Conditia intelectualului din romanul

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu

Odat cu afirmarea romanului subiectiv citadin, tipologia cu care cititorul se familiarizase n
romanele realiste (personaje tipice n situaii tipice, exponeniale pentru o categorie
social) este nlocuit de un nou personaj, intelectualul hipersensibil, hiperlucid i
hiperanalitic, caracterizat n primul rnd prin experiena de cunoatere pe care o
asimileaz, capabil aadar de drame interioare de ordin mai ales cognitiv. Unul dintre
prozatorii care ilustreaz modernismul lovinescian n proz este Camil Petrescu, ale crui
romane - Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de rzboi i Patul lui Procust i drame
de idei (Jocul ielelor, Act veneian, Suflete tari) aduc n prim-plan intelectuali aflai n
cutarea absolultului, fie n dragoste, fie n ideea de dreptate social.
Aprut n 1930, primul dintre cele dou romane citate se nscrie n categoria prozelor
moderniste prin renunarea la tematica social n favoarea unei teme orinetate spre
interioritatea protagonistului (condiia intelectualului i experienlele sale de cunoatere),
prin accentuarea realitilor interioare n dauna celor exterioare, prin lipsa de importan a
intrigii, ale crei fapte au ncrctur doar n msura n care declaneaz revelaii n
contiina personajului. Scris din perspectiva actorial a naratorului, la persoana I, opera
are o structur ce sfideaz cronologia, romanul erotic (capitolele II-VI) reprezentnd o
retrospectiv inserat prin procedeul memoriei involuntare n cadrul romanului de rzboi.
Personajul literar, ca instanta definitorie a comunicarii narative, prin excelenta
fiinta de hartie dupa cum il numea Roland Barthes, beneficiaza de multiple ipostaze pe
parcursul evolutiei literaturii. Acesta a reprezentat mereu o instanta de gandire si de lucru
pentru marii scriitori de proza, indiferent de epoca sau ideologia estetica sub egida careia
s-ar fi aflat.
Diversitatea formulelor narative din romanul interbelic intre care se numara si
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi lasa loc si unei formule moderne de
roman care instaureaza definitiv sincronizarea literaturii noastre cu cea universala. Se
disting doua mari directii in epoca: romanul de creatie (Ion, de Liviu Rebreanu) si cel de
analiza (Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, de Camil Petrescu). Proza
camilpetresciana se subscrie directiei moderniste, promovate de Eugen Lovinescu de
reinnoire a romanului prin trecerea de la obiectiv la subiectiv, deplasarea interesului de pe
rural pe urban, introducerea unui nou tip de personaj (intelectualul lucid ca structura de
caracter) si renuntarea la creatie in favoarea analizei si interpretarii.
Ca teoretician al romanului, Camil Petrescu abordeaza mai multe probleme ale
romanului modern, transpuse si in romanele sale. In articolul din 1927, De ce nu avem
roman?, Camil Petrescu se refera la coordonata psihologica, de analiza a romanului
interbelic, resimtita ca o necesitate (Literatura presupune fireste probleme de constiinta).
In conferinta Noua structura si opera lui Marcel Proust (1935), Camil Petrescu
teoretizeaza romanul modern de tip proustian, de analiza si respinge romanul de tip
traditional, in care naratorul este omniprezent si omniscient, ca un adevarat demiurg in

lumea imaginarului, fiind stapanul unic ai absolut al destinelor personajelor. Pentru a evita
aceasta confuzie dintre realitate si presupunere a realitatii, Camil Petrescu alege ca
solutie sinceritatea confesiunii, autenticitatea. In romanul Patul lui Procust, Camil
Petrescu formuleaza conceptia sa despre menirea scriitorului. Afirmatia sa este
fundamentala pentru estetica autenticitatii si exprima refuzul romanului traditional, ca
prelucrare artificiala a faptelor traite. In plan stilistic, autenticitatea inseamna grija pentru
exprimarea exacta, cu sinceritate a traitii unor experiente de viata adevarate (prin
confesiune, analiza si autoanaliza lucida) si refuzul scrisului frumos (stil anticalofil).

