Ultima nopate de dragoste,intaia noapte de razboi

de Camil Petrescu

Intreaga opera a lui Camil Petrescu sta sub semnul esteticii autenticitatii, aspect pe
care scriitorul il problematizeaza in studiile teoretice ,,De ce nu avem roman?” si ,,Noua
structura si opera a lui Marcel Prust” si pe care il propune si in cele doua romane ale
sale ,,Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” si ,,Patul lui Procust”. Chiar si
marturisirea scriitorului sustine acest punct de vedere: ,,Sa nu scriu decat ceea ce
vad.Ceea ce aud. Ceea ce inregistreaza simturile mele. Ceea ce gandesc eu. Eu nu pot
vorbi onest decat la persoana I.”
Din punct de vedere al incadrarii estetice, ,,Ultima noapte de dragoste, inaia noapte de
razboi” este un roman interbelic modern, psihologic si subiectiv. Elementele care sustin
aceasta incadrare sunt: relatarea la persoana I din perspectiva narativa subiectiva a unui
narator personaj; unicitatea perspectivei narative, ceea ce o face necreditabila, timpul
subiectiv care substituie pe alocuri timpul cronologic; memoria afectiva si fluxul memoriei
involuntare, autenticitatea trairii, intelectualizarea tematica, reprezentarea unui nou tip
de personaj, anticalofilia.
Totodata impresia de autenticitate este evidentiata si prin tehnica jurnalului, dar si prin
inserarea in text a unor documente reale ale epocii.
De asemenea, in realizarea personajului, scriitorul utilizeaza tehnici moderne, precum
autoanaliza lucida, introspectia si monologul interior.
In ceea ce priveste temele romanului, se poate observa ceea ce Eugen Lovinescu numea
intelectualizarea tematica. Aceasta presupune problematica unei teme noi cum ar fi
citadinul si conditia intelectualului, dar si modernizarea viziunii asupra unei teme deja
existente precum iubirea si razboiul. Daca in primul plan eroul este un cautator al
absolutului in iubire; in al doilea, razboiul este demitizat, lipsit de orice latura eroica.
Fiind un roman modern, atentia se concentreaza pe zona constiintei si pe conflictul
interior. Zbuciumul sufletesc a lui Gheorghidiu este generat de suferinta si incertitudinea
in iubire. Deoarece personajul nu poate fi rupt totusi de lumea exterioara se sugereaza si
conflicte exterioare, cum ar fi cel dintre Gheorghidiu si familie sau cel dintre Gheorghidiu
si societatea guvernata de viata mondena, politica sau de bani. Interesanta ramane
afirmatia personajului pentru care evenimentele exterioare nu sunt importante decat in
masura in care produc ecouri in constiinta: ,,Singura realitate adevarata este cea a
constiintei”.
Romanul este structutat in doua parti care surprind cele doua experiente, a iubirii si a
razboiului, traite de acelasi personaj si analizate de aceeasi constiinta. Daca experienta
iubirii este in totalitate fictionala, experienta razboiului valorifica documentele epocii si
jurnalul de campanie al scriitorului.
Unitatea compozitionala a romanului este asigurata prin utilizarea unui artificiu care
plaseaza un capitol cronologic incadrat in a doua parte chiar in incipitul romanului. Astfel,
primul capitol ,,La Piatra Craiului in munte” surprinde imaginea frontului avand rolul sa
lege cele doua parti si sa evidentieze viziunea lui Gheorghidiu asupra iubirii.
Discutia de la popota declanseaza memoria afectiva si face disocierea intre timpul nararii
(frontul) si timpul narat (iubirea). Imprumutata de la Prust, aceasta tehnica intrerupe
timpul cronologic pe care il va substitui cu un timp subiectiv.
