Autorul Este persoana care scrie o carte, redacteaza o piesa de teatru, un eseu etc.

- instanta extradiegetica, se afla in afara textului - are o viziune de ansamblu asupra continutului - concepe mesajul - alege modalitatile de a opera cu tehnicile narative creeaza opera, alege modalitatile de exprimare si personajele, carola le atribuie roluri - se adreseaza lectorilor concreti - autorului i se subordoneaza toate celelalte instante ale comunicarii (narator, personaje) Naratorul Este o voce careia naratorul ii desemneaza rolul de a nara faptele, de a descrie locurile si personajele dintr-o opera literara epica. - instanta intradiegetica - se adreseaza lectorilor abstracti naratorului i se subordoneaza personajele Exista: Naratorul care se exprima la persoana I (uneori la persoana a II-a) - se realizeaza o realitate cognitiva intre narator si personaj (naratorul se identifica cu un personaj) - este prezent in proza moderna in care se produce o trecere de la epica obiectiva la cea subiectiva naratorul implicat ca personaj nu stie mai mult decat acesta, transpunand cunoasterea realitatii in planul subiectiv al intenselor trairi interioare - narator homodiegetic Naratorul omniscient - povesteste la persoana a III-a - cracteristic prozei obiective - independent de autor si de personaj - autorul ii confera independenta narativa totala - este tipul clasic, cel ce dirijeaza din spate toate actiunile personajului carora le cunoaste si le anticipeaza evolutia, inventeaza situatii si scene pentru a ilustra anumite trasaturi ale acestora - este omniprezent pe tot parcursul derularii evenimentului - perspectiva sa este unica - narator heterodiegetic Personajele Cel ce joaca rolul imaginat de autor, participand la evenimente - instante intradiegetice - in text emit si recepteaza mesaje Liviu Rebreanu Ion Liviu Rebreanu este un prozator obiectiv, impersonal, narand la persoana a III-a. Romancierul vrea sa creeze impresia ca este un observator (atat si nimic mai mult). Un observator omniscient, desigur, dar lipsit de voce proprie.(N. Manolescu) Ion este un roman de tip obiectiv din perspectiva naratorului, dar si din perspectiva relatiei narator personaj. Ca in toata proza realist-obiectiva, naratiunea este la persoana a III-a cu focalizare zero (viziunea dindarat) naratorul este obiectiv, detasat (atitudine detasata in prezentare si in descriere) este un narator omniscient, stiind, mai mult decat personajele, si omniprezent, dirijand evolutia lor asemenea unui regizor. Acest tip de narator cunoaste traiectoriile existentiale ale personajelor, destinul prestabilit al acestora, finalul. Si in Ion, destinele personajelor, ca si evenimentele sunt previzibile, finalul nu surprinde, creandu-se astfel iluzia vietii (obiectivitate si verosimiliate) Modalitati de caracterizare a personajului, intrun roman de tip obiectiv Ion Roman modern de factura realist-obiectiva Ion este un roman de referinta in literatura romana, care atrage antetia criticii literare, chiar la aparitia sa, in anul 1920. Romanul lui Liviu Rebreanu ii determina pe cititori sa reformuleze intrebarea lui Garabet Ibraileanu din Insemnari literare, De ce nu avem roman, pentru ca aparitia sa rezerva o problema si curma o controversa (E. Lovinescu), dand o puternica lovitura idealismului samanatorist si poporanismului angajat ideologic si etic. Tema romanului este de natura sociala, problematica pamantului, lupta taranului pentru

