Ion

De Liviu Rebreanu

Incadrarea in context:
In contextul literaturii interbelice, opera lui Liviu Rebreanu impune viziunea
realist obiectiva si proza de analiza psihologica, romanele sale fiind creatii epice cu
structura riguroasa si conficte puternice. Scriitorul continua traditia reprezentata de
Nicolae Filimon (,,Ciocoii vechi si noi’’) si de Duiliu Zamfirescu (,,Viata la tara’’),
analizand societatea romaneasca si scriindu-si romanele dupa o vasta documentare.
Liviu Rebreanu este cel care a desprins romanul romanesc din zona traditionalismului
si l-a propulsat spre modernitate. A debutat cu genul scurt, prin nuvele care anunta
marile teme ale creatiei romanesti: satul si taranul (,,Glasul inimii’’, ,,Rafuiala”) si
razboiul (,, Catastrofa’’, ,,Hora mortii’’). Aceste nuvele vor ramane un exercitiu
stilistic, Rebreanu fiind recunoscut in literatura prin creatii monumentale precum:
,,Ion’’ (roman modern, social-obiectiv si realist), ,,Rascoala”, ,,Adam si Eva’’.
Conceptia artistica a autorului reprezinta, in linii mari, o maniera de potentare
a realismului, privit in primul rand ca expresie a raportului dintre artist si realitate,
dar si ca valoare de cunoastere sau ca stil.
Romanul ,,Ion’’ (1920) face parte dintr-o proiectata trilogie pe tema
pamantului si a conditiei taranului. ,,Ion’’ prezinta drama taranului ardelean integrat
intr-o societate in care pamantul este un criteriu al valorii individuale. Al doilea roman
este ,,Rascoala’’ (1932) si prezinta drama taranului ardelean din Regat. Ultimul
roman din trilogie urma sa prezinte problema nationala din Basarabia, dar a ramas in
stadiul de proiect.
Incadrarea in tipurile de roman:
Ion este un roman realist, deoarece prezinta faptele intr-un mod verosimil,
utilizand detalii semnificative ale realitatii, precum nume de localitati. De asemenea,
Ion este un roman rural, intrucat prezinta aspecte din viata taranilor, personajele si
intamplarile fiind tipice. Din punctul de vedere al relatarii evenimentelor, e un roman
obiectiv, autorul neimplicandu-se in relatarea faptelor sau evolutia personajelor.
Totodata, este si un roman modern deoarece sunt folosite tehnicile: contrapunctului,
planurilor paralele, fiind primul roman modern din literatura romana. De asemenea,
in caracterizarea lui Ion, observam tehnica pluriperspectivismului.
Geneza romanului:
In vol ,,Marturisiri” (1932), autorul afirma ca trei scene importante au dus la
nasterea romanului care l-a consacrat in literatura romana, inca de la debut.
Cunoscuta scena a sarutarii pamantului isi are originea in realitate. La hotarul satului
Prislop, viitorul romancier a asistat la un gest care l-a impresionat: un taran imbracat
in straie de sarbatoare a ingenunchiat si a sarutat cu patima pamantul. Un alt
eveniment din realitate care l-a impresionat pe Rebreanu a fost cel relatat de sora lui
intr-o scrisoare: fiica unui taran bogat din satul natal a fost batuta crunt de tatal ei,
pentru ca ramasese insarcinata cu cel mai sarac flacau din sat. Cel de-al treilea
eveniment care contureaza scheletul viitorului roman e legat de discutia pe care
autorul a avut-o cu un taran tanar, pe nume Ion Pop al Glanetasului, care isi
marturiseste patima pt pamant.
Tema:
Tema principala a romanului este lupta taranului pt pamant, intr-o societate in
care singura masura este pamantul. Aceasta problematica este particularizata in
confruntarea dintre cele doua pasiuni puternice, vazute ca doua jumatati ale aceluiasi
intreg: iubirea pt pamant si iubirea pt o singura femeie.
O prima scena care demonstreaza patima protagonistului pt pamant este
scena cositului. Sentimentele pe care Ion le are cand ajunge la cosit, cat si
incercarea de a recupera in mod necinstit trei parcele de pamant care au apartinut
zestrei mamei sale, contureaza profilul taranului harnic, dispus sa faca orice pt a
obtine pamant. Consecinta acestei actiuni este o bataie cu Simion Lungu, proprietarul
pamantului pe care Ion a intrat, ca mai apoi sa fie dat in judecata.
