Caracterizare Ion

Inspirat din realitatea satului transilvănean de pe la începutul secolului XX, romanul „Ion" de Liviu
Rebreanu este dominat de figura personajului principal Ion Pop Glanetasul, evolutie a caruia este
urmarita pe unul dintre cele doua planuri narative. Opera literara prezinta drama taranului ardelean
care este pus sa aleaga intre cele doua idealuri, dragostea si pamantul.

Romanul este publicat in anul 1920, moment care marcheaza nasterea romanului obiectiv
romanesc, Ion aparand intr-un moment de aprinse dezbateri literare cu privire la destinul romanului
romanesc.

Bazandu-se pe veridicitata aspectelor cu privire la spatiul in care se desfasoara actiunea si

propunand tipologia taranului pentru care pamantul reprezinta esenta vietii, opera este considerata
un roman de facture realista. De asemenea, romanul se incadreza si in categoria romanelor
obiective, caci intalnim un narator heterodiegetic care are o viziune dindarat, ralatand la persoana a
3 a. Prin ilustratrarea detaliata a traditilor specific zonei, autorul reuseste atat sa ofere o imagina
complexa si amanuntata a vietii de la sat, remarcandu-se caracterul monografic al operei.
Tema care se evidentiaza de-alungul romanului este cea a destinului umam. Astfel. Ion este urmarit
in raport cu cele mai mari dorinte ale sale, iubirea si pamantul. Aceste ispite il determina sa ia
diverse decizii care ii vor modifica intr-un mod drastic soarta, lucru care releva maniera realista si
sociala a romanului. Prin urmare, in ciuda hotarari lui Ion de a fi un om harnic si de a excesiv pentru
a se imbogatii, nu poate sa isi intreaca statutul social, caci asa functiona societatea la acel moment
in timp.. Tematica rurala domina actiunea si il constrage pe Ion inca de mic sa considere ca
pamantul reprezinta un criteriu al valorii individuale. In scest mod, tema iubirii apare mereu in plan
secundar pentru protagonist, caci el se conformeaza valorilor care i-au fost transmise.

Din punct de vedere compositional, romanul este format din doua parti, glasul iubirii, respective
glasul pamantului. Aceste titluri sunt metaforice, facand trimitere catre cele doua instincte de care
este dominat personajul, unul mai puternic decat celalalt. Avand aceasta mentalitate de om calic, Ion
nu se poate multumi cu putin, astfel dupa ce isi atinge primul obiectiv, reusind sa se imbogateasca,
el decide ca doreste si dragoste adevarata, actiune care ii va determina sfarsitul. Totodata, este
utilizata tehnica contapunctului, destinul lui Ion fiind influentat de Titu prin sfatul sau de a il forta pe
Vasile Baciu sa i-o dea pe Ana. Structura simetrica pe care o are romanul ii ofera circularitate, hora
din incipit fiind reluata si in finalul romanului ca o sugestie metaforica a cercului destinului.

Incipitul romanului este construit pe metafora drumului care are o valoare simbolica sugerand
coborarea in infern prin introducerea diverselor toponime precum cismeaua mortului si crucea
stramba. Una dintre primele case prezentate este cea a lui Ion, care este prezentata ca avand usa
zavorata lucru care face sugestie la firea introvertita a protagonistului.

O scena reprezentativa care pune in evidenta strgarea ambelor glasuri se afla in capitolul 2 numit
Zvarcolirea, care il pune pe Ion in relatie atat cu pamantul, cat si cu Ana si Florica.

Intai, observam cum Ion se simte umil fata de pamant “mic si slab cat un vierme”. Acesta il
venereaza ca pe o zeitate, de unde reiese indirect din comportament, obsesia si determinarea de a
obtine ceea ce isi doreste cu ardoare. El este un om fara scrupule, care considera ca scopul scuza
mijloacele si este hotarat la inceput sa urmeze glasul pamantului chiar daca pentru o perioada de
timp va trebui sa ignore glasul iubirii. Comportamentul sau este influetat si de comunitatea rurala in
care acesta traieste caci “iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil”. Astfel, el incepe sa vada
pamantul chiar ca pe o mama, iar apoi ca pe o ibovnica, actiuni care ajung sa il copleseasca in timp
sis a il determine sa se concentreze doar asupra pamantului marind instinctual sau de propietate si
legatura organica. Astfel pentru Ion, pamantul devine o stihie, care ii limiteaza actiunile si il face sa
se simta stapan in aceasi masura in care acesta este stapanit.

In interiorul aceleasi scene, ni se prezinta o secventa retrospectiva, Ion fiind portretizat drept cel mai
bun invatatator al invatatorului Herdelea. Prin aceasta paranteza, Ion este caracterizat indirect prin
fapte ca o persoana intelginta cu un nivl de educatie peste media celorlalti tarani. Acest lucru este
relevant nu numai prin cunostiintele sale, cat si prin palnul pe care acesta il elaboreaza pentru a fura
pamanturile lui Vasile Baciu. Stie cum sa actionize, cand sa actionize, lucru care evidentiaza viclenia
inascuta a acestuia.