pamant, intr-o societate in care singura masura a omului este averea. Obsesia pamantului si intriga erotica dezvolta numeroase semnificatii, iar revolutia protagonistului Ion este determinata de raportarea sa obsesiva la pamant, o valoare ce dicteaza ierarhia rurala. Ion este personajul principal, complex, rotund inzestrat cu trasaturi contradictorii, este un personaj realist, tipic pentru categoria sociala din care face parte, taranimea: Toti flacaii din sat sunt varietati de Ion (G. Calinescu). Toate celelalte personaje graviteaza in jurul personajului, punand in lumina trasaturile de caracter ale acestuia. Cele doua mari parti ale romanului, cu titluri sugestive, Glasul pamantului si Glasul iubirii, semnifica aspiratiile personajului central, fortele contrare ce il stapanesc: cea demonica (obsesia pentru pamant) si cea angelica (iubirea pentru Florica). Ion este prins intre aceste doua forte care nu se pot substituii si care nici nu sunt suficiente pentru a exista exclusiv. In prima parte a romanului, personajul actioneaza ca un erou stendhalian, concepand un plan al seductiei pe care il urmareste cu perseverenta si cu incrancenare. Concepe asadar o strategie prin care urmareste sa o seduca pe Ana, fiica unui taran instarit Vasile Baciu. Isi inabuse pentru o vreme, sentimentele pentru Florica si joaca in fata Anei rolul cuceritului, dorind cu ardoare pamanturile lui Vasile Baciu. Tatal sau, Alexandru Glanetasu, fusese un om instarit, dar nepriceperea si lenea lau facut sa isi piarda averea. Flacaul nu vrea sa urmeze calea tatalui sau si de aceea sufera din pricina pamanturilor instrainate: Locul nostru sacru!. Visul sau era sa aiba cat mai mult pamant. Cu perseverenta si printr-un calcul siret, Ion isi implineste planul pas cu pas, o cucereste definitiv pe Ana cu care se va casatorii iar pamanturile care ii revin ii confera, pentru o vreme, statutul de stapan. Tanarul taran isi urmeaza asa cum spune E. Lovinescu, instinctul de stapanire a pamantului in slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o cazuistica stransa, o viclenie procedurala si, cu deosebire, o vointa imensa . Pentru ca Ana sa ii devina sotie, Ion organizeaza impotriva ei o agresiune perfida, lasand-o insarcinata chiar in casa parinteasca. Dar numai asfel se va putea insura cu fata fara al carei pamant se simte un vierme, o frunza pe care vantul o valtoreste cum vrea. Cu vointa si hotarare isi reprima un timp dragostea pentru Florica, crezand ca patima pentru pamant o intrece, iar constatarea cu falos de pamanturi, daca cine iti e pe lume drag nu e al tau e tardiva. De fapt, chiar in momentul nuntii sale, tanarul taran isi da seama ca obtinerea pamantului nu il face sa se simta implinit. Obsesia pentru Florica se concretizeaza in timpul dansului, cand o substituie pe Ana cu femeia pe care o iubeste: - Numai tu imi esti draga in lume, Florica, auzi tu...Auzi. In capitolul Nunta, Ion incepe sa auda dinou cele 2 voci, iar iubirea ignorata o vreme incepe sa se insinueze treptat: Adica ce ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume, sa scap de uratenia asta. Pamantul vine in roman ca un suprapersonaj, o fiita, un urias ce se cere atins, stapanit, o ibovnica, pe care Ion o saruta: se lasa in genunchi, isi cobori fruntea si isi lipi buzele involuptate de pamantul ud. Si in sarutarea aceasta grabita simtii un fior rece, amenintator.

Se insinueaza astfel ideea mortii, a sfarsitului unui traiectoriu existential dramatic. Ion poarta pecetea mediului in care traieste, in care suferintele, patimile, nazuintele, zvarcolirile umane coexista. El ii agreseaza fizic si moral pe toti aceia care se opun planului sau, dezumanizandu-se, se rataceste in propiria sa lume, in care cobora tot mai adanc si inversibil (descensum ad inferos). Devine impulsiv si violent pentru ca orgoliul sau nu accepta jignirile, rusinea; V. Baciu, care incerca sa-l indeparteze de fata lui pentru ca este sarac, il numeste sarantoc, talhar, hot, iar preotul Belciug il dojeneste in biserica, pentru ca se batuse cu George. Dar Ion se indarjeste si isi propune sa fie cu adevarat netrebnic. Astfel, obsesia pentru pamant, cat si dorinta de razbunare se conjuga si se manifesta si atunci cand intra cu plugul pe locul lui Simion Lungu, loc ce fusese candva al Glanetasilor, dar si cand se hotaraste sa o seduca pe Ana si se insoara cu ea, pentru a-i lua astfel pamanturile lui V.Baciu. Conflictul interior al personajului are un deznodamant dramatic; ambitia si disimularea nu-l ajuta pe Ion sa-si gaseasca echilibrul interior. Dupa obtinerea pamantului mult dorit, tanarul o