Caracterizare Stefan Gheorghidiu

‘’Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi’’

Romanul este o specie a genului epic, in proza, de intindere mare, cu o actiune
desfasurata pe mai multe planuri narative si un numar mare de personaje prezentate in mediul lor
de viata. Romanul ‘’Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi’’de Camil Petrescu este
un roman modernist, psihologic, al experientei, subiectiv, si a aparut in anul 1930.

Stefan Gheorghidiu, personajul narator, este un intelectual, personaj tipic lui Camil
Petrescu, student la Filozofie, care traieste intr-o lume a ideilor, a cartilor, avand impresia ca s-a
izolat de lumea concreta. Este lucid, un filosof fascinat de absolut, de ideea unei iubiri ideale,
fiind, in acelasi timp, si un inadaptat social, orgolios si hipersensibil, cu un puternic complex de
superioritate. Orgoliul este trasatura fundamentala a acestuia, izvorat din increderea in propria
gandire si putere de a intelege lucrurile, dar care il domina atat in relatiile de iubire, cat si in viata
sociala. Iubirea pentru Ela izvoraste, in primul rand, din orgoliu, deoarece era iubit de cea mai
frumoasa fata din Universitate, dar si din duiosenie fata de exuberanta si devotamentul Elei.
Relatia sa cu Ela a fost armonioasa atat timp cat acestia au trait modest. Mostenirea primita de la
unchiul Tache creeaza o criza de identitate psihologica si morala prin raportarea la societate.

Principala trasatura de caracter a lui Stefan Gheorghidiu este orgoliul, ilustrativa in acest sens
este marturisirea lui in ceea ce priveste felul in care ia nastere dragostea pentru Ela. De
asemenea, din orgoliu combinat cu o moralitate superioara, pleaca de buna voie pe front, pentru
ca nu ar fi suportat sa ii auda pe alti participanti povestind despre razboi, fara ca el sa cunoasca
aceasta experienta de viata. Totodata, el avea o gandire foarte analitica, insa deciziile sau
principiile pe care le avea erau extremiste, nestiind cum sa puna in balanta doua adevaruri.
“Raportate la acelasi punct, nu pot sa existe in acelasi timp.” Gheorghidiu era de parere ca, intr-
un argument cu o alta persoana, doar unul dintre ei are dreptate, fara sa fie un adevar la mijloc,
de unde reiese si motivul pentru care el idealiza conceptia de iubire absoluta.

O secventa care ilustreaza caracterul protagonistului este reprezentata de primirea mostenirii

care genereaza o ruptura in relatia acestuia, deoarece Ela era incantata de viata mondena si pare
interesata de un tanar avocat, domnul G. Dintr-un orgoliu exagerat, Stefan refuza sa intre in
competitie cu ceilalti, fiindca i se pare sub demnitatea lui de intelectual sa-si schimbe garderoba
si sa adopte comportamentul superficial al dansatorilor moderni pe care Ela ii admira, iar
Gheorghidiu ii considera mediocri si ii dispretuieste.

A doua experienta de viata fundamentala in planul cunoasterii existentiale este razboiul,

frontul, o experienta traita direct, care constituie polul terminus al dramei intelectuale. Imaginea
razboiului este demitizata, nimic eroic, nimic inaltator, razboiul este tragic si absurd, inseamna
noroi, arsita, frig, foame, umezeala, murdarie si mai ales frica, spaima, disperare, moarte. Faptele
sunt expuse cu precizia calendaristica a jurnalului de front, fiind inregistrate de Gheorghidiu.
Spiritul polemic al autorului evidenteaza discutiile demagogice din Parlament privind pregatirea
pentru razboi, inconstienta si cinismul politicienilor, falsul patriotism si iresponsabilitatea celor
raspunzatori de soarta patriei. Frontul este de fapt, haos, dezordine, ceea ce creeaza o imagine
halucinanta “de foc si de traznete”. “Nu credeaam in nimic… nici macar in Dumnezeu.”, acest
citat exprima epuizarea atat fizica, cat si mentala, a lui Gheorghidiu, care isi pierdea, incetul cu
incetul, sperantele de supravietuire, fiind marcat atat de experienta lui cu Ela, cat si de
momentele traumatizante de pe front.

