Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

de Camil Petrescu
-roman interbelic, subiectiv, psihologic, al experienței, modern, realist-

1. Particularităţile unei opere care aparţine lui Camil Petrescu

Prin tema unei opere literare se înţelege aspectul general din realitate abordat în
creaţia literară respectivă. Viziunea subiectivă este specifică romanului modern de tip
subiectiv, ea pornește de la orientarea tematică și continuă cu structurarea modernă a
conținutului, manifestată prin nerespectarea cronologiei evenimentelor, iar la acțiune
participă personaje aparținând unor anumite medii sociale și având puternice note
individuale. Totodată, tehnica narativă constă în relatarea întâmplărilor în mod
subiectiv, prin folosirea unor procedee tipice prozei de analiză.
Evidenţierea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea textului în categoria
romanului subiectiv
Romanul ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”(1930), răspunde
dorinţei de înnoire a romanului românesc interbelic prin inspiraţia citadină a subiectului,
perspectiva narativă unică, subiectivă, memoria afectivă, dubla accepţie a timpului-subiectiv
şi obiectiv, prin luciditate şi autoanaliză, anticalofilism, dar şi prin folosirea experienţei
nepervertite, transcrierea trăirii febrile.
Elementele romanului modern sunt specifice romanului subiectiv: unicitatea
perspectivei narative, timpul prezent şi subiectiv, tipul intelectualului însetat de absolut,
spaţiul urban, anticalofilismul şi autenticitatea.
Este un roman psihologic, deoarece înfățișează frământările de conștiință ale lui
Ștefan, care trăiește un conflict interior, moral și se transformă sufletește, iar analiza
acestuia se face prin intermediul monologului interior, notația gesticii și a mimicii,
tehnici de investigare psihologică.
În privința genezei, la baza romanului stă în foarte mare măsură experiența
personală a autorului, iar partea a doua a cărții, care începe cu întâia noapte de război, este
construită după memorialul de campanie al autorului.
Tema textului şi două secvenţe sugestive
Tema principală a romanului este una psihologică, tipic subiectivă, și anume drama
intelectualului însetat de absolut, dar ei i se subordonează, de fapt, două teme-iubirea și
războiul, acestea observându-se chiar din titlu și din cele două părți ale romanului-prima
parte stă sub semnul unei pasiuni, al geloziei, iar a doua parte stă sub semnul contactului
nemijlocit cu moartea pe front. Un prim episod semnificativ pentru drama intelectualui
însetat de absoluteste excursia de la Odobești, când, prin comportarea ei, Ela trezește
suspiciuni și declanșează în sufletul lui Gheorghidiu o adevărată dramă, acesta fiind de-acum
încolo măcinat de o gelozie cumplită. Un episod ilustrativ pentru tema iubirii este cel de la
popota ofiţerilor din debutul romanului, când are loc o discuţie generată de achitarea unui
bărbat ce şi-a ucis soţia prinsă în flagrant de adulter. Părerile sunt împărtite: Gheorghidiu
dovedeşte din nou poziţia intransingentă printr-o izbucnire violentă. Părerea lui este că cei
doi au drept de viată şi de moarte unul asupra celuilalt, însă are și o concluzie tăioasă-
,,discutati mai bine ceea ce vă pricepeti” este aceea a unui personaj pornit în căutarea iubirii
absolute, care respinge cu vehemență orice este mai puţin.
O secvenţa sugestivă pentru tema războiului o constituie tensiunea provocată de
frământările de iubire, care se spulberă odată cu experienţa trăită în război. Frontul
înseamnă haos, măsuri absurde, învălmăşeală, iar experienţele dramatice, de acolo, modifică
atitudinea lui Gheorghidiu faţă de celelalte experienţe ale sale. Rănit şi spitalizat,
Gheorghidiu revine la Bucureşti, trăind un sentiment de detaşare, îşi priveşte soţia cu
indiferentă şi, dovadă a afectării relaţiilor dintre ei, o părăseşte, însă îi lasă ,,tot trecutul’’.
 Evidenţierea elementelor de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului
narativ studiat, semnificative pentru tema şi viziunea despre lume
Un prim element de structură este titlul ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte
de război’’ este analitic, o amplă structură nominală: substantive şi adjective organizate
în antiteză ,,ultima’’-,,întâia’’ şi ,,dragoste’’-,,război’’, evidenţiind experienţele
fundamentale de existenţă, depăşirea unei drame individuale prin raportarea la valenţele
uneia colective.
Perspectiva narativă este subiectivă, deoarece romanul este scris la persoana
întâi, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ştefan Gheorghidiu.
