ION

de Liviu Rebreanu
-caracterizarea lui IonLiviu Rebreanu a fost un romancier, dramaturg si academician roman important al
inceputului de secol XX. A scris nuvele ( Catastrofa , Norocul ), teatru
( Apostolii ),
romane sociale ( Ion , Rascoala ) si romane psihologice
( Ciuleandra , Adam si Eva ). Este considerat de catre critici creatorul romanului
romanesc modern, intrucat Ion este privit ca cea mai puternica creatie obiectiva de
pana atunci (Eugen Lovinescu), iar Padurea Spanzuratilor este primul roman de
analiza psihologica din literatura romaneasca.
Romanul Ion a fost publicat in anul 1920, dupa o lunga perioada de elaborare
de aproximativ sapte ani. Romanul starneste un adevarat entuziasm in epoca, mai ales ca
nimic din creatia nuvelistica de pana atunci nu anunta aceasta evolutie spectaculoasa a
scriitorului. Eugen Lovinescu priveste romanul Ion ca pe o izbanda a literaturii
romane, iar satisfactia sa este consemnata in studiul Creatia obiectiva. Liviu Rebreanu :
Ion . Pentru initiatorul modernismului romanesc, al carui principiu de baza era
sincronizarea literaturii romane cu cea europeana, romanul Ion este cel care rezolva
o problema si curma o controversa , aparitia romanului directionand literatura romana
catre valorile europene. Modernismul romanului rezida din complexitatea constructiei
narative, din multitudinea planurilor de actiune si din numarul mare de personaje (peste
80) reprezentative pentru toate categoriile sociale si, nu in ultimul rand, din tehnica
contrapunctului (relatarea aceluiasi eveniment in planuri narative diferite : nunta
taraneasca a lui Ion nunta Laurei in stratul social al intelectualilor, hora balul etc).
Ion Pop al Glanetasului este personajul principal si eponim al romanului scris de
Rebreanu. Este un personaj de referinta din literatura romana, deoarece concentreaza
tragica istorie a taranului ardelean din primele decenii ale secolului al XX-lea. Desi taran,
care s-ar inscrie ca personaj mai degraba in curentul traditionalist, Ion este, mai ales, un
personaj modern si rotund prin complexitatea trairilor, prin forta conflictului interior
ce se manifesta patimas si prin analiza psihologica de introspectie a caracterului. Patimile
conflictuale sunt redate mai ales de structura epica a romanului, acesta fiind organizat in
doua parti : Glasul pamantului si Glasul iubirii .
Ion este tipul taranului impatimit de pamant, este taranul sarac, dar harnic, care
trebuie sa recupereze pamantul pierdut de tatal sau, pentru a dobandi respect in randul
satenilor. In sat, pamantul este o valoare centrala, care conditioneaza identitatea taranului.
Ca personaj modern, Ion este puternic individualizat prin complexitatea caracteriala, prin
folosirea unor metode neobisnuite pentru a intra in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu,
prin patimile devoratoare si prin sfarsitul tragic si previzibil totodata.
Dupa aprecierea lui Eugen Lovinescu, Ion este expresia instinctului de stapanire
a pamantului, in slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o cazuistica stransa, o viclenie
procedurala si, cu deosebire, o vointa imensa , spre deosebire de George Calinescu ce
considera ca lacomia lui de zestre e centrul lumii si el cere cu inocenta sfaturi dovedind
o ingratitudine calmaNu din inteligenta a iesit ideea seducerii, ci din viclenia
instinctuala, caracteristica oricarei fiinte reduse. . Nicolae Manolescu respinge
asemanarea lui Ion cu un erou stendhalian si afirma ca protagonistul lui Rebreanu este o

doar o bruta ingenua deoarece ideea de a o seduce pe Ana i-a apartinut lui Titu
Herdelea, flacaul insusindu-si acest procedeu fara nicio reticenta si aplicand cu satisfactie
planul ademenirii fetei.
