Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Romanul subiectiv-roman al experienței, roman psihologic, roman modern

- perspectiva narativă intradiegetică, subiectivă, naratorul relatează la persoana
I DIN EXPERIENȚĂ- acest aspect creează o viziune unică asupra evenimentelor
-naratorul subiectiv- puțin credibil- se fală sub imperiul emoțiilor, redă propriul
punct de vedere, nu unul detașat, evenimentele vor fi trecute prin filtrul
propriei conștiințe
- relatarea unei experiențe fundamentale, esențiale, care schimbă viața omului-
războiul îi schimbă percepția asupra iubirii, deoarece înțelege că adevarata
suferință nu este cea a dragostei
- în romanul subiectiv nu contează întâmplarea, ci emoția care se resimte prin
trăirea
- dimensiunea psihologică se constituie prin autoanaliză, o privire lucidă către
propriile sentimente, dar și analiza mediului, a oamenilor, a gesticii și a mimicii
acestora, mergând până în cele mai mici detalii, ceea ce provoacă suferință.
- modernitatea romanului consta in alinierea sa la tendinta literaturii
universale- această tendință presupunea introducerea figurii intelectualului,
subiectivizarea perspectivei, evidențierea dimensiunii interioare
-roman proustian-inspirație rezultată din trei concepte: memoria involuntară,
fluxul conștiinței, substantialismul.
Creația lui Camil Petrescu evidențiază prin problematică și formulă narativă
opoziția dintre tradițional și modernitate, procesul de elaborarea a operei având
la bază un sistem filozofic și narativ care îi permite construirea unei teze proprii
despre romanul românesc. În studiul Noua structură și opera lui Marcel Proust
apărut în anul 1935, Camil Petrescu definește ipostazele noii opere, trăsăturile
romanului subiectiv, pe care îl consideră adevăratul roman. Percepția autorului
se întemeiază și pe una dintre afirmațiile unui alt scriitor francez, Stendhal, care
identifică scrierea onestă, sinceră, nealterată drept o formă de notație
asemănătoare cu cea dintr-un proces-verbal. Acest text funcțional permite
înregistrarea, fără niciun fel de modificări, a unei realități trăite atunci, în
momentul scrierii.
-ANTICALOFILISMUL-kallos- frumos- împotriva stilului frumos- fraza cizelată,
asupra căreia se intervine la finalul actului scrierii- la polul opus, autorul mizează
pe notatia spontană, de tip jurnal
Pentru Camil Petrescu actul de creație este un act de cunoaștere, de descoperire,
care se întemeiază pe câteva concepte fundamentale: autenticitatea- necesitatea
inregistrării adevărului trăit, fără mistificări, experiența- relatarea trebuie să se
facă după trăire, nicidecum să fie una inventată, substanțialismul-relatarea unor
experiențe de viață substanțiale, importante, decisive, anticalofilismul- împotriva
stilului frumos- spontaneitatea notației, fraza trebuind să curgă în conformitate cu
sentimentul care o generează, abolirea cronologiei- firul epic clasic este înlocuit
de scrierea care corespunde emoției, un timp al trăirii și nu unul al narării,
memoria involuntară- amintirea declanșează un cumul de fapte, o insiruire a
evenimentelor, viziunea unică, renunțarea la omnisciență, limitarea perspectivei
prin inserarea unui singur punct de vedere- naratorul puțin credibil care prezintă
doar varianta personală a intâmplării. Întocmirea unor adevărate dosare de
existență, autenticitatea câștigată prin inserarea de mărturii, dovezi,
mărturisiri( bilete, scrisori, fragmente de jurnal) creează impresia de viață trăită
intens, deși naratorul este unul subiectiv, viziunea narativă intradiegetică.