Relatarea la persoana întâi conferă autenticitate şi caracter subiectiv textului.
Naratorul este subiectiv, narator-personaj, implicat.
Acţiunea romanului se structurează în cele două părţi anunţate de titlu,
valorizând tema iubirii şi a războiului.. Ştefan Gheorghidiu, sublocotenent în armata română,
asistă la popota ofiţerilor la o discuţie ce îi trezeşte amintiri dureroase legate de soţia sa,
Ela, pe care o bănuieşte de adulter. Întorcându-se în timp, rememorează etapele poveştii
sale de dragoste. Student la Filozofie, este măgulit de atenţia pe care i-o acordă una dintre
cele mai frumoase fete de la Litere, şi, din orgoliu, apoi din „milă, admiraţie, îndatorire,
duioşie, pentru că ştie că asta o face fericită” îşi adânceşte sentimentele faţă de Ela şi se
căsătoreşte cu aceasta. Cei doi trăiesc o vreme modest şi fericit, în scene de împlinire
casnică. Moştenirea neaşteptată de la unchiul Tache tulbură acest echilibru. Iese la iveală o
faţă a Elei care îl tulbură pe protagonist: implicarea în discuţiile şi lupta pentru bani,
plăcerea vieţii mondene, petrecerile, flirturile cu un oarecare Grigoriade, vag avocat,
monden şi extrem de curtat de femei, toate acestea declanşează criza cuplului. Povestea
evoluează cu o serie de certuri şi de împăcări, care culminează cu despărţirea în clipa în care
eroul, întors pe neaşteptate de la Azuga acasă, găseşte casa goală ,,ca un mormânt”.
Dimineaţa, fără a aştepta explicaţii, se separă, pentru a se reîmpăca în capitolul ,,Asta-i
rochia albastră”, după ce găseşte în casă o scrisoare justificativă de la verişoara Anişoara
care îi cerea Elei să o însoţească în acea noapte, soţul ei fiind plecat. Înrolat lângă
Câmpulung, Gheorghidiu o aduce pe Ela în oraş, pentru a-i fi mai aproape. Revenit într-o
permisie, zăreşte pe G. pe străzile oraşului, după ce o discuţie cu soţia sa despre trecerea pe
numele ei a unei sume de Banca Românească îi accentuează suspiciunile. După discuţia de la
popotă, pleacă în oraş fără învoire cu gândul de a-i prinde pe cei doi, de a-i ucide şi de a se
sinucide. Surprins pe străzi de un colonel, se întoarce pe front şi intrarea României în război
îl îndepărteză de obsesia sa. Cea de-a doua parte prezintă o imagine a războiului demitizată,
impresia că lupta se dă împotriva propriilor divizii, ,,capturarea” de proprii tovarăşi,
imaginile terifiante sunt constantele acestui tablou al eliberării Ardealului în Primul Război
Mondial. Rănit, se reîntoarce la Bucureşti, unde se descoperă maturizat, obosit de îndoieli şi
de suspiciuni care l-au dus altădată în pragul crimei, şi decide că nu merită să mai lupte
pentru această relaţie. Despărţirea de Ela este o eliberare morală, care îl lasă deschis
sufleteşte pe erou pentru alte experienţe. Cedarea casei, a trecutului, îl dovedesc disponibil
pentru o nouă etapă a viitorului.
Conflictul principal al romanului este unul interior, profund subiectiv. Lupta se dă în
planul conştiinţei şi este urmărită cu minuţiozitate în descrieri monografice ale
sentimentelor. În plan exerior, există un conflict între Gheorghidiu şi Grigoriade, generator
al dramei geloziei. Totodată, există un conflict între Gheorghidiu şi propria familie pentru
moştenirea unchiului Tache, din care, de asemenea, iese învins, cedând după parastas o
parte din avere rudelor.
Relatia incipit-final
Incipitul este construit în modalitate realistă, introduce cititorul în universul operei,
oferind repere spatio-temporale precise-acţiunea este plasată în timpul Primului Război
Mondial (,,primăvara lui 1916’’, ,,pe Valea Prahovei’’) şi prezentând protagonistul, Ştefan
Gheorghidiu-subofiţer concentrat. Finalul romanului se află în relaţie simetrică cu incipitul
din perspectiva timpului cronologic (se evidenţiază evenimentele ulterioare celor
prezentate în primul capitol), dar şi din perspectiva raportului realitate-ficţiune: finalul
scoate cititorul din universul operei prin prezentarea ipostazei protagonistului ferm în
decizii, eliberat de frământări, deschis unor noi experienţe pentru că a observat raportul
dintre ideal/iluzie.
Concluzia
Privit în întregul său, romanul lui Camil Petrescu ilustrează atât prin conținutul său,
prin personaje, prin structură, cât și prin unele elemente de formă o viziune subiectivă
asupra lumii. Aşa cum se exprima poetic însuşi autorul, ,,Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război” îi conturează, prin tema şi viziunea despre lume oglindită, un autoportret
din seria „sufletelor tari”: „Eu sunt dintre aceia cu ochi halucinaţi şi mistuiţi lăuntric/ Cu
sufletul mărit/ Căci am văzut idei”.