Trasaturile morale ale personajului reies indirect, din faptele, gandurile si
atitudinile lui, precum si din relatiile cu celelalte personaje. Inca de la inceputul
romanului, la hora satului se evidentiaza intre jucatori feciorul lui Alexandru Pop
Glanetasul, Ion, urmarind-o pe Ana lui Vasile Baciu cu o privire stranie, parca
nedumerire si un viclesug neprefacut ; apoi, o vede pe Florica mai frumoasa ca
oricand [], fata vaduvei lui Maxim Oprea. Desi ii era draga Florica, Ion e constient ca
Ana avea locuri si case si vite multe . Astfel, el va sacrifica iubirea pentru implinirea
dorintelor proprii, pentru imbogatire si o viata indestulata. Vestimentatia lui Ion este cea
care releva conditia sa sociala, iar comportamentul, gesturile si mimica ii tradeaza
intentiile. Se dovedeste a fi un baiat istet, silitor si cuminte la scoala, de aici rezultand
dorinta de a evolua, dar impulsiv si violent la hora, orgolios, lacom, viclean si razbunator.
Pentru Ion este emblematica zicala scopul scuza mijloacele . Caracterizarea directa
este facuta de narator mandru si multumit ca orice invingator, Ion simtea totusi un gol
ciudat in suflet , de doamna Herdelea, aceasta numindu-l un baiat cumsecade, muncitor,
harnic si istet. In acelasi timp, preotul Belciug il numeste un stricat, bataus si un om de
nimic. Orgolios peste masura, Ion sufera cumplit atunci cand acesta il dojeneste in
biserica, in fata tuturor satenilor. Astfel, conflictul interior, care va marca destinul
flacaului, este vizibil inca de la inceputul romanului.
Patima pentru pamant il macina pentru ca pamantul ii era drag ca ochii din
cap . Fiind dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit de o vointa impetuoasa,
prezentand un temperament controlat de instinctele primare, Ion isi urzeste cu
meticulozitate planul seducerii Anei. Acesta este hotarat si perseverent in atingerea
scopului, dar si viclean, incercand sa se apropie de aceasta. Setea de pamant este trasatura
dominanta a personalitatii lui Ion, facand din el un personaj memorabil prin faptul ca
intreaga sa energie este canalizata spre atingerea scopului de a avea pamant : glasul
pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului ca o chemare, coplesindu-l . Dupa ce
planul ii reuseste, Ion, intr-un gest de adorare, saruta pamantul, iar fata ii zambea cu o
placere nesfarsita . Este a doua ipostaza a lui Ion. Fata de prima, cand se simtea mic,
neinsemnat si condamnat la o viata de saracie, aici se vede mare si puternic ca un urias
din basme care a biruit in lupte grele o ceata de balauri ingrozitori .
Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirecta a
personajului realist, protagonistul considerand ca daca ar fi avut pamant, Vasile Baciu nu
ar mai fi indraznit sa il jigneasca in fata celorlalti si nici preotul Belciug nu l-ar fi umilit
in biserica. Paul Georgescu sustine ideea ca pentru Ion pamantul insemna situatie
sociala, demnitate umana, posibilitatea de a munci cu folos , criticul apreciind eforturile
tanarului de a iesi din starea de umilinta sociala si morala, din saracia crunta in care se
zbatea. Pamantul semnifica pentru flacaul ambitios demnitate si totodata obiectul muncii
asupra caruia isi exercita energia, vigoarea, harnicia si priceperea.
Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana, atitudinea lui Ion devine rece, distanta, cinica.
Refuza sa ii mai vorbeasca si sa o mai vada, o bate fara mila, netinand cont de copilul pe
care Ana il purta. Cand trateaza problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este semet si cu
nasul in vant , sfidator, constient ca detine controlul absolut asupra situatiei si ca il poate
sili sa ii dea pamantul mult dorit. Insurandu-se cu Ana, Ion se insoara, de fapt, cu

pamanturile ei, sotia devenind o simpla povara. Capitolul Nunta il surprinde pe Ion
intre cele doua glasuri, devenite voci interioare : Ce-ar fi oare daca as lu ape Florica si
am fugi amandoi in lume sa scap de uratenia asta ? , ca in clipa urmatoare sa revina la
atitudinea obisnuita : Si sa raman tot calic, pentru o muiere . Acest monolog interior
evidentiaza conflictul sufletesc dintre cele doua patimi de care este mistuit flacaul.