Cand cele doua fete apar pe ulita, Ion pare sa fie o persoana complet diferita cu fiecare dintre ele.
Initial, o vede pe Ana, dar singurele sale ganduri sunt ca aceasta este “tare slabuta si uratica saraca
de ea”. Acesta pare sa o compatimeasca, insa de fapt acest trairi ascund justificarea faptelor si
sentimentelor flacaului. Fata de Ana este retinut, nu doreste sa intre in contact cu ea, ci doar vrea sa
se asigure de sentimentele fetei pentru a-si putea continua planul. Gesturile precum “lucire stranie”
dezvaluie neintentionat sentimentele de repulsie pe care Ion le are la adresa fetei. Totodata, intalnim
si o secventa de autocaracterizare “as fi o natafleata”. Prin aceasta, Ion isi doreste sa sublinieze ca
in ciuda faptului ca nu o iubeste pe Ana, nu ar putea sub nicio forma sa piarda sansa la bogatie doar
din pricina acestui motiv.

In relatie cu Florica, Ion devine el insusi. Este afectuos, iubitor si isi rosteste emotile cu glas tare,
evidentiind autenticitatea acestora, Nu ii este teama sa afirme ca o iubeste pe Florica.Prin gesture
precum balbaiala sa, se reliefeaza indirect sentimentele puternice pe care acesta le traieste. Din
fapte, reiese ca este o persoana nerabdatoare, impulsive caci o ia in brate si o saruta pe Florica
nefiindui teama ca cineva ar putea sa ii vada. Nu mai este deloc baiatul precaut, care a incercat sa
para cu Ana.

Conflictul interior este present pe tot parcursul acestei scene, caci aceasta indecizie care
guverneaza peste viata lui Ion nu se va termina de fapt decat in momentul mortii acestuia.

Sentimentele de iubire ale lui Ion sunt mai puternice fata de pamant decat fata de Florica, astfel el
allege sa o ia pe Ana de nevasta. Ion trece prin mai multe incercari, iar prin inselatorie si viclenie
reuseste intr-un final sa il convinga pe Vasile Baciu sa ii ofere pamanturile. Nici macar cand a aflat
de sarcina Anei, Vasile nu a fost convins, insa Ion a facut tot posibilul pentru a-l constrage.

Scena nuntii lui Ion cu Ana devine astfel o scena reprezentativa a comportamentului fluctuant al lui
Ion. Intr-un final, acesta a reusit sa isi indeplineasca scopul, sa detina pamantul mult droit. Pe tot
parcursul scenei se observa opozitia dintre sentimentele celor doi miri. In prima instanta Ion este trist
in timpul ceremoniei, incearca sa se convinga singur ca a facut alegerea corecta si ca acest
sacrificiu va merita, in timp ce Ana este indragostita si fericita ca devine nevasta. In timpul
opetrecerii propriu zise, situatia se inverseaza. Ana nu poate juca la somsana, deoarece este
insacinata, astfel Florica ii ia rolul de pereche a lui Ion. Ion este caracterizat indirect prin fapte,
gesturi comportament si limbaj ca fiind um barbat nerespectuos, lacom, neglijent si fara compasiune.
Prin modul in care se afiseaza cu Florica, Ana observa ca de fapt pe ea o iubeste. El se afiseaza
public, o strange pe Florica si se comporta de parca aceasta ar fi defapt sotia sa. Nu are pic de
rusine fata de invitati sau fata de Ana care ii poarta copilul in pantece. In aceasta scena se observa
caracterul individualist si egoist a lui Ion care nu este interest de alta persoana inafara de el. Atfel,
Ana se intristeaza in timp ce Ion o invarte pe Florica fiind in culmea fericirii. Singurul gand care
incepe sa il obsedeze pe Ion este cum sa scape de Ana. De asemenea, aceasta scena pune in
evidenta caracterul monographic al romanului, fiind prezentat ceremonialul nuntii taranesti.
Pe parcursul restului actiunii, Ion incearca sa imbine vocile ambelor chemari, insa aceasta incercare
se finalizeaza cu moartea sa, care il reabiliteaza

La final, revine metafora drumului, iar cititorul iese din lumea fictionala, impreuna cu invatatorul si
sotia sa. Astfel, observatia “cativa oameni s-au stins, altii le-au luat locul” trimite la motivul ciclicitatii
vietii.

In concluzie, Ion este un roman care impresioneaza atat prin structura narativa, cat si prin
constructia protagonistului. Autorul reuseste sa creioneze un personaj controlat de instictele
lautrince, mereu dominat de dorinta e a stapani si de a urca pe scara sociala. Romanul Ion ramane
astfel memorabil prin complexitatea protaginistului si prin evidentirea legaturii simbolice dintre
taranul roman si pamant.