2. Relația dintre două personaje, Ștefan Gheorghidiu și Ela

Opera literară ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război’’, aparținând
lui Camil Petrescu, apărută în anul 1930, este un roman subiectiv, deoarece avem un
personaj narator.
O relație aparte, în acest roman, este cea dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela, soția sa,
prin trăirile ambelor personaje, prin sinuozitatea ei, prin evoluția ei tensionată și prin
implicarea afectivă covârșitoare a personajului principal. Relația dintre cele două personaje
ale cuplului-Ștefan Gheorghidiu și Ela-se desprinde din întreaga desfășurare a acțiunii, din
conflictele existente la nivelul narațiunii sau din perspectiva narativă adoptată de scriitor.
Statutul social, psihologic și moral
Din conținutul romanului, se desprinde mai întâi statutul social al personajelor.
Ștefan era student la Filosofie, un tip inteligent, Ela este și ea tot o fată săracă, rămasă orfană
și crescută de o mătusă. Studentă la Litere, fată deosebit de frumoasă, ea este admirată de
cei din jur. Din punct de vedere psihologic, reprezintă intelectualul însetat de absolut, pentru
el chiar iubirea însemnând dăruire totală, sacrificiu. Din punct de vedere moral, este o fire
conflictuală și polemică, este măcinat de gelozie și are o înclinație aproape maladivă spre
introspecție, conștiința lui fiind obsedată de amănunte chinuitoare.
Evidențierea prin două episoade/citate/secvențe comentate a modului în care evaluează
relația dintre cele două personaje.
În plimbarea la Odobeşti, Ela se comportă ca o cochetă, devenind din ce în ce mai
superficială. Fidelitatea Elei este pusă sub semnul întrebării, Ştefan observând mimica şi
gesturile femeii care gustă cu familiaritate din farfuria lui G. Rănit şi spitalizat, soţul se simte
detaşat de tot ce îl legase de Ela, de aceea, hotărăşte să se despartă definitiv, dăruindu-i
casele de la Constanţa, bani, ,,absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la cărţi...de la
lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul’’.
Un prim element al textului narativ, semnificativ pentru realizarea personajului
Ştefan Gheorghidiu este incipitul. Chiar dacă este vorba de un roman modern, în incipit sunt
fixate cu precizie realistă coordonatele spaţio-temporale. ,,În primăvara anului 1916, ca
sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie
din capitală, la fortificarea Văii Prahovei, între Buşteni şi Predeal.”
Cele două personaje sunt caracterizate atât în mod direct, cât și în mod indirect.
Caracterizarea personajului Ştefan se realizează subiectiv, sub o singură viziune, cea a
personajului-narator. Astfel, portretul lui Gheorghidiu este realizat mai ales prin
caracterizare indirectă, prin fapte, gânduri, limbaj, gesturi, atitudini şi prin relaţiile cu
celelalte personaje. Caracterizarea directă se realizează rar, prin intermediul replicilor
scurte ale altor personaje, precum cea pe care i-o adresează Ela lui Ştefan când acesta îi
reproşează comportamentul ei din timpul excursiei de la Odobeşti. Ela este caracterizată
direct de către soțul ei și o numeşte:,,femeia mea’’, ,,nevastă-mea’’, ,,fata asta’’, ,,ea’’.

