Tema si viziune

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Camil Petrescu

Romanul “Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi” de Camil Petrescu reprezinta unul dintre cele mai
ample romane moderne din literatura romana, remarcandu-se prin unicitatea perspectivei narative si prin
tehnica literara folosita. Acesta este publicat in perioada interbelica, anul 1930, aducand noutate prin propunerea
unui nou tip de roman, cel in care exista un personaj-narator, sincronizand literatura romana cu cea europeana.
In plus, autenticitatea romanului reiese si din relatarea actiunii bazata pe presupuneri ci nu pe certitudini, lucru
care reliefeaza caracterul modernist al acestei opere. Fiind un roman psihologic, sincronizat cu filozofia epocii, se
observa stilul anticalofil care persista pe parcursul actiunii.

In ceea ce priveste tema romanului, iubirea si razboiul devin cele doua experiente fundamentale care il dezvolta
pe protagonist pe plan moral. Fiecare dintre aceste doua experiente ii schimba personajului principal perceptia
asupra vietii, metamorfoza launtrica putand fi observata pe parcursul intregii actiunii. Iubirea este vazuta ca o
forta mistuitoare care il consuma pe individ, dar care in acelasi timp il realizeaza ca persoana. Actiunea urmareste
relatia dintre Ela si Stefan Gheorghidiu de la naiva iubire adolescentina pana la casatorie, personajul narator
realizand ca nu va putea gasi niciodata perfectiunea in dragoste. Razboiul reprezinta experienta care il pune pe
om in fata mortii iminente, eveniment care este prezentat prin suferinta si durere, care intrece cu mult in
intensitate aventura iubirii. Se renunta la viziunea eroica asupra bataliilor si se ilustreaza realitatea
inspaimantatoare. De asemenea, ca tema secundara apare si conditia intelectualului, ale carui idei si sentimente
nu sunt intelese de oamenii din jurul sau. Totodata, titlul sugereaza cele doua etape in evolutia protagonistului.
Pe langa intelesurile denotative ale cuvintelor ce alcatuiesc titlul, acestea pot capata si un sens conotativ.
Noaptea reprezinta incertitudinea in care traieste eroul, in timp ce razboiul poate sugera framantarea interioara a
protagonistului.

Cele doua teme principale se pliaza pe structura romanului, acesta fiind alcatuit din doua carti, fiecare ilustrand
cate o eperienta. Prima carte este complet fictionala, in timp ce a doua foloseste tehnica jurnalului, avand la baza
scrierile din campanie al autorului care prezinta drama individului pe fundalul Primului Razboi Mondial. Unitatea
romanului este asigurata de bucla temporara ce este deschisa in primul capitol si inchisa la inceputul celei de a
doua carti, de unde actiunea devine cronologica. In plus, ca tehnica literara intalnim acronia, fluxul memoriei
involuntare, amintirile fiind declansate de discutia de la popota. Astfel, se observa scindarea temporala a planului
diegetic in cele doua componente de origine prustiana, timpul cronologic al povestirii si timpul retrait, reanalizat.

Incipitul fixeaza cu precizie realista coordonatele spatio-temporate, care potenteaza veridicitatea actiunii. In
primavara anului 1916, pe valea Prahovei intre Busteni si Predeal, Stefan Gheorghidiu astepta intrarea Romaniei
in Primul Razboi Mondial, ironizand starea in care se afla frontul romanesc. Acolo are loc discutia de la popota,
unde ofiterii isi exprima opiniile fata de casnicie si iubire, iar protagonist isi impune puternic punctul de vedere.
Astfel incepe rememorarea amintirilor, construind experienta iubirii.