Toata aceasta estetica se regaseste si in textul narativ Ultima noapte de dragoste,

intaia noapte de razboi. Structurat in doua parti, precizate in titlu, romanul face trimitere la
temele abordate cele doua experiente capitale de cunoastere traite de protagonist:
dragostea si razboiul. Daca prima parte reprezinta rememorarea iubirii matrimoniale
esuate dintre Stefan si Ela, partea a doua, construita sub forma jurnalului de campanie al
lui Gheorghidiu, urmareste experienta de pe front in timpul Primului Razboi Mondial.
Romanul este si unul al experientei deoarece daca prima parte este in intregime fictionala,
cea de-a doua valorifica jurnalul de front al autorului, documente si articole din epoca, ceea
ce confera autenticitate.
Condiia de intelectual a lui tef Gheorghidiu se poate discuta sub mai multe aspecte.
Student i apoi absolvent al Facultii de Filozofie, el motenete de la tatl sau, fost
profesor universitar i gazetar cu reputaie, gustul lecturii i spiritul idealist i interogativ.
Avnd pasiunea lecturii, triete n lumea filozofiei, ignornd aspecte ale vieii sociale
cotidiene. La facultate este recunoscut ca fiind unul dintre studenii remarcabili, fiind
singurul care i va susine teza fr a consulta notie i dovedind astfel stpnirea total a
informaiilor. Nu n ultimul rnd, spiritul interogativ si dilematic, folosirea unui limbaj
ostentativ neologistic i enunarea unor fraze cu caracter axiomatic individualizeaz, la
nivel stilistic personajul.
Situarea eului narativ in centrul diegezei confera autenticitate, iar faptele si
personajele sunt interpretate si analizate. Prin monolog interior (introspectie), Stefan
Gheorghidiu analizeaza alternand sau interferand aspecte ale planului interior (reflectii,
trairi, sentimente) si ale celui exterior (tipuri umane, fapte, relatii cu altii).
Intocmai ca la Proust, un eveniment exterior (discutia de la popota) declanseaza
rememorarea unor intamplari sau stari traite intr-un timp pierdut, dar spre deosebire de
fluxul memoriei involuntare proustiene, in opera lui Camil Petrescu evenimentele sunt
ordonate cronologic si analizate in mod lucid, fiind vorba de memoria voluntara. La Proust,
personajul-narator retraieste trecutul, la Camil Petrescu, acesta analizeaza si interpreteaza
trecutul.
Romanul debuteaza printr-un artificiu compozitional, actiunea primului dintre cele
13 capitole (La Piatra Craiului in munte) fiind posterioara intamplarilor relatate in restul

