cei mai proustieni se dovedesc a fi Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Anton

Holban, care nu doar au neles proustianismul, ci, l-au i asumat i l-au decantat n manier
original n creaiile lor, nrudindu-se conceptual cu autorul romanului n cutarea timpului
pierdut.
ntemeietorii romanului modern la noi, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu,
Mircea Eliade, Anton Holban ajung s pledeze cu fervoare pentru subiectivizarea opticii narative
n maniera lui Proust. Ei reclam deconvenionalizarea romanului, autenticitatea percepiei la
nivelul contiinei, tehnica memoriei involuntare i a monologului interior, pulverizarea
perspectivei narative, multiplicitatea eului, anticalofilia n domeniul stilului etc. Toate acestea
reprezentau elemente componente ale unui nou cod estetic ce se impunea vertiginos i n spaiul
literaturii noastre.

Majore sau minore, accentele i tonalitile proustiene din proza celor trei romancieri
interbelici importani Camil Petrescu, Hortensia Papadat Bengescu i Anton Holban nu pot fi
ignorate i reprezint acorduri originale ale romanului romnesc n ritmul sincronizrii sale cu
polifonia romanului european.

Camil Petrescu marturiseste conceptia sa despre roman in articolele sale Noua strucutura si
opera lui Marcel Proust si De ce nu avem roman cuprinse in volumele Teze si antiteze,
sustinand teza lovinesciana a sincronismului.
Astfel Camil Petrescu reproseaza romanului traditional urmatoarele aspecte:
-

Proza traditionala e depasita de stiinta si de filozofia timpului literatura epica ramasese

anacronica
-

Caracterul schematic determinat de naratorul omniscient si naratiunea la persoana a III-a

care estompeaza auntenticitatea: autorul (naratorul) era si a toate stiutor, ba avea inca si darul
ubicuitatii. Casele par fara acoperisuri, distantele nu exista, departarea in vreme de asemeni

nu : In timp ce pune sa-ti vorbeasca un personaj, el iti spune in acelasi aliniat unde se gasesc si
celelalte personaje, ce fac, ce gandesc exact, ce nazuiesc, ce raspuns planuiesc.
-

Pretentia de a contura un personaj, un caracter definit.

Sustinand integrarea literaturii in structura culturii moderne( o literatura trebuie sa fie

soncrinizata structural filozofiei si stiintei ) Camil Petrescu militeaza pentru :
a.

Romanul de experienta interioara Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce

inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu... aceasta-i singura realitate pe care o pot
povesti.... dar aceasta-i realitatea constiintei mele, continutul meu psihologic..
b.

Structura subiectiva a romanului : Eu nu pot vorbi onest decat la persoana I=> existenta

unui narator implicat = narator-personaj Orice as face eu nu pot descrie decat propriile mele
senzatii, propriile mele imagini.
c.
d.

Tehnica introspectiei : Din mine insumi, eu nu pot iesi

Tehnica memoriei involuntare (timpul naratiunii este prezentul subiectiv adecvat

rememorarii). In constitutia prezentului.. intra si amintirile [...] Romanul meu va trebui sa

cuprinda lantul amintirilor mele involuntare .
e.

Tehnica digresiunii. Lantul amintirilor mele e spontan, nedirijat... El nu urmareste un

schelet de fapte, o tema asa ca o constructie arhitecturala[...] nu functioneaza dupa un plan care
sa coincida cu regulile perfectului roman clasic. In mod simplu voi lasa sa se desfasoare fluxul
amintirolor amintite, pornind de la un cuvant, de o alta intamplare. Nu-i nimic, fac un soi de
paranteza si povestesc toata intamplarea intercalata.
f.

Autenticitatea (descrie realitatea pe masura ce o cunoaste, printr-o experienta directa,

naratorul camilpetrescian deosebindu-se astfel de cel rebrenian care e doar observator) artistul
nu poate povesti decat propria sa viziune despre lume [...] suprema onestitate de viziune,
aplicatia de a spune ceea ce e originar in constiinta proprie
g.

Stilul anticalofil (stilul frumos nu poate surprinde realitatea constiintei)

h.

O noua tipologie a personajelor: Romanul e povestea unor oameni caracteristici, originali,

a caror viata se degaja clar de mediul cu care intra in conflict. Viata lor sufleteasca trebuie sa fie
complexa, tocmai ca sa fie posibil; acest conflict, adica sa apara in constiinta lor problema care-i

tortureaza si-i indeparteaza de felul cum concep viata semenii lor. Romanul e legat de aparitia
constiintei. [...] Libertatea presupune fireste probleme de constiinta. Trebuie sa ai deci ca nucleu
o societate in care probleme de constiinta sunt posibile. Eroul de roman presupune un zbucium
interior, un simt al raspunderii dincolo de contingentele obisnuite. Sau cel putin, chiar fara suport
moral, caractere monumentale, in real conflict cu societatea.