3. Caracterizarea lui Gheorghidiu-Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război-

Romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”(1930), este un roman

subiectiv modern, psihologic/ de analiză și introspecție/ al experienței. El răspunde dorinţei
lui Eugen Lovinescu de înnoire a romanului românesc interbelic prin inspiraţia citadină a
subiectului, perspectiva narativă unică, subiectivă, memoria afectivă, dubla accepţie a
timpului-subiectiv şi obiectiv, autenticitate, prin luciditate şi autoanaliză, anticalofilism.

Tema romanului este condiția intelectualului însetat de absolut într-o societate inferioară.
Protagonistul romanului, Ştefan Gheorghidiu, este în acelaşi timp narator autodiegetic .
Prin el Camil Petrescu introduce în literatura română un nou tip de personaj. El reprezintă
tipul intelectualului “ca structură de caracter”, intransigent şi inadaptat. Într-o călătorie de
căutare a sinelui, personajul se transformă pe parcursul romanului și își notează cu atenție
traseul interior.
Statutul social al lui Gheorgidiu suferă mai multe schimbări. Inițial este prezentat ca
student la filizofie sărac , dar apreciat în mediul universitar. Ca tânăr căsătorit, are o
existență modestă și fericită. După primirea moștenirii de la unchiul Tache, este obligat să
pătrundă în high life-ul societății bucureștene și să se implice în afaceri. Refuză însă
oportunismul mercantil și se detașează de cercul Elei. Se înrolează , și în a doua parte a
romanului are statutul de sublocotenent în armata română ce răspunde de plutonul 9 ca
vârf al avangardei. În final, rănit, lăsat la vatră, divorțează și cedează o parte din bunurile
sale Elei.

Psihologic, Gheorghidiu este un personaj caracterizat de un puternic conflict

interior. Orice aspect al existenței este pus sub lupa analizei și raportat la un sistem
superior, absolutist. Atunci când idealurile îi sunt contrazise de realitate, încearcă să
stăpânească deziluzia prin luciditate, iar luciditatea îi alimentează drama. Se dovedește
astfel o natură dilematică, ce încearcă să găsescă răspunsuri la întrebări legate de aspectele
esențiale ale existenței.
Moral, personajul este un apărător al principiilor de viață și al adevărului .
Inadaptarea vine din respingerea falsității și a meschinăriei. Detașează valoarea de
nonvaloare, și are o ierarhie a lucrurilor pe care le respectă sau pe care le consideră
nesemnificative. Transformarea sa este, de asemenea, de ordin moral. Descoperind darul
vieții în sine și a solidarității umane, renunță să mai lupte pentru o relație pusă sub semnul
frivolității care l-a putut duce în pragul crimei. Rămâne însă disponibil pentru viitor,
maturizat de experiențele asumate.

O trăsătură definitorie a personajului este orgoliul superiorității.