trateaza cu dispret pe sotia sa, dar si pe tatal acesteia si nici macar copilul pe care Ana i-l daruieste nu-l induioseaza. Femeia se spanzura, copilul moare si el, iar Ion incepe sa o caute staruitor pe Florica, maritata acum cu George. Sotul inselat se razbuna insa, omorandu-si rivalul cu trei lovituri de sapa. Un final motivat si estetic, asa cum se intampla de obicei, in proza realista. Criticul literar G.Calinescu ii motiveaza astfel destinul: Ion nu e insa decat o bruta, careia siretenia ii tine loc de desteptaciune Personajul este caracterizat direct, de catre narator si de catre unele personaje. Portretul care i se face la inceputul romanului este favorabil. Astfel, Ion este iute si harnic, ca ma-sa; munca ii era draga D-na Herdelea considera ca Ion e un baiat cumsecade. E muncitor, e harnic, e saritor, e istet. Nu aceiasi parere o are V.Baciu, care-l numeste: sarantoc, talhar, hot, ori preotul Belciug: esti un stricat si-un bataus, si un om de nimic Conflictul interior si framantarile personajului sunt evidentiate si prin autocaracterizare: As fi o natafleata sa dau cu piciorul norocului Caracterizarea indirecta se realizeaza prin faptele personajului, care-i tradeaza trasaturile de caracter, dar si prin relatia cu celelalte personaje. Astfel printre flacai stie sa se faca ascultat. Se bate cu George pentru a-l umili si pentru a-l indeparta de Ana, o seduce pe Ana chiar in casa lui Vasile Baciu, cel care-l numise sarantoc, isi infrunta socrul si-l ameninta cu judecata, pentru ca pamanturile sa figureze in acte pe numele sau. Relevanta este si scena care se patrece la nunta lui Ion cu Ana. Tanarul danseaza cu Florica, Ana nefiind decat un substitut in vederea dobandirii averii: el insa fierbea si-si inclestase degetele in soldurile ei pline, uitand de tot de Ana, inchipuindu-si ca Florica e mireasa lui O relatie stranie se stabileste intre Ion si pamant, pe care-l percepe ca pe o fiinta mai puternica decat el. De altfel Iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil. Tanarul traieste o revelatie in fata pamantului, care-l uimeste prin maretia si imensitatea sa: Cat pamant,

Doamne!. Fiinta lui arde de dorul de a avea pamant mult, cat mai mult pamant Momentul intalnirii cu pamantul este sarbatoresc, Ion venind sa-si vada locul in straie de sarbatoare, iar lutul negru de pe maini le simte ca pe niste brate ale unei iubite patimese Dar cele doua glasuri ii transforma existenta intr-o suferinta, pentru ca Ion nu reuseste sa le concilieze, iar in final tanarul va intra definitiv in pamantul mult dorit. Liviu Rebreanu construieste in acest roman o lume si un erou al acestei lumi. (E. Lovinescu: Ion ramane un erou memorabil, strivit de forte potrivnice, pe care nu le-a putut concilia, iar finalul acestuia ilustraza o conceptie etica pe care o cultiva proza realista: cei care incalca normele moralitatii devin victime) ION Liviu Rebreanu ION ROMAN MODERN REALIST-OBIECTIV Contributia lui L. Rebreanu la dezvoltarea romanului romanesc modern. Momentul Rebreanu, in evolutia romanului romanesc vine in prelungirea traditiei romanesti la noi, marcata de N. Filimon, D. Zamfirescu si I. Slavici, si se caracterizeaza prin innobilarea formelor narative, prin amplificarea tehnicilor de observatie sociala, prin crearea unor tipuri de personaje in cadrul unor situatii semnificative. L.Rebreanu continua cercetarea societatii romanesti, dar se detaseaza de predecesorii sai prin viziunea asupra vietii sociale si prin procedee specifice de realizare artistica. Scriitorul adopa metoda realista de creatie particulariati ale acestei metode: - personaje tipice in imprejurari tipice; - plasticitate; - veridicitate; obiectivitate; - spirit critic; - constructia sferica; - analiza psihologica; - importanta amanuntului (semnificativ) - tinuta de monografie a romanelor; - constructii epice impresionante. O data cu aparitia romanului Ion(1920), perspectiva de investigatie romaneasca se schimba. Ion este un roman realist prin excelenta, in care viziunea idelica asupra