Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

de Camil Petrescu
I.INTRODUCERE
a. CONTEXTUALIZARE –integrarea textului în perioadă/ curent literar/mișcare literară/
(opera autorului)/ orientare tematică (tema textului)
 ROMAN MODERN, SUBIECTIV, INTERBELIC, temă: INTELECTUALUL ÎN
CĂUTARE ABSOLUTULUI MORAL ÎN IUBIRE
-înnoirea romanului românesc interbelic se produce prin SINCRONIZARE cu filozofia și
știința, dar și cu literatura universală, potrivit concepției lui E. Lovinescu (mentorul
modernismului rom.);
-printre mutațiile estetice/literare/artistice aduse de modernism se numără intelectualizarea
prozei, schimbarea mediului rural cu cel citadin și dezvoltarea romanului de analiză, de
introspecție =) ROMANUL PSIHOLOGIC
-Camil Petrescu se consideră întemeietorul romanului românesc modern și pledează pentru o
ESTETICĂ A AUTENTICITĂȚII în studiile „Noua structură și opera lui Marcel Proust” și
„De ce nu avem roman?”
-ROMANUL INTERBELIC MODERN, DE ANALIZĂ pune accent, prin utilizarea unor
TEHNICI ALE ANALIZEI PSIHOLOGICE și, adesea, a unei PERSPECTIVE
SUBIECTIVE, pe descrierea stărilor sufletești, a PROBLEMELOR DE CONȘTIINȚĂ sau
chiar a zonelor obscure ale inconștientului, în psihologia abisală;

b.Ipoteză/ INTEGRAREA TEXTULUI ÎN CURENT LITERAR

„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu se încadrează în
ROMANUL MODERN, SUBIECTIV, INTERBELIC prin:
 tema intelectualului în căutarea absolutului moral în iubire,
 tehnicile de investigație/ analiză psihologică:
 MEMORIA AFECTIVĂ,
 CONFLICTUL INTERIOR,
 FLUXUL TRĂIRILOR/ FLUXUL CONȘTIINȚEI
 MONOLOGUL INTERIOR
 INTROSPECȚIA
 AUTOANALIZA CU LUCIDITATE A TRĂIRILOR
 UNICITATEA PERSPECTIVEI – toate evenimentele sunt prezentate exclusiv din
perspectiva/ unghiul lui Ștefan Gheorghidiu
 SUBIECTIVITATEA, narațiunea la persoana I
  AUTENTICITATEA
 PERSONAJUL INTELECTUAL, INTROVERTIT, INADAPTATUL SUPERIOR,
care trăiește o DRAMĂ A CONȘTIINȚEI

II.Cuprinsul
REPERUL I - VIZIUNEA MODERNISTĂ
a. PRINCIPII DE CREAȚIE a romanului modern (+/-) – arta narativă/ concepția lui CP ds
roman
C. Petrescu teoretizează în literatura română romanul modern de tip PROUSTIAN, formulând
principii de creație: sincronismul, psihologismul, autenticitatea, subiectivitatea etc.
Pornind de la concepția lui Eugen Lovinescu, Camil Petrescu își găsește modele în literatura
secolului al XIX-lea și al XX-lea. Prozatorul roman l-a admirat pe scriitorul STENDHAL
(secolul XIX – „Mănăstirea din Parma”), de la care preia ideea demitizării războiului, stilul
exact, denotativ, anticalofil. În literatura secolului XX, modelele sale au fost Andre Gide și
Marcel Proust, de la care împrumută romanul alcătuit ca un dosar de experiențe/ existențe=
trăiri. Influența lui Andre Gide se observă prin promovarea principiului AUTENTICITĂȚII,
iar cea a lui Proust se reflectă în special prin SUBIECTIVITATE, diminuarea creației (fapte)
în favoarea ANALIZEI PSIHOLOGICE, așezarea în centrul operei a eului narator/
PERSONAJUL NARATOR, precum și prin înțelegerea IUBIRII CA UN PROCES DE
AUTOSUGESTIE și continuu prilej de revelare a sinelui. Totuși, Camil Petrescu se
îndepărtează de modelele sale printr-un spirit critic, ceea ce îi conferă originalitate. Dacă în opera
lui Proust, timpul trecut nu este reconstituit, ci retrăit în clipa prezentă, adus involuntar în
memorie printr-o actualizare necronologică. La Camil Petrescu, se observă un TRECUT
REFĂCUT VOLUNTAR, INTERPRETAT LUCID într-o demonstrație coerentă, amintirile
personajului se organizează într-o judecată categorică. SUBIECTIVITATEA este explicată de
autor: să nu scriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simțurile mele, ceea ce
gândesc eu […]din mine însumi eu nu pot ieși […] orice aș face eu nu pot descrie decât
propriile mele senzații, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I.
+/- în roman, relatarea ....
În plus, teoretizează AUTENTICITATEA care, în literatură, corespunde actului de
indentificare a creației artistice cu experiențele reale, trăite de autor. În acest roman, partea
a II-a este realizată pe baza jurnalului de front al autorului în vederea ilustrării veridicității
trăirilor și a notării lor exacte.
