Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

de Camil Petrescu
-roman modern, citadin, subiectiv, psihologic, realist,al experienței, interbelic,
apariție:1930-
 Roman psihologic prin temă, conflict ( interior),protagonist și prin utilizarea unor tehnici
ale analizei psihologice, romanul lui Camil Petrescu este apreciat de critica vremii drept
o ,,monografie a îndoielii "(C.Ciopraga ),,monografia unui element psihic,...gelozia
"(G.Călinescu) sau ,,povestea studentului in filozofie Ștefan Gheorghidiu ,care odată cu războiul
trăiește agonia și moartea iubirii lui "( Tudor Vianu).
 Camil Petrescu este un scriitor care creează în spiritul lui Marcel Proust.
 "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" este un roman interbelic, având în
vedere că este publicat în anul 1930. Modernitatea romanului este conferită de focalizarea asupra
vieții interioare a personajului Gheorghidiu, prin utilizarea procedeelor insolite( introspecția,
fluxul conștiinței), subiectivitatea naratorială (romanul reprezintă o confesiune a personajului
Ștefan Gheorghidiu), tipul de personaj- intelectualul inadaptat, plasarea acțiunii în mediul citadin
, principiul acroniei ș.a. Protagonistul se raportează la un ideal pe care realitatea nu i-l oferă.
 Viziunea despre lume trădează firea analitică a autorului și preocupările lui filosofice.
Camil Petrescu este adeptul romanului de tip proustian. Acest fapt este susținut și de afirmația
autorului: Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I". Astfel, acesta valorifică în roman
experiența sa de pe front, structurând totul sub forma unui jurnal.
 Ariile tematice ale romanului sunt iubirea și războiul, ca experiențe de cunoaștere. Ștefan
Gheorghidiu crede în dragostea absolută. Drama lui este generată de incompatibilitatea dintre
planul real și ideal; realitatea nu se pliază pe dorințele personajului. Tortura incertitudinii, a
geloziei,drama individuală este înlocuită de drama colectivă, a confruntării cu moartea.
 Perspectiva narativă este subiectivă.Romanul este scris la persoana întâi, sub forma unei
confesiuni a personajului principal, Ștefan Gheorghidiu ,care trăiește două experiențe
fundamentale: iubirea și războiul. Narațiunea la persoana întâi, cu focalizare exclusiv internă,
presupune existența unui narator implicat. Punctul de vedere unic și subiectiv,al personajului-
narator care mediază între cititor și celelalte personaje, face ca cititorul să cunoască despre ele
atât cât știe și personajul principal .Însă situarea eului narativ in centrul povestirii conferă
autenticitate ,iar faptele și personajele sunt prezentate ca evenimente interioare,
interpretate ,analizate .Romanul este încadrat de Nicolae Manolescu în seria scrierilor ionice.
 Titlul surprinde cele două arii tematice. Cuvintele "ultima" și "întâia" sugerează tranziția
dintre experiențe. Lexenul "noaptea", care este reluat, redă suferința, incertitudinea și confuzia
personajului central.
 Romanul este structurat în două părți: "Cartea întâi" și "Cartea a doua", având șase,
respectiv șapte capitole, cu titluri semnificative. Prima parte reprezintă rememorarea iubirii
conjugale, suferința care invadează sufletul protagonistului, generată de incertitudine și gelozie.
Partea a doua prezintă experiența capitală a războiului, care anulează supliciul iubirii neîmplinite.
 Relația incipit-final este circulară, deoarece atât la început, cât și la sfârșitul romanului
este prezenta îndoielii. La început, Gheorghidiu povestește: "Eram căsătorit de 2 ani cu o colegă
de la Universitate și bănuiam că mă înșală". La sfârșit, el se va întreba: "Și dacă nu e adevărat că
mă înșală?". Nesiguranța finală este mult mai diferită decât cea de la început, deoarece este
dublată de indiferență: "Îmi e indiferent chiar dacă este cinstită".
  Reperele spațio-temporale sunt prezentate încă din incipit. Acțiunea cuprinde evenimente
petrecute cu aproximativ doi ani și jumătate înainte de 1916 și din timpul războiului. Planurile
temporale sunt: planul prezentului (timpul narațiunii) și planul trecutului (timpul narat).
Capitolele I și VI din prima parte redau evenimentele contemporane cu momentul narării;
celelalte reprezintă o privire retrospectivă. Începând cu a doua parte se revine la planul
prezentului. Din punct de vedere spațial, acțiunea se petrece în mediul citadin(București,
Câmpulung) și pe front.
