Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Romanul subiectiv-roman al experienței, roman

psihologic, roman modern
- perspectiva narativă intradiegetică, subiectivă, naratorul
relatează la persoana I DIN EXPERIENȚĂ- acest aspect creează o
viziune unică asupra evenimentelor
-naratorul subiectiv- puțin credibil- se află sub imperiul
emoțiilor, redă propriul punct de vedere, nu unul detașat,
evenimentele vor fi trecute prin filtrul propriei conștiințe
- relatarea unei experiențe fundamentale, esențiale, care schimbă
viața omului- războiul îi schimbă percepția asupra iubirii,
deoarece înțelege că adevarata suferință nu este cea a dragostei
- în romanul subiectiv nu contează întâmplarea, ci emoția
care se resimte prin trăire
- dimensiunea psihologică se constituie prin autoanaliză, o
privire lucidă către propriile sentimente, dar și analiza
mediului, a oamenilor, a gesticii și a mimicii acestora, mergând
până în cele mai mici detalii, ceea ce provoacă suferință.
- modernitatea romanului consta in alinierea sa la tendinta
literaturii universale- această tendință presupunea
introducerea figurii intelectualului, subiectivizarea
perspectivei, evidențierea dimensiunii interioare
-roman proustian-inspirație rezultată din trei concepte:
memoria involuntară, fluxul conștiinței,
substanțialismul.
Creația lui Camil Petrescu evidențiază prin problematică și
formulă narativă opoziția dintre tradițional și modernitate,
procesul de elaborarea a operei având la bază un sistem filozofic și
narativ care îi permite construirea unei teze proprii despre
romanul românesc. În studiul Noua structură și opera lui Marcel
Proust apărut în anul 1935, Camil Petrescu definește ipostazele
noii opere, trăsăturile romanului subiectiv, pe care îl consideră
adevăratul roman. Percepția autorului se întemeiază și pe una
dintre afirmațiile unui alt scriitor francez, Stendhal, care
identifică scrierea onestă, sinceră, nealterată drept o
formă de notație asemănătoare cu cea dintr-un proces-
verbal. Acest text funcțional permite înregistrarea, fără niciun
fel de modificări, a unei realități trăite atunci, în momentul
scrierii.
-ANTICALOFILISMUL-kallos-frumos- împotriva stilului
frumos- fraza cizelată, asupra căreia se intervine la finalul actului
scrierii- la polul opus, autorul mizează pe notatia spontană, de tip
jurnal
Pentru Camil Petrescu actul de creație este un act de
cunoaștere, de descoperire, care se întemeiază pe câteva concepte
fundamentale: autenticitatea- necesitatea inregistrării
adevărului trăit, fără mistificări, experiența- relatarea trebuie să
se facă după trăire, nicidecum să fie una inventată,
substanțialismul-relatarea unor experiențe de viață
substanțiale, importante, decisive, anticalofilismul- împotriva
stilului frumos- spontaneitatea notației, fraza trebuind să curgă în
conformitate cu sentimentul care o generează, abolirea
cronologiei- firul epic clasic este înlocuit de scrierea care
corespunde emoției, un timp al trăirii și nu unul al narării,
memoria involuntară- amintirea declanșează un cumul de
fapte, o insiruire a evenimentelor, viziunea unică, renunțarea
la omnisciență, limitarea perspectivei prin inserarea
unui singur punct de vedere- naratorul puțin credibil care
prezintă doar varianta personală a intâmplării. Întocmirea unor
adevărate dosare de existență, autenticitatea câștigată prin
inserarea de mărturii, dovezi, mărturisiri( bilete,
scrisori, fragmente de jurnal) creează impresia de viață trăită
intens, deși naratorul este unul subiectiv, viziunea narativă
intradiegetică.
Romanul apare în anul 1930 și constituie o creație
analitică, ce aduce în prim-plan experiența tulburătoare a iubirii
și a războiului, din perspectiva celui care le trăiește în mod real.
Deși naratorul păstrează o schemă epică de factură clasică, cu
elemente realiste, în special la nivel tematic dar și în redarea
imaginii războiului, adevărul este expus într-o altă lumină în
care primează atmosfera faptelor, în detrimentul acestora. Altfel
spus, trăirea devine predominantă, transcede dimensiunea
realismului clasic, doric. Titlul este compus din două
secvențe, simboluri a două experiențe fundamentale,
iubirea și războiul, la nivel mitologic permițând
corelația cu ipostazele lui Eros și Thanatos, deși dragostea
se transformă la rândul ei într-o experiență traumatizantă. Liantul
dintre cele două universuri, care corespond celor două părți ale
romanului este prezența aceleiași conștiințe, de o
luciditate deplină, care analizează experiențele trăite și se
confesează .