VIZIUNEA ÎN ROMAN
t1 = personajului care trăiește în sfera conștiinței pure/ drama conștiinței
t2 = discontinuitatea temporală
În romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu,
viziunea este a unui spirit reflexiv, care trăiește în sfera ideilor pure o DRAMĂ A
CONȘTIINȚEI, astfel că o primă trăsătură modernistă este personajul introvertit,
inadaptat. DRAMATISMUL EXPERIENȚELOR personajului derivă din două aspecte.
Ștefan Gheorghidiu AUTOANALIZEAZĂ CU LUCIDITATE și își filtrează în conștiință
întâmplările, afirmând: „în afară de conștiință, totul este bestialitate”. Se observă în text mitul
conștiinței ca reprezentare subiectivă a realității, care poate fi asociat cu mitul iubirii din
opera “Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda. A doua sursă majoră a dramatismului o
reprezintă situarea personajului între trăirea interioară și solicitarea exterioară. Tensiunea
sufletească dusă până la paroxism este generată de imposibilitatea de a realiza practic
imperativul aprioric al conștiinței, astfel că personajul trăiește într-un Pat al lui Procust,
încercând să transpună iubirea pt Ela și relația lor între limite stabilite exclusive de el, fără a se
adapta la realitate. SE observă de aici o altă particularitate modernistă, discontinuitatea
bergsoniană a timpului, contrastul dintre timpul obiectiv ,pe front (evenimentele reale) și timpul
psihologic, subiectiv (reflectarea evenimentelor în plan sufletesc), povestea de iubire.
+/- ex. capitolul I
-tp obiectiv – pe frunt, sus, în munți, la Piatra Craiului
-tp subiectiv – discuția de la popotă declanșează rana iubirii
REPER 2= Tema
Tema este specifică romanului modern: INTELECTUALUL CARE SE AFLĂ ÎN
CĂUTAREA ABSOLUTULUI MORAL în 2 experiențe definitorii: ÎN IUBIRE/ PE
FRONT
-tema este urmărită pe două coordonate, cele două experiențe fundamentale ale personajului:
iubirea și frontul.
 coordonata/ experiența IUBIRII – secvența.1 - discuția de la popotă
Concepția despre iubire este configurată în capitolul I al romanului, prin discuția de la popotă
pe marginea unui articol de ziar, în care este dezbătută o decizie a curții supreme cu privire la
achitarea unui bărbat care a săvârșit o crimă, ucigându-și soția infidelă. Ofițerii își exprimă
punctul de vedere, astfel că Dimiu, un căpitan mai în vârstă, susține că l-ar achita pe bărbat,
întrucât „femeia trebuie să fie femeie și casa, casă”. În ciuda atitudinii autoritare, căpitanul
Corabu îl acuză pe bărbat, fiind de părere că fiecare are dreptul să fie fericit și, dacă acest lucru
nu se poate realiza în cuplu, femeia își poate căuta fericirea în altă parte. Această discuție
deschide răni vechi în sufletul lui Gheorghidiu, care desconsideră simplismul discuției (“discutați
ce vă pricepeți”) și întreabă mai mult retoric dacă e așa de simplu să despartă doi amanți. Reacția
lui orgolioasă, superioară, dar și jignitoare, dată fiind inferioritatea în grad, îl obligă să își
exprime concepția despre iubire. În viziunea lui, IUBIREA ESTE VĂZUTĂ CA UN
„PROCES DE AUTOSUGESTIE” care implică, pe rând, ACCEPTARE, OBIȘNUINȚĂ,
NECESITATE, COMPLICITATE, MILĂ, ÎNDATORIRE, DUIOȘIE: “te obișnuiești greu
la încceput să-ți placă femeia fără de care nu mai poți trăi”. De asemenea, punctează faptul că
iubirea este „un monodeism, voluntar la început și patologic pe urmă”. Se observă ORGOLIUL
înțelegerii depline a sentimentelor și este pusă în valoare tipologia intelectualului lucid. Eroul
se analizează și îi judecă pe ceilalți numai în raport cu percepția lui interioară. IUBIREA
ESTE RECEPTATĂ CA O EXPERIENȚĂ POSIBILĂ, o îmbogățire a revelațiilor intime, nu
ca o raportare a îndrăgostitului la ființa iubită. Analiza stărilor de spirit este concepută ca o
modalitate de eliberare psihică de sub influența emoțională a unor fapte deja consumate.
Gheorghidiu, îndrăgostit mai degrabă dintr-un orgoliu satisfăcut, trăiește doar ILUZIA
IUBIRII, nu sentimentul ca atare, căruia nu i se abandonează niciodată și în numele căruia nu
face compromisuri sau sacrificii. Iubirea ca experiment marchează ABSENȚA
PASIONALITĂȚII, iar efectele sunt dramatice: incertitudinea, neîncrederea în parteneră,
dezamăgirea, infidelitatea clară a bărbatului ca mod de sancționare pentru presupusa
infidelitate a femeii.
