntării. De asemenea, conflictul acesta se manifestă interior prin dificultatea
pe care protagonistul o are în a alege între dragostea pentru Florica și averea Anei,
respectiv între glasul pământului și glasul iubirii. La un moment dat, însă, acestea
îi vorbesc cu același glas, iar această polifonie îi grăbește eroului drumul spre
moarte.

În concluzie, relația dintre Ion și Ana reprezintă drama căsniciei țărănești

plasată într-o lume arhaică dominată de mentalități crude, învechite, ce motivează
personajele să acționeze într-un anume fel. În numele dragostei, Ana devine
victima violenţelor, a brutalităţilor fizice şi verbale ale tatălui şi ale soţului care
urmăresc cu înverșunare să se supună normelor de stare materială impuse de
societatea tradițională