Interventia de la popota surprinde dimensiunile perspectivei asupra iubrii: este enervat
de banalitatea discutiilor care fac din iubire o regula casnica, cauta absolutul in dragoste,
considera ca ,,iubirea-i un monodeism” si un proces de autosugestie ,,iubesti intai din
mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca sti ca asta o face fericita” , ajungand sa
sustina ca ,,cei ce sa iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt”.
Timpul nararii este fixat in primavara lui 1916 cand Romania se pregatea sa intre in
Razboi si cand Gheorghidiu este încartiruit pe Valea Prahovei intre Busteni si Predeal.
Povestea de dragoste care probeaza toate aceste prime idei debuteaza din al doilea
capitol, ,,Diagonalele unui testament”, intr-un mod abrupt: ,,eram insurat de doi ani si
jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma inseala”. Din acest moment
romanul se va transforma intr-o monografie a indoielii, a incertidunii, a suferintei si a
geloziei.
In prima parte a casniciei, cei doi duc o existenta modesta, dar fericita pana in ziua de
Sfantul Dumitru cand sunt invitati in casa avarului Tache si cand Gheorghidiu are surpriza
neplacuta a inerventei Elei: ,,as fi vrut-o mereu feminina, deasupra acestor discutii
vulgare”. Criza din casnicia celor doi se accentueaza odata cu primirea unei mari parti din
mostenirea unchiului Tache, Ela devenind atrasa de lumea mondena si facand din sotul ei
un apanaj obligatoriu care nu este dispus sa tolereze superficialitatea acestei lumi.
Punctul maxim al crizei se produce in timpul excursiei de la Odobesi dupa care relatia
celor doi devine un lung sir de despartiri si impacari.
Existenta lui Gheorghidiu se transforma intr-o panda continua si chinuitoare in care
gesturile Elei exagerate de suferinta sunt analizate si interpretate . Dorind sa cunoasca si
experienta razboiului va pleca pe front unde va trai o realitate traumatizanta. Imaginea
razboiului se intregeste din doua planuri distincte: spatele frontului si frontul propriu zis.
Scriitorul renunta complet la orice latura eroica a razboiului care devine astfel o
catostrofa universala in care singurul lucru care conteaza si care sporeste autenticitatea
trairii este instinctul de supravietuire. Ingrozit de aceasta drama, personajul
exclama: ,,Nu mai ramasese nimic omenesc in noi”.
Razboiul inseamna haos, mizerie, provincialism, ordini absurde sau gresite, lipsa tehnicii
militare, reprezentativ pentru aceasta viziune fiind capitolul ,,Neacoperit Pamantul lui
Dumnezeu. In mod paradoxal insa, experienta razboiului il purifica, deoarece drama
personala a iubirii paleste puterea sa renunte la relatia cu Ela, ,,Lasandu-i tot trecutul”.
Scriitoul propune un final deschis, deoarece nici personajul si nici cititorul nu vor avea
certitudinea adulterului Elei.
Camil Petrescu introduce in literatura romana un nou tip de personaj, intelectualul,
inteles nu ca profesie, ci ca individ superior lucid si hipersensibil, un cautator de
certitudini si de experiente. Personajul este realizat prin mijloace clasice de caracterizare
directa si indirecta, dar si prin tehnici moderne cum ar fi autoanaliza lucida, introspectia
si monologul interior. Mecanismele sufletesti ale unui astfel de personaj se raporteaza la
afirmatia facuta de un alt erou al scriitorului ,,cata constiinta, atata luciditate si deci atata
drama”.
Existenta lui Gheorghidiu este guvernata de doua simboluri,prin excelenta
camilpetresciene, ,,jocul ielelor” si ,,patul lui Procust”. Jocul ielelor devine un joc al ideilor
sugerand faptul ca eroul traieste in lumea cartilor,a teoriilor, a filozofiei, autoiluzionandu-
se ca este intr-un fel de turn de fildes in care realitatea concreta nu are cum sa il
afecteze. Aceasta iluzie este punctul de pornire a suferintei, deoarece drama rezulta din
situarea meditatiei filozofice intr-un spatiu al inadecvarii.