Ultima noapte de dragoste

Ilustrnd, n parte, experiena personal a autorului, Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de
rzboi constituie debutul de romancier al lui Camil Petrescu. Opera anun nceputul unei ere noi
n evoluia genului, confirmnd prezena implantului proustian n tradiia romanului nostru din
prima jumtate a secolului al XX-lea. Elementul inedit vizeaz structura, perspectiva narativ,
raportul autor narator personaj, formulei romaneti tradiionale adugndu-i-se
discontinuitatea naraiunii, absena liniaritii n expunerea subiectului, renunarea la conceptul
de fabulaie n sine n favoarea impactului pe care l produc circumstane concrete din cotidian
asupra actului de contiin. Autorul anuleaz, realmente, conveniile discursului calofilic,
impunnd analiza psihologic, descrierea tririi autentice i a contiinei subiective, inserarea, n
textul beletristic, a faptului frust, a informaiei documentare.
Scris n manier proustian, romanul Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de rzboi se
compune din dou pri distincte, n care sunt evocate, la persoana nti, dou experiene, bine
conturate, oarecum simetrice, ntre care exist un relativ echilibru (Marian Popa). n prima
parte, este mrturisit, la timpul trecut, povestea iubirii dintre tefan Gheorghidiu i soia sa, Ela.
Dup un debut fericit, relaia lor de iubire degradeaz n gelozie i suferine. Proiecii fictive,
ntmplrile reconstituie o acut dram sentimental, suportat de un intelectual hiperlucid, al
crui spirit analitic i devine, n ultim instan, cauza propriului supliciu. Rememorrile ncep cu
descrierea unor pasaje luminoase din biografia studentului la filozofie, care nutrete sentimente
sincere pentru Ela, student la litere.
Partea a doua, axat pe evenimente reale, include memorialul de combatant al protagonistului,
care, aflat n primele rnduri ale frontului, particip la confruntrile armate din Ardeal dintre
trupele romne i cele imperiale. Drama de contiin, trit acut de tefan Gheorghidiu n prima
parte a romanului, se dizolv ntr-o dram comun. Veridicitatea evocrilor se confirm prin
inserarea, n cadrul acestei pri, a jurnalului de campanie aparinnd plutonierului Camil
Petrescu.

Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de rzboi, definit de autor drept un roman cu o
tehnic anapoda, constituie o inovaie n arta romanesc de la noi. Autentic, n primul rnd,
prin transferarea subiectului din spaiul realului n cel al contiinei, cartea este elaborat n mod
riguros, autorul explornd cu luciditate orice detaliu: psihologic, comportamental, vestimentar
etc. Aglomerarea de amnunte, caracteristic, n special, primei pri, complic naraiunea. n
partea a doua, unde, de rnd cu tema rzboiului, se prelungete i subiectul erotic, expunerea
devine temperat, sobr.Stilul anticalofilic, aplicat metodic de autor, implic, nti de toate,
analiza lucid a strilor de contiin, abordarea minuioas a zonelor raiunii, explorarea strilor
interioare ale personajelor. Astfel, sunt motivate frecventele deducii la care recurge personajulnarator. Referindu-se la substana narativ a romanului, Tudor Vianul definete ca pe ...o
scriere n care arta analizei ctig unul din succesele ei cele mai mari.
Astfel,

se

pot

distinge

mai

multe

elemente

proustine

in

Ultima

noapte

Mai intai, asezarea in centru romanului a eului. Apoi unitatea perspectivei si unicitatea ei (doar in
Ultima noapte, ceea ce o seamana cu In cautarea timpului pierdut, sitatiua schimbandu-se
in

Patul

lui

procust,

unde

nu

mai

poate

fi

vorba

de

unicitate).

De asemenea, temporalitatea Proustiana ar putea fi identificata la Camil Petrescu pe portiuni

mici, insa in ansamblul romanului nu funstioneaza aproape deloc ( si aici Manolescu recunoaste
ca impresia lui Alexandru George, conform careia actiunea este decupata in maniera vechiului
realism,

nu

este

lipsita

de

justete.

De exemplu caracterul cromologic ordonat al retrospectivei din capitolelel II-V il diferentiaza de

Proust ( la care cronologia nu esxista).
D e asemenea Gheorghidiu da intalnirii cu Ela un alt contur, relatand-o, fapt ce se indeparteaza
de conceptia lui Bergson care spunea ca timpul psihologic fiind de esenta calitativa, noi nu
retraim de fapt nimic, ci traim totul din nou.
Mutand accentul de pe intamplare pe reflexul ei in constiinta naratorului, Camil Petrescu mai
mult sugera posibilitatea de un alt fel de a nara decat il infaptuia.