Romanul apare în anul 1930 și constituie o creație analitică, ce aduce în
prim-plan experiența tulburătoare a iubirii și arăzboiului, din perspectiva celui
care le trăiește în mod real. Deși nartorul păstrează a schemă epică de factură
clasică, cu elemente realiste, în special la nivel tematic dar și în redarea imaginii
războiului, adevărul este expus într-o altă lumină în care primează atmosfera
faptelor, în detrimentul acestora. Altfel spus, trăirea devine predominantă,
transcede dimensiunea realismului clasic, doric. Titlul este compus din două
secvențe, simboluri a două experiențe fundamentale, iubirea și războiul, la nivel
mitologic permițând corelația cu ipostazele lui Eros și Thanatos, deși dragostea se
transformă la rândul ei într-o experiență traumatizantă. Liantul dintre cele două
universuri, care corespond celor două părți ale romanului este prezența aceleiași
conștiințe, de o luciditate deplină, care analizează experiențele trăite și se
confesează .
 Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război devine o mărturisire în
totalitate conștientă a ceea ce reprezintă golurile și plinurile sufletești, echivalând
cu a vedea o experiență prin ochii celeilalte. Autorul nu renunță de tot la
cronologia clasică, alternând două planuri narative: povestea de dragoste este
conținută în intervalul cuprins între capitolele 2 și 5 ale primei părți, încadrate
simetric de capitolul 1 și capitolul 6, exemple ale lumii războiului și expresie a unei
conștiințe ce transfigurează prin emoție faptele trăite. A doua parte a romanului
reprezintă un jurnal de război, bazat pe experiența reală a autorului, o imagine
autentică a lumii din tranșee, transfigurată printr-o explozie de sentimente.
Percepția asupra realului este relevantă, experiența fiind interiorizată.
Conflictul principal este interior, de natură psihologică, acesta
transpunând tema iubirii, supsusă unei analize lucide, precum și tema războilui,
prin viziunea căruia este redimensionată întreaga experiență a dragostei. De
asemenea, se conturează și o dimensiune a socialului, prin imaginea
intelectualului inadaptat, aflat în contradicție cu familia și cu mediul. Subiectul
plasează în plan secund întâmplările propriu-zise în favoarea interpretării lor.
Incipitul se constituie într-o introducere semnificativă a temelor
principale, devenind un mijloc de sintetizare a ipostazei protagonistului, acea
conștiință unică, aflată în procesul de transformare, de naliză a faptelor și a
oamneilor din jurul său. Se definește timpul și spațiul din punct de vedere istoric,
prima frază a romanului menționând primăvara anului 1916 și locul intitulat Piatra
Craiului, unde protagonistul se regăsește ca sublocotenent, întâia dată concentrat,
cu un regiment de infanterie din Capitală.Acesta luase parte la fortificarea văii
Prahovei, între Bușteni și Predeal.
- Popota ofițerilor: un microunivers, o lume în care se incearcă recuperarea
valorilor umane fundamentale, pe care războiul le anihilează
- Este spațiul reuniunii celor confruntati permanent cu ororile luptei, un
univers al răgazului, al liniștii
- Discuția de la popotă oferă un subiect sensibil de dezbatere, mai ales
pentru protagonist, care suferă din iubire și care devine intransigent în
caracterizarea acesteia: un bărbat din așa-zisa societate bună și-a ucis
nevasta infidelă, fiind achitat
- Căpitanul Dimiu- e conformist, care crede în corectitudinea verdictului
- Căpiatanul Corabu- se opune ideii uciderii soției infidele, considerand
dragostea o preferință, nu o obligatie
- Căpitanul Floroiu- Dreptul la dragoste e sfânt
- Intervenția lui Stefan Gheorghidiu vine ca un ecou al acestor voci, care pot
fi considerate răsunete interioare ale sale, rezultate din frământări și
suferințe- este un discurs tranșant, destul de aspru, în care sublocotenentul
susține că Cei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra
celuilalt
- Definiția pe care protagonistul o oferă dragostei, asociată cu un
monoideism, volunatar la început și patologic pe urmă, sugerează
intransigența spiritului tău, personajul fiind intruchiparea perfectă a
intelectualului camilpetrescian, însetat de idei absolute
- Finalul romanului propune o imagine complet diferită a celui care vorbea
înflăcărat despre iubire, aflat în spital, în urma rănilor survenite, primște
vizita Elei, care nu mai înseamnă același lucru pentru el
- Prin experiența traumatizantă a războiului percepția sa se modifică
definitiv, decide să se despartă de cea pe care o bănuise de infidelitate și a
cărei atitudine îl îmbolnăvise la propriu, de gelozie
- Ultima frază a romanului sugerează desprinderea de trecut, abandonarea
unei lumi al cărei sens nu îl mai regăsește: I-am scris că-i las absolut tot ce e
în casă, de la obiecte de preț la cărți...de la lucruri personale, la amintiri.
