Romanul Baltagul

Mihail Sadoveanu (1880-1961) a fost cel mai mare povestitor artist al nostru. Opera sa constituie un edificiu unitar si monumental, o eterna reintoarcere" la tiparele din obarsii: natura (Tara de dincolo de negura", imparatia apelor"), existenta ritualizata (Hanii Ancutei"), viata taranului (Bordeenii", Hotul", volumele de povestiri), destinul cosmic al omului (Baltagul"), trecutul ca timp istoric (Fratii Jderi", Zodia Cancerului sau Vremea Ducai Voda", Neamul Soimarestilor", Nicoara Potcoava"), viata vechilor orase de provincie din Moldova (Locul unde nu s-a intamplat nimic", Floare ofilita", Haia Sanis"). Tema romanului o constituie existenta pastoreasca, pusa sub imperiul randuielii" si neschimbata de sute de ani. in aceasta lume, traditia si ritualurile sunt legile nescrise ale comunitatii. Titlul acestei capodopere ar putea sa aiba mai multe semnificatii: Cea dintai dintre acestea trimite la baltagul ucigasului, in sens profan, baltagul este arma cu care este ucis Nechifor si pe fierul lui este scris sange" (cum observa Vitoria in scena praznicului). in sens sacru si mioritic, acelasi baltag implineste destinul ciobanului moldovean: reiterarea in marele Cosmos, din care fiinta umana s-a desprins prin nastere. In acest mod, Nechifor (care s-a inaltat in soare ori a curs pe o apa") devine un personaj-suma al lumii. In roman mai exista si un al doilea baltag: este cel pe care Vitoria l-a pregatit pentru Gheorghita, sfintindu-l la biserica din Magura Tarcaului. in scena finala, cand feciorul mortului il loveste pe Bogza cu baltagul, aceasta unealta devine Creanga de aur" (din mitul pomenit de Frazer): gestul simbolizeaza preluarea de catre tanarul initiat a locului pe care tatal sau il ocupase in lume (si pe care ucigasul i-l uzurpase, luandu-i turma). La nivelul comunitatii, baltagul este incrustat in existenta muntenilor, carora le-a fost harazit sa-si castige painea cea de toate zilele cu toporul ori cu cata"; prin baltag se implineste astfel sentinta biblica pe care Dumnezeu i-a sortit-o lui Adam. In esenta, titlul romanului rezuma viata, moartea si continuitatea generatiilor. Structura romanului: Publicat in 1930 (dupa ce fusese scris in numai cateva zile), Baltagul" este o lucrare epica in proza, de intindere relativ mare, alcatuita din saisprezece capitole (numerotate cu cifre romane, fara titluri). Moto-ul romanului (Stapane, stapane,/ Mai chiama s-un cane...") i-a determinat pe multi comentatori sa-1 considere drept o continuare a baladei pastorale Miorita", autorul pastrand toata puritatea de timbru a baladei si tot conturul ei astral" (Perpessicius); foarte interesanta este si opinia potrivit careia romanul lui

Sadoveanu este povestea lui Isis in cautarea trupului desmembrat al lui Osiris"( Al. Paleologu) fiind inspirat din vechi mituri egiptene; de asemenea, Baltagul" mai este privit drept o ilustrare vie a mecanismului functiei integratoare (...) a mitului marii calatorii". (A. Gh. Olteanu). Incipitul este o fraza/un fragment memorabile ale caror semnificatii se reverbereaza asupra intregii lucrari. Romanul se deschide cu o anecdota caracterologica despre nasterea popoarelor, eveniment care s-a petrecut illo tempore, cand Dumnezeu a pus randuiala si semn fiecarui neam". Printre cei chemati Ia scaunul imparatiei" se aflau si locuitorii muntilor, oameni a caror existenta traita pe inaltimi ii invecineaza cu sacrul. Ajungand insa ultimii la impartirea darurilor divine, muntenii n-au mai. avut ce primi; in compensatie, Dumnezeu le-a harazit o inima usoara" si putinta de se bucura de tot ceea ce le ofera viata: Ramaneti cu ce aveti. Nu va mai pot da intr-adaos decat o inima usoara ca sa va bucurati cu al vostru. Sa va para toate bune; sa vie la voi cel cu cetera; si cel cu bautura; si s-aveti muieri frumoase si iubete". In virtutea acestei anecdote se desfasoara actiunea romanului, in care totul este pus sub semnul randuielii". In Baltagul", finalul constituie o prelungire a inci-pitului: pentru a respecta randuiala", Vitoria decide sa se intoarca la Suha spre a implini datoria de patruzeci de zile" a parastasului lui Nechifor. Dupa aceea, familia isi va relua viata, noua generatie repetand tiparul existential al generatiilor anterioare. Romanul este o specie a genului epic. Opera narativa in proza, de mare amploare si diversitate, a carei actiune se desfasoara pe mai multe planuri, romanul are un conflict bine marcat si personaje complexe.In romanul traditional, sursa de inspiratie o constituie lumea exterioara, o lume omogena, coerenta si verosimila. Timpul actiunii este cronologic, iar evenimentele se desfasoara in mod succesiv. Naratiunea este obiectiva, naratorul este omniscient si omniprezent, iar relatarea se face la persoana a IlI-a. Nucleul epic al romanului Baltagul" il constituie inceputul capitolului al Xlea - episod in care autorul face un excelent portret de grup al oamenilor de la munte, infatisand o comunitate umana si o familie apartinand acestei comunitati. Se contureaza astfel cele doua planuri ale acestei opere: Drumul Vitoriei Lipan, in cautarea osemintelor sotului sau, Nechifor; Viata pastorilor din muntii Moldovei, in deceniul al treilea al secolului al XX-lea. Acest plan ii confera lucrarii caracterul de monografie a satului moldovenesc de munte de la inceputul veacului trecut. Ca si in alte romane traditionale, lumea infatisata este exterioara constiintei si verosimila, credibila, asa cum reiese din universul operei. Evenimentele se succed in ordine cronologica, din toamna si pana in primavara

