P. 1
Roman Realist de Tip Obiectiv Interbelic - Ion - Liviu Rebreanu

Roman Realist de Tip Obiectiv Interbelic - Ion - Liviu Rebreanu

|Views: 8,751|Likes:
Published by iulia - andreea

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: iulia - andreea on May 08, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/11/2015

pdf

text

original

“Ion” de Liviu Rebreanu Romanul Ion apare in 1920, fiind considerat primul roman cu elemente moderne din istoria

litaraturii romane deoarece scriitorul renunta la imaginea idilica a satului si prezinta universal rural in mod realist. Geneza romanului. Dupa marturisirile lui Rebreanu,procesul creator a fost îndelungat si esenta lui consta în sudarea într-o viziune unitara a trei experiente de viata: Prima dintre experiente a fost uimirea pe care a simtit-o Rebreanu, într-una din primaverile tineretii sale, când iesise la rasaritul soarelui cu arma pe un colnic la vânat de porumbei a observat cum un taran, socotindu-se nevazut de nimeni a sarutat pamântul jilav de roua, cu înfocare, ca pe o iubita. A doua experienta i-a fost transmisa scriitorului de sora sa Livia si formeaza substanta nuvelei Rusinea. Este vorba de patania unei fete bogate de la tara, Rodovica, amagita de un flacau sarac si supusa din aceasta cauza, la cele mai cumplite batai de catre tatal sau. A treia experienta este constituita de impresia puternica pe care i-a lasat-o lui Rebreanu convorbirea cu un fecior de la tara, Ion al Glanetasului, istet si vrednic, dar împovarat de greutati si deznadajduit, pentru faptul ca nu avea pamânt. Textul reprezintă un roman, deoarece este o specie a genului epic în proză, cu o acţiune care se desfăşoară pe mai multe planuri, cu conflicte multiple şi un număr mare de personaje. Tema este problematica pamantului in satul transilvanean de la inceputul secolului al XX-lea. Romanul este realist în primul rând prin tema pământului care este, de fapt, miza conflictului, pentru că el determină în lumea satului poziţia socială şi autoritatea morală a indivizilor. Acestei teme i se adaugă cea a iubirii, pentru că destinul personajului principal este definit de aceste două mari coordonate. De fapt, nu pământul se află în centrul romanului, ci dorinţa lui Ion de a-l avea. Un alt element specific romanului realist este prezentarea aspectelor monografice ale satului românesc tradiţional: obiceiuri legate de marile evenimente ale existenţei umane ( botezul, nunta, înmormântarea), sărbătorile creştine (Crăciunul), hora, jocul popular. Rebreanu acordă horei un rol esenţial pentru că ea coagulează viaţa satului, fiind nu numai loc de întâlnire şi de petrecere, dar şi de confruntări. Se fixează în acelaşi timp şi timpul şi spaţiul (duminica, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea) Titlul este simbolic, si se refera la protagonistul operei; numele Ion a devenit, si datorita acestui roman, un simbol al taranului roman. In plus, printr-o rasturnare a literelor,Ion=noi, deci Ion reprezinta o intreaga colectivitate.

Perspectica narativă este auctorială, făcută din punctul de vedere al unui narator detaşat, obiectiv, care nu intervine în desfăşurarea acţiunii prin comentarii sau explicaţii, un narator omniscient şi omniprezent, care relatează la persoana a treia, prin focalizare zero, viziunea „dindarat”, dând cititorului impresia că stăpâneşte naraţiunea. Acest narator înfăţişează realitatea ca pe un proces logic, prin înlănţuire(respectarea etapelor acţiunii) şi prin alternanţă (trecerea de la un plan narativ la altul). Tehnica narativă este tipic realistă. În primul rând, opera respectă principiul cauzalităţii şi al coerenţei, romanul având o desfăşurare logică şi cronologică. Totuşi, naratorul adaugă procedeul anticipării, prin care se prefigurează evoluţia unui personaj prin replici, gesturi, situaţii care anunţă evenimentele ulterioare. În „Ion”, cel ami important element cu valoare de anticipare este apariţia Zavistei, în momentele cheie ale romanului. Conflictul este multiplu, exterior si interior, principal si secundar, social si psihologic. Conflictul central si social este ilustrat de lupta pentru pamant in satul traditional, unde respectul e conditionat de posesia pamantului ; din acesta deriva atat conflictul exterior, dintre Ion si Vasile Baciu, cat si cel interior, dintre « chemarile »care il duc pe Ion la pierzanie-pamantul(pozitia sociala) si iubirea(echilibrul sufletesc). Conflictele secundare completeaza semnificatiile actiunii : intre Ion si Simion Butunoiu pentru o brazda de pamant; intre Ion si George pentru Ana , apoi pentru Florica ; Intr-un al doilea fir epic, exista si un conflict national, in planul intelectualitatii (satul romanesc era sub stapanire austro-ungara). La nivelul profund, al semnificatiilor simbolice, se poate identifica si un conflict tragic, intre omul primitiv, instinctual si pamantul-stihie/obiect de veneratie. O altă trăsătură realistă este prezentarea veridică a oamenilor şi evenimentelor, care se face încă din incipit. În descrierea drumului care intră în satul Pripas, naratorul estompează distincţia dintre realitate şi ficţiune şi surprinde cadrul unei lumi în care naraţiunea pare a continua viaţa însăşi. Detaliile toponimice dau veridicitate prezentării şi îl familiarizează pe lector cu aspectele etnografice şi sociale ale lumii prezentate. În acelaşi timp, descrierea ilustrează condiţia socială a unor personaje şi anticipează rolul acestora în desfăşurarea narativă. Finalul reprezintă descrierea aceluiaşi drum, după încheierea evenimentelor, drum care se pierde, de această dată, în „şoseaua mare”, înscriind destinul individual al personajelor în marele destin universal. Simetria incipitului cu finalul corespunde concepţiei lui Rebreanu despre roman, înţeles ca un „corp sferiod”.

