Sunteți pe pagina 1din 3

„Baltagul”

de Mihail Sadoveanu (1930)

1) Paricularități
Mihail Sadoveanu, „Ceahlăul literaturii române”, cum l-a numit Geo Bogza, „Ștefan cel
Mare al literaturii române”, cum i-a spus George Călinescu, are o operă monumentală a cărei
măreție constă în densitate epică și grandoare compozițională. Scriitor fidel al principiilor
tradiționaliste, Sadoveanu nu participă la metamorfozele literaturii românești, ilustrând în opera sa
viața satului românesc ca temă epică fundamentală, tema spiritualității satului românesc,
întrucât „țăranul român a fost principalul meu erou”, după cum mărturisea prozatorul într-un
discurs ținut la Academia Română.
În lucrarea intitulată „Arca lui Noe”, criticul literar Nicolae Manolescu distinge trei vârste
ale romanului românesc: doric, ionic și corintic. Alături de „Ion”, creația realist-obiectivă a lui
Liviu Rebreanu, „Baltagul”, opera lui Mihail Sadoveanu, este încadrată în categoria romanelor
dorice.
1. a) În primul rând, prin arhitectura complexă și multitudinea temelor abordate, romanul
este polimorf. Prin ilustrarea obiceiurilor, tradițiilor, diferitelor aspecte ale vieții pastorale din
Munții Tarcăului, este un roman monografic și realist. Aspectul mitic îl conferă modul de
înțelegere a echilibrului lumii de către personajul principal și prin gesturile ei aproape ritualice,
dar și prin comuniunea om-natură și prin mitul marii treceri.
b) În plus, romancierul recurge la construcția de personaje tipologice, reprezentative
pentru societatea înfățișată de universul ficțional. Protagonista, Vitoria Lipan, întruchipează
tipul muntencei, al femeii de la țară. Pe parcursul discursului narativ, însă, personajul feminin
este urmărit în trecerea sa de la tipicitate la individualitate.
2. Discursul epic abordează tema condiţiei omului constrâns să trăiască la confluența
dintre tradiție și modernitate, la intersecţia dintre lumea tradiţională, cu superstiţiile şi ritualurile
ei, şi civilizaţia burgheză, dominată de spiritul capitalist.
a) Reprezentativă pentru tema abordată este prima parte a discursului epic. Dacă la
început, Vitoria Lipan este descrisă exclusiv prin însuşiri generale, ca un exponent al lumii
arhaice, odată cu părăsirea locurilor natale în căutarea soţului dispărut aceasta dezvoltă o serie de
caracteristici neobişnuite pentru o ţărancă de la munte care respectă legile familiei de tip patriarhal.
De exemplu, evocativ este episodul narativ în care protagonista devine o aprigă apărătoare a
tradiţiilor, dispusă spre o corecţie exemplară a fiicei sale, Minodora, pentru că aceasta tinde să
încalce rânduiala veche. În schimb, în „lumea de jos”, a civilizaţiei conduse după legi scrise, deși
porneşte cu o anumită sfială, se adaptează aproape fără efort la noile condiţii, fiind chiar dispusă
să preia în lumea ei obiceiuri pe care le consideră binevenite. Ea devine o femeie cu iniţiativă, fapt
de neconceput în ordinea arhaică.
b) O altă scenă ce pune în lumină tema operei/ modul în care evoluează relația dintre
Vitoria și Gheorghiță este cea din final. Scena demascării ucigașilor este cutremurătoare,
asemănătoare cu cea în care Hamlet îl dă în vileag, în toiul unei petreceri, pe ucigașul tatălui său.
La masă, ea observă că Bogza are un baltag, despre care spune că ,,e mai vechi și știe mai multe”.
În ciuda atitudinii lui Calistrat Bogza, care evoluează de la neliniște până la agresivitate pe măsură
ce femeia relatează, cu o surprinzătoare exactitate, scenariul crimei, Vitoria nu își pierde cumpătul
și continuă povestirea. La îndemnul ei, Gheorghiță îi ia baltagul lui Calistrat, afirmând apoi ferm:
,,pe baltag este scris sânge și acesta-i omul care a lovit pe tată-tău”. Deși e ajutată de Gheorghiță,
ea realizează că trebuie să ia decizii de una singură în ceea ce privește destinul copiilor ei: ,,ne-om
întoarce iar la Măgura, ca să luăm de coadă toate câte am lăsat”. Doar Gheorghiță observă viața
lăuntrică tumultoasă a mamei și, pe măsură ce parcurg drumul spre zona dintre Suha și Sabasa, el
se maturizează, înțelegând că vremea copilăriilor a trecut.
3. a) Un element al textului narativ semnificativ îl constituie titlul operei. „Baltag”
înseamnă secure cu două tăișuri, simbolizând arma menită să îndeplinească dreptatea. Pe de altă
parte, interesant este faptul că, în limba greacă, ,,labrys” înseamnă atât ,,secure cu două tăișuri”,
dar și ,,labirint”, fiind evidențiat simbolul labirintului în roman: atât unul exterior – drumul
șerpuit pe care îl parcurg cei doi, cât și unul interior, al frământărilor sufletești ale muntencei.
b) Nu în ultimul rând, fiind o proză realistă, perspectiva narativă a romanului „Baltagul”
este una obiectivă, cu o viziune „dindărăt”, aparținându-i unui narator omniscient, omniprezent
și extradiegetic, care relatează cursul evenimențial la persoana a III-a. Mai mult, în vederea
obținerii efectului de verosimilitate, în finalul discursului epic vocea naratorială îi este
împrumutată protagonistei, Vitoria Lipan fiind cea care, la scena parastasului, prezintă în detaliu
întâmplările care au avut ca finalitate moartea soțului ei.
În concluzie, romanul Baltagul este romanul realist-mitic, care, așa cum observa Nicolae
Manolescu, se îndepărtează de mioritica poveste a celor doi ciobani, care îl omoară pe al treilea ca
să-i ia oile, tocmai prin situația originară de fapt divers și prin desfășurarea călătoriei într-un
cronotop bine delimitat, cu acțiuni verosimile, Mihail Sadoveanu construind un personaj feminin
de o forță impresionantă, pentru care de o importanță vitală este conștiința datoriei.