satului se destrama; E. Lovinescu apreciaza acest roman drept cea mai mare creatie epica romaneasca. Cartea incepe cu descrierea drumului ce se desprinde din soseaua principala si care ne conduce spre satul Pripas, intr-o dupaamiaza de vara. Este descris mediul, cadrul. In centrul atentiei scriitorului se afla viata satului ardelean dinainte de razboi, cand pentru taranul roman pamantul, mai bine spus lipsa acestuia a declansat adevarate drame. Viata e prezentata in complexitatea ei sociala psihologica, iar notarea minutioasa a faptelor verosimile, obiectivitatea actiunii sunt elemente specifice realismului. Romanul extinde viziunea epica in toate straturile societatii romanesti; personajele, desi numeroase, sunt puternic individualizate, iar intamplarile trimit spre firescul vietii. Conflictul dintre individ (Ion) si grupul social este grav, iar autorul inclina sa dea dreptate nu individului, ci moralei colective. ION (1920) Prin romanul Ion, proza romaneasca iese din indelungata criza si se sincronizeaza (dupa cerintele lui E. Lovinescu) cu proza europeana, prin caracterul obiectiv si prin sondajul psihologic. Romanul atrage atentia prin caracterul amplu al constructiei, prin suflul epopeic, prin pulsatia vietii, precum si prin tipurile memorabile. Ion este prima mare creatie obiectiva, iar scriitorul este considerat intemeietor al romanului romanesc modern. Tema o constituie lupta taranului pentru pamant, intr-o societate impartita in saraci si

bogati si stapanita de forta demonica a banului. Din punct de vedere compozitional cartea cuprinde doua parti: Glasul pamantului si Glasul iubirii, fiecare parte fiind la randul ei impartita in capitole cu titluri sinteza: Inceputul, Zvarcolirea, Iubirea. Inceputul romanului reliefeaza metafora drumului prin care autorul ne va introduce in spatiul in care se petrece actiunea. Asadar, actiunea incepe cu o coborare intr-un topos ce clocoteste de viata, intr-un infern al pasiunilor si al intereselor, pentru ca in final, sa ne readuca in punctul initial. Exista mai multe planuri ce ilustreaza mai multe conflicte: intre taranii mai instariti si cei saraci (conflictul principal se naste din dorinta lui Ion de a obtine pamant cu orice pret.), intre intelectialii satului (dascalul Herdelea si preotul Belciug), intre reprezentantii comunitatii romanesti si maghiare etc. Aceste conflicte aduc in prim plan numeroase prsonaje: Vasile Baciu, taran instarit, Ana, fiica acestuia, Florica, rivala Anei, George Bulbuc, un tanar taran instarit, Alexandru Glanetasu, care a irosit pamantul mostenit, popa Belciug, invatatorul Herdelea si familia sa etc. Ion este insa personajul principal, in jurul caruia se concentreaza principalele intamplari. Ca sa dobandeasca pamantul ravnit, Ion actioneaza ca un erou stendhabian, dar aplicand o tehnica taraneasca autohtona. Fata cu care vrea sa se casatoreasca este bogata, dar nu este frumoasa, Ion prefacandu-se ca o iubeste isi inabusa pentru o vreme sentimentele pentru Florica si joaca in fata Anei rolul cuceritului, dorind cu ordoare pamanturile lui Vasile Baciu. Dar apare un rival, George. Care-l informeaza pe tatal Anei despre relatia fetei cu Ion. George nu poate schimba insa cursul evenimentelor si Ion isi urmeaza strategia. Astfel, stapanit de betia averii, atunci cand trece pe langa casa lui V. Baciu il cuprinde o bucurie ca si cum toate ar fi ale lui. Ana in dosul portitei, il pandeste cu inima cat un purice, in speranta ca baiatul se va opri sa-i vorbeasca. Dar Ion isi urmeaza calea, stiind ca in felul acesta dorinta fetei va fii si mai mare. Candva tatal lui, Alexandru Glanetasu, avusese si el pamant, dar, datorita lenei , betiei, nepriceperii il irosise. Zenobia il luase din dragoste, fara sa dea ascultare sfaturilor parintesti: din frumusete nu se face porumb si din istetime mamaliga. Flacaul nu vrea sa urmeze calea tatalui sau si nici sa repete istoria Zenobiei. Munceste din greu si sufera din pricina pamanturilor instrainate de tatal sau: Locul nostru sacru!. Visul