Sunteți pe pagina 1din 3

EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

de Lucian Blaga

Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este o arta poetica


modernista prin intermediul careia poetul isi expune conceptiile despre
poezie si menirea creatorului in lume. Lucian Blaga modifica idea
traditionala de arta poetica, aceasta nemaifiind inteleasa ca la Arghezi, ca
mestesug, truda indlungata asupra cuvantului, ci ca atitudine subiectiva
fata de lume, ca modalitate fundamental de a intelege si a trai existenta.
Poezia deschide volumul de debut al lui Blaga: Poemele luminii, aparut
in 1919. Ideile poeziei sunt, in linii mari, aceleasi cu ideile enuntate
theoretic si sistematizate in volumul Conoasterea Luciferica din Trilogia
Cunoasterii. Blaga sugereaza in ambele situatii, dar cu mijloace diferite,
deosebirea dintre gandirea logica, paradisiaca si cea poetica, luciferica.
Primul tip de cunoastere inseamna decodarea misterului, dezvaluirea lui,
in timp ce al doilea tip presupune potentarea necunoscutului prin
contemplarea nemijlocita a formelor concrete sub care se infatiseaza.
Poezia apare ca o scurta confesiune in care Blaga vorbeste despre
atitudinea lui fata de tainele universului, optand cu fermitate pentru
cunoasterea poetica, luciferica, prin intermediul careia constiinta sa
creatoare accentueaza misterul si da nastere metaforelor, imaginilor in
care se intuieste simultan exist(xistentua planuri diferite in oridnea
lucrurilor: unul concret si unul abstract.
Poezia se incadreaza in lirica modernista, atat prin elemente
formale, cat si prin aspecte de continut. Din punct de vedere al formei,
versurile lui Blaga evidentiaza tehnica ingambamentului, care favorizeaza
exprimarea plenara a sentimentelor eului liric. De asemenea, versul liber
si masura variabila accentueaza viziunea expresionista asupra lumii,
enuntata inca din titlu. Din punct de vedere al continutului, poezia lui
Blaga se remarca prin inovarea temelor, motivelor si modalitatilor de
expresie, precum si prin resemantizarea conceptului de eu liric. Astfel,
teme precum creatia, cunoasterea, iubirea sunt sustinute de motive cum
ar fi: lumina, misterul, luna, intunericul, iar toate acestea contureaza
caracterul marcat subiectiv al textului care, totodata, este sustinut si de
repetarea aproape obsedanta a pronumelui personal eu. In centrul
poeziei se situeaza, asadar, un eu liric de tip expresionist care se vrea intro permanenta contopire cu Marele Tot.
Sub aspect compositional, poezia este organizata in trei secvente
construite intr-o opozitie elementara, de la negatie la afirmatie. Poetul nu
striveste, nu ucide si nu sugruma tainele intalnite in calea sa, pentru
ca lumea, in intregul ei, ramane o uimitoare corolla de minuni ce inchide
semnificatii nestiute sau neintelese inca. Imaginea este treptat

amplificata, prin noi elemente ce sporesc misterul lumii: taine, vraja


nepatrunsului ascuns, adancimi de intuneric, intunecata zare.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii se constituie ca un act de
marturisire a unui crez artistic si a unei atitudini filosofice, avand in centru
metafora-titlu care sintetizeaza cateva dintre arhetipurile obsedante ale
gandirii poetului filosof. Corola de minuni a lumii este metafora care
defineste universal pe care poetul aspira sa-l cunoasca, o lume care este
parca un conglomerate neprecis, alcatuit dintr-o serie intreaga de
simboluri: flori element vegetal care implica o existent inocenta, viata
in totalitatea trairilor ei; ochii constiinta umana reflexive, dar si
sufletul, intelepciunea; buze sugerand, deopotriva, rostirea si
saratului, cuvantul si trairea si morminte, marea taina a mortii.
Pusa in legatura cu verbul a strive, forma negativa, metafora
corolei de minuni a lumii transmite o nepotolita sete de cunoastere, o
dorinta puternica de a decodifica misterele universului, de a intelege totul.
Dorinta de cunoastere, insa, este situate intr-un plan al pozitivului, al
luminii si al iubirii, pentru ca poetul nu ucide cu mintea tainele intalnite
in calea sa. Asadar, enumeratia de metafore flori, ochi, buze, ori
morminte dezvaluie o lume intreaga, o lume care este un obiect al
contemplatiei si al iubirii poetului. Atitudinea de protejare a misterelor
este explicate prin iubire, sentiment care capata, la Blaga, semnificatia
unui mijloc de cunoastere, o cunoastere senzoriala, prin care eul liric este
receptive la frenezia si vitalismul existentei.
Metafora lumina altora care marcheaza secventa a doua a poeziei
semnifica distantarea rationala de realitate si sugereaza idea ca risipirea
tainelor ii apare poetului ca un gest de cruda violenta, aspect subliniat si
prin alegerea vervelor cu sens brutal: sugruma, nu ucid. Aceasta
metafora apare in evidenta opozitie cu cea care urmeaza, lumina mea,
cee ace imprima poemului o nuanta distincta. Lumina nu constituie
numai un symbol al ratiunii umane, ci devine o metonimie pentru fiinta
iubita. Astfel, Blaga enunta una dintre temele majore ale volumului sau,
iubirea, cazuta ca un instrument al cunoasterii, o cale de acces la tainele
lumii. Sintagma Eu cu lumina mea poate sugera, din acest punct de
vedere, eternal cuplu uman, ce contribuie el insusi, prin misterioasa forta
de atractie a dragostei la sporirea tainelor lumii.
Comparatia metaforica: si-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu
micsoreaza, ci tremuratoare/mareste si mai tare taina noptii,/ asa
imbogatesc si eu intunecata zare/ cu largi fiori de sfant mister
evidentiaza imposibilitatea ratiunii umane de a cunoaste totul, de a
descoperi toate misterele universului. Prin cunoasterea rationala, rece,
paradisiaca, fiinta umana nu poate ajunge la cunoasterea deplina. Nici
cunoasterea luciferica nu ofera cheia misterelor, dar scopul acesteia este
altul si anume potentarea si permanentizarea tainelor. Iubirea, in acest
sens, devine, nu doar o cale de accs spre necunoscut, ci si o modalitate de

existenta. Fiorii d sfant mister evoca posibila emotie resimtita de eul liric
in fara sentimentului care are forta de a construi lumea.
Finalul poeziei: Si tot ce-I ne-nteles/ se schimba-n ne-ntelesuri si
mai mari/ sub ochii mei - / caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si
morminte propune identificarea eului liric cu lumea, integrarea lumii in
sufletul lui si deschiderea spre un univers de semne si simboluri. Poetul isi
afirma in mod direct iubirea pentru tot ce inseamna universal inconjurator,
intelegand prin aceasta ca sentimentele pe care le traieste sunt revarsate
in preaplinul lor asupra fiintelor necuvantatoare care devin, astfel,
ipostaze ale universului poetic. Frenezia, vitalismul, trairea exacerbata a
emotiilor si a sentimentelor, toate acstea isi gasesc punctul de plecare in
atitudinea de maxima receptivitate a eului liric in fata corolei de minuni a
lumii.
In opinia mea, Lucian Blaga devine creatorul unor imagini
neasteptate si al unor metafore revelatorii, cu o putere unica in a
transmite idei. Versurile sale sunt o transpunere originala a ideilor
filosofice, iar inovatiile realizate, atat la nivelul semnificatiilor, cat si la cel
al prozodiei, precum disparitia rimei, masura variabila, tehnica
ingambamentului, sustin caracterul modernist al textului.