Cartii I. Capitolul pune in evidenta cele doua planuri temporale din discursul narativ: timpul
nararii (prezentarea frontului) si timpul narat (trecutul povestii de iubire). In primavara
anului 1916, in timpul unei concentrari pe valea Prahovei, sublocotenentul Stefan
Gheorghidiu asista la popota ofiterilor la o discutie despre dragoste si fidelitate, pornita de
la un fapt divers aflat in presa: un barbat care si-a ucis sotia infidela a fost achitat la
tribunal. Aceasta discutie declanseaza memoria afectiva a protagonistului, amintindu-i de
cei doi ani si jumatate de casnicie cu Ela.
Tanarul, student la Filosofie, se casatoreste din dragoste cu Ela, studenta la Litere,
orfana crescuta de o matusa. La o autoanaliza lucida, etapele iubirii matrimoniale ale lui
Gheorghidiu sunt: geneza (Acest orgoliu a fost baza viitoarei mele iubiri), cristalizarea
(Destinul tau, fata draga, este si va fi schimbat de mine), gelozia (aproape patologica) si
iremediabila disolutie (care genereaza detasarea protagonistului prin hotararea de a
divorta si de a-i lasa Elei tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti, de la lucruri
personale la amintiri; adica tot trecutul). Un capitol relevant pentru evolutia iubirii este
Asta-i rochia albastra, in care, dupa ce statusera despartiti doua saptamani, cei doi se
intalnesc in fata chioscului de ziare si sub pretextul intrebarii Asta-i rochia albastra? isi
reiau povestea cu aceeasi pasiune, in ciuda indoielilor lui Gheorghidiu despre
superficialitatea femeii iubite.
Actiunea romanului este doar un pretext pentru analiza si interpretarea experientelor
traite. Perspectiva narativa unica este ordonatoare de lumi, iar realitatea este mediata de
aceasta. Gheorghidiu, personajul-narator, se inscrie in seria intelectualilor lucizi
camilpetrescieni, alaturi de Gelu Ruscanu (Jocul ielelor) si Ladima (Patul lui Procust). El
este tipul inadaptatului superior, care traieste drama indragostitului de absolut, avand
impresia ca s-a izolat de lumea exterioara. In realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate
prin constiinta sa. Gandurile si sentimentele celorlalte personaje nu sunt cunoscute de
catre cititor decat in masura in care se reflecta in aceasta constiinta. Astfel, este prezentata
si Ela, ca un personaj contradictoriu, delicata si foarte feminina la inceput, pragmatica,
superficiala si chiar adulterina ulterior. Schimbarea felului in care Stefan o percepe pe Ela
intervine odata cu primirea mostenirii neasteptate de la unchiul sau, cand femeia iubita a
inceput sa se arate interesata de avere, intervenind in discutiile care l-ar fi putut
dezavantaja pe Stefan. Comportamentul ei este mediat de subiectivismul personajuluinarator (Nu Ela se schimba, ci felul in care o vede Stefan Nicolae Manolescu). Cititorul
nu se poate pronunta nici asupra fidelitatii ei sau daca e mai degraba superficiala decat
spirituala, datorita geloziei lu Stefan. In acest caz, putem afirma ca singurele evenimente
veritabile nu sunt acelea obiective, ci acelea din constiinta lui Gheorghidiu.
Adevarata dimensiune a unei iubiri considerate principiu ordonator al existentei se
dovedeste derizorie in comparatie cu alte valori, descoperite prin experienta cognitiva a
razboiului. Drama colectiva a razboiului pune in umbra drama individuala a iubirii,
imaginea razboiului fiind demitizata in descendenta stendhaliana (Manastirea din Parma).
Frontul inseamna haos, mizerie, masuri absurde, invalmaseala, dezordine.
Experientele dramatice de pe front modifica atitudinea personajului-narator fata de celelalte

aspecte are existentei sale (Atat de mare e departarea de cele intamplate ieri, ca parca
acestea sunt mai aproape de copilaria mea decat de mine cel de azi... De sotia mea, de
amantul ei, de tot zbuciumul de-atunci, mi-aduc aminte cu-adevarat ca de o intamplare din
copilarie). Capitolul Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu ilustreaza absurdul razboiului
si tragismul confruntarii cu moartea. Ranit si spitalizat, Gheorghidiu se intoarce acasa, la
Bucuresti, dar se simte detasat de tot ce il legase candva de Ela. Obosit sa mai caute
certitudini si sa se mai indoiasca, o priveste acum cu indiferenta cu care privesti un tablou
si se hotaraste sa o paraseasca.
Datorita perspectivei narative subiective si unice, autocaracterizarea are un rol
preponderent. Confruntat cu situatii limita, protagonistul se autoanalizeaza lucid in Cartea a
II-a (Stiu ca voi muri, dar ma intreb daca voi indura fizic rana care imi va sfasia trupul).
Tehnicile specifice analizei psihologice sunt asociate in roman autoanalizei lucide realizate
de personajul-narator asupra reactiilor, starilor sufletesti, sentimentelor: memoria
involuntara, introspectia, fluxul constiintei.
Caracterizarea indirecta ocupa un spatiu restrans si este mai degraba accesibila
cititorului competent, capabil sa deduca unele trasaturi ale personajului, dincolo de tirania
punctului de vedere unic. Astfel, putem afirma ca Stefan este un intelectual inadaptat,
nefericit in lumea meschina si mercantila in care traieste. De asemenea, putem trage
concluzia ca este misogin (Sunt clipe cand ura si dezgustul meu pentru femei devin atat
de absolute, ca socotesc ca de la oricare dintre ele te poti astepta la orice) si posesiv, fiind
fericit sa fie stapanul unei femei frumoase (Aveam orgoliul secret de a fi posesorul unui
exemplar a carui raritate trecatorii n-o banuiau decat vag). Este sigur pe el, indoindu-se
mereu de fidelitatea sotiei (banuiam ca ma inseala), dar niciodata de judecata proprie,
chiar daca nu se intemeia pe dovezi.
Modalitatile de caracterizare ce compun portretul personajului sunt att directe, ct i
indirecte. Fraze prin care Gheorghidiu se autocaracterizeaz, insistnd asupra
preocuprii sale exclusive pentru viaa interioar sau pentru intelect. Portretul su
fizic sugereaz neglijen i nepsare: Aveam manetele prea largi i cu colurile sucite n
afar, Nu-mi fceam dect cte un costum de haine pe care-l purtam pn se uza.
Detestnd ieirile i evenimentele mondene, este contient de netiina sa la dans sau de
neglijena n mbrcminte, atuurile Elei. Pe de alt parte, Gheorghidiu este contient
de caracterul su inadaptat social, asumndu-i ndrjirea i sarcasmul cu care apram
prerile, intolerana mea intelectual. Intensitatea dramei interioare sporete pe msur
ce personajul devine i obiectul, i subiectul analizei, conform spuselor lui Gelu Ruscanu:
ct luciditate, atta dram. Astfel, monologul interior i analiza psihologic permit o
sondare a strilor de contiin, o nelegere a evenimentelor din perpectiva personajului,
care i pune permanent ntrebri existeniale: Sunt inferior celorlali de vrsta mea? n
aceleai mprejurri, alii cum s-ar fi comportat?.
De asemenea, protagonistul este reflectat i prin replicile celorlalte personaje: Ela l
ironizeaz, numindu-l filozof care pune n toate o patim, dup cum doamna cu prul
argintiu ntlnit la evenuimentele mondene precum cursele de cai l numete omul cu
sensibilitatea nzdravan, atrgndu-i atenai c atata luciditate e insuportasbil.
Modalitile indirecte de caracterizare le constituie discutiile, scenele ce au trezit revelaii
n contiina personajului, gandurile, atitudinile, evidentiate prin tehnici moderne precum

