,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război’’

Camil Petrescu
În contextul literaturii interbelice, Camil Petrescu respinge în conferința
sa ,,Noua structură și opera lui Marcel Proust’’ romanul de tip tradițional, rațional
și tipizant, cu narator omniscient, în favoarea romanului subiectiv, în care naratorul
limitat este considerat mai aproape de realitate și de autenticitate: ,,Să nu descriu
decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simțurile mele... Din mine
însumi, nu pot ieși...Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I.’’
Romanul ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930),
răspunde dorinței de înnoire a romanului românesc interbelic prin inspirația
citadină a subiectului, perspectiva narativă unică, subiectivă, memoria afectivă,
dubla accepție a timpului-subiectiv și obiectiv, prin luciditate și autoanaliză,
anticalofilism, dar și prin folosirea experienței nepervertite, transcrierea trăirii
febrile. Un exemplu elocvent care îl încadrează în seria romanelor experienței este
topirea în materia romanescă a unei părți substanțiale din propriul jurnal de
campanie al autorului. De asemenea, se folosește timpul prezent, adecvat curgerii
de gânduri, îndoieli, imagini, digresiuni prin care se construiesc adevărate ,,dosare
de existență”. ,,Dacă existența e pură devenire, dacă durata e ireversibilă în toată
curgerea ei, atunci e toată în prezent…” afirmă Camil Petrescu, combătând
romanul biografic al lui Dickens, unde eroul e luat în mod artificial de mic copil și
purtat pe drumurile vieții până la bătrânețe.
Protagonistul romanului, Ștefan Gheorghidiu, este în același timp narator
autodiegetic. Student la Filozofie, el reprezintă tipul intelectualului ,,ca structură de
caracter”, inadaptat, oglindind prin periplul călătoriei sale spre cunoașterea de
sine, viziunea autorului asupra ,,condiției umane” în aspectele sale esențiale, relația
cu societatea, dragostea, războiul, moartea. Așa cum concluziona Perpessicius,
Ultima noapte... ” este romanul unui război pe două fronturi: cel al dragostei și cel
al războiului”.
Elementele romanului modern sunt specifice romanului subiectiv: unicitatea
perspectivei narative, timpul prezent și subiectiv, tipul intelectualului însetat de
absolut, spațiul urban, anticalofilismul și autenticitatea.
Textul narativ este structurat în două părți precizate în titlu, care indică temele
romanului și, în același timp, cele două experiențe fundamentale de cunoaștere
trăite de protagonist: dragostea și războiul.
Un episod ilustrativ pentru tema iubirii este cel de la popota ofițerilor din
debutul romanului, când are loc o discuție generată de achitarea unui bărbat ce și-
a ucis soția prinsă în flagrant de adulter. Părerile sunt împărțite: de la cele privind
rolul tradițional al căsniciei, ,,femeia să fie femeie și casa casă, dacă-i arde de
altele să nu se mai mărite”, la cele idealiste ,,femeia trebuie să fie liberă să plece
oricând dorește.’’ Gheorghidiu își dovedește din nou poziția, printr-o izbucnire
violentă. Părerea lui este că cei doi au drept de viată și de moarte unul asupra
celuilalt, neputând accepta formula de metafizică vulgară conform căreia fiecare își
poate retrage cantitatea de suflet investită într-o relație, deoarece iubirea
transformă pentru totdeauna. Concluzia sa tăioasă - ,,discutați mai bine ceea ce vă
pricepeți” este aceea a unui personaj pornit în căutarea iubirii absolute, care
respinge cu vehemență orice este mai puțin.
O secvență sugestivă pentru tema războiului o constituie tensiunea provocată
de frământările de iubire, care se spulberă odată cu experiența trăită în război.
Frontul înseamnă haos, măsuri absurde, învălmășeală, iar experiențele dramatice,
de acolo, modifică atitudinea lui Gheorghidiu față de celelalte experiențe ale sale.
Rănit și spitalizat, Gheorghidiu revine la București, trăind un sentiment de
detașare, își privește soția cu indiferență și, dovadă a afectării relațiilor dintre ei, o
părăsește, însă îi lasă ,,tot trecutul’’.
 Un prim element de structură este titlul. ,,Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război’’ este analitic, o amplă structură nominală: substantive și adjective
organizate în antiteză ,,ultima’’-,,întâia’’ și ,,dragoste’’-,,război’’, evidențiind
experiențele fundamentale de existență, depășirea unei drame individuale.