urmatoare, dar anul in care se petrec acestea nu este fixat, in munte, existenta fiind neschimbata de sute de ani. Actiunea incepe intr-o dupa-amiaza de toamna tarzie (in preajma sarbatorii Sfantului Andrei), cand Vitoria Lipan, sotie de oier din Magura Tarcaului, sta pe prispa casei si toarce (expozitiunea). Gandul o duce spre sotul ei, Nechifor Lipan, care plecase de-acasa dupa niste oi, la Dorna, s-acu Sfantu-Andrei era aproape si el inca nu se intorsese" (intriga"). intelegand din semnele vremii ca iarna se apropie, femeia este framantata de mari griji si nelinisti, asteptand vesti care nu se arata. In romanul traditional, personajul poate reprezenta un caracter, iar morala sa este parte integranta a moralei colectivitatii. Tot asa, in Baltagul", trasaturile individuale se incadreaza in portretul de grup facut oamenilor de la munte, la inceputul capitolului al X-lea. Vitoria Lipan este personajul principal al romanului Baltagul", prezenta ei in toate momentele actiunii fiind coplesitoare. in drumul pe care-l parcurge impreuna cu Gheorghita, Vitoria intalneste o cumetrie (La Borca a cazut intr-o cumatrie"), o nunta (La Cruci a dat de nunta") si-i face ea insasi inmormantarea lui Nechifor. Calatoria ei - replica pamanteana la marea calatorie" de dincolo de moarte a lui Lipan, devine astfel o traversare ritualica a celor trei mari momente existentiale. Purificata prin post si rugaciune, femeia care calca pe pamantul curatit de ape" (ca intr-o noua Geneza), capata atributele omului paradisiac, invecinat cu sacrul. Nechifor Lipan apare, in roman, in absentia, intr-o imagine purificata, lipsita de grai. Chipul lui se constituie din amintirile Vitoriei si ale oamenilor care l-au cunoscut, adica din franturi de impresii privite retrospectiv. Infatisarea fizica a celui dus se leaga, in gandurile femeii, de momentele vietii lor comune: La mustata aceea, neagra si la ochii aceia cu sprancene aplecate si la toata infatisarea lui indesata si spatoasa, Vitoria se uita ascutit si cu indarjire, caci era dragostea ei de douazeci si mai bine de ani". Pe masura ce timpul trece, imaginea concreta se indeparteaza, iar obrazul intors cu fata catre apus sugereaza moartea: incerca sa-l opreasca pe Lipan si sa-i intoarca spre ea obrazul, ca sa i-l ceteasca. El era insa tot mai in fund. Peste el se revarsau ape de primavara". Pentru cei care l-au vazut, in mod fugar, in timpul drumului din toamna, Nechifor este omul cu caciula brumarie, darnic si vesel, dar, mai ales, neinfricat si hotarat: Dar omul acela zicea ca se duce noaptea; ca se bucura sa umble pe luna. De oameni rai spunea ca nu-i pasa; are pentru dansii pistoale incarcate in desagi". Pentru Vitoria, Nechifor este omul caruia nu-i putea sta nimeni impotriva". intr-o noapte, cand cei doi soti se intorceau de la Piatra Neamt, niste hoti i-au atacat cerandu-le banii. Fara sa se infricoseze, Nechifor i-a infruntat intr-o scena care ii

confera dimensiunile unui personaj de balada: Numai si-a lepadat din cap caciula, si-a scuturat pletele s-a inhatat baltagul. Atata a strigat: Mai slabanogilor, eu pe voi va palesc in numele tatalui si va pravalesc cu piciorul in rapa. Aceia au ferit pe dupa niste ciritei si s-au dus". Fiul lui Nechifor poarta si el numele marelui mucenic Gheorghe (despre care Sadoveanu scria, altundeva, ca ucide fiara", adica Raul). Lovindu-l pe Bogza cu baltagul, in frunte, tanarul il invinge, reinstaurand echilibrul lumii. In romanul traditional, naratorul este omniscient (in sensul ca stie mai multe decat personajul) si omniprezent (in sensul ca acesta conduce destinele actantilor). Viziunea obiectiva, focalizarea zero si relatarea la persoana a IlI-a completeaza trasaturile romanului traditional. Capodopera sadoveniana Baltagul", prin elementele mentionate in acest comentariu, se incadreaza in categoria romanelor traditionale si obiective