monologul interior, introspectia, fluxul constiintei. Doua experiente fundamentale de

cunoastere i modeleaza spiritual: cea erotica,in care idealul iubirii absolute formulat in
urma discutiei de la popota este infirmat de realitate, i cea legata de razboi, n urma
creia Gheorghidiu nelege c posibila trdare n dragoste a unei femei este
incomparabil cu absurditatea morii aproapelui, cu durerea pierderii celor dragi, cu ororile
razboiului .
nc de la nceputul romanului, tnrul sublocotenent de 23 de ani, nrolat n Regimentul
XX din Munii Piatra Craiului, i rememoreaz trecutul, fiind prezentat ca un om preocupat
de problematica vieii, n cutarea unor rspunsuri clare la ceea ce l frmnt: Eram
nsurat de doi ani i jumtate cu o coleg de la facultate i bnuiam c m neal. Acesta
este nceputul drumului spre cutarea adevrului, tefan dorind s dezlege enigma vieii
sale. El se teme de o posibil dezamgire din partea persoanei iubite, deoarece pentru el
iubirea nseamn totul. Personalitatea sa se definete n funcie de acest ideal.
Conceptia despre iubire aminteste de idealul lui Pietro Gralla din Act veneian.
Gheorghidiu rosteste fraze din care se deduce ca limbajul colocvial si plin de clisee al
ofiterilor de la popota l irit. El nu vede in iubire un set de reguli sau compromisuri, nici o
nelegere care se poate uor anula, ci o trire intens si refuza si formula superficiala a cui
Corabu, adept al despartirii fara regrete, fara resentimente. Gheorghidiu considera ca orice
iubire rerprezinta o comuniune a spiritelor, o cristalizare n sens sthendalian ce
presupune timp si profunzime, devotament si purificare.
Orgoliul de a fi iubit de una dintre cele mai frumoase studente se concretizeaz prin
mariajul cu Ela. Dispreuirea valorilor materiale l caracterizeaz n scena vizitei la
unchiul Tache, unde rezist cu superioritate afiat ironiilor celor doi unchi ai si legate de
proacuprile sale intelectuale i unde dovedete curajul de a-i afirma rspicat sistemul de
valori, chiar i atunci cnd acesta nu coincide cu cel al unchiului bogat a crui avere poate
fi motenit. Reacia sa la primirea motenirii este tipic pentru un individ lipsit de sim
pragmatic: o consider asigurarea traiului decent, ceea ce implic dedicarea studiului
filozofiei. Spirit interogativ i nsetat de cunoastere, tef este inadaptat social si
incapabil de compromis, trsturi evideniate chiar din primul capitol, din timpul i de dup
discuia de la popot pe marginea legitimitii graierii brbatului care i ucisese nevasta
adulter. El nu poate accepta banalitatea argumentelor aduse, limbajul nenuanat,
expunerea nensoit de dovezi ale propriei experiene. Altdat, cltorind cu trenul, l
stnjenesc discuiile din compartimentul vecin despre posibila intrare a Romniei n rzboi,
purtate n acelai registru bogat n cliee.
Experiena erotic reprezint o modalitate de autocunoatere: capabil de sentimente
intense, vznd n iubire singurul plan al mplinirii sufleteti, este totui dominat de ndoial
i devine victima geloziei, astfel incat romanul erotic este de fapt o monografie a indoielii
(Constantin Ciopraga), la sfritul creia tef nu este un nvins dect n msura n care Ela
idee a fost infirmat de Ela realitate, n schimb el gaseste n sine fora de a depi eecul
n dragoste, reorganizndu-i sistemul de valori (analogie cu Pietro Gralla).
Experiena rzboiului reprezint pentru el o etap obligatorie: el declar c nu vrea s
lipseasc de la o experien decisiv pentru interioritatea individului ca cea a rzboiului:
Nu pot s dezertez, cci n-a vrea s existe pe lume o experien definitiv, ca acea pe
acre o voi face, de la acre s lipsesc, mai precis care s lipseasc ea din ntregul meu
sufletesc. Ar avea fa de mine, cei care au fost acolo, o suoerioritate care mi se pare
inacceptabil. ntreg jurnalul de pe front reprezint o confesiune ce demitizeaza rzboiul,