Iubirea dintre Stefan Gheorghidiu si Ela s-a construit pe baza orgoliului protagonistului. Pasiunea dintre cei doi se
adanceste in timp, Stefan fiind magulit de atentia pe care o primea din partea partenerei sale. Insa, aceste lucruri
superficiale nu vor fi de ajuns pentru a le mentine relatia, caci dupa ceva vreme, Stefan realizeaza ca s-a
indragostit de o iluzie, de o plasmuire a Elei, nu de fiinta adevarata. Insecuritatile protogonistului si problemele
relatiei celor doi se inrautasesc drastic, lucru care este pus in evidenta cel mai bine printr-o scena reprezentativa,
cea a excursiei de la Odobesti. Stefan realizeaza ca Ela doreste sa patrunda in lumea mondena si ca fata nu este
atat de nestiutoare si inocenta asa cum credea el ca era in realitate. Ela incerca din rasputeri sa mearga in aceasi
masina cu domnul G, un dansator cunoscut recent, lucru care ii trezeste lui Stefan anumite indoieli. Pe tot
parcursul acestei excursii, protagonistul pretinde ca observa anumite gesturi de tandrete pe care sotia sa le face
pentrul domnul G. Stefan fiind o fire analitica si critica, isi face diverse scenarii si ipoteze din care deduce
infidelitatea nevestei sale. Gelozia pe care acesta o resimte din cauza lipsei de atentie face ca excursia sa devina o
adevarata tortura psihologica pentru personajul principal. Stefan doreste sa ceara divortul fara sa cantareasca
intradevar gravitatea faptelor petrecute, deoarece gandurile sale sunt intunecate de incertitudine si supraanaliza.
Ela reuseste sa il linisteasca pe moment, insa Stefan nu va renunta la orgoliul sau care mai tarziu va produce si
ruptura intre cei doi. Astfel, scena excursiei la Odobesti scoate in evidenta calitatea relatiei dintre Stefan si Ela si
problemele de neincredere pe care acestia le vor intampina si mai departe.

Legatura dintre cei doi se degradeaza pe masura ce actiunea continua, pana in momentul in care Stefan pleaca pe
front. Acesta este in cautarea unei experiente care sa il intregeasca pe plan sufletesc si el considera faptul ca
eroismul de care va da dovada pe front va fi sentimental cautat insa se inseala amarnic. Pe front, Stefan priveste
moartea in ochi si realizeaza ca drama sa din dragoste nu se compara nici pe departe cu trauma pe care o va trai
in razboi. Astfel, una dintre scenele reprezentative care arata gravitatea razboiului este scena bataliei din
capitolul “Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu”. In acest capitol este prezentat razboiul crud si realitatea
organizarii precare a soldatilor romani. Batalioanele si ofiterii nu se ascultau unii pe altii, iar obuzele bombardau
toate transeele, iar soldatii erau acoperiti de pamant. Scenele acestea infricosatoare au fost intregite de
momentul in care una dintre femeile care i-au ajutat pe soldati sa treaca Oltul, a fost decapitata. In acele
momente, Stefan Gheorghidiu a realizat ca nevoia de autoconservare este mai puternica decat orice act de
eroism si ca razboiul nu este deloc asa cum si l-a imaginat el la inceput. Speranta de a trai devenise cea mai
puternica motivatie de a continua. De asemenea, indicii spatio-temporali si a trairile detaliate creaza autenticitate
si amintesc faptul ca acestea intamplari care s-au petrecut cu adevarat.

In final, Stefan Gheorghidiu este trimis acasa in urma unei rani, unde urmeaza sa isi puna in ordine viata. In urma
experientei razboiului, acesta se intoarce ca un om schimbat, cu o diferita perspectiva asupra vietii si cu o diferita
mentalitate. Acesta se desparte de Ela, lasandu-i cateva proprietati si toate lucrurile din casa, indepartandu-se
astfel de tot trecutul pe care l-a avut cu aceasta.

In concluzie, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, de Camil Petrescu, este un roman
modern, psihologic, de factură proustiană. Opera abordează teme des intalnite in perioada interbelica, dragostea
şi războiul, într-o viziune autentica, ce se reflectă în construcţia lui Ştefan Gheorghidiu, întruchipând tipologia
intelectualului „însetat” de absolut.