Adică tot trecutul.
 Titlul inițial este Proces-verbal de dragoste și de război, care exprimă
concepția despre artă autorului, redând ideea notării spontane.
Introducerea perechii de antonime accentuează diferențele dintre cele
două lumi, sfârșitul uneia însemnând începutul celeilalte.
Subiect și acțiune
-prin anularea cronologiei in prima parte a romanului se deschide
povestea dragostei dintre Stefan Gheorghidiu ȘI Ela, care au o căsnicie
eșuată din cauza presupusei infidelități a soției
- narațiunea surprinde etapele căsătoriei, inițial cu un aspect simplu,
boem, cuplul regăsindu-se în micile bucurii ale vieții, fără a-și dori prea
multe: Ne luasem din dragoste, săraci amândoi, după rendez-vous-uri din
ce în ce mai dese pe sălile Universității
- existența liniștită a cuplului care se constituise încă de pe băncile
facultății, el student la Filozofie și ea la Litere,beste tulburată de vestea
unei moșteniri neșteptate pe care Ștefan o primește de la unchiul său
Tache, pe care îl vizitase de Sf Dumitru, participând la o masă în familie
-în acest mod, naratorul creează o intrigă clasică, aceasta declanșând
fluxul evenimentelor care inseamnă si inceputul unei tulburătoare
suferințe a protagonistului
- viața lor se schimbă radical, deoarece Ela este interesată de gestionarea
averii, de lărgirea cercului de prieteni, de implicarea în afaceri, care îl
depărtează pe Ștefan de vechea lui existență: Viața mi-a devenit curând o
tortură continuă. De vechile prietenii nu mai putea fi vorba.
- deși primește o moștenire substanțială, concretizată într-o sumă de bani,
acțiuni la Fabrica de Metalurgie, o vilă în Paris, Stefan asistă neputincios la
metamorfoza vieții și a soției sale, care intră în cercuri mondene, atrasă,
se pare, de o verișoară, Anișoara, care, conform mărturisirilor
protagonistului, nici nu remarcase existența Elei.
- gelozia, presupusa relație a Elei cu domnul G.(Grigoriade), iminența
războiului conturează un fundal dureros al evoluție protagonistului,
pentru care frontul reprezintă inițial o salvare de aceste teribile
frământări și îndoieli
- a doua parte a operei redă in mod realist ororile războiului,
incrîncenarea soldaților, incercarea de supraviețuire în confruntarea cu
singurul si adevăratul inamic: moartea.