Perspectiva narativă este subiectivă, deoarece romanul este scris la persoana
întâi, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ștefan Gheorghidiu.
Relatarea la persoana întâi conferă autenticitate și caracter subiectiv textului.
Naratorul este subiectiv, narator-personaj, implicat. Modurile de expunere sunt:
narațiunea, cu rol în relatarea evenimentelor prin prisma perspectivei subiective,
selecția faptelor relevante pentru depășirea crizei personajului; descrierea, cu rol de
detaliere: spațiul (Valea Prahovei, frontul, casa din București, casa unchiului
Tache) și în caracterizarea personajelor; dialogul, cu rol în individualizarea
personajelor, în evidențierea psihologiei acestora, în caracterizarea personajelor, în
mod indirect, și în dinamizarea acțiunii.
Acțiunea romanului se structurează în cele două părți anunțate de titlu,
valorizând tema iubirii și a războiului. Sudura nu este însă o simplă juxtapunere, ci
este una organică, în care problema primei părți se rezolvă prin experiența din cea
de-a doua, ca un triumf moral. Ștefan Gheorghidiu, sublocotenent în armata
română, asistă la popota ofițerilor la o discuție ce îi trezește amintiri dureroase
legate de soția sa Ela, pe care o bănuiește de adulter. Întorcându-se în timp,
rememorează etapele poveștii sale de dragoste. Student la Filozofie, este măgulit
de atenția pe care i-o acordă una din cele mai frumoase fete de la Litere, și, din
orgoliu, apoi din „milă, admirație, îndatorire, duioșie, pentru că știe că asta o face
fericită” își adâncește sentimentele față de Ela și se căsătorește cu aceasta. Cei doi
trăiesc o vreme modest și fericit, în scene de împlinire casnică. Moștenirea
neașteptată de la unchiul Tache tulbură acest echilibru. Iese la iveală o față a Elei
care îl tulbură pe protagonist: implicarea în discuțiile și lupta pentru bani, plăcerea
vieții mondene, petrecerile, flirturile cu un oarecare Grigoriade, vag avocat,
monden și extrem de curtat de femei, toate acestea declanșează criza cuplului.
Povestea evoluează cu o serie de certuri și împăcări, care culminează cu despărțirea
în clipa în care eroul, întors pe neașteptate de la Azuga acasă, găsește casa
goală ,,ca un mormânt”. Dimineața, fără a aștepta Anișoara care îi cereaexplicații,
se separă, pentru a se reîmpăca în capitolul ,,Asta-i rochia albastră”, după ce
găsește în casă o scrisoare justificativă de la verișoara Elei să o însoțească în acea
noapte, soțul ei fiind plecat. Înrolat lângă Câmpulung, Gheorghidiu o aduce pe Ela
în oraș, pentru a-i fi mai aproape. Revenit într-o permisie, zărește pe G. pe străzile
orașului, după ce o discuție cu soția sa despre trecerea pe numele ei a unei sume de
Banca Românească îi accentuează suspiciunile. După discuția de la popotă, pleacă
în oraș fără învoire cu gândul de a-i prinde pe cei doi, de a-i ucide și de a se
sinucide. Surprins pe străzi de un colonel, se întoarce pe front și intrarea României
în război îl îndepărtează de obsesia sa. Cea de-a doua parte prezintă o imagine a
războiului demitizată, în care la atac ,,nu se pornește cu lozinci sau cu chiote de
bucurie”, combatantul de rând nu are relevanța strategiei și este copleșit de senzații
organice dintre care cea mai puternică este iminența morții. Frica, dezorganizarea,
ordinele contradictorii, impresia că lupta se dă împotriva propriilor
divizii, ,,capturarea” de proprii tovarăși, imaginile terifiante sunt constantele
acestui tablou al eliberării Ardealului în primul război mondial. Rănit, se înapoiază
la București, unde se descoperă maturizat, obosit de îndoieli și suspiciuni care l-au
dus altădată în pragul crimei, și decide că nu merită să mai lupte pentru această
relație. Despărțirea de Ela este o eliberare morală, care îl lasă deschis sufletește pe
erou pentru alte experiențe. Cedarea casei, a trecutului, îl dovedesc disponibil
pentru o nouă etapă a viitorului.
Conflictul principal al romanului este unul interior, profund subiectiv. Lupta se
dă în planul conștiinței și este urmărită cu minuțiozitate în descrieri monografice
ale sentimentelor. În plan exterior, există un conflict între Gheorghidiu și
Grigoriade, generator al dramei geloziei.