Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Camil Petrescu
-particularitățile textului narativ -
(roman modern, subiectiv, psihologic)

Prin cele două romane ale sale "Ultima noapte de dragoste,

întâia noapte de război" și "Patul lui Procust", Camil Petrescu a înnoit 
romanul românesc interbelic prin sincronizarea cu literatura
universală. Roman psihologic prin temă, conflict interior, protagonist
și prin utilizarea unor tehnici ale analizei psihologice, romanul lui
Camil Petrescu este apreciat de critica vremii drept "o monografie a
îndoielii" (Constantin Ciopraga). 
"Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război"(1930) este
un roman modern de tip subiectiv, deoarece are drept caracteristici
unicitatea perspectivei narative, timpul prezent și subiectiv, fluxul
conștiinței, memoria afectivă, narațiunea la persoana întâi, luciditatea
(auto)analizei, anticalofilismul dar și autenticitatea. Romanul este scris
la persoana întâi, sub forma unei confesiuni a personajului principal
Ștefan Gheorghidiu, care trăiește două experiențe fundamentale
iubirea și războiul.
O primă trăsătură care permite încadrarea textului într-o astfel
de tipologie este perspectiva narativă subiectivă.  Narațiunea la
persoana întâi cu focalizare exclusiv internă, viziunea „împreună cu”,
presupune existența unui narator implicat. Punctul de vedere unic și
subiectiv al personajului- narator care mediază între cititor și celelalte
personaje, face ca acest cititor să cunoască despre ele atât cât știe și
personajul principal, însă situarea eului narativ în centrul povestirii
conferă autenticitate, iar faptele și personajele sunt prezentate ca
evenimente interioare, interpretate, analizate.
O altă trăsătură reprezentativă este redată de tehnicile narative
specifice, printre care și percepția timpului. Dacă în romanul
tradițional, timpul e măsurabil, general, obiectiv, în acest tip de roman,
timpul e unul interior, subiectiv. Cronologia e încălcată, prin procesul
rememorării, deoarece sunt aduse în prezent gânduri și fapte trecute,
care sunt subordonate memoriei involuntare și al fluxului conștiinței.
Protagonistul, Ștefan Gheorghidiu, participând la o discuție cu ceilalți
sublocotenenți, își amintește povestea iubirii eșuate dintre el și soția
sa: „Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la Universitate
și bănuiam că mă înșală”.
Textul narativ este structurat în două părți, precizate în titlu, care
indică temele romanului și, în același timp, cele două experiențe
fundamentale de cunoaștere trăite de protagonist: dragostea și
războiul. Dacă prima parte reprezintă rememorarea iubirii
matrimoniale eșuate dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela, partea a doua
construită sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu,
urmărește experiența de pe front în timpul Primului Război Mondial.
Prima parte este în întregime ficțională, în timp ce a doua valorifică
jurnalul de campanie al autorului, articole și documente din epocă, ce
conferă autenticitate textului.
Romanul debutează cu imaginea eroului care se află concentrat
pe Valea Prahovei, în primăvara lui 1916. Elementul proustian care
declanșează protagonistului memoria afectivă este o discuție de la
popotă, despre achitarea unui bărbat care și- a ucis soția infidelă, fapt
ce generează discuții în contradictoriu. Chinuit de bănuielile privitoare
la fidelitatea propriei soții, Gheorghidiu trece această întâmplare prin
filtrul trăirilor sale interioare și emite judecăți tranșante despre iubire,
văzută ca o „emanație a spiritului: Cei care se iubesc au drept de viață
și de moarte unul asupra celuilalt”. Protagonistul își dezvăluie de la
început condiția de însetat de absolut, care își proiectează idealurile
asupra unei ființe efemere și este astfel dezamăgit. Începând din
capitolul al doilea, naratorul face o incursiune în propriu trecut,
surprinzând etapele relației sale cu Ela. Aceștia se căsătoresc din
dragoste și sunt fericit la început, dar după primirea moștenirii de la
unchiul Tache, soția se schimbă radical, sau cel puțin așa i se pare lui
Ștefan, care este nevoit să descopere cu durere o ființă total diferită de
idealul său. Cu timpul, eroul începe să conștientizeze cu durere
incompatibilitatea dintre el și soția sa.