coborndu-l de pe scena istoriei: sunt prezentate lipsurile soldatilor i sentimentele

dominante de team, fric, incertitudine, revolta mpotriva absurditii luptei, suferina
provocat de moartea aproapelui, pe fundalul unor lupte n care curajul este de fapt o
form a instinctului de autoaprare.
Realitatea exterioar a rzboiului este interiorizat de personaj, cci intereseaz
mai ales reflexul conflagraiei n contiina lui Gheorghidiu, pentru care drama colectiv
capt accente mult mai dramatice dect cea personal.
Cedarea averii i divorul pe care Ela l accept reprezint finalul deschis al romanului i
totodat dovada forei luntrice a personajului, care depete eecul n dragoste i
renun la trecut.
Din punctul meu de vedere, criza de identitate a personajului este declansata de
conflictul dintre esenta sa psihologica si morala si aparenta sa sociala impusa prin
conventie. Nevoia de absolut alimenteaza conflictul interior si il determina sa-si analizeze
cu luciditate starile si sa-si exagereze suferinta, ridicand-o la proportii cosmice.

Conditia intelectualului din romanul Patul lui Procust de Camil Petrescu

Romanul Patul lui Procust, publicat in 1933, reflecta conceptia lui Camil Petrescu
despre noul roman, sincronizata cu modernismul literaturii universal.Romanul Patul lui
Procust este un roman modern de tip subiectiv deoarece are drept caracteristici:
perspectiva narativa faramitata, relativizata, naratiunea tine cont de fluxul constiintei,
accentul nu se pune pe prezentare a evenimentelor ei, personajele se dezvaluie treptat
prin alcatuirea unor dosare de existenta, naratiunea este la persoana intai.Trasaturile
romanului modern de tip subiectiv sunt completate de anticalofilismul scrierii, de aspiratia
catre autenticitate definite ca identificarea actului de creatie cu realitatea vietii, cu
experienta nepervertita. Autenticitatea este realizata prin naratiunea la persoana intai si
prin tehnica memoriei involuntare.O alta trasatura a romanului lui Camil Petrescu este
substantialitatea, conform careia literature trebuie sa reflecte esenta concreta a vietii:
iubirea, gelozia, cunoasterea, moartea, ideile.Opera se structureaza in jurul temei iubirii,
devenind o monografie a ideii de iubire, iar personajele devenind exemplificari ale unor
principii.Tema iubirii ilustreaza ambitia autorului de a scrie un roman in care sa fie infatisate
ipostazele fundamentale ale sentimentului de dragoste. Multitudinea relatiilor infatisate
demonstreaza faptul ca autorul este constient ca nu poate prinde in esenta conceptul de
iubire, ci doar poate face consideratii despre aceasta. Cuplurile constituite in roman sunt:

Fred- d-na T; d-na T- D; Ladima- Emilia; Fred- Emilia. Cuplurile acestea se intersecteaza,
se oglindesc unele in altele in pagini analitice dense.
Plecnd de la dezideratul unei creaii literara autentice, bazata pe experiena trita a
autorului si reflectata in propria contiina ( "Sa nu descriu dect ceea ce vad, ceea ce aud, ceea
ce nregistreaz simurile mele, ceea ce gndesc eu... Aceasta-i singura realitate pe care o pot
povesti... Din mine nsumi, eu nu pot iei... Orice as face eu nu pot descrie dect propriile mele
senzaii, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest dect la persoana intai...") Camil Petrescu
realizeaz in Patul lui Procust adevarate dosare de existenta , ce se constituie in
confesiuni pe care fiecare personaj-narator le face la persoana I, pe baza reflectrii realitii prin
filtrul propriei contiine. Prin personaje precum Fred Vasilescu, G.D.Ladima sau chiar doamna T.
romancierul realizeaz intelectuali analitici att fata de micro cat si de macrouniversul lor,
persoane cat se poate de reale, a cror calitate de intelectual nu este data neaprat de studii sau
posturi nalte,ci de superioritatea contiinei individului, intelectualul fiind privit ca un gnditor lucid
care problematizeaz existenta.
Drama intelectualului, ce tinde spre iubirea absoluta intr-o lume a prozaicului si a
compromisului este trita plenar de Ladima, un tanar promitor, jurnalist la un ziar local si poet,
ce se indragosteste fatal de Emilia, o femeie pe care el o crede ideala, dar care se dovedete a fi
doar o actria de duzina, o femeie mediocra si chiar vulgara. Tragedia lui Ladima este descoperita
involuntar de Fred Vasilescu intr-o dup-amiaza de august, cnd, dup consumarea unei
experiene erotice lipsite de pasiune alturi de Emilia, pentru a ii trezi interesul sau pur si simplu
din cochetrie aceasta evoca dragostea pasionala pe care o inspirase poetului Ladima, artndui scrisorile acestuia, legate cu funda roz. Lecturnd scrisorile Fred se regaseste pe sine in iubirea
celuilalt si constientizeaza propria sa eroare: teama de dragoste, de a-si pierde libertatea si
independenta masculina, trairi ce au dus la despartirea de femeia pe care o iubea, doamna T.
Revelatia sa este ca iubirea nu inseamna umilinta, ci purificare prin patima, spiritualizare si
implinire a sinelui.
Aceast moment de revelaie il determina pe Fred Vasilescu sa imbratiseze calea scrisului
pentru a se confesa si autoanaliza, dar si sa investigheze sinuciderea lui Ladima, hotarari care il
fac sa evolueze spiritual. Interesul sau pentru Ladima, pe care il cunoscuse si in timpul vietii si
care la un moment dat ii devenise confesor, inseamna preocuparea pentru conditia omului
superior, conditie ce il atrage in mod irezistibil pe tanarul monden, care avea o reputatie de om
incult. Proasta sa reputaie construita pe aparenta mondenitii si a superficialitii lui este
contrazisa de tririle profunde si de aspiraiile nalte pe care ni le dezvluie in jurnalul sau, dar si
de caracterizarea directa a autorului din notele sale de subsol, ce se constituie intr-un roman in
completare : aceast reputaie de prost i incult , de care se bucura F.V., Lumnaru era fals
[] m-a surprins spiritul lui domol dar foarte aplicat [] avea o lectur de tnr diplomat francez
i de amator de cai, englez n acelai timp [] la curent cu noutile i curiozitile practice ale
culturii [] blond ca un amorez de teatru englezesc, uneori prea tcut.
Cei doi protagoniti masculini sunt in fapt faete ale unui singur eu superior, ale
intelectualul lucid si dur fata de ceilali, dar mai ales fata de sine, cel care gsete modalitati