Episodul vizitei la unchiul Tache, din Capitolul II, “Diagonalele unui testament”,
ilustrează orgoliul superiorității personajului prin antiteza între atitudinea lui Ştefan
Gheoghidiu şi cea a membrilor familiei sale, caracterizaţi de tarele sociale ale
parvenitismului, inculturii şi suficienţei. În casa sa mare ca o cazarmă, într-o odaie ce îi
slujeşte de sufragerie, birou şi dormitor, locuieşte personajul Tache Gheorghidiu, avar,
bogat, bătrân şi ursuz. Membrii familiei se strâng atraşi de viitoarea moştenire. Gheorghidiu
observă cu ochi critic și satiric tipologii balzaciene precum cea a arivistului Nae
Gheorghidiu, deputat, îmbogăţit prin zestrea nevestei urâte şi diforme, demagog, abil şi
periculos. Discutându-se despre idealismul naiv al tatălui naratorului, Corneliu, profesor
universitar care îşi cheltuia leafa scoţând gazete, Ştefan are apără orgolios principiile
acestuia, învinuind pe cei care acceptă moştenirile în bloc. O moştenire se însoţeşte, spune
personajul, cu un obraz gros, un stomac capabil să digere orice, şi o coloană vertebrală
foarte flexibilă. Consternarea generală este adâncită de muţenia în care cade unchiul Tache.
Ulterior acesta se va dovedi impresionat de îndrăzneala eroului. Ela îl privește cu admirație
și Gheorghidiu este mulțumit de alegerea soției sale, făcută din dragoste. Diferenţa între
“intelectualii” figurilor bucureştene şi adevărata factură a intelectualului ce se dedică unei
idei subliniază superioritatea morală a personajului.
Un alt episod ilustrativ pentru orgoliul superiorității este cel de la popota
ofiţerilor din capitolul ”La Piatra Craiului, în munte…”, unde are loc o discuţie generată de
achitarea unui bărbat ce şi-a ucis soţia prinsă în flagrant de adulter. Părerile sunt împărţite:
de la cele privind rolul tradiţional al căsniciei- “femeia să fie femeie şi casa căsă, dacă-i arde
de altele să nu se mai mărite”-căpitanul Corabu, la cele idealiste-femeia trebuie să fie liberă
să plece oricând doreşte- căpitanul Dimiu. Gheorghidiu îşi dovedeşte din nou orgoliul și
poziţia intransigentă printr-o izbucnire violentă. Părerea lui este că cei doi au drept de viaţă
şi de moarte unul asupra celuilalt, neputând accepta formula de metafizică vulgară conform
căreia fiecare îşi poate retrage cantitatea de suflet investită într-o relaţie, deoarece iubirea
transformă pentru totdeauna. Concluzia sa tăioasă-“discutaţi mai bine ceea ce vă pricepeţi”
este aceea a unui personaj pornit în căutarea iubirii absolute, care respinge cu vehemenţă
ceea ce este mai puţin.
Acţiunea romanului se structurează în cele două părţi anunţate de titlu, valorizând
evoluția psihologică a personajului . Sudura nu este însă o simplă juxtapunere, ci este una
organică, în care problema primei părţi se rezolvă prin experienţa din cea de-a doua, ca un
triumf moral. Ştefan Gheorghidiu, sublocotenent , asistă la popota ofiţerilor la o discuţie ce îi
trezeşte amintiri dureroase legate de soţia sa Ela, pe care o bănuieşte de adulter.
Întorcându-se în timp, rememorează etapele poveştii sale de dragoste. Student la filozofie,
este măgulit de atenţia pe care i-o acordă una din cele mai frumoase fete de la Litere, şi, din
orgoliu, apoi din „milă, admiraţie, îndatorire, duioşie, pentru că ştie că asta o face fericită” îşi
adânceşte sentimentele faţă de Ela şi se căsătoreşte cu aceasta. Cei doi trăiesc o vreme
fericit, în scene de împlinire casnică. Moştenirea neaşteptată de la unchiul Tache tulbură
acest echilibru. Iese la iveală o faţă a Elei care îl nemulțumește pe protagonist: implicarea în
discuţiile şi lupta pentru bani, plăcerea vieţii mondene, petrecerile, flirturile cu un oarecare
Grigoriade, ziarist, monden şi extrem de curtat de femei, toate acestea declanşează criza
cuplului. Excursia la Odobești aruncă cele mai negre suspiciuni asupra fidelității Elei.
Povestea evoluează cu o serie de certuri şi împăcări, care culminează cu despărţirea în clipa
în care eroul, întors pe neaşteptate de la Azuga acasă, găseşte casa goală “ca un mormânt”.
Dimineaţa, fără a aştepta explicaţii, se separă, pentru a se reîmpăca în capitolul “Asta-i
rochia albastră”, după ce găseşte în casă o scrisoare justificativă de la verişoara Anişoara .
Înrolat lângă Câmpulung, Gheorghidiu o aduce pe Ela în oraş, pentru a-i fi mai aproape.
Revenit într-o permisie, zăreşte pe G. pe străzile oraşului, după ce o discuţie cu soţia sa
despre trecerea pe numele ei a unei sume la Banca Generală îi accentuează suspiciunile.
După discuţia de la popotă, pleacă în oraş fără învoire cu gândul de a-i prinde pe cei doi și de
a-i ucide. Surprins pe străzi de un colonel , se întoarce pe front şi intrarea României în război
îl îndepărteză de obsesia sa. Cea de-a doua parte prezintă o imagine a războiului demitizată,
în care la atac “nu se porneşte cu lozinci sau cu chiote de bucurie”, combatantul de rând nu
are relevanţa strategiei şi este copleşit de senzaţii organice dintre care cea mai puternică
este iminenţa morţii. Frica, dezorganizarea, ordinele contradictorii, impresia că lupta se dă
împotriva propriilor divizii, “capturarea” de propriii tovarăşi, imaginile terifiante sunt
constantele acestui tablou realist al luptei de eliberare a Ardealului . Rănit, se înapoiază la
Bucureşti, unde se descoperă maturizat, obosit de îndoieli şi suspiciuni care l-au dus
altădată în pragul crimei, şi decide că nu merită să mai lupte pentru această relaţie.
Despărţirea de Ela este o eliberare morală, care îl lasă deschis sufleteşte pe erou pentru alte
experienţe. Cedarea casei, a trecutului, îl dovedesc disponibil pentru o nouă etapă a
viitorului.
Conflictul principal al romanului este unul interior, profund subiectiv. Lupta se
dă în planul conştiinţei şi este urmărită cu minuţiozitate în descrieri monografice ale
sentimentelor. După eșecul în domeniul filozofiei, personajul pornește în căutarea
arhetipului feminin . Suferinţa pe care o provoacă dezamăgirea în iubire în prima parte a
romanului îşi dovedește inconsistenţa în confruntarea cu trăirea extremă din a doua parte,
cu descoperirea solidarităţii colective. În final, Gheorghidiu caută doar aparent adevărul
despre Ela, pe parcurs se caută și se regăsește pe sine, evoluat către o altă etapă a
maturizării.