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război devine
o mărturisire în totalitate conștientă a ceea ce reprezintă golurile
și plinurile sufletești, echivalând cu a vedea o experiență prin
ochii celeilalte. Autorul nu renunță de tot la cronologia
clasică, alternând două planuri narative: povestea de
dragoste este conținută în intervalul cuprins între
capitolele 2 și 5 ale primei părți, încadrate simetric de
capitolul 1 și capitolul 6, exemple ale lumii războiului și
expresie a unei conștiințe ce transfigurează prin emoție
faptele trăite. A doua parte a romanului reprezintă un jurnal
de război, bazat pe experiența reală a autorului, o imagine
autentică a lumii din tranșee, transfigurată printr-o explozie de
sentimente. Percepția asupra realului este relevantă, experiența
fiind interiorizată.
Conflictul principal este interior, de natură
psihologică, acesta transpunând tema iubirii, supusă unei analize
lucide, precum și tema războiului, prin viziunea căruia este
redimensionată întreaga experiență a dragostei. De asemenea, se
conturează și o dimensiune a socialului, prin imaginea
intelectualului inadaptat, aflat în contradicție cu familia și cu
mediul. Subiectul plasează în plan secund întâmplările propriu-
zise în favoarea interpretării lor.
Relația incipit-final
Incipitul se constituie într-o introducere semnificativă
a temelor principale, devenind un mijloc de sintetizare a ipostazei
protagonistului, acea conștiință unică, aflată în procesul de
transformare, de analiză a faptelor și a oamenilor din jurul său. Se
definește timpul și spațiul din punct de vedere istoric, prima frază
a romanului menționând primăvara anului 1916 și locul intitulat
Piatra Craiului, unde protagonistul se regăsește ca sublocotenent,
întâia dată concentrat, cu un regiment de infanterie din
Capitală.Acesta luase parte la fortificarea văii Prahovei, între
Bușteni și Predeal.
- Popota(cantina) ofițerilor: un microunivers, o lume în care
se incearcă recuperarea valorilor umane fundamentale, pe
care războiul le anihilează
- Este spațiul reuniunii celor confruntati permanent cu ororile
luptei, un univers al răgazului, al liniștii
- Discuția de la popotă oferă un subiect sensibil de dezbatere,
mai ales pentru protagonist, care suferă din iubire și care
 devine intransigent în caracterizarea acesteia: un bărbat din
așa-zisa societate bună și-a ucis nevasta infidelă, fiind achitat
- Căpitanul Dimiu- e conformist, care crede în corectitudinea
verdictului
- Căpiatanul Corabu- se opune ideii uciderii soției infidele,
considerand dragostea o preferință, nu o obligatie
- Căpitanul Floroiu- Dreptul la dragoste e sfânt
- Intervenția lui Stefan Gheorghidiu vine ca un ecou al acestor
voci, care pot fi considerate răsunete interioare ale sale,
rezultate din frământări și suferințe- este un discurs
tranșant, destul de aspru, în care sublocotenentul susține că
Cei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul
asupra celuilalt
- Definiția pe care protagonistul o oferă dragostei, asociată cu
un monoideism, voluntar la început și patologic pe urmă,
sugerează intransigența spiritului său, personajul fiind
intruchiparea perfectă a intelectualului camilpetrescian,
însetat de idei absolute
- Finalul romanului propune o imagine complet diferită a celui
care vorbea înflăcărat despre iubire, aflat în spital, în urma
rănilor survenite, primește vizita Elei, care nu mai înseamnă
același lucru pentru el
- Prin experiența traumatizantă a războiului percepția sa se
modifică definitiv, decide să se despartă de cea pe care o
bănuise de infidelitate și a cărei atitudine îl îmbolnăvise la
propriu, de gelozie
- Ultima frază a romanului sugerează desprinderea de trecut,
abandonarea unei lumi al cărei sens nu îl mai regăsește: I-
am scris că-i las absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preț
 la cărți...de la lucruri personale, la amintiri. Adică tot
trecutul.
 Titlul inițial este Proces-verbal de dragoste și de război,
care exprimă concepția despre artă autorului, redând ideea
notării spontane. Introducerea perechii de antonime
accentuează diferențele dintre cele două lumi, sfârșitul uneia
însemnând începutul celeilalte.
