Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

de CAMIL PETRESCU
- CARACTERIZAREA PERSONAJULUI PRINCIPAL –

  Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930) de Camil Petrescu este un
roman psihologic, de tip subiectiv, deoarece are drept caracteristici: unicitatea perspectivei
narative, timpul prezent şi subiectiv, fluxul conştiinţei, memoria afectivă, naraţiunea la
persoana I, luciditatea auto-analizei. 

Romanul este scris la persoana întâi, sub forma unei confesiuni a personajului principal,
Ştefan Gheorghidiu, un tânăr intelectual care trăieşte două experienţe fundamentale: iubirea şi
războiul.  Naraţiunea la persoana întâi, cu focalizare exclusiv internă presupune existenţa unui
narator implicat.  Dragostea şi războiul reprezintă temele romanului, acestea fiind precizate în
titlu şi in structurarea cărţii. De asemenea, iubirea şi războiul constituie cele două experienţe
fundamentale de cunoaştere trăite de protagonist, un tânăr intelectual cu nostalgia absolutului.

Dacă prima parte a romanului, Ultima noapte de dragoste, reprezintă rememorarea

iubirii matrimoniale eşuate dintre Stefan Gheorghidiu si Ela, partea a doua, Intaia noapte de 
război construită sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmăreşte experienţa
de pe front, în timpul  Primului Război Mondial. Prima parte este în întregime ficţională, în
timp ce a doua valorifică jurnalul de campanie al autorului însuşi, articole şi documente din
epocă, ceea ce conferă autenticitate textului.  Acţiunea romanului este plasată atât în mediul
citadin (Bucureşti, Câmpulung), cât şi pe front, şi cuprinde evenimente, care se petrec cu
aproximativ doi ani şi jumătate înainte de 1916, înainte de izbucnirea razboiului, cat si in
timpul desfasurarii acestuia, pe front. 

Romanul debutează printr-un artificiu compoziţional acţiunea primului capitol, La

Piatra Craiului în munte, este posterioară întâmplărilor relatate în restul cărţii I.  Spre
deosebire de romanele tradiţionale în care conflictul se desfăşura la nivel exterior între diverse
personaje, în romanul lui Camil Petrescu conflictul este interior şi se produce in conştunţa
personaiului narator, Ştefan Gheorghidiu, care traieste stări şi sentimente contradictorii în
ceea ce o priveşte pe soţia sa, Ela.  Personajul principal Ştefan Gheorghidiu reprezintă tipul
intelectualului lucid, inadaptatul superior, care trăieşte drama îndragostitului de absolut şi nu-
şi găseşte locul într-o societate dominată de mediocritate şi de imoralitate.  Filozof, el are
impresia că s-a izolat de lumea exterioară, însă, in realitate, evenimentele exterioare sunt
filtrate prin conştiinţa sa. Gândurile şi sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de
cititor, decât în măsura în care se reflectă în aceasta constiinta.  Până în momentul în care
Gheorghidiu primeşte moştenirea de la unchiul Tache, cuplul trăieşte în condiţii modeste, dar
în armonie. 

Consider că principala trăsătura de caracter a protagonistului este orgoliul.  O secvenţă

narativă semnificativă pentru a ilustra orgoliul personajului este aceea a mesei în familie din
casa bătrânului avar, Tache, prilej cu care acesta din urmă hotărăşte să-i lase cea mai mare
parte din avere lui Ştefan.Primirea moştenirii are însă efecte într-un plan mult mai profund,
întrucât generează criza matrimonială, mai ales că Ela se lasă în voia tentaţiilor mondene, iar
pe soţul ei începe să-l aprecieze „in funcţie de un cod existenţial care nu i se potriveşte". 
Dintr-un orgoliu exagerat el refuză să intre în competiţie cu ceilalţi, fiindcă i se pare sub
demnitatea lui de intelectual să-şi schimbe garderoba şi să adopte comportamentul superficial
al dansatorilor mondeni apreciaţi de Ela. De aceea nici nu întreprinde nimic pentru a recâştiga
preţuirea pierdută a soţiei. Dimpotrivă, priveste aparent indiferent ceea ce se intampla.

Criza de identitate e declanşată de conflictul dintre esenţa sa şi aparenţa socială, impusă

prin convenţie. Mai mult, Ştefan trăieşte iubirea în mod raţional, intelectual şi o raportează
continuu la absolut.  Trăirea intensă a experienţei războiului ca fenomen care-i revelează
esenţa condiţiei umane îl ajută să seclarîfice pe sine, să-şi depăşească drama erotică.  Pe lângă
orgoliu, în roman se conturează şi alte trăsaturi ale eroului, precum: natura analitică şi
reflexivă, luciditatea, sensibilitatea exagerată, inteligenţa.. 

Prin introspecţie şi monolog interior, tehnici ale analizei psihologice, Ştefan

Gheorghidiu analizează cu luciditate, aspecte ale planului interior, din fluxul conştiinţei, si ale
planului exterior.Dintre modalităţile de caracterizare a personajului, portretul lui Gheorghidiu
este realizat mai ales prin caracterizarea indirect care se desprinde din fapte, ganduri, limbaj,
gesturi, atitudini şi relaţii cu celelalte personaje.  Caracterizarea directă este rar realizată de
alte personaje, prin replici scurte.  In acest roman subiectiv, de analiză, este folosită adesea
autocaracterizarea.  Ştefan Gheorghidiu este un inadaptat superior, lucid si hipersensibil, la fel
ca majoritatea eroilor lui Camil Petrescu. El incearcă sa recompuna lumea în funcţie de
aspiratia sa către absolut şi are orgoliul de a refuza o realitate care nu i se potriveşte, de a
renunţa la o iubire care nu mai coincide cu imaginea pe care el şi-o crease despre sentimentul
căruia intr-un anume moment al existenţei sale ar fi fost gata să-i jertească totul.