extreme de a-si salva nu iubirea, ci demnitatea. Ladima se sinucide, salvnd aparentele printr-o
mie de lei mprumutata si pstrata in buzunar si prin scrisoarea de dragoste scrisa unei femei
demne, dar pe care nu o iubise, Maria Manescu, chiar doamna T. Fred Vasilescu are un ciudat
accident de avion, chiar in ziua urmtoare predrii jurnalului sau ctre narator, mascndu-si astfel
adevratele intenii si motivaii, ntocmai ca si prietenul sau, Ladima.
Tema condiiei intelectualului este compusa in mare parte
temporale rtcite prin scrisori, jurnale si note de subsol

din bucati, sugestii si salturi

Personaj principal, dinamic, multidimensional; personaj-narator, au-todiegetic.Modalitati de

caracterizare:
1) Caracterizare directa: portretul facut de alte personaje;
2)Autocaracterizarea;
3)Caracterizare indirecta: prin propriile actiuni, simtiri si ganduri; prin comentariul
naratorial; prin mediul in care traieste.Eroul se construieste printr-un joc de aparente si esente.
Aparent este omul monden, caruia nimic nu i se refuza. In esenta, Fred se dovedeste un
lucid, un introvertit inteligent si fanatic, care se implineste prin pierdere si se elibereaza prin
scris.Fiul lui Tanase Vasilescu Lumanararu, industriasul analfabet conturat de autor in precedentul
roman al lui, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, diplomat, aviator, sportiv,
monden, cu succese usor repur tabile la sexul frumos, Fred are in el o delicatete vibranta, o
loialitate camaradereasca si acea sensibilitate nervoasa, cabrata, bine ascunsa insa, a eroilor
camilpe-trescieni.Prins in jocul oglinzilor paralele, Fred se intrupeaza din imagini strambe,
stramte, subiective. Pentru banda" este, desigur, vitelul de aur, boem, snob si prost. Pentru
Emilia Rachitaru este un client" de cultivat neaparat pentru relatii"; pentru un fost colaborator al
lui Marghiloman" este imens de bogat, adica taica-sau... E tanar, frumos, are femeile cele mai
bine din Bucuresti..." Autorul, incluzandu-se pe sine ca personaj, ii surprinde loialitatea,
delicatetea, remarcand la fiul Lumanararului acel timbru deosebit, acea vibratie melodioasa,
calma, pe care o au toti oamenii, fruntasi adevarati in activitatea lor, oricare ar fi ea". Enigmatica
doamna T., care il iubeste sincer si deznadajduit, ii simte sensibilitatea superioara, vibratia, siesi
asemanatoare, caci avem intens si nevazut acelasi suflet ca doi frati siamezi acelasi
pantec..."Mozaicat asadar dintr-un evantai de perspective, eroul insusi se construieste printr-un
joc de aparente si esente. Aparent este omul monden, caruia nimic nu i se refuza si pentru care
toate experientele se cer consumate. El insusi ni se confeseaza ca a incercat toate in viata, ca tot
ce i-a starnit amorul propriu e trecut in activitatea mea ca intr-un memoriu de cariera". In esenta
insa Fred se dovedeste un lucid, un introvertit inteligent si fanatic, ale carui sondari interioare
dezvaluie mari spatii. Fred se implineste prin pierdere si se elibereaza prin scris. Din impresia
exterioara a omului cu permanent succes, in confesiunile lui nu ramane mai nimic.

In concluzie, canoanele modernismului interbelic sunt sustinute si de personajul

Stefan Gheorghidiu, care face parte din categoria intelectualilor insetati de absolut,
reprezentand un tip de personaj impus in literatura romana de Camil Petrescu. Inadaptat
superior, lucid si hipersensibil, Stefan incearca sa recompuna lumea dupa propria sa
aspiratie spre absolut.
ncheiere:
Prin personaje precum tef Gheorghidiu sau Pietro Gralla, Camil Petrescu creeaz tipul
intelectualului inadaptat social, hiperlucid i hiperanalitic, cuttor al absolutului n
dragoste, infirmat de realitatea ale crei compromisuri le refuz. Prin urmare, nlocuirea
personajelor tipice n situaii tipice cu personaje autorefelexive, preocupate cu precdere
de viaa lor luntric, ignornd legile realitii sociale, reprezint unul dintre elementele
definitorii ale prozei moderne de analiz psihologic.