sau era sa aiba cat mai mult pamant. Elev bun. Dotat pentru invatatura, n-a vrut sa mearga la scoala, tocmai pentru a nu se despartii de obiectul pasiunii sale, care-l chema cu un glas misterios. Ca sa scape de saracie, Ion trebuie sa se casatoreasca cu Ana, dar cand o imbratiseaza nu poate sa nu observe cat e de slabuta si de uratica. Gandul ii zboara mereu la Florica si e, in acelasi timp constient ca o va pierde datorita statutului sau economic precar; il face raspunzator pentru tot pe tatal sau: De ce mi-ai mancat si mi-ai baut pamanturile, hodorogule Pe Ion nu-l sperie predicile preotului Belciug, nici faptul ca este chemat la judecator. Voluntar si tenace, continua planul de cucerire a Anei. V. Baciu nu doreste sa-si dea

fata dupa un sarantoc. Silirea se realizeaza insa prin seducerea Anei. Tanarul simte ca nu trebuie sa-i arate dintr-o data Anei ca este indragostit de ea, spre a o determina sa-l astepte cu o dorinta mai apriga. Zarindu-l pe drum, fata il pofteste in ograda, insa Ion se multumeste sa-i zica doar buna seara, vrand sa-i arate doar ca n-a parasit-o. Acesta nu este planul unei fiinte reduse, ci al unui taran cu mintea ascutita. Singura lui teama este ca, fiind dat in judecata de Simion Lungu, pe al carui pamant intrase, ar putea sa intre in puscarie, timp in care V. Baciu sa-l aduca in casa pe George. De aceea se intalneste tot mai des cu Ana, care stiindu-se si ea in competie cu Florica, privea aproprierile de cel iubit ca pe niste izbanzi ale ei asupra lui. O cucereste pe Ana, lasand-o sa creada ca ea l-a cucerit pe el. Vine la tanara in fiecare seara, pana ce e sigur ca aceasta e insarcinata. Apoi isi rareste vizitele, ca apoi sa nu mai treaca deloc pe la ea. Acum, dupa ce prima parte a planului ii reuseste, Ion poate sa discute cu V. Baciu de pe o alta pozitie. Dupa ce Ana pateste rusinea, V. Baciu nu se prea sinchiseste, crezand ca faptul s-a petrecut cu George. Dar dupa ce tanarul il asigura ca nu are nici o vina, V. Baciu pricepe si simte ca si cum l-ar fi trasnit cu o maciuca in crestetul capului.. O bate pe Ana si o alunga de acasa. Ion, convis ca o sa-i reuseasca planul, isi manifesta dorinta de tratative, Ana fiind acum un curier, ducand mesaje de la unul la celalalt. Vasile Baciu cade la invoiala cu Ion si-i fagaduieste averea, iar tanarul taran se gandea numai la pamanturile lui si planuia cum sa le munceasca mai bine. De Ana parca uitase. La randul ei, Ana uitase rusinea, bataile si suferintele; sufletul ei dornic de iubire astepta implinirea visului ca o mantuire. La nunta sa cu Ana, lui Ion, vazand-o pe Florica, ii trece un gand nebunesc prin minte: Adica ce-ar fi daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume, sa scap de uratenia asta Dar pamanturile pe care tocmai le-a dobandit nu-l lasa: Si sa ramana tot calic pentru o muiere Socrul i-a fagaduit pamantul, fara a fi semnat un act. Iar acum, cand intelesese ca Ion nu vrea decat averea Anei, isi retrage cuvantul, refuzand sa-i dea pamantul decat sub forma de folosinta. E randul lui V. Baciu sa raspunda cu viclesug strategiei viclene a lui Ion, dar victima este Ana. Ea bate drumul intre casa lui Ion si cea a lui V. Baciu, fiecare trimitand-o cu mesajul sau la celalalt, crezand-o complice cu partea adversara si batand-o fiecare. In cele din urma, tatal Anei merge la notar si inscrie pamanturile pe numele ginerului sau, care isi vede visul implinit: Tot pamantul e al meu, domnisorule!(ii spune lui Titu Herdelea). Cuprins de betia fericirii, eroul ajunge sa se identifice cu obiectul adoratiei sale: Dorea sa simta lutul sub picioare, sa i se agate de opinci, sa-i soarba mirosul si sa-si umple ochii de culoarea lui imbatatoare. Pamantul exercita asupra eroului o forta de atractie pasionala; personajul imbratiseaza pamantul si il saruta ca pe o iubita, dar care ii strecoara totodata in inima o teama inexplicabila. Odata cu obtinerea pamantului mult dorit, o alta drama a personajului incepe. Dandu-si seama ca nu a fost decat o unealta in mana barbatului, Ana se spanzura,