Cea de-a doua scena care sustine dragostea flacaului fata de pamant este
scena sarutarii pamantului. Aceasta este o prefigurare a mortii lui Ion, semnificand
un moment in care pamantul, iubirea si moartea se intalnesc ( mainile lui Ion sunt
manjite de noroi, ca niste manusi ale mortii). Pamantul are o semnificatie duala, fiind
un simbol atat al vietii cat si al mortii. Cand afla ca Florica se marita cu George,
sentimentul de glorie pe care il avea dispare. Aflam astfel ca glasul pamantului si
glasul iubirii nu mai sunt acum doua voci separate, ci canta impreuna intr-o armonie
fatala.
Structura si compozitie:
Din punct de vedere structural, cartea este organizata in doua parti sau
volume intitulate simbolic ,,Glasul pamantului’’ si ,,Glasul iubirii’’, anticipand cele doua
optiuni care marcheaza destinul eroului, cele doua patimi care il macina si carora nu
li se poate opune: pamantul si iubirea. Romanul insumeaza 13 capitole, dintre care
primul se numeste ,,Inceputul’’, iar ultimul ,,Sfarsitul’’, celelalte purtand titluri scurte,
avand valoarea unor sentinte: ,,Iubirea’’, ,,Nunta’’, ,,Sarutarea’’.
La nivel compozitional, se disting mai multe planuri romanesti, urmarind
cateva destine. Primul si cel mai important este destinul lui Ion, taran sarac din satul
Pripas, care doreste sa-si depaseasca statutul material si locul in ierarhia rurala, prin
casatoria cu o fata bogata.
Un al doilea plan vizeaza intelectualitatea rurala reprezentata de familia
invatatorului Herdelea si a preotului Belciug. Herdelea reprezinta imaginea dascalului
cu vocatie care incearca sa apare cultura si limba romana, acaparate de sistemul
oficial maghiar. Conflictele cu preotul, cu autoritatile si chiar cu Ion, sunt determinate
de dorinta invatatorului de a-si apara statutul social si intelectual. Preotul Belciug e
reprezentativ pentru omul devotat slujirii lui Dumnezeu si Bisericii. Desi este aspru, el
e respectat de toti membrii comunitatii. Cel de-al treilea plan,secundar, e cel al
administratii maghiare.
Incipitul este de tip ,,captatio benevolentiea’’ si sta sub semnul formulei
realiste, printr-o amplasare spatiala ce are la baza motivul drumului. Acesta are dublu
rol: unul strict functional, el realizand trecerea de la planul real la cel functional, iar in
final, prin simetrie inchide lumea romanului. Este in acelasi timp si o metafora a
destinului implacabil, deoarece vietile se implinesc si se sfarsesc fara ca vointa
umana sa poata interveni. In fragmentul din incipit, drumul este personificat:,,trece’’,
,,spinteca’’, ,,alearga’’. Se poate observa, de asemenea, abundenta toponimelor reale
(Cluj, Bistrita) ce imprima romanului o puternica nota de veredicitate (element
specific realismului).
Prima imagine a satului este una statica, dand impresia de loc uitat de lume
(,,satul parca e mort’’), iar ,,crucea stramba’’ anticipeaza tragismul destinelor, fiind in
acelasi timp emblema unei comunitati care a uitat de Dumnezeu.
Descrierea caselor ilustreaza, prin asezare si prin aspect, conditia sociala a
locatarilor, anticipand totodata rolul unor personaje in evolutia conflictului. Prima
casa descrisa este cea a invatatorului ,,cu usa spre ulita si cu doua ferestre care se
uita tocmai in inima satului…’’, evidentiind rolul personajului in comunitatea rurala si
respectul de care se va bucura din partea comunitatii. Cea de-a doua casa prezentata
e cea a lui Ion ,,usa inchisa cu zavorul’’ sugereaza lipsa comunicarii, acoperisul ca
,,un cap de balaur’’ subliniaza ca pericolul se afla in interior, peretii proaspeti varuiti
evidentiaza ideea ca femeia era harnica, iar gardul stricat ilustreaza ca barbatul este
lenes.
Structura circulara a romanului este evidentiata in final, care reia imaginea
drumului, dar prezentand traseul invers celui initial. Daca in incipit verbele sugerau o
miscare vioaie, specifica tineretii, in final ele redau o miscare greoaie, sugerand
parca varsta batranetii (,,se indoaie’’ , ,,se intinde’’). Imaginea Cristosului de tinichea
e reluata in final dar, ,,cu fata poleita de o raza intarziata’’ subliniind ideea ca prin
moartea protagonistului s-a refacut echilibrul cosmic; satul pare intinerit, domina o
atmosfera de sarbatoare, asemanatoare celei de la inceput pentru ca satul s-a
instaurat, iar ordinea morala a revenit.
In compozitia romanului, Rebreanu apeleaza in primul rand la tehnica
planurilor paralele, prin care prezinta viata lumii taranesti si a intelectualitatii rurale.
Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeaza prin alternanta, iar inlantuirea
secventelor e redata cronologic. Unele pasaje devin semnificative pt destinul
personajelor si au rol anticipativ. Viata personajelor se desfasoara dupa legile
interne ale lumii lor si evolueaza in paralel. Astfel, se poate observa ca primul plan, al
taranimii se caracterizeaza prin discontinuitate, iar celalalt plan, al intelectualitatii,
prin continuitate.
 O alta tehnica narativa folosita in compozitia operei este cea a
contrapunctului. Astfel, se pun in lumina episoadele sau secventele narative
simetrice, care sustin complexitatea romanului. De exemplu, nunta Anei corespunde
cu nunta Laurei, iar conflictul ext dintre Baciu si Ion corespunde confictului dintre
invatatorul Herdelea si Belciug.
Indicii temporali si spatiali au rolul de a orienta cititorul in universul fictional,
dar mai ales de a avea impresia de veridicitate.
Din punct de vedere spatial, universul cartii se plaseaza in imediata vecinate a
lumii reale din zona Bistritei. Actiunea, cantonata in Pripas, in cea mai mare parte se
deschide spre zone invecinate sau mai indepartate, punctate prin toponime reale sau
fictive (Cluj, Armadia).
Conflictul central il constituie lupta pt pamant in satul transilvanen in care
posesia averii sau a pamantului conditioneaza dreptul indivizilor de a fi respectati.
Conflictul exterior social dintre ,,sarantocul’’ Ion si ,,bogatasul’’ Vasile Baciu e dublat
de unul int intre ,, glasul pamantului’’ si ,,glasul iubirii’’. Conflictele secundare
completeaza actiunea cartii avand legatura tot cu pamantul (Ion-Simion, Ion-
George,preot-invatator). De asemenea, un rol important il are conflictul simbolic
dintre om si pamantul stihie.
Personajele din roman sunt construite conform viziunii realiste, autorul
infatisand personaje tipice suprinse in imprejurari tipice.
Protagonistul este un personaj eponim,complex, ce reprezinta tipul taranului
sarac, dornic de a-si depasi conditia sociala. Ion este un exponent al taranimii prin
aviditate sa de a avea pamant, dar se individualizeaza sub aspect moral si psihologic
prin modul in care il obtine. Singulara in satul Pripas nu este doar casatoria unei fete
bogate cu un baiat sarac, ci comportamentul acestuia: o face pe Ana de rusine, apoi
umbla dupa nevasta altuia. Personajul este construit prin tehnica basoreliefului si prin
tehnica pluriperspectivismului.
Personajele feminine, Ana si Florica, sunt construite antitetic si complementar,
intruchipand cele doua glasuri ale protagonistului. Ana, fata lui Baciu, pare nascuta
sub semnul nefericirii, fiind predestinata unei existente tragice. Ea se indragosteste
de Ion, caruia ii incredinteaza cu generozitate propria viata, ii naste copilul-singura
speranta de fericire ramasa, insa in final, se sinucide. Florica este fata vaduvei lui
Maxim Oprea, fiind si cea mai frumoasa din satul Pripas. Ea il iubeste sincer pe Ion,
insa in momentul in care acesta o ia de sotie pe Ana, ea accepta cererea in casatorie
a lui George.
Din lumea intelectualilor se impun Zaharia Herdelea si preotul Belciug. Cel
dintai este invatatorul satului, incercand asadar sa apere cultura si limba romana si
astfel, conflictele sale cu preotul, cu autoritatile maghiare si chiar cu Ion, provin din
dorinta acestuia de a-si apara statutul social si intelectual. Preotul Belciug urmareste
si el slujirea intereselor romanilor din Ardeal, sfatuindu-i, indrumandu-i si chiar
mustrandu-i pe oamenii care ii cer ajutorul sau care se abat de normele morale.
Arta narativa si stil:
Arta narativa respecta principiile realismului, avand urmatoarele trasaturi:
naratiunea este realizata la pers 3, din perspectiva par derriere a unui narator
obiectiv, impersonal, detasat de actiune si de personaje, dar care cunoaste totul
despre acestea, anticipandu-le destinul prin anumite scene sau simboluri.
Naratiunea este impletita cu scene descriptive cu rol in conturarea unor
portrete, in prezentarea atmosferei epocii sau in fixarea relatiilor spatiale si
temporale. Dialogul sustine veridicitatea faptelor, si tradeaza conflictele ext si relatiile
interumane. Monologul interior ia forma autocaracterizarii si dezvaluie trasaturile
protagonistului.
Stilul este neutru, impersonal, Rebreanu adoptand ,,metoda fara stralucire
artistica’’ (Lovinescu), iar naratiunea avand caracter anticalofil.
In concluzie, prin romanul Ion, Liviu Rebreanu realizeaza o creatie obiectiva de
tip realist, prin care impune modernizarea romanului romanesc, in contextul lit
interbelice.