www.referat.

ro

,,Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

de Camil Petrescu Caracterizarea lui Stefan Gheorghidiu

Stefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului ,, Ultima nopate de dragoste, intaia noapte de razboi, naratorul necreditabil al operei care reda subiectiv intreaga actiune, scrisa la persoana I. El este cel care compune, filtreaza si organizeaza toate evenimentele din propria perspectiva. Se inscrie in seria eroilor camilpetrescieni insetati de absolute, de ideal, reprezentand de fapt tipul intelectualului inadaptat, cel care isi compune propria lume pe care incearca sa o aplice. Personajul-narator e caracterizat direct de catre alte personaje, dar portretul moral e completat si de caracterizarea indirect ce rezulta din propriile actiuni, simtiri, ganduri. Fiind un roman modern si subiectiv, introspectia, monologul interior, memoria involuntara, fluxul constiintei sunt tehnici specifice folosite de autor pentru conturarea trasaturilor personajului: astfel, epicul cartii e subordonat analizei psihologice, faptele traite fiind punctul de plecare al personajului pentru analiza si interpretare. Stefan Gheorghidiu supune analizei, atat evenimentele din timpul razboiului, pe care le traieste in acelasi timp, cat si cele rememorate, ce surprind povestea lui de dragoste. Student sarac, la Filozofie, se casatoreste cu o studenta la Litere, Ela, de aceeasi conditie. La inceput, sentimentele lui fata de Ela sunt de duiosie, dar mai ales de orgoliu pentru ca Ela era una dintre cele mai frumoase studente: ,,incepusem totusi sa fiu magulit de admiratia pe care o avea mai toata lumea pentru mine, fiindca eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente si cred ca acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri. Iata, deci, una dintre trasaturile esentiale ale personajului ce rezulta din caracterizare indirecta. Acest orgoliu e demonstrat de-a lungul intregului roman. Abia dupa casatorie, Stefan Gheorghidiu isi iubeste cu adevarat sotia din clipa in care a intuit ca ar putea sa o piarda: ,, Viata mea a devenit o tortura continua. Stiam ca nu mai pot trai fara ea. Ca o armata care si-a pregatit ofensiva pe o directie, nu mai puteam schimba baza pasiunii mele. Era in toate planurile mele, in toate bucuriile viitorului. Si tot dintr-un orgoliu exacerbate, Stefan Gheorghidiu nu face nimic pentru a o recastiga pe Ela. Schimbarea comportamentala a Elei se pare ca ar fi fost determinate de mostenirea lasata de unchiul Tache. Acum, Ela e interesata nu numai de ceea ce e legat de sotul ei, ci si de viata mondena. Indoielile referitoare la fidelitatea sotiei sale il macina si ii transforma viata intr-un cosmar: ,, Imi petreceam timpul spionandu-i prieteniile, urmarind-o, facand probleme de neinchipuit, care se hranea din propria

ei substanta. Stefan Gheorghidiu sufera deoarece nu poate descoperi adevarul, si nu din cauza geloziei: ,,Nu, n-am fost nici o secunda gelos, desi am suferit atata din cauza iubirii. Pentru a inlatura din viata lui chinuitoarele contrarietati traite cu atat dureroasa acuitate, Stefan Gheorghidiu se hotaraste sa divorteze. Drama lui Gheorghidiu se desfasoara dupa doua directii: o drama a iubirii si o drama a razboiului. Reprezentand tipul inadaptatului superior, Stefan Gheorghidiu aplica asupra dragostei si existentei propriului sau ideal. Drama provine din incercarea de a suprapune un ideal faurit din inclinatia de sorginte filozofica si realitate, ori acest lucru nu poate fi posibil. La inceput, imaginea Elei pare sa corespunda tiparului de idealitate creat de erou, insa mai tarziu, idealul femeii iubite si adevarata Ela nu se mai suprapun, iar de aici rezulta ruptura. A doua experienta fundamentala, una colectiva, o reprezinta razboiul. Daca iubeste la inceput din orgoliu, tot aceasta trasatura dominanta de caracter il determina sa se inroleze in razboi, pe care de astfel il considera absurd: ,,Faptul de a fi pe front era pentru mine un soi de act de prezenta moralmente necesar.Nici ideea de Patrie.nu m-ar fi facut sa lupt efectiv..N-as vrea sa existe pe lume o experienta definitivade la care sa lipsesc. As avea fata de mine cei care au fost acolo o superioritate care mi se pare inaccesibila. In timpul razboiului, eroul se autoanalizeaza, surprinzandu-si frica fata de moarte. Dar tot acum descopera cu uimire ca imaginea razboiului nu coincide cu ceea ce citise el pana atunci: nimic eroic, nimic monumental; razboiul e acum demitizat. Aceasta experienta colectiva il determina sa se detaseze de trecut , de Ela, de posibilul amant al acesteia, constientizand ca exista lucruri in viata mult mai importante decat suspiciunile sale fata de cea pe care o iubise. Razboiul il face sa ia hotararea finala de a divorta si de a-i lasa Elei tot trecutul si toata averea. Existenta lui Stefan Gheorghidiu se transforma intr-un esec nu numai in plan privat, familial, ci si in plan social asa cum informeaza o nota de subsol din romanul ,,Patul lui Procust. In cuvantarea rostita in Parlament, Nae Gheorghidiu, unchiul lui Stefan afirma : ,,Sublocotenentul in rezerva Stefan Gheorghidiu si-a gasit pedeapsa in fundul ocnei pentru ca a tradat armata romana. Iata deci ca Stefan Gheorghidiu se dovedeste un inadaptat, un invins, un intelectual orgolios de o deosebita complexitate morala. Fiind un roman modern, nu e accentuat portretul fizic al personajului; capatand mai mare importanta cel moral. Exista insa secvente scurte in care personajul se autocaracterizeaza: ,,Stiam ca la Universitate trec printre studentii <<bine>>. Eram inalt si elegant...dar cum eram subtire... Limbajul personajului e si el un mijloc de caracterizare indirecta tradand marea pasiune a protagonistului: filozofia. Astfel, se intalnesc la tot pasul termeni ca :,,spatiul si timpul sunt finite..., ,,antinomie la care se adauga si nume : Kant , Bergson, Giovanni Popini.

Cu experienta tragica a razboiului, la care se adauga altele, ulterior, Stefan Gheorghidiu acumuleaza o cunoastere exacta a realitatii in general, incat constiinta lui se limpezeste de framantarile minore care ii umplusera sufletul de veninul geloziei. Gheorghidiu intelege in final dramatismul confruntarii directe, reale, al luptei pentru supravietuire, si tot ceea ce a vazut micsoreaza drama si framantarile lui individuale, fiindca razboiul zguduie din temelii constiinta intregi colectivitati, in fata careia drama sa personala I se pare cu totul insignifianta.