 Incipitul este de tip clasic prin precizarea reperelor spațio-temporale, iar finalul este
deschis, prin interpretările pe care le sugerează.
 Stilul anticalofil pentru care optează romancierul susține autenticitatea limbajului.
Scriitorul nu refuză corectitudinea limbii,ci efectul de artificialitate ,ruptura de limbajul cotidian
pe care o provoca emfaza din limbajul personajelor din romanul tradițional. De aceea
banalizează ,de pildă, obiectul și limbajul în care se poartă discuția de la popotă. Personajul-
narator comentează astfel conversația ofițerilor:,,Platitudini ,poncife din cărți și formule
curente..." Aceasta nu este doar o critică la adresa peretenției de cultură a ofițerilor, ci mai ales a
unui ,,mod neautentic de a vorbi ",teatralizat ,mimetic,dar fals .
 Ștefan Gheorghidiu, personajul- narator reprezintă tipul intelectualului lucid,inadaptatul
superior, care trăiește drama indrăgostitului de absolut .Filozof ,el are impresia că s- a izolat de
lumea exterioară, însă în realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate prin conștiința sa.
Gândurile și sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor ,decât în măsura in
care se reflectă în această conștiință. In acest sens, Ela este cel mai,, misterios " personaj ,prin
faptul că tot comportamentul ei este mediat de viziunea personajului- narator. De aceea cititorul
nu se poate pronunța asupra fidelității ei sau dacă e mai degrabă superficială, decât
spirituală.,,Nu Ela se schimbă ( poate doar superficial, dându-și arama pe față, cum se spune,abia
după căsătorie), ci felul în care o vede Ștefan”.
 Statutul psihologic al lui Ștefan Gheorghidiu este puternic marcat, romanul fiind
impregnat ci stările însăși descrise de personaj prin introspecție. El nu analizează doar propriile
gesturi și gânduri, ci se îndreaptă si asupra comportamentului Elei. Având o viziune absolută
asupra iubirii și constatând că idealul a fost o iluzie, protagonistul trăiește într-o continuă
suferință.
 Din punct de vedere social, Ștefan Gheorghidiu este un tânăr student la facultate, la
filozofie, cu o situație materială precară,inițial. Acesta se căsătorește cu Ela, o studentă la română
și franceză. Situația materială se modifică odată cu primirea moștenirii de la unchiul său. Ștefan
este, de asemenea, și soldat în timpul Primului Război Mondial, având funcția de sublocotenent.
 Ștefan Gheorghidiu este prezentat ca intelectualul lucid, analitic, care trăiește drama
omului căutător de valori absolute, a inadaptatului, dar în același timp este o fire hipersensibilă.
Gheorghidiu își expune opinia despre iubire, sentiment care în concepția lui nu se rezumă la
compromisuri, ci presupune o trăire intensă, devotament și timp pentru ca sentimentele să se
poată decanta. Firea analitică a personajului reiese, de asemenea, din spusele care dezvăluie
viziunea sa: "O iubire mare este mai degrabă un proces de autosugestie....iubești mai întâi din
milă, admirație, duioșie...iubești pentru că știi că o face fericită"; realitatea îi confirmă
perspectiva, având în vedere că sentimentele se vor instala treptat. O altă secvență ilustrativă
pentru firea lui hipersensibilă este reprezentată de plimbarea la Odobești, unde dintr-o
incertitudine a iubirii face o criză de gelozie și pune sub semnul întrebării fidelitatea soției sale.
Faptele, gesturile și cuvintele Elei se reflectă în conștiința lui Ștefan: "de altminteri, toată
suferința asta monstruoasă îmi venea din nimic" ..."era o suferință care se hrănea din propria ei
substanță".
 Statutul social al personajelor Ștefan Gheorghidiu și Ela se va schimba odată cu
mostenirea obținută în mod inopinant. Existența mondenă ia locul celei lipsite de pretenții.
Statutul psihologic este determinat de schimbările în plan social. Astfel, Ștefan Gheorghidiu
devine un inadaptat al vieții pe care Ela o adoptă: "Aș fi vrut-o mereu feminină, deasupra
discuțiilor acestora vulgare". Nivelul psihologic al Elei nu poate fi pătruns având în vedere
unicitatea perspectivei narative. Lectorul nu are acces la gândurile acesteia.