Critica de specialitate consideră că romanul înregistrează monografia trăirilor interioare ale
personajului.
 secvența 2 - coordonata/ experiența FRONTULUI - experiențialism
Romanul înregistrează experiența AUTENTICĂ a AUTORULUI pe front (în calitate de
jurnalist de război), transpusă cu ajutorul jurnalului de campanie asupra personajului Ștefan
Gheorghidiu. Căutând absolutul în fiecare experiență individuală sau colectivă, personajul
acționează tot din ORGOLIU pentru verificarea propriului eu: „n-aș vrea să existe pe lume o
experiență definitivă, ca aceea pe care o voi face, de la care să lipsesc, mai precis să lipsească
ea din întregul meu sufletesc” ; „ar constitui pt mine o limitare”. Într-o discuție pe care o are în
tren cu Predescu, referindu-se la prezentarea războiului, Gheorghidiu demitizează războiul și
eroismul. Pledoaria lui ilustrează mistificarea adevărului, lipsa de responsabilitate a oamenilor
politici care susțin că armata română este capabilă să câștige moral războiul, în lipsa tunurilor,
mitralierelor, cartușelor. Nu este atât de preocupat de prezentarea luptelor, cât de sondarea
dimensiunii interioare a participanților la luptă: interogații chinuitoare, incertitudini.
Ororile frontului nu îi mai permit să cugete pe marginea relației eșuate și nici să emită reflecții
filozofice. Prin intermediul personajului, Camil Petrescu surprinde depersonalizarea
individului, anonimarea lui într-o masă amorfă, confruntată cu mizeria, moartea, haosul,
aspect sugerat prin titlul metaforic „Ne-a acoperit pământul lui dumnezeu”. Totuși, în acest
univers agonizant descoperă valoarea prieteniei, a solidarității în suferință, ceea ce îi permite
vindecarea de neliniștea iubirii, dar și de gelozie
REPER 3 – ELEMENTE DE STRUCTURĂ ȘI DE COMPOZIȚIE
Viziunea modernistă este ilustrată și la nivelul elementelor de structură și compoziție.
În ceea ce privește perspectiva narativă, se observă preferința pentru poziționarea
personajului narator în centrul operei, specifică tipului de roman subiectiv. Relatarea se
face la pers. I, perspectiva este interioară, focalizare internă, viziune „împreună cu”.
NARATORUL=PERSONAJ-CONȘTIINȚĂ este o trăsătură a romanului modern,
CONCEPUT CA JURNAL, ca o sumă de experiențe subiective și psihologice. În plus,
romanul dezvăluie o altă particularitate modernistă, care derivă din relatarea subiectivă,
unicitatea perspectivei, toate evenimentele fiind redate prin prisma personajului Șt.Ghe.
+/- (o puteți lua de la principiile de creație)
SUBIECTIVITATEA este un principiu de creație pt romanul modern în viziunea lui CP:
“să nu scriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simțurile mele, ceea ce gândesc
eu […]din mine însumi eu nu pot ieși […] orice aș face eu nu pot descrie decât propriile mele
senzații, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I.”
De asemenea, noua viziune este validată și la nivelul cronotopului. SPAȚIUL este
realist, veridic, marcat prin toponime: București, Câmpulung, Azuga, iar timpul este clar
precizat: „În primăvara anului 1916” . Se poate observa și un spațiu sufletesc, psihologic,
deoarece personajul inadaptat plasează povestea de iubire rememorată într-o dimensiune
sufletească, subiectivă. O particularitate este vizibilă la nivelul reperelor temporale, primul
capitol al romanului aducând în prim-plan cele două planuri temporale ale discursului narativ:
timpul narării, timp obiectiv, și timpul narat, psihologic, al poveștii de iubire, introdus prin
tehnica FLASHBACK-ULUI. Astfel, CP introduce o trăsătură a romanului proustian:
discontinuitatea temporală.
+/-
(este teoretizată de Henry Bergson = pune bazele unui sistem filozofic =
INTUIȚIONISMUL: INTUIȚIA este singura capacitate umană capabilă să rețină în ea
trăirea adevărată /vs/ rațiunea, care reține mecanica proceselor)
+Astfel, intuiționismul este dublat de FENOMENOLOGIA lui Edmund Husserl, conform
căreia obiectul cunoașterii îl reprezintă formele ideale, suprasensibile ce alcătuiesc
domeniul subiectiv al conștiinței pure =) fenomenologia stă la baza experiențialismului
III.ÎNCHEIEREA
„Ultima....” este un roman modern, fiindcă accentuează dimensiunea psihologică în
detrimentul faptelor, personajul este reflexiv, spirit autoanalitic, își filtrează în conștiință
emoțiile, trăiește puternice drame sufletești, întrucât nu reușește să își armonizeze aspirațiile cu
realitatea. Se conturează tipul personajului intelectual, care caută absolutul în fiecare experiență,
fie că e vorba de iubire, fie de război. Personaj este marcat de un puternic conflict interior,
personaj-narator, perspectivă unică în roman, iar accentuarea stărilor personajului susține
autenticitatea.