Ultima noapte de dragoste, intaia

noapte de razboi
de Camil Petrescu

1. Incadrarea in context
In perioada interbelica, romanul romanesc evolueaza pe 2 directii:
realismul obiectiv (Rebreanu, Calinescu, Hortensia Papadat) si modernismul
subiectiv, de analiza psihologica (C. Petrescu, Eliade, A. Holban).
Romanul de tip psihologic se caracterizeaza prin investigarea detaliata a
vietii interioare a personajelor, prin valorificarea analizei psihologice si prin
urmarirea unor cazuri de constiinta. Acest tip de roman este scris, de obicei, la
persoana I, pt ca accentul cade pe descrierea starilor sufletesti, pe evolutia
unui conflict psihologic si uneori pe sondarea in zonele cele mai ascunse ale
subconstientului.
Textul lui C. Petrescu esre un roman modern de tip subiectiv deoarece se
caracterizeaza prin unicitatea perspectivei narative, utilizarea timpului prezent
si subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva, naratiunea la persoana I,
luciditatea autoanalizei, anticaloftilismul, dar si autenticitatea celor prezentate.
In viziunea lui N. Manolescu, acest tip de roman se caracterizeaza prin
“psihologism si analiza”, fiind incadrat in categoria romanului ionic.

2. Conceptia lui C. Petrescu despre literatura

C. Petrescu pledeaza pt estetia a autenticitatii in studiile teoretice (“De
ce nu avem roman?” (1927) si “Noua structura si opera lui Marcel Proust”
(1935) ) si in romanele sale (“Ultima noapte...” -1930 , “Patul lui Procust”-
1933).
Potrivit conceptiei lui C. Petrescu, literatura trebuie sa fie in
concordanta cu filosofia si stiinta epocii (conform teoriei sincronismului
lovinescian). Astfel, literatura trebuie sa oglindeasca ultimele “cuceriri” ale
filosofiei si stiintei, si de aceea noului roman i se cer timpul prezent si subiectiv
(“durata pura bergsoniana”), fluxul constiintei, memoria afectiva. Definita ca
“experienta interioara”, romanul trebuie sa prezinte viata sufleteasca a omului
ca “fenomen unic, irepetabil si inefabil”. Modelul pe care il alege Petrescu este
Proust, iar dintre afinitatile cu scriitorul francez pot fi mentionate, prezentul
continuu, fluxul amintirilor, memoria involuntara, eul absolut, aflat intr-o
permanenta devenire.
O alta conditie pe care Petrescu o impune literaturii este autenticitatea,
obtinuta cu ajutorul tehnicii fluxului constiintei individuale (realitatea este
trecuta prin constiinta protagonistului) si presupune transpunerea
experientelor, a gandurilor si a trairilor sale: “sa nu descriu decat ceea ce vad,
ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele (...) eu nu pot vorbi onest
decat la persoana I”. Astfel, persoana I duce la disparitia omniscientei si la
sporirea autenticitatii.
Substantialitatea vizeaza analiza “esentelor concrete ale vietii”: iubirea,
moartea, cunoasterea, adevarul, demnitatea etc. Romanul trebuie sa se
structureze “pe o pasiune sau pe o idee” fiind lipsit de un subiect propriu-zis.
Un alt concept din doctrina petresciana este anticaloftilismul: notarea
precisa, exacta “ca intr-un proces verbal”, scriitorul respingand ornamentele
stilistice, neacceptand decat comparatia, preferand stilul natural
neinfrumusetat.