Titlul romanului este o metafora a timpului psihologic, a modului in care timpul obiectiv si
evenimentele exterioare sunt resorbite in prezentul constiintei. Substantivul comun ‘’noapte’’
este o metafora care inseamna trairea in constiinta si abolirea principiului cronologic. Termenii
‘’ultima’’ si ‘’prima’’ sunt frontierele temporale ale unor epoci diferite ca traire si viziune din
viata personajului, marcand momentele esentiale ale transformarii sale. Din barbatul orgolios si
adept al iubirii unice, Stefan Gheorghidiu devine un barbat rece, detasat si ironic spre sfarsitul
romanului.

Romanul este structurat in doua parti si are 13 capitole cu titluri sugestive: ‘’Ultima noapte de
dragoste’’ care exprima aspiratia catre sentimentul de iubire absoluta, si “Intaia noapte de
razboi’’ care ilustreaza imaginea razboiului tragic ca iminenta a mortii. Daca prima parte este o
fictiune deoarece prozatorul nu era casatorit si nici nu traise o drama de iubire pana la scrierea
romanului, partea a doua este insa o experienta traita, scriitorul fiind ofiter al armatei romane, in
timpul Primului Razboi Mondial.

Incipitul romanului il prezinta pe Stefan Gheorghidiu ca proaspat sublocotenent rezervist, in

primavara anului 1916, contribuind la amenajarea fortificatiilor de pe Valea Prahovei si din
apropierea Dambovicioarei.

Conflictul interior se produce in constiinta personajului narator care traieste stari si

sentimente contradictorii in ceea ce o priveste pe Ela. Stefan Gheorghidiu traieste cu iluzia ca s-a
izolat de realitatea inconjuratoare , insa tocmai aceasta realitate produce destramarea cuplului.
Gheorghidiu isi aminteste inceputul iubirii sale cu Ela, sentiment ce parea absolut, deoarece
eroul considera ca ‘’cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt.’’
Implicarea Elei in lumea mondena pe care eroul o dispretuieste si fata de care se detasase,
reprezinta principalul motiv al rupturii dintre cei doi. “Ma gandesc halucinant ca as fi putut ucide
pentru femeia asta…”, sentimentul de regret apare in sufletul lui Stefan, odata ce realizeaza ca
versiunea idealizata in mintea lui nu era aceeasi cu Ela din realitate, iar trupul, fiind in
concordanta cu varsta, nu mai indeplinea cerintele lui, astfel dezamagindu-se de fiecare data, prin
propriile idei absolute.

De multe ori in opera, se observa cum Stefan vede la Ela o versiune a mamei lui, avand
amandoua un caracter asemanator, insa cea mai mare dezamagire a fost atunci cand mama lui l-a
vizitat la spital, cand el nu mai simtea nicio legatura. ”…imi era straina…a stat in ceasul acela ca
o straina”, aici se resimte lipsa de afectiune a lui Gheorghidiu in relatia cu mama lui, unde el
spune in mod repetat cuvantul ”straina”, raportandu-se la momentul in care ea a preferat sa
profite de o sansa la bani, peste relatia cu fiul sau.

Din punctul meu de vedere, romanul modern, subiectiv, al experientei, psihologic ‘’Ultima
noapte de dragoste, intaia noapte de razboi’’ de Camil Petrescu pune in lumina caracterul omului
hiperlucid si al femeii interesate de monden, de lux. Stefan Gheorghidiu este tipul intelectualului,
al ganditorului, al omului care reuseste sa lase trecutul in urma deoarece are puterea de a-si
invinge gelozia, punand in raport framantarile de constiinta cu cele obiective ale vietii sociale,
cele din urma cantarind mult mai mult. Astfel, Stefan Gheorghidiu ii lasa Elei toata averea,
pentru ca a realizat faptul ca el isi va putea mereu gasi o femeie obsedata de avere si lux, insa Ela
nu va mai gasi un barbat care sa o iubeasca, ci doar unul la fel de obsedat de bogatie, ca ea.

In concluzie, romanul ‘’Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi’’, scris de Camil
Petrescu in 1930, il prezinta pe intelectualul Stefan Gheorghidiu ca fiind tipul omului ganditor,
filosof, iubitor, care, participand la razboi, isi va pierde oarecum simtul realitatii, totodata,
schimbandu-si si perspectiva asupra iubirii pe care o considera unica si absoluta, evoluand
treptate pe parcursul intregii opere.