În ceea ce priveşte structura, romanul este alcătuit din două mari părţi complementare, avand în centru pământul, respectiv iubirea: „Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”, cărora li se subordonează cele treisprezece capitole cu titluri sugestive: „Începutul”, „Blestemul”, „Sfârşitul”. În ceea ce priveşte planurile narative, Rebreanu foloseşte tehnica planurilor paralele, prin care prezintă simultan viaţa ţărănimii (Ion, Ana, Vasile Baciu, George, Florica) şi viaţa intelectualităţii (preotul Belciug şi familia Herdelea). Se poate vorbi aşadar chiar despre un roman în roman, pentru că se urmăreşte în paralel destinul a două familii aparţinând unor grupuri sociale diferite. In planurile secundare apare lupta îndârjita a lui Vasile Baciu pentru a-si apara pamântul, lupta preotului Ion Belciug pentru a zidi biserica de piatra în satul Pripas; lupta fetelor invatatorului Laura si Ghighisi a familiei lor pentru o partida, un mariaj cât mai bun; concurenta dintre avocatii si functionarii marunti, ca si luptele pentru o brazda din ogorul vecinului. La nivel microtextual se remarca utilizarea tehnicii contrapunctului(prezentarea aceleiasi teme in planuri diferite, de exemplu, nunta Anei corespunde cu nunta Laurei)

In ce priveste subiectul romanului, actiunea graviteaza în jurul protagonistului, flacaul chipes, voinic, inteligent, si vrednic, dar sarac, Ion al Glanetasului, care din cauza dorintei de a se îmbogati îsi sacrifica iubirea. In prim-plan se mai afla si Florica, o fata frumoasa, dar saraca asemenea lui, ce reprezinta simbolic”glasul iubirii” , si pe care Ion incearca sa o uite in momentul in care se casatoreste cu Ana, simbol al “glasului pamantului”. Aceasta din urma este fiica unui bogatas al satului, Vasile Baciu. Casatorindu-se cu fata bogata, dar urata , al carei tata a consimtit sa i-o dea de sotie numai dupa ce a aflat ca a sedus-o (si ca, în consecinta, gândul lui de a o marita cu George Bulbuc, cel mai bogat flacau din sat, nu se mai poate împlini), eroul simte ca si-a redobandit demnitatea odata cu pozitia sociala mult ravnita. Dupa casatorie, Ion o maltrateaza pe Ana pâna când aceasta, nemaiputând suporta, se sinucide, lasând în urma un copil de câteva luni, care in scurt timp moare si el. Vasile Baciu crede ca, dupa moartea Anei si a copilului, ar putea primi pamânturile înapoi, dar legea nu-l favorizeaza,iar preotul satului, Belciug, speculeaza nestiinta celor doi, determinandu-i ca, dupa moarte, sa lase toata averea lor bisericii. Între timp, Ion vrea sa recupereze iubirea pierduta, pe Florica, devenita sotia lui George Bulbuc, care îl surprinde noaptea în curtea sa si-l omoara.