3. Geneza si tematica
Publicat in 1930, romanul “Ultima noapte...” s-a nascut dintr-o nuvela
prea lunga care prin prefaceri si adaugiri succesive, a luat forma unui text
extrem de complex. Fictiunea romaneasca se construieste pornind de la o
sursa autobiografica, jurnalul de front al autorului in timpul 1RM, insa
personajul-narator este o instanta fictiva care nu trebuie confundat cu
scriitorul. In prefata la editia din 1955 a romanului, intitulata “cuvinte dupa un
sfert de veac”, C. Petrescu explica geneza cartii si isi accentueaza preferinta pt
estetica autenticitatii: “negresit, trebuie sa lamurim ca daca partea I a acestui
roman e o fabulatie, e adica nascocita de un autor care nici nu era insurat si
nici n-avea o familie pe vremea aceea si deci ca eroul Stefan Gheorghidiu cu
sotia lui sunt pura fictiune; in schimb, se poate afirma ca partea a II-a a cartii,
aceea care incepe cu intaia noapte de razboi este construita dupa memorialul
de campanie al autorului, impreuna cu amanunte cu tot, eroului”.
 In prima formula, titlul era “Proces verbal de dragoste si razboi”,
amintind de maniera lui Stendhal si de tehnica notatiei precise. Titlul “Ultima
noapte...” trimite catre 2 nopti simbolice, care sunt reprezentative pt 2
experiente umane esentiale: iubirea si razboiul. Prima parte a romanului va
relata povestea de iubire dintre Stefan Gheorghidiu si sotia sa Ela, iar cea de-a
doua parte reprezinta jurnalul eroului, prins in valtoarea 1RM.
Tema inadaptarii intelectualului la o lume a imposturii si a mediocritatii
se cristalizeaza prin mai multe arii tematice: dragostea si razboiul, cunoasterea
si setea de absolut, tema mostenirii si cea a existentei societatii bucurestene in
preajma 1RM.
O scena reprezentativa a romanului este discutia de la popota , care
porneste de la un articol din gazeta, in care se mentioneaza un proces dezbatut
la curtea de jurati din Bucuresti: un barbat si-a ucis sotia pt infidelitate si a fost
absolvit de crima. Intre ofiterii prezenti se isca o discutie apriga pe tema
fidelitatii femeii, capitanul Dimiu sustinand ca “nevasta trebuie sa fie nevasta si
casa, casa”. Corabu, pe de alta parte, sustine libertatea de alegere a femeii.
Aceasta discutie il deranjeaza pe Stefan Gheorghidiu, observand lejeritatea cu
care acestia vorbesc despre dragoste,intervine: “Discutia dumneavoastra este
copilaroasa si primara. Nu cunoasteti nimic din psihologia dragostei. Discutati
mai bine ceea ce va pricepeti”.
O alta scena este cea a plecarii la Odobesti cu prilejul Sfintilor Constantin
si Elena. Cei doi soti sunt insotiti de un grup destul de numeros, printre care si
domnul G., pe care Stefan Gheorghidiu il suspecteaza ca fiind amantul Elei
deoarece el observa o familiaritate intre cei doi: dansau si stateau la masa
impreuna. Excursia reprezinta momentul de maxima tensiune in casatoria celor
doi, Gheorghidiu punand pentru prima data sub semnul intrebarii fidelitatea
sotiei sale, monitorizand fiecare gest al sotiei sale, de la pozitia avuta in masina
pana la plimbarile acesteia cu domnul G. Astfel, Gheorghidiu ii cere Elei
explicatii si propune divortul, fapt ce semnifica gelozia protagonistului.
O alta tema fundamentala este cea a razboiului, capitolul “Ne-a acoperit
pamantul lui Dumnezeu” fiind o ilustrare exceptionala a psihologiei groazei si a
panicii, dar si a puterii omului superior de a se ridica deasupra trairilor
instinctuale ca eu-constiinta. Titlul acestui capitol poate fi considerat o
metafora a mortii, asumata ca experienta colectiva, prin prezenta pronumelor
personale de persoana I plural. Poate fi de asemenea semnificant al scindarii
eului in fiinta inspaimantata de moarte (“pamant”) si spiritul detasat, capabil in
aceste clipe sa analizeze cu luciditate (“D-zeu”). Aceasta scindare poate fi
observata pe parcursul capitolului prin alternanta pronumelui “noi” si “eu”.
Scenele descrise de C. Petrescu prin metafore simbol ale mortii (“durabila
halucinatie de foc si de trasnete”, “viziunea de infern cu mormane de cadavre
si cu torente de foc”) fac din pagina acestui capitol un “spectacol straniu,
apocaliptic, de un tragic grotesc” (G. Calinescu). Stefan Gheorghidiu intelege ca
razboiul este o stare de criza in istoria umanitatii si o tragedie a individului care
se simte depersonalizat. In aceste situatii-limita i se reveleaza insa si maretia
tragica a omului capabil sa se ridice deasupra spaimei de moarte prin
demnitate si luciditate, prin solidaritate si responsabilitate. Razboiul va avea un
impact important si in viata personala a protagonistului pt ca il va vindeca de
obsesia geloziei, in finalul romanului “el despartindu-se definitiv de Ela , careia
ii lasa “tot trecutul”.