- capitolul Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu concentrează
intensitatea luptei, suferința ființei captive în tranșee, agresivitatea sonoră
a confruntării care îl dezechilibrează psihic pe cel aflat la limita dintre viață
și moarte
- de altfel, romanul debutează cu infațisarea astui spatiu al razboiului,
sublocotenentul Gheorghidiu fiind concentrat la fortificarea văii Prahovei
- experiența războilui este terifiantă, redimensionează intrega poveste de
dragoste, oferă soladatului șnsa de a analiza cu luciditate universul lumesc
și de a înțelege ce este important
- rănit pe front, se recuperează destul de greu și alge să iși făurească o altă
viață, fără Ela
-partea I- vizita la unchiul Tache-antiteza dintr Stefan si restul familei
-ipostaza intelectualului inadaptat, ironizat peentru preocupările sale
filozofice
- ELA se situează de partea lui, ajutandu-l sa facă față atacurilor acide, in
special ale lui Nae Gheorghidiu
- excursia la Odobesti
-capitolul Asta-i rochia albastră- despărtirea după excursia de la Odobesti,
impacarea peste o lună
-cap Intre oglinzi paralele- Stefan soseste neanuntat acasă si nu o găseste
- Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu- scena atacului
Prezentarea a două scene semnificative
O scenă relevantă în construcția acțiunii romanului și în redarea viziunii
despre lume a utorului este cea a excursiei de la Odobești, din prima
partea a romanului, înfățișând o etapă a poveștii de iubire a lui Stefan
Gheorghidiu. Moștenirea neașteptată schimbă definitiv viața cuplului, care
începe să frecventeze cercuri mondene, mai ales prin atragerea Elei de
către o verișoară, pe nume Anișoara, ce o introduce în alt mediu. Fără voia
sa, Stefan particpă la acest eveniment, care are un impact disructiv asupra
sentimentelor sale. Gelozia, cauzată de interacțiunea soției sale cu un
 misterios domn G., avocat și dansator, capătă dimensiuni patologice,
aruncând prima umbră asupra căsniciei lor. Protagonistul trece printr-o
sufrință covârșitoare, analizând în detaliu gesturile de apropiere a celor doi,
fericirea soției sale, în opoziție cu propria-i amărăciune: În cele trei zile, cât
am stat la Odobești, am fost ca și bolnav, cu toate că păream uneori de o
veselie excesivă. Masa la care participă îi relevă un alt chip al Elei,
momentul în sine devenind, după mărturisirile sale, un adevărta prilej de
chinuri. Autoanaliza lucidă a ridicolului în care se regăsește este dublată de
conștientizarea diferențelor dintre cei doi, dar și de o prăbușire lăuntrică, a
cărei intensitate va fi dublată pe front, când toate aceste sentimente se vor
estompa sub imperiul incercării de supraviețuire: Eu jucasem totul pe
această femeie și trebuia să trag acum toate consecințele care se
impuneau: desființarea mea ca personalitate.
- Partea I- a se aminti de masa de la unchiul Tache- relevantă în conturarea
ipostazei sociale a personajului-narator.( ridiculiza pentru preocupările asle
filosofice)- anterioar excursiei
A doua parte a romanului conține una dintre cele mai tulburătoare
mărturisiri a suferinței războiului, un autentic jurnal de front, redat în
capitolul Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu… Imagine afrontului si a
luptei propriu-zise sunt redate n manieră realistă, dar un realism de factură
psihologică, ceea ce motivează o caracteristică a scrierii subiective, care
așază sentimentul, trăirea deasupra oricărei întâmplări. Conducându-și
batalionul, sublocotenentul Gheorghidiu experimentează adevărat
confruntare cu moartea, alături de oamenii săi, pe care îi observă pierduți,
terifiați, ingroziți de atacurile care urmează violent. Secvența Exploziile se
succed organizat. Unele le aud la câțiva pași, altele în mine reflectă ipostaza
duală a omului prins în această luptă, care îi pune în pericol viața, dar și
sufletul. Aglomerarea de imagini auditive conturează infernul conflictului,
conferind dinamism secvenței, realizată prin tehnica cinematografică: un
vâjâit scurt, întâia explozie îți sparge urechile, tunurile trag, obuzele trec pe
lângă tine, stârnind curent și vâjâind metalic. Naratorul surprinde cu
auratețe incercarea batalionului de ase retrage cu cât mai puține pierderi.
Demersul pare a nu avea succes. Comparația din secvența abia mai înțeleg
bocetul, ca o litanie, ca un blestem apocaliptic, din adâncul adâncurilor
parcă conține o imagine de un puternic impact sonor care sugerează
distrugerea individului, a ființei prinse în absurdul războiului. De asemenea,
încrâncenarea, durerea, dezumanizarea sunt conturate sugestiv într-o
afirmație a neputinței omenesti: Creierul parcă mi s-a zemuit, nervii, de
atâta încordare, s-au rupt ca niște sfori putrede.
Personajul