Subiect și acțiune
-prin anularea cronologiei in prima parte a romanului se
deschide povestea dragostei dintre Stefan Gheorghidiu ȘI
Ela, care au o căsnicie eșuată din cauza presupusei
infidelități a soției
- narațiunea surprinde etapele căsătoriei, inițial cu un aspect
simplu, boem, cuplul regăsindu-se în micile bucurii ale vieții,
fără a-și dori prea multe: Ne luasem din dragoste, săraci
amândoi, după rendez-vous-uri din ce în ce mai dese pe
sălile Universității
- existența liniștită a cuplului care se constituise încă de pe
băncile facultății, el student la Filozofie și ea la Litere, este
tulburată de vestea unei moșteniri neșteptate pe care Ștefan
o primește de la unchiul său Tache, pe care îl vizitase de Sf
Dumitru, participând la o masă în familie
-în acest mod, naratorul creează o intrigă clasică, aceasta
declanșând fluxul evenimentelor care inseamnă si inceputul
unei tulburătoare suferințe a protagonistului
- viața lor se schimbă radical, deoarece Ela este interesată de
gestionarea averii, de lărgirea cercului de prieteni, de
implicarea în afaceri, care îl depărtează pe Ștefan de vechea
lui existență: Viața mi-a devenit curând o tortură continuă.
De vechile prietenii nu mai putea fi vorba.
- deși primește o moștenire substanțială, concretizată într-o
sumă de bani, acțiuni la Fabrica de Metalurgie, o vilă în
Paris, Stefan asistă neputincios la metamorfoza vieții și a
soției sale, care intră în cercuri mondene, atrasă, se pare, de
o verișoară, Anișoara, care, conform mărturisirilor
protagonistului, nici nu remarcase existența Elei.
- gelozia, presupusa relație a Elei cu domnul G.(Grigoriade),
iminența războiului conturează un fundal dureros al evoluție
protagonistului, pentru care frontul reprezintă inițial o
salvare de aceste teribile frământări și îndoieli
- a doua parte a operei redă in mod realist ororile războiului,
incrîncenarea soldaților, incercarea de supraviețuire în
confruntarea cu singurul si adevăratul inamic: moartea.
- capitolul Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu
concentrează intensitatea luptei, suferința ființei captive în
tranșee, agresivitatea sonoră a confruntării care îl
dezechilibrează psihic pe cel aflat la limita dintre viață și
moarte
- de altfel, romanul debutează cu infațisarea acestui spatiu al
razboiului, sublocotenentul Gheorghidiu fiind concentrat la
fortificarea văii Prahovei
- experiența războilui este terifiantă, redimensionează
intrega poveste de dragoste, oferă soladatului șnsa de a
analiza cu luciditate universul lumesc și de a înțelege ce este
important
- rănit pe front, se recuperează destul de greu și alge să iși
făurească o altă viață, fără Ela
-partea I- vizita la unchiul Tache-antiteza dintre Stefan si
restul familei
 -ipostaza intelectualului inadaptat, ironizat pentru
preocupările sale filozofice
- ELA se situează de partea lui, ajutandu-l sa facă față
atacurilor acide, in special ale lui Nae Gheorghidiu
- excursia la Odobesti
-capitolul Asta-i rochia albastră- despărtirea după excursia
de la Odobesti, impacarea peste o lună
-cap Intre oglinzi paralele- Stefan soseste neanuntat acasă si
nu o găseste
- Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu- scena atacului
Prezentarea a două scene semnificative
O scenă relevantă în construcția acțiunii romanului și în
redarea viziunii despre lume a autorului este cea a excursiei
de la Odobești, din prima partea a romanului, înfățișând o
etapă a poveștii de iubire a lui Stefan Gheorghidiu.
Moștenirea neașteptată schimbă definitiv viața cuplului, care
începe să frecventeze cercuri mondene, mai ales prin
atragerea Elei de către o verișoară, pe nume Anișoara, ce o
introduce în alt mediu. Fără voia sa, Stefan particpă la acest
eveniment, care are un impact disructiv asupra
sentimentelor sale. Gelozia, cauzată de interacțiunea soției
sale cu un misterios domn G., avocat și dansator, capătă
dimensiuni patologice, aruncând prima umbră asupra
căsniciei lor. Protagonistul trece printr-o sufrință
covârșitoare, analizând în detaliu gesturile de apropiere a
celor doi, fericirea soției sale, în opoziție cu propria-i
amărăciune: În cele trei zile, cât am stat la Odobești, am fost
ca și bolnav, cu toate că păream uneori de o veselie
excesivă. Masa la care participă îi relevă un alt chip al Elei,
momentul în sine devenind, după mărturisirile sale, un
 adevărta prilej de chinuri. Autoanaliza lucidă a ridicolului în
care se regăsește este dublată de conștientizarea diferențelor
dintre cei doi, dar și de o prăbușire lăuntrică, a cărei
intensitate va fi dublată pe front, când toate aceste
sentimente se vor estompa sub imperiul incercării de
supraviețuire: Eu jucasem totul pe această femeie și trebuia
să trag acum toate consecințele care se impuneau:
desființarea mea ca personalitate.