singurul garant pentru pamantul abia castigat ramanand copilul. Dar copilul moare si el si e randul socrului sa-si dea ginerele in judecata. Urmarea va fi deposedarea eroului de pamant si trecerea acestora in proprietatea bisericii. Inainte de aceasta tanarul o cauta staruitor pe Florica, maritata intre timp cu George. Dar drumurile lui Ion incep sa fie cunoscute de sotul Floricai, iar in final, George isi va ucide rivalul cu trei lovituri de sapa. Pe urma Ion fu coborat in pamantul care i-a fost prea drag si oamenii au venit pe rand sa-i arunce cate o mana de lut umed care rabufnea greu si trist pe scandurile odihnei reci. Din zbaterea eroului nu ramane decat o zadarnicie, pentru ca in pamant se duc toate pamanturile. Personajele din roman apartin insa unor trepte sociale diferite. Astfel Ion este taranul sarac, asa cum este si tatal sau; familia Herdelea si preotul Belciug reprezinta intelectualitatea. Preotul Belciug este un pastrator al traditiei ortodoxe. Dascalul Herdelea vrea sa ofere familiei sale o viata linistita. El se teme de autoritatile maghiare si de aceea este duplicitar (la alegeri nu voteaza pentru candidatul roman). Vasile Baciu, Toma Bulbuc, tatal lui George, Stefan Hotnoj sunt taranii instariti. Roza Lang si sotul ei reprezinta functionarimea aservita maghiarilor. Savista, oloaga, colpotoarea de zvonuri. Aceasta clasificare sociala este specifica romanelor realiste. ION PERSONAJ DRAMATIC Ion este un personaj reprezentativ pentru colectivitatea umana din care face parte; el evolueaza si se defineste in raport cu problema pamantului. Este un personaj prins intre doua forte contrare, ce-l vor distruge: dragostea pentru Florica si pasiunea demonica pentru pamant. Baiat de tarani saraci, dornic de imbogatire, Ion traieste o drama. Mama sa Zenobia, care mostenise destula avere de la parintii sai, s-a maritat cu Alexandru Glanetasu, fara sa dea ascultare sfaturilor parintesti: din frumusete nu se face porumb si din istetime mamaliga. Glanetasu, mai mult cantaret decat gospodar, a risipit repede averea, iar putinul pamant care i-a mai ramas nu-i poate asigura baiatului sau, harnic si ambitios, pozitia pe care si-o doreste printre sateni. Saracia, resimtita dureros, il diferentiaza de ceilalti tarani si il pune pe Ion intr-o situatie de inferioritate sociala umilitoare, in pofida calitatilor pe care le are. De aceea, tanarul taran va da ascultare, in prima parte a romanului, glasului pamantului. El nu vrea sa urmeze calea tatalui si nici sa repete istoria Zenobiei, care se casatoreste din dragoste. Munceste din greu si sufera din cauza pamanturilor instrainate de tatal sau: Locul nostru sacru! Elev bun, dotat pentru invatatura, n-a vrut sa mearga la scoala, tocmai pentru a nu se despartii de obiceiul pasiunii sale, care-l chema cu un glas tainic. Ca sa scape de saracie, Ion trebuie sa se casatoreasca cu Ana, dar cand o imbratiseaza nu poate sa nu observe cat e de slabuta si de uratica. Gandul ii zboare nevrand la Florica, pe care o pierde insa datorita statutului sau economic precar, de care il face raspunzator pe tatal sau: De ce mi-ai mancat si mi-ai baut pamanturile, hodorogule! Situatia lui Ion este dramatica , pentru ca fata cu care vrea sa se casatoreasca pentru a scapa de saracie, este bogata, dar nu este frumoasa si nici nu o iubeste. Pentru a o castiga pe Ana, trebuie sa-si disimuleze gandurile si sentimentele; joaca mai intai rolul