2) Personaj (Munteanca)

În textele epice, personajele sunt purtătoarele de semnificație a mesajului transmis prin


discursul narativ. Ele sunt rotițele care pun în mișcare mecanismul universului ficțional. Proza
realistă, în care intenționalitatea artistului este aceea de a realiza o literatură mimetică, mizează
pe construcția de personaje tipologice, reprezentative pentru societatea înfățișată în universul
ficțional.
Creația literară „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, operă publicată în anul 1930, este un
roman realist cu substrat mitic, în care personajul Vitoria Lipan devine reprezentativ pentru
viziunea despre lume a autorului.
1. Din punct de vedere social, personajul feminin îtruchipează tipologia muntencei.
Familia Lipan este una de tip patriarhal, în care bărbatul este cel care face legea, iar femeia
veghează în la respectarea ei. Vitoria Lipan este o țărancă din Măgura Tarcăului, nevastă de oier
înstărit, devenit negustor de oi, femeie încă tânără și frumoasă, mamă a doi copii: un băiat
adolescent, Gheorghiță, și o fată, Minodora. Absența lui Nechifor Lipan este resimțită deVitora ca
un dezechilibru, ca o reală amenințare pentru omogenitatea și coerența microuniversului familial.
În acest scop, femeia încearcă să-l facă și pe Gheorghiță conștient de importanța călătoriei, de
faptul că el urmează să devină capul familiei. Inteligentă, hotărâtă, adaptabilă, având o fire
puternică și stăpânire de sine, mama va deveni inițiatorul maturizării fiului.
Viziunea despre lume a autorului se reflectă mai ales la nivelul statututui moral al
personajului. Întregul comportament al Vitoriei îi reflectă verticalitatea. Aceasta respectă tradițiile
și nu își poate găsi liniștea până în momentul în care realizează ritualul înmormântării, prin care
sufletul soțului său va fi legat de lanțurile eternității. Chiar dacă pătrunde într-o lume nouă, Vitoria
Lipan nu renunță la tradiție.
2. a) Vitoria impresionează prin luciditate, trăsătură ce definește personalitatea sa. O scenă
semnificativă pentru a ilustra această calitate a personajului o reprezintă cea în care se relatează
despre întoarcerea lui Gheorghiță din bălțile Jijiei, când Vitoria se gândește să îl trimită singur
în căutarea lui Nechifor. Comportamentul tânărului dovedește însă imaturitate și lipsă de
experiență, aspect care îi întărește convingerea că brațul lui neexperimentat are nevoie de mintea
și de experiența ei de viață. Realizează că Gheorghiță nu va reuși să-și găsească tatăl de unul
singur și, în consecință, decide să plece împreună în căutarea celui dispărut. Pentru Gheorghiță,
Vitoria este un adevarat „maestro” care îl inițiază. Conducându-l cu siguranță, dar și cu asprime,
femeia îl lasă pe fiul ei să acționeze doar atunci când știe că s-a maturizat.
b) Scena din final
3. Elemente (––//––)
Concluzie (––//––)

3) Relație (Vitoria Lipan & Gheorghiță)

Introducere (––//––)
1. Vitoria Lipan este o țărancă din Măgura Tarcăului, nevastă de oier înstărit, devenit
negustor de oi, femeie încă tânără și frumoasă, mamă a doi copii: un băiat adolescent, Gheorghiță,
și o fată, Minodora. Absența lui Nechifor Lipan este resimțită deVitora ca un dezechilibru, ca o
reală amenințare pentru omogenitatea și coerența microuniversului familial. În acest scop, femeia
încearcă să-l facă și pe Gheorghiță conștient de importanța călătoriei, de faptul că el urmează să
devină capul familiei. Inteligentă, hotărâtă, adaptabilă, având o fire puternică și stăpânire de sine,
mama va deveni inițiatorul maturizării fiului.
Gheorghiță, personajul secundar al romanului, este un flăcău de 17 ani, căruia abia îi
mijise mustața, „încă plod”, așa cum îl consideră mama, dar învățat deja cu munca de păstor, pentru
că, în lipsa tatălui, adusese oile la adăpost pentru iernat și, știutor de carte, îi scrisese Vitoriei
despre acțiunile lui. Băiatul poartă numele tainic al tatălui și este slăbiciunea mamei. Învață de la
părinți respectul și bunacuviință, credința în Dumnezeu și moștenește o parte din trăsăturile tatălui.
Fire sensibilă și meditativă, băiatul este încă la vârsta la care își amintește cu nostalgie de
copilăria lipsită de griji, petrecută în natură cu oile și prietenii, acum fiind pus în fața unor realități
ce îl vor maturiza.
2. Scene semnificative (––//––)
3. Elemente (––//––)
Concluzie (––//––)