- Partea I- a se aminti de masa de la unchiul Tache- relevantă
în conturarea ipostazei sociale a personajului-narator.
( ridiculiza pentru preocupările asle filosofice)- anterioar
excursiei
A doua parte a romanului conține una dintre cele mai
tulburătoare mărturisiri a suferinței războiului, un autentic
jurnal de front, redat în capitolul Ne-a acoperit pământul lui
Dumnezeu… Imagine afrontului si a luptei propriu-zise sunt
redate n manieră realistă, dar un realism de factură
psihologică, ceea ce motivează o caracteristică a scrierii
subiective, care așază sentimentul, trăirea deasupra oricărei
întâmplări. Conducându-și batalionul, sublocotenentul
Gheorghidiu experimentează adevărat confruntare cu
moartea, alături de oamenii săi, pe care îi observă pierduți,
terifiați, ingroziți de atacurile care urmează violent. Secvența
Exploziile se succed organizat. Unele le aud la câțiva pași,
altele în mine reflectă ipostaza duală a omului prins în
această luptă, care îi pune în pericol viața, dar și sufletul.
Aglomerarea de imagini auditive conturează infernul
conflictului, conferind dinamism secvenței, realizată prin
tehnica cinematografică: un vâjâit scurt, întâia explozie îți
sparge urechile, tunurile trag, obuzele trec pe lângă tine,
stârnind curent și vâjâind metalic. Naratorul surprinde cu
acuratețe incercarea batalionului de ase retrage cu cât mai
 puține pierderi. Demersul pare a nu avea succes. Comparația
din secvența abia mai înțeleg bocetul, ca o litanie, ca un
blestem apocaliptic, din adâncul adâncurilor parcă conține
o imagine de un puternic impact sonor care sugerează
distrugerea individului, a ființei prinse în absurdul
războiului. De asemenea, încrâncenarea, durerea,
dezumanizarea sunt conturate sugestiv într-o afirmație a
neputinței omenesti: Creierul parcă mi s-a zemuit, nervii, de
atâta încordare, s-au rupt ca niște sfori putrede.
Personaje
Relatia dintre doua personaje in romanul subiectiv
1. Introducere- trasaturi, subiect, actiune, conflict, cronotop,
incipit-final, viziune
2. Statut social al personajelor
Stefan Gheorghidiu, personaj-narator, principal, tipul
filozofului, personaj rotund, suflet tare, student la filozofie,
provenind dintr-o familie avuta dar avand un statut incert in acest
mediu ce ii este ostil
Neinteresat de mostenirea pe care o primeste si de aspectele
materiale ale vietii, Stefan se detaseaza de realitatea cotidiana,
creandu-si un spatiu al iubirii absolute, in care o atrage si pe Ela,
aceasta neintelegand lumea ideilor pure. Numele de Stefan ii
confera o rezonanta simbolica prin incarcatura biblica si
traditionala, sustinator fervent al corectidunii si al onestitatii de
principiu si caracter.
Devenit sublocotenent, acesta traieste experienta definitorie
care ii schimba perspectiva asupra vietii, rasturnand principiul
initial definit prin dreptul de viata si de moarte asupra celui
iubit. Confesiunea din razboi este cutremuratoare, prin
veridicitatea discursului care surprinde incrancenarea fiintei in
fata mortii- Suntem asa sub cerul vast, si pamantul nu vrea sa ne
primeasca. Succesiunea exploziilor provoaca un calvar si un
dezechilibru al armatei care inainteaza, auzind surd litania, un
blestem apocaliptic, din adancul adancurilor. Replica Ne-a
acoperit pamantul lui Dumnezeu descrie atitudinea si
sentimentul pierderii sinelui in marea lupta pentru viata.