Si învatatorul Herdelea are necazurile lui. Si-a zidit casa pe locul bisericii, cu învoirea preotului Belciug. Cu timpul, relatiile învatatorului cu preotul s-au racit, iar Herdelea, împovarat cum era, se temea sa nu piarda ceea ce agonisise cu greutate. În schimb, preotul Belciug, ramas vaduv din primul an al preotiei, a fost un om strângator si tenace. Respectat de sateni, preotul nu sufera sa i se încalce autoritatea. Din aceasta cauza e în conflict cu învatatorul Herdelea. Satul lui L. Rebreanu este diferentiat economic. Stratificarea sociala depinde de pamântul pe care îl are taranul. Patimile se nasc din saracie, din nevoia de pamânt. Stilul- e neutru, impersonal (« stilul cenusiu ») ; e prezent si stilul indirect liber,ca mijloc al analizei psihologice ; limbajul e regional, evocand cu fidelitate atmosfera perioadei. Personajele sunt construite, de asemenea, în spirit realist, susţinând firul epic al romanului. Personajul principal este tipic realist, exponenţial pentru o anumită categorie socială, iar structura sa psihologică este pusă sub semnul unor trăsături dominante: tipul ţăranului, caracterizat printr-o inteligenţă dură, egoism şi cruzime, dar mai ales printr-o voinţă imensă. Ion este un personaj eponim (numele său dă numele romanului), realizat prin tehnica basoreliefului. El domină întreaga lume care gravitează în jurul său (Ana, Vasile Baciu, Florica, George) şi care contribuie la evidenţierea trăsăturilor lui, a caracterului complex, cu însuşiri contradictorii: viclenie şi ingenuitate, brutalitate şi delicateţe. Iniţial el este caracterizat în mod direct de către narator, beneficiind de un portret marcat de calităţi: „iute şi harnic ca mă-sa”; „munca îi era dragă oricât ar fi fost de aspră”. Elementul fundamental al conflictului, pământul, îi subordonează toate trăsăturile: „Pământul îi era drag ca ochii din cap”. Celelalte personaje ale romanului îi evidenţiază caracterul, cu lumini şi umbre, în funcţie de conflictele în care sunt implicaţi cu toţii. Astfel, învaţatorul Herdelea îl aprecia ca „unul dintre cei mai iubiţi elevi”, iar doamna Herdelea îl consideră „un băiat cumsecade, muncitor, harnic, săritor, isteţ”. Cele mai multe trăsături reies însă din caracterizarea indirectă, din faptele şi atitudinea personajului, din relaţiile cu celelalte personaje. Astfel, Ion este impulsiv, chiar violent, ceea ce atrage respectul, teama celorlalţi flăcăi ai satului şi a lăutarilor care cântă la comanda lui şi îl însoţesc la cârciumă după horă, deşi George este cel care îi plăteşte. Viclenia sa este evidentă în relaţia cu Ana, pe care o seduce, îi speculează sentimentele, cucerind-o şi lăsând-o să creadă că, de fapt, ea l-a cucerit. Inteligenţa dură, egoismul, cruzimea îi subordonează toate acţiunile: bătaia cu George, comportamentul agresiv faţă de Ana. El reprezintă, aşa cum spunea criticul Eugen Lovinescu, „expresia instinctului de stăpânire a pământului”, având ca trăsături definitorii „inteligenţa ascuţită”, „viclenia procedurală” şi „voinţa imensă”. Este naiv, in relaţia cu Vasile Baciu, crezând că nunta îi va aduce şi pământul, fără a încheia o înţelegere legală. De la început, Ion este sfâşiat de două forţe, glasul pământului şi glasul iubirii, căzând victimă acestor două patimi. Pământul înseamnă pentru Ion demnitate, obiect al

muncii asupra căruia îşi exercită energia, vigoarea, hărnicia şi priceperea. Personajul are o dorinţă obsesivă de a stăpâni acest pamânt, iar elocventă în acest sens este scena sărutării lutului: „Îl cuprinse o poftă sălbatecă să îmbraţişeze huma, s-o crâmpoţească în sărutări!” Acest gest depăşeşte limitele unei reacţii obişnuite, sugerând patima exagerată pentru pământ, precum şi legătura indestructibilă cu acesta. Personajul trăieşte o triplă voluptate: a simţurilor, a puterii, a trupului, iar acest moment alegoric exprimă reducerea lui la esenţă. Odată satisfăcută patima pentru pământ, celălalt glas ce mistuit sufletul lui Ion, iubirea pătimaşă pentru Florica, duce fără dubiu la destinul tragic al eroului. Ion este omorât de George, care îi prinde pe cei doi în flagrant, fiind apoi arestat, iar Florica rămâne singură şi de ruşineu satului. Astfel, personajul este drastic pedepsit de autor, întrucât el se face vinovat de dezintegrare morală, răspunzător de viaţa Anei şi a copilului lor, tulburând liniştea unui cămin, liniştea unei întregi colectivităţi. După dramele consumate, viaţa satului îşi reia cursul normal, finalul romanului ilustrând sărbătoarea sfinţirii noii biserici, la care este adunat tot satul, iai drumul dinspre Pripas sugerează faptul că totul reintră în obişnuit. In concluzie, Liviu Rebreanu construieşte un personaj memorabil, complex, realist, cu un caracter bine individualizat şi care rămâne un model pentru proza de acest tip din literatura noastră.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->