4. Structura si compozitie
Romanul este structurat in 2 parti, corespunzand temelor principale:
iubirea si razboiul, experientele de cunoastere definitorii traite de protagonist.
Evenimentele se grupeaza in 2 carti, scriitorul folosind in compozitie un artificiu
modern. Astfel naratiunea incepe cu prezentarea razboiului in capitolul I, apoi
se prezinta povestea de iubire in capitolele II-V, revenindu-se la planul
razboiului in capitolul VI. Prima carte cuprinde 6 capitole , iar cartea a 2-a 7,
ultimul avand valoare de epilog. Titlurile capitolelor sunt rezumative sau
metaforice: “La Piatra Craiului in munte”, “Diagonalele unui testament”, “Intre
oglinizi paralele”, “Intamplari pe apa Oltului”, “Comunicat apocrif”.
Formula narativa a romanului in roman (romanul iubirii inserat in
romanul razboiului a generat dispute ale criticilor in ceea ce priveste unitatea
constructiei narative. Ideea alaturarii artificiale a 2 romane in cadrul aceleiasi
carti este infirmata de prezenta unui singur eu narator in a carui constiinta se
reflecta atat evenimente istorice cat si cele rememorate) si de artefacte
compozitionale prin care capitolul I se constituie ca o premisa care motiveaza
in plan artistic iesirea din timpul obiectiv si intrarea in taramul psihologic.
Principiul compozitional care organizeaza constructia narativa este cel al
memoriei involuntare, declansate nu de o senzatie, ca la Proust, ci de la o
dezbatere si de un conflict de idei –discutia polemica despre iubire de la
popota ofiterilor din regimentul XX.
 Incipitul este modern, cu intrari multiple. Primele enunturi cu functie
descriptiva, de orientare, situeaza actiunea intr-un cronotop real: “inceputul
primaverii anului 1916, ca sublocotenent proaspat, intaia data concentrat,
luasem parte, cu un regiment de infanterie din capitala, la fortificarea Vaii
Prahovei, intre Busteni si Predeal”. Discursul continua cu modelul “punerii in
abis”, instituind modelul naratiunii autodiegetice si “spatiul simbolic” al
constiintei. Finalul deschis surprinde desprinderea eroului de “tot trecutul” si
implicit evidentiaza un nou inceput. In notele de subsol ale romanului “Patul lui
Procust” apare un epilog tarziu in care se vorbeste despre dezertarea,
prinderea, judecarea si condamnarea lui Gheorghidiu la ocna pe viata.
Structural, volumul se organizeaza pe 2 planuri narative. In primul rand,
se remarca planul constiintei personajului-narator, care dezvaluie o realitate
interioara, regasita in durata subiectiva, in acest plan, alterneaza palierul
narativ (al evenimentelor rememorate din care se reconstituie povestea de
dragoste) cu cel analitic, in care sunt “radiografiate” stari de constiinta, se
analizeaza “patologia” geloziei, se formeaza judecati de valoare.
Al II-lea plan narativ este cel al realitatii obiective , imediate, centrat mai
intai pe experientele societatii bucurestene (mediul studentesc, lumea
oamenilor de afaceri, a vietii politicie si a celei mondene), apoi pe viziunea
demitizata asupra razboiului. Realitatea observata este dublata de refelctii ale
personajului-narator, denotarea minutioasa a reactiilor interioare. Raportul
dintre cele 2 planuri principale este conflictual deoarece tiparul de idealitate
pe care se structureaza eul narator este in antiteza cu realitatea. Pendularea
protagonistului intre cele 2 planuri principale genereaza modernitatea
structurii compozitionale.
Spre deosebire de romanul traditional, care pune accent pe conflictul
exterior, intre diverse personaje, in romanul lui Camil Petrescu, esential este
conflictul interior, care se produce in constiinta protagonistului (el traieste stari
si sentimente contradictorii in ceea ce o priveste pe sotia sa, Ela). Acest conflict
este generat de raporturile pe care le are eroul cu realitatea inconjuratoare. El
traieste cu iluzia ca s-a izolat de ceea ce il inconjoara, insa tocmai aceasta
realitate in care nu vrea sa se implice va produce destramarea cuplului.
Implicarea Elei in lumea mondena pe care Gheorghidiu o dispretuieste si fata
de care tine sa se detaseze reprezinta principalul motiv al rupturii dintre cei 2.
Asadar, conflictul interior trait de protagonist se produce din cauza
discrepantei dintre aspiratiile lui Gheorghidiu si lumea inconjuratoare.
5. Personajele
Personajele romanului sunt construite conform viziunii moderne a lui C.
Petrescu (Stefan si Ela Gheorghidiu) insa unele personaje sunt de factura
realista, tipice, construite in maniera balzaciana ( Tache- avar, Nae- parvenit).
Protagonistul romanului este un tanar intelectual, filosof de formatie care
traieste in lumea ideilor si raporteaza realitatea la propria constiinta.
Personajul feminin, Ela, este construita din perspectiva unica a lui Gheorghidiu
si portretul ei se transforma in functie de atitudinea si de sentimentele
acestuia. Astfel, ea este prezentata ca o fire practica, superficiala, care se
adapteaza usor, iar infidelitatea ei nu este o certitudine. N. Manolescu a
afirmat ca “nu Ela se schimba (poate doar superficial) ci modul in care o vede
Stefan”.
Modalitatile de constructie ale personajului principal sunt specifice romanului
modern, predomina introspectia, monologul interior si autoanaliza lucida.

6. Arta narativa si stil

Elementele de arta narativa sunt specifice prozei moderne, nemaifiind
importanta relatarea faptelor, ci analiza si interpretarea. Naratorul de tip
subiectiv, relatarea facandu-se la persoana I din perspectiva unica a
personajului-narator, viziunea narativa fiind de tip “avec” si focalizare interna.
Stilul este anticalofil (impotriva scrisului frumos) si sustine autenticitatea
limbajului, uneori acesta fiind banalizat.

7. Concluzie
In concluzie, opera literara “Ultima noapte...” de Camil Petrescu este un roman
modern de analiza psihologica ce prezinta temele iubirii si a razboiului vazute
prin ochii intelectualului.