Sunteți pe pagina 1din 2

Joc secund (V 93, 94)

Ion Barbu
Afirmatia critica a lui Nicolae Manolescu, conform careia Daca poezia moderna
poate fi definita, la inceput ca o creare a lumii si, in acelasi timp, ca o creare lirica a
limbajului, ea devine, cu timpul, numai o aventura pura a limbajului se refera la un
lirism esentializat, la o poezie incifrata. O astfel de opera lirica este Joc secund.
Joc secund de Ion Barbu face parte din seria artelor poetice moderne(ars
portica) ale lit. romane din perioada interbelica, alaturi de Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii de Lucian Blaga si Testament de Tudor Arghezi. Poezia este asezata in
fruntea volumului omonim(1930), si are rol de program literar, realizat insa cu mijloace
poetice. Opera s-a numit initial [Din ceas, dedus], dar in 1964 editorii s-au hotarat sa
inlocuiasca titlul cu cel al volumului.
Poezia apartine modernismului/ermetismului barbian, fiind dedicata unui cerc
foarte restrans de cunoscatori. Ermetismul reprezinta o tendinta in literatura, in special
poezie, de a folosi un limbaj obscur, dificil. Acesta rezulta din folosirea simbolurilor, a
sintaxelor neobisnuite, a limbajului concentrat, a termenilor abstracti, Barbu recurgand
chiar la termeni matematici. Termenul provine de la Hermes, zeul cunoaterii secretelor
divine, cunoscut pentru capacitatea sa de a face legaturi.
Cuvantul joc din titlu sugereaza o combinatie a fanteziei, libera de orice
tendinta practica(T. Vianu), iar asocierea adjectivului secund plaseaza jocul in zona
superioara a esentelor ideale.
Vianu integreaza poezia in tema mitului oglinzii, deoarece arta inseamna
reflectare, iesire din lumea experientei, a universului real (ceas) si patrundere intr-un
univers secund, scos din timp si spatiu(dedus). Poetul nu traieste la zenit, simbolul
existentei in contingent, ci la nadir, adica in interior, in eul absolut.
Textul poetic are dimensiuni reduse, fiind format din 2 catrene. Prima strofa este
construita in principal prin valoarea pasiva a participiului dedus, asociata cu gerunziul
taind cu valoare durativa, dezvaluind o privire obiectiva, specifica zenitului. Incipitul,
ce reia si titlul initial,sugereaza ideea de timp fara curgere. Poezia este definita ca o
extragere din temporal, poetul cautand in real frumosul ca obiect al creatiei, al meditatiei
lirice (adancul acestei calme creste), pe care-l oglindeste in intimitatea sa,
transpunandu-l in jocul imaginatiei, joc secund (Intrata prin oglinda in mantuit azur).
Strofa contine si un epitet metaforic situat intr-o inversiune calme creaste, figura de stil
ce desemneaza lumea ideilor, lumea artei, pe care Platon o considera imitatia unor
imitatii.
In strofa a doua, se gaseste nadir[ul] latent, spatiu simetric opus zenitului.
Poetul e un Orfeu care, prin efort creator, sintetizeaza esenta muzicala a lumii risipita in
fenomenal (Poetul ridica insumarea/ Pe harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi),
contopindu-se definitiv si impersonal cu cantecul ascuns. Epitetul metaforic invers
sugereaza ideea ca pentru Barbu, arta nu e inaltare in real, ci coborare in imaginar, in
nadir, spre profunzimile fiintei si ale gandului. Finalul consta intr-o imagine plastica
vizuala, creata de meduzele care inlesnesc accesul privirii spre adancul apelor (Si cantec
istoveste: ascuns, cum numai marea,/ Meduzele cand plimba sub clopotele verzi).
Organizarea metrica a poemului este de o mare simplitate, poetul evitand efectele
muzicale si urmarind o cadenta linistita, mereu egala cu sine. Versurile sunt de 13-14
silabe, ritm iambic si rima incrucisata.

Textul poetic este modern, fiind construit pe principiul ambiguitatii. Topica si


sintaxa condenseaza discursul liric care se supune ideii. Lexicul abunda in termeni
abstracti, neologici, specifici limbajului stiintific( dedus, nadir) si cuvinte din sfera
semantica a muzicii:harfe, cantec, clopote, fosnet.
In concluzie, poezia Joc secund de Ion Barbu este o arta poetica modernista,
prin conceptie si limbaj incifrat, accesibila cititorilor initiati.