Există și un conflict exterior de imagine între Gheorghidiu şi Grigoriade, generator

al dramei geloziei. După apariţia lui G. în peisajul petrecerilor mondene la care participă
tânăra familie, Gheorghidiu nu mai este evaluat în funcţie de o scară valorică ce i se
potriveşte. Admirat de Ela pentru superioritatea intelectuală, centru al vieții de cuplu,
Gheorghidiu își pierde fascinația asupra Elei pentru lucruri pe care le respinge din principiu-
îmbrăcăminte de lux, dansuri la modă şi jocuri de salon. Acest conflict are ca urmare certuri
și despărțiri, atingând cote paroxistice când Gheorghidiu hotărăște să dezerteze de pe front
și să-și ucidă rivalul. De asemenea, în plan secundar există un conflict între Gheorghidiu şi
propria familie pentru moştenirea unchiului Tache, din care, de asemenea, iese învins,
cedând după parastas o parte din avere rudelor. Inadaptarea personajului reiese din lipsa
instrumentelor de luptă cu o societate prost construită.

Aşa cum se exprima poetic însuşi autorul, Ultima noapte de dragoste, intaia
noapte de razboi îi conturează, prin tema şi viziunea despre lume oglindită, un autoportret
din seria „sufletelor tari”( „Eu sunt dintre aceia cu ochi halucinaţi şi mistiuţi lăuntric/ Cu
sufletul mărit/ Căci am văzut idei”). El aduce în literatura română un nou tip de personaj cu
o viață sufletească puternică, ce se dezvăluie într-un lung și tensionat monolog interior.