cuceritului si-si inabuse o vreme sentimentele pentru Florica. Tanarul se angajeaza intr-o lupta lunga si indarjita, fara sa stie daca la capatul acesteia isi va reacapata linistea sufleteasca si va fii fericit. O cucereste pe Ana, iar nunta inseamna implinirea visului, dar vazand-o pe Florica, ii trece prin minte un gand nebunesc: Adica ce ar fi daca as lua-o pe Florica si am fugi amandoi in lume, sa scap de uratenia asta. Dar pamantul pe care tocmai l-a dobandit nu-l lasa: Si sa raman tot calicpentru o muiere Florica reprezinta pentru Ion, imaginea frumusetii si a dragostei absolute, iar Ana un substitut, pentru a putea dobandii averea. Dar obsesia pentru avere dispare in momentul in care pamantul este dobandit. Aceasta obsesie este inlocuita acum cu obsesia pentru Florica: -Numai tu mi-esti draga in lume, Florica, auzi tuAuzi Asadar, inteligenta personajului, vointa, taria de caracter, tenacitatea se vor subordona pasiunii acestuia. Atat dragostea, cat si ura poarta pecetea patimei care-i va grabi sfarsitul. Zbaterea lui Ion intre glasul pamantului si glasul iubirii face din el un personaj cu un destin dramatic. Pe cat de mult doreste sa se casatoreasca cu Ana, pentru pamantul acesteia, pe atat de mult doreste refacerea legaturii cu Florica, pe care n-a incetat sa o iubeasca: Sa stiu bine ca fac moarte de om si tot a mea ai sa fii! Dar cel care moare este chiar Ion. Evolutia sa il conduce catre acest deznodamant tragic, pentru ca dezumanizarea are consecinte tragice. CARACTERUL SIMETRIC AL ROMANULUI ION Copozitia romanului Ion este circulara, simetrica. Astfel romanul incepe si se sfarseste cu imaginea drumului ce duce spre Pripas. Cele doua patimi ale lui Ion le corespund titlurile celor doua parti Glasul pamantului si Glasul iubirii; semnificative fiind titlurile capitolelor ce marginesc romanul: Inceputul si Sfarsitul. Planurile narative sunt dispuse in paralel si, de cele mai multe ori, interfereaza. In primul plan al romanului se afla viata tanarului taran Ion Pop al Glanetasului. Din viata lui se desprind aspecte antagonice: dragostea pentru Florica, fata saraca, si dragostea pentru pamant, care se implineste prin casatoria taranului cu Ana, fata bogata, pe care nu o iubeste. Ion cunoaste un exemplu asemanator. V. Baciu, tatal Anei, a castigat pamanturile tot prin casatoria cu o femeie bogata, insa s-a purtat bland cu ea si a respectat-o, intelegand ca datorita ei a intrat in randul oamenilor avuti. Ion, dimpotriva, nici dupa moartea Anei, nici dupa cea a copilului, nu simte nici o mustrare a constiintei. Semnificativ este capitolul Nunta. Aici autorul realizeaza un paralelism aproape perfect, reprezentandu-ne, in subcapitolele distincte dezbaterile, confruntarile si derularea casatoriei Laurei Herdelea cu George Pintea, paralel cu acelasi eveniment, dar in contrast social al perechii Ion si Ana. In timp ce in familia durabila Laura George Pintea exista regretul initial al Laurei dupa Aurel Ungureanu, in familia subreda a lui Ion exista regretul acestuia pentru pierderea Floricai. Pe cand rezistenta familiei Pintea se datoreaza insusirilor barbatului., cauza distrugerii familiei lui Ion se datoreaza defectelor si obsesiilor acestuia. In planul al doilea al romanului, care interfereaza cu primul, se afla viata familiei invatatorului Herdelea care se afla intr-o permanenta competitie cu preotul

Belciug. Actiunile lui Herdelea, desi se considera intelept si prudent, sfarsesc prin infrangeri, pana ce-i obligat sa ceara in scris pensionarea, spre a nu fi dat afara. Se realizeaza o armonie intre planul etic al romanului si planul analitic, autorul conturand atat personajele centrale, cat si pe cele secundare intr-o propozitie perfect echilibrata, spunand despre fiecare personaj atat cat este necesar pentru ca cititorul sa-l poata distruge in ansamblul rolului, importantei si valorii sale in tabloul social reprodus. Sunt si scene simbolice simetrice: revelatia maretiei cosmice a pamantului, situata spre final. Hora cu care debuteaza romanul este strajuita de nucii batrani si de discul soarelui de pe bolta cereasca. Sfarsitul romanului include si el un cerc: aceeasi hora, aproape de asfintitul soarelui, de care se despart abatuti Herdelenii, intr-o trasura careia autorul nu-i retine decat rotile, care uruie mereu monoton-monoton ca insusi mersul vremii. Satul a ramas in urma, parca neschimbat; timpul nepasator sterge toate urmele zvarcolirii vietii. Ramane doar o taina dureros de necuprinsa, in care se mistuie ca niste tremurari plapande intr-un uragan urias nazuintele mari sau mici, suferintele, patimile.

Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului in conditiile satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea.Romanul prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul ,si consecintele actelor sale. Caracterul monografic al romanului orienteaza investigatia narativa spre diverse aspect ale vietii rurale:obiceiuri legate de marile moment din viata omului (nasterea, nunta, inmormantarea), relatii sociale generate de diferentele economice (stratificarea sociala),sau cultural(universul taranilor.universul intelectualitatii rurale),relatii de familie. Tema centrala,posesiunea pamantului este dublata de tema iubirii.Conceptia autorului despre roman,inteles ca un corp geometric perfect corp sferoid se reflecta artistic in structura circular a romanului.Simetria inceputului cu finalul se realizeaza pin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas,loc al actiunii romanului. Personificat cu ajutorul verbelor(se desprinde, alearga, urca, inainteaza), drumul are semnificatia simbolica a destinului unor oameni.Asemenea ramie unui tablou ,el separa viata reala a cititorului de viata fictionala a personajelor din roman. Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ.Descrierea initiala are pe langa rolul obisnuit de fixare a coordonatelor spatiale si temporal,functie simbolica de anticipare. Naratiunea obiectiva isi realizeaza functia de reprezentare e realitatii prin absenta marcilor subiectivitatii.Dialogul sustine veridicitatea si concentrarea epica.

Romanul este alcatuit din doua parti opuse complementare ,coordonate ale evolutiei interioare a personajului principal:Glasul pamantului si Glasul iubirii.Titlurile celor 13 capitole(numar simbolic nefast),sunt semnificative,discursul narativ avand un Inceput si un Sfarsit: Inceputul, Zvarcolirea,Iubirea,Noapea,Rusinea,Nunta(prima parte); Vasile,Copilul,Sarutarea,Streangul,Blestemul,George,Sfarsitl(partea a2a). Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a intelectualitatii rurale.Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeaza prin alternnta,iar succesiunea secventelor narrative este redata prin inlantuire.Viata personajelor se desfasoara dupa legile interne ale lumii lor si evolueaza parallel. Actiunea romanului incepe intr- o zi de duminic in care locuitorii satului Pripas se afla la hora in curtea Teodosiei,vaduva lui Maxim Oprea.In expozitiune sunt prezentate principalele personaje,timpul si spatiul,ceea ce confera veridiciate romanului realist. Cele doua planuri narrative se intalnesc inca de la inceputul romanului in memorabilia scena a horei,pretext narativ pentru prezentarea personajelor,a atitudinilor lo ai a ierarhiilor sociale prestabilite. Dupa descrierea drumului care intra in satul Pripas ,in expozitiune este infatisata o hora a soartei.Mica intelectualitate de la tara isi face aparitia la petrecerile poporului ,dar nu se implica pastrand o distant demna.Taranii instariti stau in grup compact,iar cei saraci le dau tarcoale asemenea lui Alexandru Glanetasu,ca un caine la usa bucatariei. Ion o joaca pe uratica Ancuta cu gandul la averea ei chiar daca inima lui este daruita Floricai.Intriga este marcata de aparitia intempestiva a lui Vasile Baciu ,bocotanul care-l numeste pe Ion hot, talhar, sarantoc si fleandura declansand in taranul mandru si ambitios o sete de razbunare care se va finalize dramatic pt toate personajele. Desfasurarea actiuniiprezinta pe mai multe planuri narrative evolutia personajelor si a relatiei dintre ele avand in centru nucleul format din ana,ion,vasile baciu,florica si George.Altercatia dintre ion si George bulbuc pornita in aparenta de la neplata lautarilor degenereaza intr-o bataie care camufleaza un conflict mult mai puternic:disputarea intaietatii la mana anei. Toata energia lui ion se canalizeaza pe dobandirea pamantului mult visar.O seduce pe ana fortandu-l pe chiabur sa consimta la casatorie,dar complicatiile nu se opresc aici deoarece ion nu a intrat in posesia actelor pentru zestre.Calvarul anei batuta se alungata de sot si de tata se va sfarsi la un moment dat in grajd cu streangul de gat.Odata implinita pasiunea initiala,Ion concluzioneaza ca:altceva trebuie sa fie temelia si aude din nou glasul iubirii Deznodamantul rezolva dramatic toate conflictele:surprins noaptea la florica ,ion este ucis cu sapa de George intr-o scena simtrica celei de la hora cand tanarul bogat fusese infrant.Criminalul este arestat,iar florica urmeaza sa isi duc viata in singuratate.

In concluzie Ion de L.Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv deoarece are ca trasaturi:specificul relatiei narator-personaj,obiectivitatea naratorului omniscient care intretine iluzia realitatii(viziune realista),utilizarea naratiunii la pers a3a si atitudinea detasata in descriere si verosimilul intamplarilor.