Ela, personaj plat, tipul fetei frumoase si superficiale, traind
la limita dintre cunoastere si intuitie, indragostita de Stefan si de
ideea unei vieti mondene. Studenta la Litere, aceasta audiaza
cursurile de matematici superioare impreuna cu Stefan, desi nu
intelege mare lucru. Devotamentul initial si modestia asumate se
transforma in superioritate si dorinta unei alte vieti, fara lipsuri
materiale. Numele reflecta lipsa de personalitate , constituind o
extindere a pronumelui de persoana a III-a, numarul singular, o
ea, lipsita de atributele profunzimii. In familia lui Stefan, este bine
vazuta, admirata pentru frumusetea ei, la fel si in cercurile de
prieteni.
3. Statut moral
Stefan este omul principiilor, personaj pozitiv, purtator al
viziunii unice a autorului si al substantialismului, concepte
evidente in afirmatia din studiul Noua structura si opera lui
Marcel Proust, aceea ca un artist nu poate reflecta in opera decat
propria imagine. Respingand compromisul, acesta se retrage in
universul pe care si-l construieste minutios, considerand un act de
demnitate refuzul de a-si administra averea pe care o mosteneste
de la unchiul sau. In razboi se pierde in universul subuman si
terifiant al luptei si intelege micimea dramei interioare, pe care o
leaga de asa-zisa tradare a Elei. De fapt, supozitia din incipitul
romanului, pune sub semnul indoielii dramatismul trairii si al
suferintei din dragoste.
Ela intruchipeaza la nivel simbolic perceptia simpla,
primara, fara profunzime asupra unei- existente modelate de
factori exteriori. Flexibilitatea si maleabilitatea caracterului sau
nu sunt decat motivul unei lipse acute de principii solide si de
constiinta a alegerilor facute. Nu intelege lumea ideilor absolute
ale partenerului sau si crede ca orice eroare poate fi corectata. La
sfarsitul romanului manifesta aceeasi aparenta neintelegere a
motivului despartirii definitive, ce o transforma intr-o figura
stearsa, minora dar generatoare de mari tragedii interioare.
 4. Statut psihologic
Stefan este omul framantarilor si al conflictului interior,
prins intre indoiala si certitudine dar constructor al unei viziuni
neclintite asupra vietii si iubirii. Incipitul, monolog al
personajului despre iubire, de la popota ofiterilor, ofera masura
acestei suferinte-Orice iubire e ca un monodeism, voluntar la
inceput, patologic pe urma. Patologia iubirii rezuma gelozia acuta
a unui personaj, in al carui suflet, indoiala provoaca rani adanci.
Dupa mostenire, Stefan afirma- Viata mi-a devenit curand o
tortura continua. Resemnarea finala atesta prezenta unui nou om,
de o luciditate dureroasa, care intelege ca monodeismul voluntar
si ulterior patologic, se minimalizeaza in fata experientei finale, a
mortii.
Ela nu este omul dilemelor, trece usor prin existenta,
accepta infrangerile si construieste noi iluzii pe baza unor
elemente de natura exterioara. Curioasa, vesela, detasata, traieste
in virtutea unei inertii, vorbeste mult, platitudini incalecate,
asocite la intamplare. Apelativul de fata draga contine acest aer
al mediocritatii feminine care o transforma pe Ela intr-un
personaj simbolic al unei lumi a racelii si a compromisului de
orice natura.
5. Scene reprezentative
- masa de la unchiul Tache
- excursia de la Odobesti
- cap. Asta-i rochia albastra
1. Prima scena reflecta apropierea, sustinerea fetei, acestia facand
front comun in fata rudelor- se poate face referire intai la
casatoria lor boema despre care protagonistul afirma ca a fost cea
mai fericita perioada a casniciei lor.
2. A doua scena reflecta deteriorarea relatiei, datorita aparitiei
mostenirii si a domnului G.-exemple
3. Cap. Asta-i rochia albastra- impacarea si intalnirea de la
Constanta- Si sufletele noastre pluteau deasupra cuvintelor in
ezitari, in falfairi, fixari, si iar mici zboruri, ca un roi de fluturi
deasupra unei plante
- portretul fizic al Elei- Pe plaja, ea era inca extrem de frumoasa,
mai ales cand tot corpul I se facuse ca graul copt. Aproape
inalta, cu talia subtire si soldurile vanjoase...aduna toate
privirile.
...legata la cap cu un tulpan albastrui, care ii iradia lumina
ochilor, si-i limpezea liniile desenate, pure...
...parea intreaga zugravita pe smalt, cu fata aurie...
-