Scenariul romaelor sale ramane tot acela epic, dar, nemaifiind expus intr-o lumina la fel de
puternica, atmosfera faptelor pare adeseori mai importanta decdat faptele insesi.

Nimic nu este, daca nu este trait in constiinta naratorului-aceasta fraza pe acre ar fi putu-o rosti

Camil Petrescu, explica fleteasca, devenita mai importanta decat ceea ce se petrece de
fapt(Nicolae Manolescu cel mai bine si caracterul aparent banal, comun, al intamplarilor de pe
strada, din scena intalnirii elei cu Stefan si disparitia ierarhiei de semnificatie si imposibilitatea
motivatiei globale (ca in romanul doric) si in fine, invaluirea intamplarilor intr-o atmosfera
sumbra.
Prin monolog interior, tefan Gheorghidiu analizeaz, alternnd sau interfernd, aspecte ale
planuluiinterior (triri, sentimente, reflecii) i ale planului exterior (fapte, tipuri umane, realii cu
alii).

Tehnicile de baz n realizarea 4 naraiunii tip jurnal, sunt cea proustian, axat pe
memorie involuntar i timp subiectiv, precum i tehnica colajului, cea care permite
scriitorului postmodern evadarea din cotidian, retragerea n lumea subiectiv,
divizat ntr-un infinit de euri diferite, prin intermediul crora i reconstruiete
personalitatea. Tehnica proustian, preluat de la autorii interbelici, este adesea
parodiat sau banalizat, devenind, mai degrab, o modalitate de manifestare a
intertextualitii, dect o tehnic narativ. Totodat, acestea sunt contaminate de
interveniile subiective ale autorului, puse ntre paranteze, cu scopul de a produce
indeterminarea, deconstrucia, ambiguizarea operei. De multe ori, au aspectul unor
didascalii, ce impun ideea de amestec al genurilor i al speciilor. La nivel
compoziional, au rolul de a amna epicul, de a fragmenta textul i de a-l
subiectiviza la maxim.
Primul capitol analizeaz naraia din punctul de vedere al componentelor situaiei
narative: timpul, persoana i modalitatea. Continund schimbrile impuse de proza
interbelic, modernist, postmodernii au preluat, au asimilat i au inovat att la
nivel tematic, ct i la nivel compoziional i stilistic. Tehnica colajului iniiat de
Camil Petrescu n Patul lui Procust, devine n postmodernism element de baz al
textului, o modalitate de de-construcie a acestuia. Naraiile mixte, n care se
mbin episoadele nlnuite cu cele nglobate, dezvoltate de scriitorii interbelici,
sunt mai complicate n cazul postmodernilor, deoarece planurile narative nu se mai
difereniaz, instanele narative ale textului nu mai sunt delimitate, ci acestea
realizeaz un cumul de funcii ndeplinite de autor, narator i personaj, scriitorul
defragmenteaz opera prin diverse tehnici, n scopul de a elimina ideea de unitate a
acesteia. Pentru autorul postmodern, scriitura este un fragment din marele text
universal, cu care menine relaiile intertextuale. n funcie de timp, este
determinat o anumit ordine, durat sau frecven a textului literar. Dup

studierea operelor, am constatat c nu exist ordine narativ n postmodernism, ci

naraia este atemporal. Autorul deconstruiete textul prin inserarea de povestiri,
prin pauze descriptive sau prin acronii( analepse i prolepse). Toate aceste
modaliti de amnare ale epicului au ca finalitate asimilarea parodic a valorilor
tradiionale, prin intermediul crora se stabilesc caracteristicile postmodernsmului:
defragmentarea, indeterminarea, ambiguitatea, subiectivizarea, abolirea tuturor
granielor, fie temporale, fie de factur narativ.

Dar s-l citm pe Camil Petreseu: Se poate spune c de aproape un veac ncoace, nici un
scriitor n-a tulburat mai adnc constiinta literar a lumii si mai ales n-a concentrat asupra lui, n
asemenea msur, intelectualitatea contemporan dect Marcel Proust.
Mai intai, lui Camil Petrescu care, de pilda, in viziunea a doi critici importanti din generatii
diferite Tudor Vianu si Ovid S. Crohmalniceanu este primul prozator roman care a adoptat
metoda lui Proust, metoda ce reprezinta o tehnica literara, fara implicatii filosofice
obligatorii. Un alt critic important, Alexandru George, vede in autorul Noptii de dragoste...
un fidel al principiului proustian al unitatii de viziune. (Constantin Coroiu)