O secvență semnificativă, relevantă pentru tema și viziunea
scriitorului, o reprezintă excursia de la Odobești, când Ela face gesturi
de cochetărie exagerată față de un alt bărbat, domnul G. Între cei doi,
urmează un nou șir de despărțiri și împăcări. Între timp, eroul se
înrolează, iar experiența războiului îl face să își reevalueze relația și să
descopere că iubirea pentru Ela a fost o banalitate..
Parte a doua a romanului aduce în prim plan experiența tragică a
războiului care creează o schimbare radicală în conștiința eroului. 
Imaginea războiului e demitizată, căci nu descrie bătălii mari și
atitudini eroice, ci surprinde și analizează frica, panica, haosul, lupta
pentru supraviețuire, teama de moarte. Frontul înseamnă mizerie,
învălmășeală, dezordine. Din cauza informațiilor eronate, artileria
română își fixează tunurile asupra propriilor batalioane. De altfel,
războiul este pentru Gheorghidiu o cale de clarificare a propriilor
incertitudini care îl fac să descopere că dramă personală a iubirii este
infimă în raport cu cea a omenirii.
O secvență reprezentativă pentru pentru tematica aceste părți o
constituie capitolul „Ne-acoperit pământul lui Dumnezeu”. Capitolul
ilustrează absurdul războiului și tragismul confruntării cu moartea.
Viața combatanților ține de hazard, iar eroismul este înlocuit de
spaimă de moarte care păstrează doar instinctul de supraviețuire și
automatismul: „Nu mai e nimic omenesc în noi”. Individul se pierde,
se simte anulat în iureșul colectiv.
Rănit și spitalizat, Gheorghidiu se întoarce acasă la București,
dar se simte detașat de tot ce îl legase de Ela. Obosit să mai caute
certitudini și să se mai îndoiască, hotărăște să o părăsească: „I-am
scris că-i las absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preț la cărți, de
la lucruri personale la amintiri. Adică tot trecutul”.
Titlul inițial, „Proces -verbal de dragoste și de război”, conținea
în sine, ca o precizare „la vedere”, formula de compoziție aleasă de
romancier: cea a notației precise, directe, fără artificii stilistice. Deși
intenția rămâne aceeași, renunță la acest titlu, optând, în varianta
finală, pentru o structură analitică prin care introduce temele mari ale
cărții: iubirea și războiul, tratate ca două experiențe definitive și
anunță compoziția biplană a acesteia
Personajele sunt construite în funcție de particularitățile impuse
de romanul psihologic. Astfel, se deplasează interesul spre conflictul
și portretul interior, relevate prin analiză și introspecție. Se remarcă
utilizarea tehnicilor moderne de analiză psihologică: monologul
interior, fluxul conștiinței, memoria afectivă, înlocuirea portretului
fizic detaliat cu detalii fizice semnificative, în trăirile personajelor.
 Spirit neliniștit, și polemic, de luciditate extremă („câtă
luciditate, atâta dramă”), Gheorghidiu este un însetat de absolut,
proiectându- și idealurile asupra unei ființe efemere de aici și drama
sa. El este personajul- narator și reprezintă tipul intelectualului lucid,
care trăiește drama îndrăgostitului de absolut. Filozof, el are impresia
că s-a izolat de lumea exterioară, însă, în realitate, evenimentele
exterioare sunt filtrate prin conștiința sa. Gândurile și sentimentele
celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor decât în măsura în
care se reflectă în această conștiință. În acest sens, Ela este cel mai
misterios personaj, prin faptul că tot comportamentul ei este mediat de
viziunea personajului narator.
Stilul anticalofil pentru care optează romancierul susține
autenticitatea limbajului. Scriitorul nu refuză corectitudinea limbii, ci
efectul de artificialitate, ruptura de limbajul cotidian pe care o provoca
emfaza din limbajul personajelor din romanul tradițional.
În concluzie, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război” este un roman modern, psihologic, având drept caracteristici:
unicitatea perspectivei narative, timpul prezent și subiectiv, memoria
afectivă, narațiunea la persoana întâi și autenticitatea trăirii.