Trairile lui Ion in lupta dusa pentru a intra in stapanirea pamanturilor lui Vasile
Baciu il motiveaza ca si personaj modern. Acesta trece de la brutalitate si violenta la
prefacatorie si incantare. Ion este vinovat pentru propriul sau destin, deoarece, din cauza
patimii pentru pamant, se dezumanizeaza. Insusindu-si pamantul pe cai necinstite, Ion nu
putea supravietui, sfarsitul lui previzibil fiind perfect motivat moral si estetic de catre
naratorul obiectiv si omniscient.
Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalat glas ce mistuie sufletul lui Ion,
iubirea pentru Florica, duce fara indoiala la destinul tragic al eroului. Dupa ce Ana s-a
spanzurat, Ion se simte liber. Este din ce in ce mai nestapanit in iubirea lui pentru Florica,
pe care o urmarea peste tot si care acum i se parea mai importanta decat toate
pamanturile : ce folos de pamanturi, dac acine ti-e drag pe lume nu-i al tau ? . Se
imprieteneste cu George, insa aceasta prietenie era una falsa. Constituia o alta strategie a
protagonistului pentru a se afla cat mai des in preajma Floricai. Insa George isi da seama
de planurile lui Ion cu ajutorul Savistei si planuieste sa revina acasa pe neasteptate,
pentru a se convinge. In plina noapte, George aude zgomote in curte, ia sapa si, pentru ca
nu ii raspunde nimeni, izbeste la intamplare, fara sa vada nimic. Simte ca fierul a
patruns in ceva moale , apoi mai loveste o data si aude un parait surd , iar cand da a
treia oara este convins ca l-a omorat. Asadar, Rebreanu propune pentru sfarsitul lui Ion o
crima pasionala, infaptuita cu o unealta simbolica pentru munca pamantului : sapa.
Astfel, personajul este drastic pedepsit de narator, intrucat el se face vinovat de
dezintegrare morala, fiind raspunzator de viata Anei si a copilului lor. El tulbura
echilibrul unui camin si linistea unei intregi colectivitati prin actiunile sale. Dupa dramele
consumate, viata satului isi reia cursul normal, finalul romanului prezentand sarbatoarea
sfintirii noii biserici, la care este adunat tot satul, iar drumul dinspre Pripas sugereaza ca
totul reintra in firescul vietii.
Personaj realist, Ion Pop al Glanetasului a fost preluat de Liviu Rebreanu din
viata, inspirandu-l o scena vazuta de scriitor pe colinele unui sat, unde a observat un
taran imbracat in haine de sarbatoare , care s-a aplecat, deodata si-a sarutat pamantul.
L-a sarutat ca pe o ibovnica. Scena m-a uimit si mi s-a intiparit in minte, dar fara vreun
scop deosebit, ci numai ca o simpla ciudatenie .
Un alt eveniment care l-a marcat in mod deosebit a fost discutia pe care Liviu
Rebreanu a avut-o cu un tanar taran vrednic, muncitor, pe nume Ion Bolijar al
Glanetasului, care nu avea pamant si pronunta acest cuvant cu atata sete, cu atata
lacomie si pasiune, parc-ar fi fost vorba despre o fiinta vie si adorata
Personajul lui Liviu Rebreanu este primul erou literar realizat in mod obiectiv,
rece, deoarece romancierul construieste oameni vii fara podoabe artistice sau artificii de
limbaj. Prezenta regionalismelor ardelenesti asigura un echilibru stilistic, personajele
avand un limbaj definitoriu pentru mediul caruia ii apartine fiecare. Cuvintele si
expresiile populare, precum si registrul lexical taranesc sunt proprii lui Ion Pop al
Glanetasului, contribuind la desavarsirea personajului realist, reprezentativ pentru mediul
rural ardelenesc.