Totodata rolul patului lui Procust ca instrument de mutilare sufleteasca este jucat de
societate si de iubirea neinteleasa. Incapabil de compromisuri este un cautator al
absolutuli in dragoste, afirmand ,,nu ma pricepeam la nimic. Nu credeam in Dumnezeu si
am vrut sa ma implinesc prin iubire”.
Romanul ofera si o interpretare originala a mitului lui Pygmalion. Eroul nu se
indragosteste de ipostaza reala a Elei, ci de prototipul femeii ideale. Consider ca
principala trasatura de caracter a lui Gheorghidiu este orgoliul, asadar cum reiese din
scena de la popota. Interventia violenta a personajului este urmarea respingerii ideii ca
iubirea este doar o iubire casnica. Intelegand sentimentul in dimensiunile lui absolute,
personajul vede in iubire un proces de autosugestie care se naste lent pentru a acapara
apoi totul: ,,iubesti intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca asta o face
fericita”. Asa cum se sugereaza la inceputul celui de al doilea capitol, iubirea pentru Ela,
se naste din vanitatea barbatului iubit de cea mai frumoasa femeie.
In relatia celor doi, Gheorghidiu nu intelege ca Ela este o femeie obisnuita, suficienta
intelectual, incapabila sa se ridice la inaltimea meditatiilor lui filozofice.
Evenimentele exterioare, gesturile si reactiile Elei sunt exagerate, analizate si devin
importante doar in masura in care produc ecouri in constiinta. In anumite momente,
personajul chiar considera ca singur isi genereaza tot acest chin: ,,si ma intreb daca nu
cumva, eu singur imi produc toata aceasta suferinta”.
Fiind un roman de analiza, un rol important revine autocaracterizarii ,,eram alb ca un
om alb lipsit de globule rosii”. La fel de importanta este si autoanaliza lucida: ,,aveam
capul gol si dur ca o piatra...in gat parca aveam calti. Nu puteam gandi. Creierii mi se
zemuisera, iar nervii intinsi se rupsesera ca niste sfori putrede”.
Desi interesul se concentreaza spre zona cinstiintei si al conflictului exterior intre
Gheorghidiu si societatea guvernata de viata mondena, de dorinta de imbogatire si de
politica. Acest tip de conflict este ilustrat si prin relatia pe care eroul o are cu unchiul
demagog, politician care ii reproseaza: ,,Nu ai simt practic, ai sa pierzi toata averea. Cu
filozofia dumitale nu faci doi bani.”
Totodata, un personaj precum Domnul G. este construit in antiteza cu Gheorghidiu
pentru a evidentia astfel contrastele. Astfel, profunzimii intelectuale a lui Gheorghidiu se
opune snobismul, eleganta si mondenitatea Domnului G. .
Viziunea personajelor asupra societatii este de cele mai multe ori sarcastica, idee care
transpunde in timpul discutiei familiale din casa unchiului Tache. Desi traieste experienta
razboiului in mod paradoxal suferinta colectiva il purifica si ii da putere sa renunte la Ela.
In cele din urma, ramanand un autoiluzionat ,,Gheorghidiu nu intelege ca nu se poate
izola complet de realitate si ca mecanismele lumii interioare raman una dintre sursele
principale ale dramei pe care o traieste.
La nivelul stilului, optiunea pentru anticalofilie este un aspect al modernitatii
romanului, iar aceasta nu trebuie inteleasa in sensul renuntarii la ortografie, ci in sensul
scrierii cu totala sinceritate.
Prin urmare, ,,Ultima npoate de dragoste, intaia noapte de razboi” ramane un reper al
romanului modern in care subiectivitatea, introspectia si analiza lucida pun in evidenta
drama unui personaj original, aflat deopotriva in razboi cu sine insusi si cu lumea
exterioara.