 Scenă narativă a întâlnirii celor doi la Câmpulung decelează spiritul pragmatic al Elei,
care îi va cere soțului clarificarea situației materiale în eventualitatea morții sale. Pentru Ștefan
Gheorghidiu aceste preocupări care nu presupun implicarea afectivă accentuează falia dintre ei,
conducând la decizia despărțirii. Experiența războiului îl transformă pe Gheorghidiu în bărbatul
indiferent, resemnat: "Ascultă fată dragă, ce-ai zice tu dacă ne-am despărți?". Rl conștientizează
că eventualul adulter este nesemnificativ raportat fiind la absurditatea războiului și la iminența
morții.
 Ela este personajul feminin al romanului, simbolizând idealul de iubire către care aspiră
Ștefan Gheorghidiu. Femeia este construită numai prin ochii bărbatului însetat de absolutul
dragostei. Eroina nu are nicio șansă de a-și susține sinceritatea iubirii, nevinovăția flirtului,
deoarece personajul este prezentat dintr-o singură perspectivă. Trăsăturile fizice sunt puține, dar
sugestive pentru frumusețea tinerei: "ochii mari, albaștri, vii ca niște întrebări de cleștar". Averea
moștenită de soțul ei dezvăluie firea pragmatică a Elei, pasiunea ei pentru viața mondenă.
Trăsăturile morale reies, indirect, din referirile lui Ștefan, care analizează cu luciditate fiecare
vorbă, fiecare gest. În plimbarea de la Odobești, tânăra devine superficială, iar Ștefan
Gheorghidiu își modifică părerea despre Ala, văzând-o ca pe o femeie oarecare.
 Pentru personajul-narator, tragedia războiului este mult mai puternică în conștiință decât
cea a iubirii, de aceea va consideră până la urmă gelozia un factor în ansamblul realității dure.
Războiul devine un eveniment copleșitor, responsabil de teribilele tragedii, dar se manifestă și ca
un fenomen de conștiință, prin care personajul reflectă la realitatea necruțătoare. Senzațiile
participantului la război, după cum reiese din text, sunt terifiante. Din spaima firească a morții,
reacțiile soldaților sunt pur fiziologice, intense. Scenele nu mai cuprind nimic din eroismul
legendar al bătăliilor trecutului. Ștefan Gheorghidiu este, de această dată, chinuit de
incertitudinea vieții.
 Scenă desfășurată la popotă este o scenă importantă, deoarece evidențiază maniera în care
Gheorghidiu înțelege ideea de dragoste. Pentru el, acest sentiment este unul întâlnit o singură
dată în viață, unul definitiv și care conferă partenerilor "drept de viață și de moarte". Tânărul
ofițer Ștefan Gheorghidiu, aflându-se la popota unității militare împreună cu câțiva camarazi, sta
retras și ascultă dialogul acestora referitor la dragoste și fidelitate. Despre femeia care înșală, unii
sunt de părere că ar trebui iertată, iar alții că ar trebui părăsită. Protagonistul izbucnește,
spunându-le: "vorbiți mai bine despre ceea ce vă pricepeți" "voi vorbiți despre împerechere,
dragostea este altceva". Această scenă, precum și cea intitulată "Ne-a acoperit pământul lui
Dumnezeu" reprezintă nuclee de structură care dau unitate romanului, cele două planuri având în
comun aceeași conștiință care trăiește întâmplările și care le gândește. Așadar, dragostea văzută
ca trăire superioară și stare de excepție îi va provoca personajului o suferință produsă în
tensiunea care urcă sau coboară în funcție de îndoiala care îl împinge sau îl trage din fața unui
gest.
 Mostenirea este factorul care declanșează conflictul cu familia și care , totodată o va pune
pe Ela în altă lumină. Membrii familiei se întâlnesc pentru a împărți o moștenire și se ceartă
pentru că fiecare dorește să câștige cât mai mult. Gheorghidiu stă deoparte și privește cum soția
sa se amestecă în conflict, prilej cu care, pentru prima dată, ea apare în altă lumină, una
vulcanică, dorind să câștige cât mai mult. Uimirea lui Ștefan Gheorghidiu este dublată de
dezamăgire. Cu ochi de îndrăgostit, el și-a văzut soția ca pe o ființă fină, nobilă, spirituală, iar
acum este obligat să o observe că pe o femeie concretă, materialistă, bine ancorată într-o realitate
care nu este și a lui.